Agățată de o casă în copac, coborâtă la realitate și stresată de insecte. Hello Corfu! Am ajuns.

TIPĂREȘTE

Recunosc, promisiunea unei case în copac m-a atras acolo. De când eram copil mi-am dorit o casă în copac, dar pentru că nu aveam un tată talentat la construcții de felul acela, a rămas doar un vis neîmplinit. Așa că atunci când am văzut una, nu mi-a mai plăcut nici o altă perspectivă. Rezervasem camerele de prin martie de pe AirBnb. Pe Booking nu am găsit case la aceeași înalțime. La propriu. Preț mic, grădină mare. Gongis Studio sau Tree House l-am găsit după nume. Ai mei au facut o vreme mișto de Gongis, că avea așa prosiunea unor insecte aparținătoare și la cât iubesc eu insectele... Dar măcar eram în copac...

Am plătit în avans, că așa erau condițiile. Prietenii care ne însoțeau erau pentru prima dată în Grecia și singura lor dorință a fost să fie nisip pe plajă și intrare în apă mai domoală că nu toți erau înotători. A fost ok alegerea zonei, dar pentru următoarele sejururi i-am trimis la un curs de înot. Grecia frumoasă e cu stâncă, bolovani albi, pești și cu arici de mare. Zic eu...

Și iată-ne ajunși la Gongis, parcând în curtea umbroasă și plină de verdeață. Casa din copac era acolo, de fapt erau două, câteva hamace, șezlonguri, mese din lemn cu băncuțe, totul era constuit în jurul spațiului exterior. În cunoaștem pe Spiros, gazda noastra care ne arată camerele. Camere ok aș zice, puțin neaerisite, dar erau două uși... așa ca un vagon așa că am zis că mă descurc eu cu aerisirea. Nici nu aveam pretenții foarte mari, știam că am ales pentru casa din copac.

Pereții aveau vreo două pete de vopsea proaspătă, semn că cineva facuse niște retușuri de ultimă oră.

Dulapurile păreau zidite în perete aveau o culoare albastră care îmi plăcea, vopsite cu ceva vopsea decorativă care dădea senzația de vechi. De fapt chiar era totul vechi, dar mi s-a părut amuzant că au încercat să accentueze patina timpului. În interior era un miros greu de vopsea, umezeală și stătut. Dacă aș fi avut loc aș fi preferat sa imi țin toate lucrurile în troler, dar ar fi fost imposibil să ne mai mișcăm prin camere dacă toți trei alegeam varianta asta. Așa că am început programul de aerisire și înmiresmare a dulapurilor. La primul supermarket vizitat am luat și deodorante de cameră cu miros de Grecia și încercam să țin geamul și o ușă cât mai des deschise.

Apartamentul să îi zic așa deși era mai mult o cameră cu baie și un hol cu aragaz și cuptor electric avea și o ușă pe unde ieșeai într-un spațiu mai discret unde la comun puteai folosi niște sfori sa întinzi chestii ude... aveam un spațiu de 1 m destinat bucătăriei, un frigider mic și câteva vase de bucătărie. Ne-am descurcat cu toate.

Spațiul în cameră era mic, abia încăpeau 3 paturi o noptieră și un tv agățat undeva la 1.5 m. Am urmărit doar meciuri la el, v-am zis că am nimerit acolo în plin sezon de fotbal... Lucru care ne-a permis să socalizăm și cu vecinii, că doar cu ei împărțeam curtea și casele din copaci. Aveam la etaj o familie din Argentina, una mixtă franco-română, niște olandezi, belgieni, câțiva vorbitori de rusă. Argentinienii i-au părut peștișorului mai exotici, dar era prea mândră să intre în vorbă cu tinereii. Le lipseau vreo 2-3 ani până la nivelul ei de acceptare. :)

Așa cum mă așteptam punctul forte al studioului era spațiul exterior. Gazda a văzut că ne place pe afară și ne-a încurajat să ne dotăm zona alocată cu ce găsim pe acolo. O masă mai încăpătoare pentru serile petrecute împreună cu prietenii, hamace să le prindem de ce copăcei preferăm, a văzut că ne petrecem serile jucându-ne Activity până se lăsa noaptea așa că ne aducea ceva lampioane să ne vedem mai bine ce mimăm sau desenăm.

Prima noapte m-a găsit cu ochii cât cepele. Din neatenție lasasem ușa de la dulap deschisă și eram stresată de mirosul de vopsea care venea dinspre el. M-am enervat pe miros, m-am enervat că m-am lasat enervată de asta și apoi n-am mai putut dormi de nervi. Ceilați dormeau duși, erau mai la distanță de dulap. Pentru că ușa dulapului scârțâia din toate puterile și numai dacă mă apropiam de ea, și pentru că aveam nevoie de aer, m-am gândit că ar fi o idee buna să îmi iau pătura și să aștept somnul în hamac, sub cerul înstelat. Dar vaaai, ce m-am enervat afară. Nici nu m-am așezat bine și coșmarul gongis a început. Parcă toți țânțarii din zonă m-au simțit. Așezată în hamac, m-am acoperit cu pătura complet și tot simțeam că sunt câțiva înfofoliți împreună cu mine. A doua zi m-am plâns lui Spiros de ei și mi-a dat niște bețe fumegătoare care îi alungau. Funcționa, dar îmi trebuiau aprinse vreo 4-5 să mă înconjor de bețigașe. Ieșea seara un fum în jurul meu, de am primit porecla The Smoker.

Căsuța din copac... am folosit-o într-o seară să citesc în ea. Avea în loc de pereți niște cearceafuri care trebuiau să protejeze de țânțari. Păcat că ei au avut ideea de a se odihni în căsuța înainte mea. Sau poate m-au intuit... Ideea e că am fost alungată rapid și de acolo.

Ce mi-a placut la Gongis?

Ideea de spațiu exterior de relaxare. Parcă eram într-o excursie cu cortul. Erau câțiva copii și prezența lor mi se părea încântătoare. Mă bucură energia lor, dorința de a sta afară și se juca cu arcul, cu mingea sau cu pistoalele cu apă. În general prefer să fac orice în aer liber, dar alții din familie preferă și odihna. Am putut să le împăcăm pe toate, hamacele au fost binevenite, unii au dormit, alții au citit, ideea e că toți le-am folosit. Faptul că spațiul exterior era un loc comun în care puteai socializa cu vecinii, puteai să schimbi impresii, mi-a placut. Ne-am uitat la un meci împreună cu vecinii. Belgia Brazilia. Păi ne-am bucurat de bucuria belgienilor, de la finalul meciului toti eram suporteri pentru aceeași echipă. E un sentiment așa de frumos să simți că aparții întregii lumi, că poți să te bucuri cu oricine alegi. Sunt sentimente pe care doar când le trăiești îți dai seama de ce ai fi putut să pierzi dacă ai fi făcut alte alegeri.

Amplasarea a fost bună, nu era o zonă aglomerată am avut parte de multă liniște. O parte din vecini mergeau la plaja undeva în zonă, nu aveau mașină și își plimbau lucrurile de două ori pe zi. Plaja nu era departe deci. Recunosc, nu a fost pe gustul meu, nu îmi plac plajele amenajate, cu umbreluțe și șezlonguri, cu terase și restaurante. Dar pentru majoritatea e un plus, și existau destule variante. Erau câteva magazine alimentare în apropiere, și într-o plimbare de 10 minute ajungeai și la terase gălăgioase cu muzică și voie bună.

Ce nu mi-a placut la Gongis? Delăsarea. O idee bună, lăsată în paragină. Perdelele, fotoliile din căsuțele de la înălțime, hamacele, totul necesita o întreținere mai atentă. Reparațiile ad-hoc făcute la pereți, mirosul de vopsea, ușile care scârțâiau, totul dădea împresia că s-au făcut în grabă și de mântuială. Nimic nu m-a lăsat să cred că se străduiesc să îngrijească ceva. Insula, plaja, orașele, terasele, totul mi-a lăsat o senzație de neîngrijit sau îngrijit superficial. Lasă că merge și așa. Natura le-a dat la greu și a compensat în bună măsură cu niște peisaje incredibile.

Următoarele zile mi-au confirmat impresia, deși am întâlnit și oameni care m-au surprins. În bine... să ne înțelegem...

---

VIZUALIZĂRI: 909 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI