EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
![](/images/printer_off_32.png)
Citatul zilei- Atunci când călătorești, gândește-te că o țară nu este făcută pentru ca tu să te simți confortabil în ea. Este făcută pentru confortul oamenilor ei – Clifton Fadiman
Primul hotel la care am stat în Columbia a fost GHL Hotel Tequendama din Bogotá. Acesta este situat chiar în zona cu același nume la vreo doi kilometri de centrul vechi al orașului.
Noi am ajuns seara la hotel și am stat aici doar o noapte. De la aeroport am luat un microbuz, ca să încăpem toți șase și am plătit 24 usd. Cam mult, dar așa este în prima zi până te înveți cu prețurile.
Hotelul este unul de cinci stele care probabil la inaugurare a fost top. Este un hotel înalt cu spații comune absolut imense. Recepția și zona de de lobby sunt pur și simplu grandioase.
Recepția era deservită de două fete volubile și amabile, care după ce au făcut formalitățile de checkin, ne-au înmânat cartelele de la camera. Procesul în sine a fost destul de anevoios, dar pesemne așa e procedura la ei.
Am primit o cameră la etajul al optulea și nu, nu era ultimul etaj. Camera în sine nu este spectaculoasă. Tipul camerei primit de noi era Junior Suite cu un pat dublu și avea doar vreo 20 de metri pătrați.
Mobilierul era de tip antic. Închis la culoare, masiv gen de pe vremea bunicii, E drept că asta era și tema hotelului aveau multe decorațiuni vechi, dar din punctul meu de vedere mobilierul, dar și întreaga camera necesită o renovare. De fapt și de drept, o aripă a hotelului imens era închisă, evident pentru renovare. Așa că estimez că peste vreo doi ani va arăta cu totul altfel acest hotel grandios.
Pe jos aveam parchet, iar la fereastră doar o jaluzea mare. Geamul se deschidea doar partial se știe motivul, pentru a nu mai exista sinucigași. Cine ar mai vrea să stea într-o camera după un așa eveniment, așa că paza bună trece primejdia rea. Sună cumva cinic, dar asta e situația.
Mai aveam o măsuță cu un fotoliu, un scaun cu un birou, o comodă pentru televizorul LCD, un șifonier, un mini frigider, un seif, cam tot ce era nevoie. Bonus și un telefon fix, ca pe vremuri. Mai aveam și un ceas deșteptător, dar și două noptiere cu două veioze. Aer condiționat nu am văzut prin cameră!
Baia era dotată cu o cadă. Apa caldă era prezentă așa că pentru un duș a fost ok. Mobilierul de baie și el la un moment dat a fost tot, dar acu a trecut patina timpului peste el. Prosoapele erau de bună calitate și aveam și uscător de păr. Produsele de igienă erau de o calitate peste medie așa că am fost mulțumiți.
Wifi gratuit exista firește și mergea foarte bine atât în camera de hotel, cât și în spațiile comune. Camera era foarte curată și cred că se făcea curățenie zilnic. Spun asta cu cred, pentru că nu am apucat să verificăm pentru că am stat doar o noapte.
După cum v-am precizat anterior hotelul este imens. Dimineața am coborât la restaurant acesta era situat la parter ca și recepția, dar de aici mergea pe un culoar lung făceai dreapta, al culoar iar dreapta apoi alt culoar la stânga. Așa de mulți pași să fac până la un restaurant la un hotel nu –mi mai aduc aminte să fi făcut vreodată.
Restaurantul era evident și el imens în consonanță cu hotelul. Avea și terasă, dar era frig așa că am preferat să stăm în interior.
Evident micul dejun era de tip bufet dar așa o mare varietate de produse nu am mai văzut de mult timp. Aveai diverse tipuri de mezeluri, cașcaval și brânză, o mare varietate de fructe exotice, înghețată, salată de fructe, ouă pregătite așa cum vrei, sucuri naturale, lapte, cafea, ceai…... Nu știu, tot ce vroiai. Și toate sau mai bine marea majoritate erau de o foarte bună calitate, atât proaspete cât și gustoase. Privind acum în urmă a fost cel mai bun mic dejun de care am avut parte în acest sejur prin Columbia. Chiar ne-a părut cumva rău că nu am repetat experiența în ultimele două zile când ne-am reîntors în Bogota.
La parter erau o mulțime de magazine, o cafenea, dar și o casă de schimb valutar. Aceasta din urmă era închisă așa că am ieșit prin jurul hotelului pentru a schimba ceva bani. Era o zonă comercială foarte animată.
Cum spuneam am stat doar o noapte la acest hotel grandios. La plecare am optat pentru două uber să ne ducă la aeroport. Greșeală. Unul a venit rapid, dar al doilea s-a învîrtit o grămadă prin zonă. Până la urmă am optat pentru mașina hotelului care ne-a cerut doar 11 usd și în care am fi încăput toți șase.
Concluzie. Dacă ajungeți prin Bogota alegeți cu încredere acest hotel.
Aaa am uitat. A fost și un lucru un pic neplăcut. Neavând aer condiționat în camera era cam frig, nu aveau absolut nicio sursă de căldură. Bogota este la 2600 metri altitudine și noaptea temperatura coboară și la zece grade. Ei probabil sunt mai căliți.
Trimis de robert in 18.02.25 09:47:31
- Alte destinații turistice prin care a fost: Algeria, Argentina, Bahamas, Benin, Brazilia, Camerun, Chile, China, Coasta de Fildeș, Cuba, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Europa, Gambia, Ghana, Guineea Bissau, Honduras, Hong Kong, India, Indonezia, Insulele Cayman, Jamaica, Kenya, Macao, Maldive, Mexic, Pakistan, Republica Centrafricana, Republica Dominicană, Rusia, Senegal, Sheychelles, Sri Lanka, SUA, Tanzania, Thailanda, Togo, Tunisia.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 4.61322659 N, -74.07131517 W - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "GHL Hotel Tequendama, BOGOTA" (nou-creată pe sait)
====
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@robert: Hotelul este chiar aratos, si din cate se vede ofera confort celui ce sta aici. cat despre frigul de peste noapte, am vazut multe locuri in care cei ce administreaza acele hoteluri/ pensiuni... privesc prin prisma lor si a felului in care se adapteaza ei conditiilor, si li se pare ca asa ar trebui sa fie pentru toti.
Bine insa ca totul a fost ok, nu stiu cum ti-ar fi fost daca stateai mai multe nopti, felicitari, votat cu mare drag.
@robert: Un hotel excelent la un preț foarte bun, cu un mic dejun generos! Temperatura scăzută noaptea dar și oboseala a creat acel disconfort cu lipsa căldurii din cameră. Dacă la ducere la aeroport hotelul v-a luat doar 11 usd nu a existat și oferta de a vă prelua la același preț!?
Prețuri mici prin Columbia față de Europa care s-a scumpit enorm după pandemie! Oare cât ar fi fost cazarea la 5 stele pe bătrânul continent!?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)