GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ales să petrecem concediul la acest hotel înca din 2008, dar am tot amînat. Am fost chiar în Kusadasi la alt hotel mai precis în 2010. Ce ma determinat să mergem în sfîrșit la Grand Efe au fost mai mulți factori, și anume :
- Impresiile pozitive și aprecierile turiștilor de pe AFA, (între timp deja fiind și eu membru), m-au ajutat și determinat să aleg această locație,
- O cunoștință și amic în același timp, care fusese deja de... 3 ori consecutiv la Grand Efe, sugestiile și “munca lui de lămurire”,
- Îmi doream un concediu liniștit departe de zgomotul unei stațiuni mari, dar doream neapărat în Turcia și zona Kusadasi.
Cum nu mai puteam amîna pînă la nesfîrșit, am ales sfîrșitul lunii august-începutul lui septembrie 2012. Am ales ca mijloc de transport individual, adica autoturismul personal, plecînd la drum 4 persoane adulte (2 familii).
Am parcurs traseul destul de lung de cca. 1.650 km din Baia Mare în trei reprize, astfel : 1. Baia Mare – Veliko Tarnavo, 2. Veliko Tarnavo – Bergama, 3. Bergama – Özdere. Dar despre drum poate vă scriu altădată.
Am cumpărat biletele din primăvară și am plătit 603 Euro / cameră / 2 persoane all inclusiv, sejur de 8 nopți, astfel să cuprindă 2 week-end-uri.
Inițial, am avut o oarecare reținere și teamă fiind vorba de un hotel de 4*, știam de supralicitarea categoriilor hotelurilor la turci, dar surpriză... a fost chiar așa cum era prezentat în pliante, pe site-uri sau chiar pozele celorlați turiști. Adică era chiar un hotel de 4*, amplasat pe malul mării la 38 km de Kusadasi pe drumul spre Gümüldur, la mai puțin de 2 km de Özdere.
Puncte forte din punctul meu de vedere :
- Hotel 4* din toate punctele de vedere, hotel cu 351 de camere din care 80% cu vedere totală sau parțială la mare,
- Camere curate, destul de spațioase (noi am primit una cu 3 paturi cu vedere parțială la mare) toate cu balcoane și aer condiționat individual, baie cu vană, curățenia se făcea zilnic,
- Grădină mare între plajă și hotel unde erau amplaste șezlonguri, plajă cam îngustă dar lateral dreapta față de hotel mai lată, locuri mai mult de suficiente la șezlonguri și umbele,
- Piscină exterioară adulți și copii, bar in curte pe plajă,
- Conceptul all inclusiv tradițional din Turcia, cu băuturi pînă seara la ora 23, dupa care erai bun de plată, mîncare bună și suficientă (cel puțin pe placul nostru).
- Discotecă la subsol cu cameră de jocuri, echipă excețională de animație! ,
- Un mic centru spa, mai mult de înfrumusețare,
- Parcare generoasă în parcul din fața resortului cu loc de joacă. Aici în fiecare joi sau vineri veneau comercianții din Özdere cu tarabe cu produse la vanzare, parcarea devenea un mic bazar improvizat.
Puncte slabe :
- Distanța relativ mare față de obiectivele turistice din zona Kusadasi, dar suportabile dacă erai cu mașina proprie,
- Apa mării destul de adîncă dupa cca 5-10 m de la intrarea in apă, plaja cu pietricele se recomandă papuci speciali de plajă.
În rest toate bune și frumoase, a fost cel mai reușit concediu pînă la aceea dată, am fost mulțumiți din toate punctele de vedere. Vreau să mai specific, turiștii erau de toate națiile, din România circa 5-6 familii cu autoturisme personale.
Și ca o surpiză, înainte de plecare s-a afișat în hol că hotelul intră în renovare în iarna 2012-2013, așa că noi am și hotărît :
VOM REVENI LA GRAND EFE!!! Dar despre asta, vă scriu altădată.
În concluzie: noi am fost încîntați de condiții și la cât am plătit, recomandăm locația celor care vor să se odihnească și pt snorkeling.
Pînă atunci vă las în compania pozelor postate.
Concediu plăcut tuturor și să auzim de bine!
Trimis de velker tiberiu in 02.08.15 17:59:00
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Antalya, Bodrum, Kusadasi
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (velker tiberiu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 38.00918200 N, 27.10873200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2018 Grand Efe = cel mai prost concediu — scris în 26.07.18 de Scaaa din BRAşOV - nu recomandă
- Jun.2018 Concediu reuşit — scris în 18.06.18 de LaviniaO din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Grand Efe Ozdere — scris în 01.09.17 de IvanAna din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Un hotel bun — scris în 05.02.15 de viviv din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Notele acordate sunt putin exagerate — scris în 14.09.12 de irinel78 din COMANESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Marile sperante — scris în 14.09.12 de auraradu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2012 O saptamana de relaxare pe burta goala — scris în 13.08.12 de visan.denisa din BUCURESTI - RECOMANDĂ