O pensiune tipic bavareză

TIPĂREȘTE

Unul dintre posturile TV pe care le urmăream cândva cu maximă intensitate era Travel (oare mai există?!); la vremea aceea n-aveam resurse să călătoresc atât de mult ca acum, călătoream însă aproape în fiecare seară virtual și visam cu ochii deschiși la destinații în care poate voi ajunge și eu într-o zi... Și știți ce?! Unele vise chiar s-au adeverit!... Iar altele se vor adeveri cândva...

O astfel de destinație este Romantic Road (sau, în limba sa maternă, Romantische Straße), un drum de aproximativ 400 km ce unește orașele Würzburg și Füssen, în sudul Germaniei. A fost numit ca atare prin anii 1950, pe măsură ce turismul se dezvolta în zonă, pentru a evidenția frumusețea micilor burguri medievale ce se înșiră ca mărgelele pe ață, pline de castele, lacuri și alte atracții fermecătoare.

Când Tati a propus să zburăm de Crăciun la Memmingen, mi s-au aprins imediat beculețele: Romantic Road! Din păcate, mi s-au aprins prea multe beculețe, pentru că într-o săptămână e imposibil să ai și târguri de Crăciun austriece, și Romantic Road... Acum, dacă ar fi să mai organizez o dată vacanța asta, m-aș fixa mai mult pe Austria și aș lăsa Romantic Road pentru un anotimp mai prietenos. Și, desigur, i-aș dedica mult mai mult timp. Poate o să vină și vremea aia... 

În fine. Aveam nevoie de 3 nopți de cazare într-un loc situat cât mai strategic. Doar că, la un drum ce însumează 400 km, așa ceva nu există. Am zis că măcar castelele din Alpii bavarezi (sud) și Rothenburg ob der Tauber (nord) să le vedem, așa că am căutat un loc cumva plasat între aceste puncte de interes. (Până la urmă, n-a fost să fie nici una, nici cealaltă, dar asta e altă poveste 😊...). A, și voiam musai pensiune de-aia tradițională bavareză, cu pereți pictați și mușcate la ferestre (vorba vine; mușcate în decembrie...), să intrăm mai bine în atmosferă 😊

În fine, ca să n-o mai lungesc, am ales Gasthof Hartl Zum Unterwirt, o mică proprietate aflată într-un mic sat numit Türkenfeld, la vreo 20 km vest de Munchen, aproximativ în nordul lacului Ammersee. Am rezervat o cameră dublă și una triplă, mic dejun pentru toată lumea, la prețul total de 822 euro. Am avut drept de a anula gratuit până cu 4 zile înainte, garantat cu cardul, cu plata la fața locului.

La un moment dat, după rezervare, țin minte că am primit un mesaj de la proprietate (via booking, în limba germană😅), ce părea a conține oarece informații importante. Eu nu știu germană, dar știu să folosesc Google Translate (deci teoretic știu orice limbă a Pământului! 💪) Nu l-am tradus, că nu era de interes imediat, însă am ținut minte că l-am primit, ceea ce a fost bine. În ziua sosirii, pe drumul dinspre Chiemsee (vezi impresii), l-am căutat, l-am tradus și am făcut un print-screen. Și bine am procedat, altfel cred că dormeam în mașină... Desigur, conținea instrucțiuni de recuperare a cheilor în eventualitatea în care vom găsi recepția închisă. Nu doar recepția era închisă, casa toată era încuiată și „scăldată” într-o beznă absolută!

Așa că am lăsat mașina în parcarea cvasipustie și-am moșmondit pe la interfon până am nimerit combinația ce ne-a deschis ușa de la intrare. Odată ce am pătruns, senzorii de lumină s-au sesizat, dezvăluindu-ne în stânga biroul recepției (pe care am găsit plicul salvator), un fel de vitrină cu produse artizanale de vânzare, pe urmă în față coridorul lunguț, pe care am înaintat. La capăt, am remarcat ușa spre restaurant în dreapta, iar în stânga scările către etaje. În plicul pe care-l pescuisem găsisem informații despre camerele ce ne fuseseră alocate și cheile respective (chei, nu cartele magnetice). 

Am avut camerele 2 (dubla) și 4 (tripla), ambele situate la etajul al doilea (mansardă). În drum spre ele am admirat numeroasele tablouri de pe pereți – picturi în ulei destul de reușite, dar și desene imprimate gen Ikea, fotografii și trofee din care reieșea că echipa de chefi ce prestează în restaurant ar fi una de elită (citisem anterior ceva în acest sens, treabă care chiar cântărise în alegerea locației). Din păcate, se părea că restaurantul era închis, ne aflam chiar în perioada dintre Crăciun și Anul Nou. (Speram ca măcar la micul dejun să-l găsim deschis 😊.) Altfel, multe plante în ghivece pe paliere și câteva obiecte decorative foarte faine, între care un scrin pictat cu modele tradiționale. Podelele integral mochetate (la fel vom fi găsit și în camere).

Ne-am preluat „domeniile” și-am prins a le studia. Voi descrie dubla în care am stat, cu mențiunea că tripla era un pic mai mare și, evident, avea un pat în plus. Dar în rest, ca design, fix la fel.

Se intră într-un hol îngust, în care se găsește un corp de mobilier ce reunește cuierul pentru hainele de stradă și șifonierul. În stânga baia, în față camera. Am avut 2 paturi de câte o persoană dispuse pe pereții laterali, cu noptiere făcând corp comun cu suportul saltelei și blatul patului, ba chiar și cu un spătar lateral, pe care chiar l-am apreciat, altfel aș fi fost nevoită să dorm cu spatele lipit de perete. Saltelele se vor dovedi odihnitoare, lenjeria a fost proaspăt primenită, am dispus de câte o pernă (bună) și o pilotă. Deasupra, fixate în perete, veiozele.

Pe peretele dinspre baie era o măsuță-birou cu un scaun. Pe masă ne așteptau sticle de apă (reînnoite zilnic) și pahare, iar la oarece înălțime, pe perete, era încă o veioză asortată cu celelalte. Nu am avut răcitor! E drept, nu figura în dotările de pe booking, deci dacă n-am avut și am suferit din această pricină, e numai vina mea, că n-am fost atentă. Glumesc, n-a suferit nimeni.

Fereastra era micuță, tăiată în peretele un pic oblic, era împodobită cu perdeluțe bavareze și dădea spre stradă. Izola perfect puținele zgomote exterioare. Singura neplăcere legată de zgomote am avut-o în prima noapte, legată de circulația apei în calorifer (probabil oarecum neaerisit); cumva, în serile următoare a fost ceva mai bine. Oricum, eu dorm cu dopuri de urechi și nu m-a deranjat, Tati s-a plâns și de-aia știu 😊. 

Baia – tot ce trebuie: chiuvetă, tron, oglindă normală și din aceea măritoare, coș de gunoi, uscător de păr, prosoape în 2 dimensiuni plus unul pentru picioare. O baie a avut cabină de duș, alta cadă. Drept consumabile, hârtie igienică și săpun lichid. 

Altfel, cald și bine, atmosferă intimă și plăcută, probabil datorită mobilierului din lemn natur și micilor accente bavareze. Am avut cu siguranță și WiFi, dar știți că pe mine nu prea mă pasionează aspectul, în general nu mă obosesc să mă conectez la rețelele hotelurilor și pensiunilor pe unde merg, cel puțin în țările UE. 

... Trebuia neapărat să mâncăm de seară, de fapt cam săriserăm peste masa de prânz în ziua aia, punându-ne speranța în restaurantul de aici, de la pensiune. Când am coborât, o tanti ce părea angajată tocmai pleca, am întrebat-o de mâncătorii, a zis că alea din sat îs închise toate, ne-a indicat una la vreo 4-5 km, dar nu garanta că-i deschisă nici aia. N-am pus mare bază pe ce ne-a zis sau pe ce am înțeles noi, căci tanti vorbea doar germană.

Am căutat pe GoogleMaps, în sat păreau să fie 2-3 mâncătorii și am pornit să le căutăm (cu mașina). Una era deschisă, dar pentru o petrecere privată, celelalte (un ristorante italiano și un truck-bar cu mâncare thai) erau închise. (Abia a doua seară, la o maxi-google-eală, am descoperit și Pizzaservice Lugano – deschisă, cu prețuri bune și o pizza fabuloasă!) În fine, am identificat și restaurantul de la 4-5 km, aparține tot unei case de oaspeți, se cheamă Gasthof Beim Wangerbaur. Am mâncat excelent acolo (voi povesti), iar pe drum ne-a ieșit în cale o căprioară, într-un ochi de pădure pe care l-am străbătut.

... În prima seară am crezut că suntem singuri în pensiune, nu răzbătea niciun zgomot de niciunde, nicio geană de lumină suplimentară. A doua zi dimineață, când am coborât la micul dejun, am fost surprinși să găsim ocupate destule mese! Cu această ocazie, am făcut cunoștință cu cei ai casei, o doamnă mai în vârstă, una mai tânără și o domnișoară de... 2-3 ani; cu siguranță, membri ai aceleiași familii. Tânăra vorbea bine engleză, ne-a anunțat că, din cauză de anotimp, restaurantul nu-i deschis decât pentru cină și doar în weekend. Ultima noastră seară urma să fie vineri, deci ne-am grăbit și am rezervat o masă (altă poveste).

Oferta de mic dejun a fost foarte bună, cu produse de calitate, proaspete și diversificate. Au fost și brânzeturi, și mezeluri, fructe și legume, ouă gătite în fel și chip (la cerere), pâine și chifle calde, iaurt și cereale, prăjiturele, unt și gemuri de casă și multe altele. Îmi amintesc în mod deosebit de niște sucuri îmbuteliate foarte, foarte gustoase. Iar cafeaua excelentă, desigur.

... Am plătit la check out, am primit factură și mulțumiri pentru vizită. La rândul nostru, le-am întors mulțumirile, pe deplin meritate. Gasthof Hartl Zum Unterwirt s-a dovedit, cu adevărat, o gazdă minunată. 

Cât despre împrejurimi, Türkenfeld este un sat cu câteva zeci de case, liniștit și cochet, unde viața se desfășoară – aparent – în ordinea și disciplina nemțească binecunoscute. E genul meu, m-aș muta și mâine acolo dacă aș putea. Mi-a amintit de prima noastră vacanță în Germania, acum 12 ani. Deja eram îndrăgostită de Grecia și credeam că va fi unica iubire și pe viață. Hmm... Cât de nestatornică poate fi făptura... călătorului! Am zis atunci: iubesc 2 țări și le iubesc din motive total opuse. Una pentru libertate, sălbăticie și nonconformism, iar cealaltă pentru rigurozitate, ordine și previziune. Dacă mă gândesc bine, cam așa sunt eu, ca persoană. Și, și. Ciudat (ă), nu?!

Dincolo de Türkenfeld, regiunea este fabuloasă, plină-ochi de atracții de tot felul, pentru toate vârstele și toate gusturile. E o utopie să crezi că poți să înțelegi ceva din acest areal în doar 3 zile. Când am înțeles asta (după prima zi de colindat – un semi-eșec), m-am relaxat și am zis: hai cu... relaxarea! (voi povesti) 😊 În ultima zi eram deja împăcată: vom reveni, e prea frumos ca să n-o facem.

O singură umbră de gând: bavarezii nu prea vorbesc engleza. Nu doar oameni de rând (îi întrebi în engleză, îți răspund în germană, dar nu așa, în cuvinte simple, basic, ci în povești ample și complicate!), dar pe la unele muzee am întâlnit informații (amănunțite, ca să te oftici tu, nevorbitor al limbii lui Goethe) doar în germană. Se pare că există ceva explicații, e vorba de un adevărat context istoric, însă nu vreau să intru în amănunte... 

Ce vreau să zic e că poate pe unii i-ar deranja acest aspect, pe noi nu ne-a deranjat, n-am luat-o personal, am continuat să vorbim limbile pe care cât de cât le cunoaștem și am încercat să deslușim limbajul corporal atunci când n-am înțeles cuvintele. Vă asigur că funcționează, de fiecare dată ne-am descurcat de minune, „interlocutorii” noștri au părut la fel de satisfăcuți și astfel am venit acasă cu amintiri minunate despre prima noastră incursiune în Bavaria!

---

VIZUALIZĂRI: 466 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI