GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vacanţă la Grand Efe, Turcia
A fost excelent! Hotelul e foarte bun, curat bine dotat şi foarte bine organizat. Va mai trece mult timp până vor fi în România astfel de servicii… pentru noi a fost important şi aspectul cu privire la copii – foarte “kids friendly”, dacă se poate spune aşa. Am fost trei familii, fiecare cu copilul ei şi toţi ne-am simţit foarte bine.
Am plecat din Turnu Severin dimineaţa devreme, pe la ora 5, am părăsit România prin vama de la „Porţile de Fier I” – fără probleme şi destul de rapid (maxim o jumătate de oră). Am mers spre Zajicar, Nis şi apoi am urmat indicatoarele de Sofia (prin Dimitrovgrad – localitate din Serbia situată în apropierea frontierei cu Bulgaria). Drumul prin Serbia e bun, mult mai bun ca multe dintre şoselele ţării noastre.
Am intrat în Bulgaria, unde lucrurile n-au mai stat chiar aşa, în sensul că la întoarcere am ales altă rută pentru revenirea în ţară – prin Grecia, apoi Macedonia şi din nou Serbia. Drumurile Bulgariei sunt destul de proaste, cam ca cele din România, multe denivelări, unele cam înguste pentru un drum european şi destul de multe gropi, în special în zona Sofiei, pe care am ocolit-o pe centură şi apoi am intrat pe autostradă. În această zonă e de preferat să mergi pe timpul zilei pentru a evita eventuale neplăceri ce ar putea surveni în urma penelor de cauciuc (precizez că multe gropi sunt în zona Sofiei, în rest a fost ok). La intrarea în Bulgaria a trebuit să cumpăram o vignietă – 10 euro, valabilă 7 zile – nu sunt mai ieftine sau pentru mai puţine zile. Pe drum am văzut foarte multe echipaje de poliţie care stăteau la pândă - probabil să păzească gropile ca să nu le fure străinii; cred ca am văzut cel puţin 15 echipaje în cei 350 km parcurşi prin Bulgaria. Am urmat autostrada bulgărească până dincolo de Plovdiv, apoi am mers pe un drum european spre Svilengrad şi Kapitan Andreevo. La ieşirea din Plovdiv am căutat un loc unde să mâncăm ceva, însă greu găseşti un restaurant pe marginea drumului – e aproape imposibil. Am găsit până la urmă ceva, însă pe lângă că nu aveai cu cine să te înţelegi – bulgarii în general nu cunosc nici o limba de circulaţie internaţională, şi nu spun la nivel de conversaţie, ci doar de câteva cuvinte care te ajută să deduci ce vrea clientul - nu aveai nici ce mânca. Am riscat până la urmă şi am comandat o ciorbă despre care am priceput că e bună pentru copii şi a fost ok, în sensul că stomacul nu s-a resimţit după.
Am ieşit în sfârşit din Bulgaria – din ultima localitate şi până la graniţă aveai impresia că eşti „in the middle of nowhere”, la un moment dat ne întrebam dacă ăla era drumul corect. Şosea în reabilitare, cred, nemarcată şi destul de puţin circulată – şi asta n-am înţeles de ce...
Am intrat în Turcia printr-o vamă modernă, dar am avut neşansa să nimerim la ghişeu un băiat care atunci învăţa să întocmească formalităţile vamale ale autoturismului, şi am stat vreo jumătate de oră – în sensul că pe celelalte benzi de ieşire se mergea mult mai repede. În total cred că ne-a luat vreo oră să trecem graniţa dintre Bulgaria şi Turcia.
Drumurile din Turcia sunt bune în general, au 2 benzi pe sens, dar am mers destul de mult pe şosea nemarcată; am văzut că turcii o cam luau pe unde puteau – traficul mi s-a părut foarte dezorganizat. Nu cred că au auzit de faptul că la pietoni, pe trecere, trebuie să dai prioritate – oricum toţi pietonii turci traversează pe oriunde altundeva, numai pe trecere nu. Cei care aşteptau pe trecere erau cu siguranţă străini. Am ajuns la Eceabat seara pe la ora 8. Am traversat strâmtoarea Dardanele în 15 minute, cu ferryboat-ul pe care l-am luat dintr-o localitate de dincolo de Eceabat, înspre vârful peninsulei. Nici n-am apucat să facem poze bine că a şi trebuit să ne urcăm în maşină să coborâm. Traversarea a costat 9 euro.
Am ajuns în Canakkale şi ne-am cazat la Konak Hotel – rezervarea am făcut-o pe net şi a costat 36 de euro camera pe noapte cu micul dejun inclus, şi 3 euro parcarea maşinii. Condiţii super ok, camera micuţă dar foarte curată, hotelul e recent renovat. Raportul calitate – preţ excelent, având în vedere că a fost hotel de tranzit. Situat în zona centrală, se vedea portul de la fereastră; recepţioneri foarte prietenoşi şi vorbitori de engleză. Micul dejun ar trebui îmbunătăţit, dar până la urmă n-am plecat înfometaţi.
Am pornit în sfârşit către Grand Efe Club Hotel din Ozdere. Pe drum am vizitat Troia, un sit bine întreţinut şi bine marcat din punct de vedere turistic – spre deosebire de Efes, de exemplu, unde nu prea ştiai pe unde să-o iei. 7 euro de persoană intrarea.
Am ajuns la Grand Efe pe la 5 după-amiază, după ce am rătăcit puţin în apropiere de Izmir şi apoi chiar la intersecţia care duce la Ozdere. Turcia stă destul de prost la capitolul indicatoare rutiere. Am mers pe autostradă până la Selcuk şi apoi am urmat drumul de Kusadasi. Am ajuns la intersecţia care arată Kusadasi stânga, Pamucak înainte, unde a trebuit să facem dreapta, deşi pe indicator nu e scris Ozdere. Şi de acolo am mai mers vreo 20 km pe un drum bun, de coastă. La un moment dat apar nişte reclame cu Grand Efe.
Ţin să precizez că, de la Izmir se poate ajunge la Grand Efe mult mai repede pe un drum mai scurt, pe care de altfel l-am testat la întoarcere – e foarte bun, prin Menderes.
Welcome to Grand Efe!
Despre hotel, numai de bine şi de foarte bine! Este o locaţie foarte bine gândită, practic ai tot ce îţi trebuie in interior, şi chiar nu-ţi vine să pleci hai-hui. Asta dacă nu eşti pentru prima dată în Turcia. Noi am căutat să vizităm şi împrejurimile, care merită din plin toată atenţia. Şi vorbesc de Selcuk, Kusadasi, Efes.
Practic Grand Efe este un complex, un club unde te simţi bine. Este curăţenie, personalul foarte atent, nu te deranjează nimeni şi nu ţi-e frică că ţi se fură lucrurile atunci când eşti plecat în apă la mare sau la piscină. Noi am lăsat prosoapele pe şezlonguri toată ziua şi nu a venit nimeni să le ia sau să ocupe locul. Deşi mulţi dintre cei care au fost acolo au scris că trebuia să se trezească dimineaţă foarte devreme să ocupe locuri pe şezlong, mergând acolo am constatat că nu era chiar aşa: puteai găsi şezlonguri libere şi mai târziu. Cele din preajma piscinei se ocupau, într-adevăr, la prima oră, dar noi nu vroiam acolo că nu era deloc umbră. În schimb, în gradină, printre leandri, era loc destul. Iar după-amiaza, erau locuri şi pe plajă. Deci, nu ne-am agitat cu trezitul dis-de-dimineaţă.
Spaţiul de joacă pentru copii este la loc de cinste. Copiii noştri s-au simţit foarte bine acolo, în timp cei mai mari – adică părinţii – savurau berea de la bar pe terasă, în faţa piscinei, fără griji că li se poate întâmpla ceva rău odraslelor lor.
Există animatori care fac atmosferă pe timpul zilei – mai puţin seara, dar în fiecare seară erau mini-spectacole, gen seară turcească sau discotecă pentru copii.
Mâncarea a fost foarte bună, în cele 7 zile pe care le-am petrecut acolo nu s-a repetat deloc meniul. La un moment dat ne întrebam de unde au bucătarii atâta imaginaţie pentru a prepara tot felul de mâncăruri. Dar au, şi au din plin.
Ca nu vorbesc numai la superlativ despre clubul Grand Efe, pot spune că plaja nu este una foarte frumoasă. Adică, în nici un caz nu este pentru pretenţioşi (dar ei pot sta la piscină). Este destul de îngustă – ceva mai lată în partea de sud, dar nu are nisip fin, ci mai degrabă pietriş. Şi nu asta ar fi o problemă majoră, ci faptul că în apă sunt pietre. Nu sunt ascuţite, dar deranjante şi sunt cu toptanul. E bine să porţi aqua-shoes. Dar deh, e zonă de coastă, şi pe coastă, în general, nu prea găseşti plaje cu nisip fin.
Într-un concluzie, merită toţi banii un sejur la Grand Efe! Deşi nu prea ne place să mergem în vacanţă în acelaşi loc, cu siguranţă ne vom întoarce la Grand Efe atunci când copiii vor fi mai mari (peste vreo 2 ani), pentru a vedea acea Asie Mică pe care n-am descoperit-o acum şi care merită din plin vizitată.
Vacanţă plăcută tuturor celor care merg în Turcia!
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (carmen75); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 38.00918200 N, 27.10873200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun venit si felicitari pentru review si pentru vacanta reusita , rar un incepator sa scrie asa mult si chiar frumos.
@carmen75 am atasat aceasta melodie insa daca ai alta sugestie putem schimba1
[webmaster13] - melodia e buna, no comment!
[@ionescunic] - Multumesc! Am avut chef de scris, cred. Si chiar mi-a placut vacanta.
Buna ziua, doresc sa stiu cum se ajunge in Ozdere, mentionez ca am fost 3 ani la rand in Kusadassi. Adica daca ies de pe autostrada spre kusadassi sau in alta parte si de acolo mai departe. GPS te ajuta cu orasul ozdere. VA MULTUMESC.
scuze de intarziere, sper ca va mai pot ajuta cu raspunsul la intrebare si dupa cateva luni, insa nu am mai intrat de foarte mult timp pe site.
Deci, de pe drumul care iese din Selcuk spre Kusadasi, ajungi la o intersectie unde indicatorul arata stanga Kusadasi, inainte Pamucak, iar dreapta nu scrie nimic (spre Menderes, parca). Trebuie sa o iei la dreapta, evident
Si de acolo mai sunt vreo 20 km.
o tii tot inainte, treci printr-o intersectie mare - acolo e indicator parca spre Menderes, insa mergi inainte. LA un moment dat, pe stanga, apar ceva reclame cu Grand Efe.
Insa mai e destul de mers, adica vreo 10 km. Apoi se indesesc reclamele si gasesti usor hotelul.
Drum bun si distractie placuta!
daca mai pot fi de folos, promit sa verific mai des siteul.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2018 Grand Efe = cel mai prost concediu — scris în 26.07.18 de Scaaa din BRAşOV - nu recomandă
- Jun.2018 Concediu reuşit — scris în 18.06.18 de LaviniaO din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Grand Efe Ozdere — scris în 01.09.17 de IvanAna din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Un hotel bun — scris în 05.02.15 de viviv din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Notele acordate sunt putin exagerate — scris în 14.09.12 de irinel78 din COMANESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Grand Efe – un vis devenit realitate! — scris în 02.08.15 de velker tiberiu din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Marile sperante — scris în 14.09.12 de auraradu din BUCURESTI - RECOMANDĂ