ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.11.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 1 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 14, 19

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 26 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

Mai mult decat speram...

TIPĂREȘTE

A parcurge cei aproximativ 800 km care leaga resedinta noastra permanenta (Galati) de superba Insula de Smarald (Thassos), care ne-a devenit resedinta pentru o prea-repede-trecatoare saptamana la finele verii trecute - “dintr-o bucata”, adica fara un popas de noapte, ar fi perfect posibil, dar nu pentru noi. Asta ar insemna vreo 13-14 ore de condus de catre “consilierul” familiei, adica Tati, mai probabil vreo 16, de fapt, daca ne gandim ca si consilierul, cat e el de consilier, tot mai are nevoie de cate un energizant-ceva! Nu, nene, ori e vacanta si ne “simtem” bine cu totii, ori nu mai e si ajungem in 4 labe unde avem de ajuns!

Asa ca escapada estivala a fost proiectata cu 2 opriri. Prima am facut-o la jumatatea drumului, in Veliko Tarnovo, unde “mirosisem “ eu ca locul e de basm, dar realitatea a intrecut cu mult asteptarile; dealtfel, v-am povestit deja despre acest popas. La intoarcere m-am gandit sa gasesc o locatie draguta in muntii din sudul Bulgariei, cam departe de casa, ce-i drept, in prima zi am fi facut doar 1/3 din drum, urmand sa ramana partea mai grea pentru a doua zi, dar asta putea sa insemne ca ne mai prelungeam sejurul pe insula vreo cateva ore, nu era nevoie sa plecam cu noaptea-n cap. (Iar pentru ca ideile bune iti mai vin si pe parcurs, am mai avut o “relevatie” chiar in timp ce eram in Thassos: sa plecam din Skala Prinos cu ferry pana la Kavala, chiar daca traversarea dureaza un pic mai mult si este mai scumpa decat cea Limenas-Keramoti, in felul asta aveam ocazia sa haladuim putin si prin Kavala!)

La vremea cautarilor, adica pe la finele iernii (cand isi face car omul gospodar, de!), am luat booking-ul la puricat si am gasit niste pensiuni/aparthoteluri/resorturi dragute in zona unui orasel de care evident ca nu auzisem pana atunci: Kardjali. Preturi pentru toate buzunarele. Am ales ceva nici prea-prea, nici foarte-foarte, pe malul unui lac de acumulare adapostit de culmi domoale, inverzite, dupa cum reiesea din pozele de pe site. Nota buna, peste 8.

Am ajuns la “Glavatarski Han” indrumati de Atotstiutoarea Helga (GPS-ul masinii si-a pastrat acelasi nume generic pe care I l-am dat la prima noastra iesire din tara ghidata in acest fel, spre Austria-Germania-Danemarca, acum hat-hat!..., desi nici aparatul si nici masina nu mai sunt aceleasi). Am avut oarece emotii trecand prin periferia saraca, dar nu lipsita de un anume farmec, a orasului Kardjali, oras locuit in proportie de 70% de populatie musulmana. Dupa ce am parasit casutele darapanate, care stateau sa se prabuseasca unele peste altele, am urmat soseaua printr-o padure, pe directia raului care ne-a insotit o bucata de drum in stanga si pe care la un moment dat l-am pierdut, pentru a-l descoperi in curand sub forma unui feeric lac la poalele muntilor.

Raul se cheama Arda, izvoraste din Muntii Rodopi, in sudul Bulgariei, o ia frumusel catre est cale de vreo 300km, mai merge 37km si pe teritoriul Greciei si se varsa in Raul Maritsa undeva la vest de orasul turcesc Edirne. Pe parcursul sau exista 3 hidrocentrale cu lacurile de acumulare respective, Kardjali, Studin Kladenets si Ivaylovgrad, iar valea Raului Arda, de o frumusete molcoma, este renumita si pt cultivarea tutunului bulgaresc.

Dar sa ne intoarcem la “Glavatarski Han”, unde am sosit pe la vreo 7 seara. Prima impresie: Eu:” Maiculita! ” Baietel: “Uau! ” Istetica: “Mami, cum gasesti tu locurile astea? ” Tati: “Mda, merge!... Au parcare mare. ”

“Glavatarski Han” e un resort in toata regula, pe care nu l-ai fi banuit cu cateva minute in urma. O incinta imensa, care gazduieste un hotel, un restaurant pe mai multe niveluri, 2 piscine pt adulti si una pt copii (cu toate dotarile necesare), loc de joaca pt copii, gradini ingrijite, parcare.

Hotelul este o constructie rustica, cu 2 etaje, din piatra, pe alocuri tencuita si varuita in alb, cu muscate rosii decorand balcoanele de lemn. Dispune de 16 camere de 1-2 locuri si de 5 apartamente. In brosura sa de prezentare am citit ca detine si sala de conferinte, sala de gimnastica, precum si un interesant centru spa; pe niciuna din cele de mai sus nu am avut ocazia sa le testez, pe primele 2 nici nu plang ca n-am facut-o! Fiind noi 2 familii “clasice” (mama, tata, 2 copii), am inchiriat, desigur, 2 apartamente. Apartamentul nostru era format dintr-un living cu canapea extensibila si un dormitor cu pat matrimonial. Baia mare, cu cada si 2 chiuvete; sapunele, samponele si cate un set de 2 prosoape de caciula. Singura bila neagra am acordat-o apei de la robinete, care avea o culoare… dubioasa. Sa zicem ca ar fi de dorit sa pastrati ceva apa imbuteliata pt a va spala pe dinti… Clar ca trebuie sa mai lucreze baietii la sistemele de filtrare a apei menajere! …

Mobila din lemn masiv, in contrast placut cu perdelele si cuverturile visinii; ceva regal in aceasta combinatie. Pe hol, ca si pe holurile hotelului, corpuri de iluminat in forma de lampa cu gaz. Un mic balcon pe care se iesea din living, cu 2 scaune comfortabile, cu vedere laterala spre lac si cuib de randunica la streasina. Si decorat cu muscate rosii :) Wi-fi ok in toata zona resortului, inclusiv in camera, copiii au rasuflat usurati dupa saptamana din Thassos, unde “iaca netu’, nu e netu’”. Cat pe ce sa omit celelalte abtibilduri, adica televizoarele si telefoanele din fiecare camera (am tendinta sa ignor ce nu ma intereseaza).

Restaurantul e mare-mare, dispus pe mai multe suprafete terasate! Zona de interior si o superba veranda cu separeuri in care se gaseau mese si bancute de lemn. Portii mari, mancare gustoasa, preturi mai mult decat decente. Si muzica life, atat internationala, cat si bulgareasca, la un nivel sonor optim. Ce-I drept, era sambata seara, nu stiu daca in alte seri e tot asa…; iar la 11 noaptea “chitarile” au amutit, facandu-I loc lui Mos Ene sa se strecoare pe la gene… Micul-dejun se serveste intr-o zona a restaurantului dedicata acestui scop; n-am sa detaliez toate preparatele disponibile, erau de toate pt toti, daca nu esti un mare mofturos, garantez ca nu pleci flamand. Imaginati-va doar cum trebuie sa te simti dimineata, dupa un somnic odihnitor, lupa ce ti-ai pus oleaca burtica la cale, savurand cafeaua pe terasa restaurantului, cu ochii atintiti in albastrul infinit al lacului de munte!...

Zona piscinelor e uriasa si presupun ca intr-o zi de vara obisnuita, mai ales in week-end, trebuie sa fie mare paranghelie, caci pot veni aici si cei care nu sunt cazati la han, nu costa o avere, 7 leva de adult si 5 de copil. La ora la care am ajuns noi, programul se incheiase oficial la piscine, spre dezamagirea copiilor, mai ales a celor mai mititei. Tati le-a rugat pe domnisoarele de la receptie sa ne lase vreo juma’ de ora sa ne balacim; “Cum sa nu”, au zis ele, “dar vedeti ca apa e cam rece”. N-am mai avut tupeu, am zis ca lasa, maine dimineata… A doua zi dimineata, nici atat! Ideea e ca, daca ati dori sa stati 2-3 zile cu rotile in sus, fara sa faceti nimic, n-ar fi imposibil in acest loc :) La piscine nu sunt sezlonguri, ca in alte parti, ci, chiar vis-à-vis de hotel e un soi de amfiteatru cu 4-5 randuri, pe fiecare fiind organizate locuri de facut plaja pe saltelute, din loc in loc aparate de umbrele de soare. Desigur, dusuri si WC-uri la piscine; la prima vedere mi s-au parut intr-o stare foarte buna.

Copiii se pot bucura de o piscinuta speciala, pe dimensiunile lor, dar si de loc de joaca la nisip, leagane si trambulina de-aia de topait in ea. Am vazut si cateva biciclete care se odihneau frumusel intr-un rastel special, pasa-mi-te poti sa le inchiriezi si sa te plimbi pe coclauri. Cine vrea…, cine nu, nu-l obliga nimeni :) …. A! Am uitat sa va spun ca, desi situat in creierii muntilor si intr-o zona mai saracuta a unei tari nu foarte instarite, la Glavatarski Han poti achita lejer cu vreo 3 feluri de carduri.

In concluzie, mie mi-a placut si cred ca merita, fie ca popas de o noapte in/din drumul spre Grecia Nordica, fie ca o destinatie anume, de cateva zile chiar. Am citit pe net ca sunt cateva obiective turistice interesante in zona, care poate ar merita o atentie speciala cu alta ocazie. Dyavolski Most (Podul Dracului) este un pod de piatra care se arcuieste frumos peste Raul Arda; a fost construit de turci pe la inceputul sec 16 ca sa uneasca Tracia cu teritoriile nord-egeene; e la vreo 30 si ceva de km in amontele raului. Tot in zona se afla orasul sfant al tracilor, Perperikon, cel mai mare ansamblu megalitic din Balcani., de pe la 5000bc. Ar merita atentie, deasemenea, sanctuarul tracic de la Tatul, precum si complexul monahal medieval “Ioan Predtecha”, ca si manastirea “Uspenie Bogorodichno”.

Asa ca… da-ne, Doamne, picioare de umblat si ochi de vazut si urechi de auzit si minte de priceput!... Si arunca-ne si cativa gologani, acolo, in traista…


[fb]
---
Trimis de crismis in 14.11.14 18:29:50
Validat / Publicat: 14.11.14 19:53:34
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2422 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotelul complexului Glavatarski Han
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33950 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 26.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    11 ecouri scrise, până acum

    webmaster26
    [14.11.14 19:53:50]
    »

    Mutat în rubrica "Glavatarski Han [Glavatarsti], Kardzhali" (nou-creată pe sait)

    ===

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    crismisAUTOR REVIEW
    [14.11.14 19:55:01]
    »

    @webmaster26: Da, pare ok.

    puiutea
    [14.11.14 21:11:11]
    »

    Și noi avem aceeași problemă, în dorința de a merge (sau nu!) în Tassos - un șofer - cam "de duminică, așa" - și muuulți kilometri! Cred că vom face la fel ca voi, frumos reviewul, mulțumim pentru detalii! Multă sănătate!

    crismisAUTOR REVIEW
    [15.11.14 11:54:26]
    »

    @puiutea: Asa sa faceti, oricum, Thassos merita efortul! Iar in varianta cu popas de noapte, durerea devine placere, adica placerea de a mai cunoaste si alte locuri pe care, altfel, din goana masinii, nici nu le-am banui!

    Multumesc pt aprecieri si vacante minunate!

    Dan&Ema
    [15.11.14 12:51:58]
    »

    Apreciez din nou articolul tau crismis. Lasand insa bulgaria la sud poimaine plec pe urmele tale in... tara mea... la chisinau.

    dan

    crismisAUTOR REVIEW
    [15.11.14 13:08:43]
    »

    @Dan&Ema: Dumnezeule, cat ma bucur!!!

    Calatorie minunata, sa te bucuri de fiecare pietricica romaneasca! Si nu uita de placintele moldovenesti !

    Abia astept sa ne povestesti cand te intorci!

    Dan&Ema
    [15.11.14 13:24:29]
    »

    Va trebui sa imi dramuiesc timpul ca sa apuc sa si " vad " ceva pt ca plec in interes de serviciu... Nu va fi usor de multe ori e imposibil

    Placintele le stiu sunt grozave

    Yersinia Pestis
    [04.12.14 19:22:25]
    »

    Alooo, doamna doctor, cam lipsiți de la gărzile de pe AFA! Vedeți ce faceți că aveți pacienți și pe-aicea, care v-așteaptă reviewurile! Dacă nu scrieți, refuz să mai iau pastila albastră, care-mi aducea aminte s-o iau pe aia roz, după ce o luam pe aia verde! Sau, nu-i asta ordinea?!

    crismisAUTOR REVIEW
    [04.12.14 19:53:04]
    »

    @căpcă1: Ce-i drept, cam lipsii, da' motivat! Va povestesc in curand ceva ce n-auzira neam de urechile domniilor voastre! ... Suspance!...

    AleDia
    [08.12.14 19:20:01]
    »

    Ca de obicei trebuie sa laud felul in care povestesti! E ca un medicament pentru suflet. De la mine primesti un vot cu cel mai mare drag!

    crismisAUTOR REVIEW
    [08.12.14 19:23:21]
    »

    @AleDia: Multumesc!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    AleDia, crismis, Dan&Ema

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063088893890381 sec
    ecranul dvs: 1 x 1