Leneşul mai mult aleargă iar zgârcitul... păţeşte ca mine.

TIPĂREȘTE

"Blitz"!!! Cineva mi-a făcut o fotografie! Ce naiba? De ce mi se pare ciudat? Păi chiar că este foarte ciudat pentru că sunt la volan, e noapte şi suntem undeva în nordul Vienei. Mergem spre pensiunea unde urmează să ne cazăm şi tocmai ce am ieşit dintr-o benzinărie unde am găsit ceva de mâncare pentru că ne-a prins noaptea pe drum şi am uitat de mâncare.

De fapt venim din Germania, din vacanţă, iar Viena este "halta" noastră regulată pentru că de la Viena mai avem doar 5 - 6 ore până acasă, depinde cu ce viteză am chef să conduc. Şi în plus, la Viena, la SCS, găsesc să alimentez cel mai ieftin. SCS, pentru cei care nu ştiu, este cel mai mare mall din Europa iar iniţialele înseamnă Shopping Center South.

Tot acolo şi mâncăm. Intrăm în "Food Court" - ul mall-ului şi avem de ales din mai multe feluri de mâncare. În funcţie de ce avem chef fiecare avem posibilitatea să ne satisfacem aproape orice dorinţă culinară iar cu o fiică mofturoasă precum o prinţesă rezolv rapid problema fără „presiuni” din partea „şefei” în ale bucătăriei.

Şi acum să revin la motivul pentru care mi s-a făcut fotografia, în noapte, la volan. Păi, înainte de a pleca din Germania spre casă am căutat o pensiune sau un hotel din Viena unde să dormim o noapte înainte de a ajunge acasă. Normal că am supus la vot locaţia. Pentru mine, personal, singurele lucruri care mă interesează este ca preţul să justifice condiţiile iar locaţia să dispună de parcare gratuită. Parcarea este foarte importantă pentru că în Viena preţurile pentru "culcuşul" maşinii sunt foarte mari şi poţi să ai surpriza ca la final, după două zile, să plăteşti pentru parcare un preţ care-ţi dublează cheltuielile. Auch!

"Madam, am găsit ceva pe lângă SCS cu 105 euro, cu mic dejun şi parcare! " îi spun soţiei dar ştiu că doamna doreşte ceva mai ieftin. Nu primesc nici un răspuns şi prin urmare consider că e un "Nei". Mai caut şi găsesc ceva la 75 de euro cu mic dejun şi parcare gratis. Se numeşte Gasthaus Roter Hahn şi precum versurile din poezie "ca un vis de tinereţe..." numele pensiunii rezonează nefericit undeva în subconştient ca o senzaţie de ceva neplăcut. Nu-mi dau seama de ce rezonează şi nici n-am dat prea mare atenţie senzaţiilor ce le-am primit de la al "şaselea" simţ, amorţite-mi fiind senzaţiile de "afacerea" pe care era pe cale să o fac. Singura problemă cu pensiunea este că e amplasată undeva la 20 de km de SCS. Pentru 40 de euro mă gândesc că merită să ne deplasăm 20 de km în plus. Click, click, fac rezervarea şi gata.

Numai că am păţit-o ca în povestea cu ţiganul cu planul de acasă şi cu ce s-a întâmplat în târg. Am plecat la timp din Germania, veseli, bine dispuşi doar că de ce n-am ţinut cont a fost "imprevizibilul": două cozi pe autostradă sau cum le mai zic nemţii "ştau" care ne-au întârziat planurile cu 3 ore. 3 ore sunt exact cât ne-am propus să pierdem cu mâncatul şi hoinăritul prin SCS. Aşa că am ajuns în Viena la ora 19.00, când SCS-ul era închis. Aşa că am alimentat de la benzinăria de lângă mall şi ne-am continuat drumul către pensiune. Mama lui de GPS că m-a traversat Viena prin centru, pe ruta cea mai scurtă dar care a durat foarte mult. Şi cum ne era foame, căci n-am mai apucat să mâncăm, am găsit o benzinărie unde era şi un mic supermarket.

Şi acum să revin la "Blitz". "Ăsta a fost un radar", îi spun soţiei. "O să-mi vină amenda acasă", continui, amintindu-mi de un coleg care a păţit la fel şi a primit amenda după trei luni, prin poştă, acasă. În fine, mai mergem cam 10 minute şi ajungem la pensiune. Eu tot cu gândul la amendă. Parchez şi intru în pensiune. Ca o vagă presimţire malefică le spun fetelor să mă aştepte în maşină. Şi bine am făcut!

De cum intru îmi dau seama că am mai stat odată, demult, tot acolo. Şi nu mi-a plăcut! Ţeapă - de parcă nu e prima şi nici singura din ziua aceea. Intru, de pe uşa principală, direct într-un birt cu pretenţii de bar, cu mobilă veche, lumină obscură şi un miros specific de fum de ţigară rămas eroic impregnat în pereţi de pe vremea când probabil că fumatul era permis. La pult, un singur client, onorata clientelă, jelea o halbă de bere şi se întreţinea cu chelnerul care era şi proprietarul şi barmanul şi recepţionerul.

Îi spun lui "Mafalda" că am rezervare. Ia o cheie dintr-un cui şi mă conduce într-o cameră de la etaj, trecând prin nişte culoare întortocheate, luminate de becuri cu senzori care unele se aprindeau iar altele probabil că dormeau. Mocheta de pe holuri îmi rânjeşte mişeleşte, de parcă ar şti că nu suport mochetele, iar prin colţurile mai întunecate, unde aerul circulă mai cu dificultate, mă gratulează subtil cu un miros pestilenţiat. "Am pus-o" îmi spun, şi mă gândesc la fetele mele care mă aşteaptă în maşină. Ajungem la cameră şi deschide o uşă din cadru de lemn cu placaj având vârsta bunicii mele.

Camera este foarte mare, paturile mari de asemenea, dar mobila este la fel de veche precum uşa. Chiar şi stilul de mobilă îl recunosc din fotografiile vechi, cu părinţii mei, de acum 50 de ani. Două fotolii, o masă joasă şi un dulap completau camera. De pe jos îmi rânjea batjocoritoare, mocheta. Un miros de rânced, foarte subtil, acoperit de ceva parfum odorizant presărat din belşug, îmi chinuia simţul olfactiv. Baia, mare şi ea, cu gresie pe jos iar pereţii erau placaţi cu pătrăţele mici de gresie, de culoare verde aşa cum pe vrema „împuşcatului” erau decorate băile comune muncitoreşti.

O chiuvetă minusculă, n-am reuşit să mă spăl pe faţă fără să cadă apă pe jos şi să mă ude pe picioare precum şi o cabină de duş în care n-am reuşit să mă aplec să mă spăl pe picioare, erau mobilierul complet al băii. Probabil că asta era şmecheria cu chiuveta mică şi cabina îngustă. Şi să nu uit, din tavan se chinuia un bec de 40 de watti să lumineze spaţiul băii. Deasupra chiuvetei era un neon care clipea intermitent ca-n filmul "Alien" când umanoizii urmau să fie mâncaţi de fiara spaţială.

Merg la maşină să aduc fetele şi bagajele. Înainte de a deschide uşa maşinii trag aer adânc în piept. "Cum este? " mă întreabă soţia. "Lasă că vezi tu! " îi spun, mai mult pentru a amâna discuţiile de după. Ajungem în cameră. Fiica mea se trânteşte pe pat, caută o priză, bagă încărcătorul de la telefon în ea şi-şi vede de mesaje. „Net-ul merge ca porcul! ”, primesc prima replică de la fiică-mea. „De unde ai făcut rost de parolă? ” o întreb. Fără să-mi acorde nici cea mai mică atenţie îmi aruncă o hârtiuţă cu parola wi-fi.

„Jeg! " spune soţia şi ridică cu două degete prosoapele de pe pat, aproape transparente de atâta spălat şi uzură şi a căror culoare este nedefinită. Lenjeria de pat este curată dar este foarte veche şi uşor îngălbenită. Geamul este deschis şi nici nu vreau să mă gândesc cum va mirosi în cameră dimineaţa, dacă-l închidem peste noapte. Iar afară este destul de rece şi trebuie să-l închidem! Naşpa moment!

Golim masa din cameră de vaza şi scrumiera de pe ea şi punem câteva şerveţele dintr-o rolă. Încropim ceva igienic unde să servim masa. Ne punem să mâncăm iar eu studiez încă odată camera. Deodată, se aude de afară un zgomot infernal. Ne uităm miraţi toţi trei unii la alţii. Trece un tren! Mă uit pe geam şi văd că la cam 20 de metri de fereastră, peste şosea şi după un gard de beton, sunt mai multe linii de cale ferată. Adică, foarte multe linii de cale ferată.

Pe când vreau să zic ceva, mai trece un tren şi face un zgomot de nu ne mai auzim. Cum naiba o să dormim aşa? Cred că suntem lângă o gară sau ceva nod de cale ferată pentru că la fiecare 10 minute trece un tren. Dar parcă nu treceau aşa de des când am ajuns în faţa pensiunii! Ciudat!

Ok! Problema este „groasă” de tot! Cum facem cu fereastra? Atunci înţeleg definiţia dilemei şi a șocului suferit de cel care a descoperit-o: dacă lăsăm fereastra deschisă, va fi frig în cameră iar zgomotul de la trenurile care trec ne va tăia elanul de dormit. Dacă închidem fereastra va trebui să suportăm mirosul suspect emanat de mochetă. Ne punem să mâncăm, poate găsim între timp o soluţie.

Continui să inspectez camera şi-mi dau seama că am mai comis o greşeală: de obicei, când mă cazez în locuri de o astfel de „valoare” iau cu mine două spray-uri, unul anti gândaci şi unul anti insecte zburătoare. Dau cu amândouă spray-urile prin cameră, ieşim la o plimbare sau la un suc, închidem uşa şi după două ore revenim şi aerisim. Nici nu vreţi să ştiţi ce "balauri" au ieşit de după dulapuri sau de sub paturi prin camerele pe unde ne-am cazat.

Odată, eram în Germania şi după ce am dat cu "bombele" insecticide de după un dulap a ieşit un păianjen mare cât o monedă de 50 de bani. În Ungaria, de sub paturile unei pensiuni, au ieşit câteva ploşniţe iar undeva în Transilvania am reuşit să "speriem" din şifoniere o armată de gândaci de bucătărie.

Bine, veţi spune, voi sunteţi paranoia. Serios? În Ungaria, pe soţia a muşcat-o de mâini de patru ori ceva insecte, în timp ce dormea. A ajuns pe antibiotice deoarece muşcăturile s-au inflamat. Pe fiica mea, în USA, au muşcat-o o grămadă de purici, într-o cameră de hotel cu pretenţii. A ajuns şi ea pe antibiotice deoarece muşcăturile au fost atât de multe încât organismul nu a reuşit să producă destui anticorpi. Nu cred că este de glumit cu aşa ceva.

Ca să nu mai spun că dintr-un concediu am adus, în bagaje, doi gândaci mari cât nişte monştri care au stat cuminţi, pitiţi între haine şi norocul nostru că nu au ieşit din bagaje „tiptil” în camera unde am desfăcut genţile ci doar atunci, au ieşit la iveală, când soţia a aruncat hainele în baie, în coşul de haine murdare. I-am prins destul de repede, spaţiul fiind restrâns în baie, dar 5 minute n-am mai auzit nimic din cauza ţipetelor soţiei. Vă daţi seama dacă scăpau prin casă...

Cam astea erau gândurile mele în timp ce mâncam. Terminăm de mâncat şi arunc resturile în baie, în coşul de gunoi de acolo cu gândul că dacă mai există şi alţi "chiriaşi" neplătitori prin cameră să meargă în baie să "mănânce". "Închidem fereastra! " le spun fetelor. Ne băgăm în pat şi închid geamul. Trenuri au mai trecut dar la un moment dat nu le-am mai auzit. Dimineaţa ne-am verificat să vedem dacă ne-a muşcat ceva. Am scăpat teferi.

Am coborât la micul dejun trecând iar prin culoarele întunecate. Masa a fost modestă. Am mâncat repede şi după ce am verificat încă odată bagajele am plecat rapid de acolo. Nu ne-a plăcut!

Pe drum spre casă, în timp ce conduceam pe autostradă, am calculat cât m-a costat "popasul". Păi, 75 de euro cazarea, 40 de euro amenda şi în plus motorina pentru 40 de kilometri, asta înseamnă aproape 120 de euro. Păi cu banii ăştia stăteam la un hotel de 5 stele!

---

VIZUALIZĂRI: 1083 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI