Acasa de sarbatori. Un covrig, un mar si-o nuca.
TIPĂREȘTEAnii ’80
Doua prichindute asteapta cu mare nerabdare vacanta de iarna. Mergem la tara, mergem la tara!
In satul unde au crescut si unde atat de bine se simt. Se vor intalni acolo cu prietenii de joaca cu care au crescut.
Emotia creste cand se gandesc la traista pe care mamaie le-a cusut-o si anul asa, cu maiestrie, si pe care nu vrea sa le-o arate pana in ziua cand vor pleca cu colindul, ca sa nu strice surpriza; la fel si cand se gandesc la ciomagul pregatit de tataie, ca sa se apere de caini.
Tataie e mester mare si el, si face incrustatii pe ciomege, cu care prichindutele se vor da mari. Ele si restul grupului cu care vor merge la colindat, pentru ca toti au traiste noi, cusute de mamaile lor, si comege noi, sculptate de tataii lor. Ce conteaza!
Emotia din ziua de 23 decembrie creste pe masura ce se apropie seara. De fapt vremea cand se intuneca, pentru ca iarna, dupa amiaza e seara. De pe la patru prichindutele stau cu nasul lipt de geamul de la usa casutii batranesti, si, pe furis, o mai si deschid din cand in cand, atunci cand mamaie nu le vede (ca iese caldura afara din casa), incercand sa auda in zare ceva ce… inca nu se-aude. Nu cumva sa iasa alti copii cu mult inaintea lor.
In sfarsit vine ora sa plece. Se strang cu toti la poarta. Mici si mari. Merg si mari, da. De obicei tatai, ca mamaile trebuie sa ramana acasa, cu cosul cu covrigi, ca sa primeasca toti copiii porniti la colindat. Cate un tataie de caciula, sau de doua, sau trei caciuli, depinde de numarul de nepoti din casa. Cand in sfarsit grupul e format, pleaca. Intai vecinii, da!! Cooolindeeete, baaa! . Asta-i strigatul lor de razboi. Nu canta colinde propriu zise. Asta-i obiceiul din satul asta de pe Vlasca, aproape de Teleormanul lui Marin Preda. Dar striga tare, mai ales cand tataii ii indeamna/provoaca, la intrarea intr-o curte, pe motiv ca gazda respectiva e mai batrana sau mai… surda ;).
Cooolindeeete, baaa!! se-aude din piepturi de copii. Glascioare care vor sa para voci puternice, si care se intrec intre ele. Sa vedem cine striga mai tare. Iese gazda cu cosul cu covrigi. Daca au noroc, mai primesc si cate-un mar sau o nuca. Copilasii stau frumos la rand, iar cate unul mai rasarit se mai aseaza inca o data, cu caciula infundata bine pe frunte, ca sa nu-l recunoasca femeia si sa-i mai dea o data. Ca a doua zi se vor lauda cu numarul de covrigi primiti, si-i vor insira pe-o sarma, si-i vor inmuia dimineata in ceai cald cat va tine vacanta. Cand se nimereste ca gazda sa fie ruda cu vreunul din colindatori, mai scoate si cate un pahar de vin pentru tatai. Nu prea le convine prichindeilor, pentru ca asta-i tine in loc. Si ei vor sa colinde cat mai multe din ulitele satului. Le place la nebunie scartaitul stratului gros de omat sub cizme. Manutele le ingheata, cu manusi cu tot, pe ciomegele alea frumos mestesugite, care nu au, pe de alta parte, alt rol decat sa-i faca sa se simta… mari, pentru ca tot tataii sunt cei care alunga cate un caine iesit pe drum. E o seara magica. Ajung acasa inghetati, in ciuda sosetelor si manusilor de lana lucrate din timp de mamai. Au bujori in obrajori si sunt bucurosi nevoie mare. E o seara unica, o seara pe care o asteapta tot anul, si care trece atat de repede…
Treizeci de ani mai tarziu
Prichindutele de mult s-au facut mari. Au si ele, la randul lor, prichindei (sau princhindute ;) ). Vor si ele ca prichindeii lor sa traisca un pic din magia acelei seri unice. Acum vor fi ele cele care-i vor apara de caini (ma rog, aici nu e chiar valabil, dar suna frumos continuarea… metaforei ;) ), si vor fi ele cele care vor bea, acolo unde sunt invitate, cate un pahar de vin. Traditiile din satul de pe Vlasca nu se pot compara cu cele din zona Moldovei de exemplu (ca sa dau un exemplu), insa au frumusetea lor.
Cum spuneam, vremurile sunt altele, si acum multi dintre copii au renuntat de mult la strigatul (pentru ca nu era altceva decat… un strigat, da) Colindete, ba!!. Acum se canta un colind, ales dupa preferinte si gusturi. Mie mi-a placut cel ales de grupul meu, desi mi-era necaz ca nu-l stiam. Am invatat refrenul din mers, si mai fredonam si eu pe alocuri… Iar la intrarea in curte ii mai “inghioldeam” cu vechiul nostru strigat, pe motivul de a scoate gazda din casa.
De fapt aducerile aminte ne emotionau atat de mult incat voiam sa calatorim in trecut, macar pentru cateva secunde. Daca am reusit? Bineinteles!! Intotdeauna reusim atunci cand ne propunem/dorim ceva cu toata fiinta noastra. Acum doi ani am aterizat la Bucuresti la trei dupa amiaza, si-i dadeam bice la sofer sa ajunga mai repede la tara, ca se facea noapte si noi trebuia sa plecam cu colindul (Dragos stie, n-am putut sa-i multumesc cum trebuia in scurta intalnire de pe Otopeni, pentru ca eram grabiti… nevoie mare!). Nu va pot explica in cuvinte emotia si bucuria de acum doi ani, cand, mergand pe zapada, am pornit cu colindetele noastre, si ne-am mai intalnit pe drum si cu prietene din copilarie, si ne-am facut de cap, adica ne-am facut mici, mici, si-am cantat Florile dalbe pana ne-am saturat. Anul asta aveam un nou membru in familie, de doar cateva luni, dar avea deja traista ei, micuta si draguta, pe care i-o mai golea ma-sa, ca altfel ar fi spanzurat-o atata greutate. Frumos, anul asta fara zapada, dar tot frumos.
Trec Colindetele, vine Steaua. Pe vremea cand prichindutele erau prichindute, numai baietii mergeau cu Steaua. Astazi (de fapt, de multi ani incoace), merg si fetele. Asa incat grupul meu e mixt. Celor doua fete si-un baiat de-acum doi ani li s-a alaturat un al patrulea membru, ca pe subsemnata n-o mai pun la socoteala, desi a fost membru activ de data asta.
Chestiile astea sunt pregatite din timp. Intr-o pauza de pranz, de obicei. Si, cum tot o auzeam pe mama ca pe vremea ei se mergea cu Irodul, uite cum ne vine ideea sa modificam un pic actualul obicei, si sa adaugam cunoscutului colind o mini sceneta cu cei Trei Crai de la Rasarit.
Un Irod probabil mai modern si mai putin frumos decat pe vremuri, insa “jucat” cu entuziasm si bucurie. N-am avut incotro si a trebuit sa-mi pun coroana lui Melchior pe cap, pentru ca unul din personaje a renuntat in ultimul moment. Trei coroane facute din hartie, frumos mestesugite de fetele care se pricep la toate, niste macate vechi, tesute de bunica mea cand eu eram mititica… asta a fost recuzita noastra. Nu era nevoie de mai mult.
Melchior (care pe alocuri se simtea un pic Stefan cel Mare, cu coroana aia de hartie si pelerina colorata si greoaie) se mai pitea dupa steaua pe care o tinea frumos in mana, nu de-alta, dar parea magarul intre oi ;). Oricum, copilasii au cantat si-au incantat (mai ales) rudele si vecinii, si au impartit o super avere de cateva sute de mii de lei fiecare la sfarsitul serii.
Bineinteles ca pe Melchior nu l-au bagat in seama la imparteala, nu stiu de ce l-au discriminat in felul asta. Restul trupei (intre care si un prunc mai… batran, asezat intr-o roaba pe un pat de paie) a renuntat dupa doua case numai. Stiti senzatia aia pe care o ai atunci cand te simti copil? Cand parca n-au trecut anii si simti ca poti face orice fara sa se uite nimeni urat la tine? Nu se poate plati cu nimic in lume. Ei bine, senzatia aia se bate corp la corp, pentru locul intai in clasamentul lucrurilor frumoase din vacanta mea de iarna de la tara, cu ce-am simtit facand un super om de zapada, sau tragand pe sanie pe cei mici. Stiu ca poate suna banal. Pentru mine nu e.
Buun. Se duce si Steaua, si de Craciun ne indopam, ca toata romanimea care se respecta ;), cu sarmale, carnati de casa, salata de boeuf si cozonaci. Intre Craciun si Revelion avem de lucru, pentru ca zapada ne face sa ne intoarcem din nou in copilarie. Si nu stiu cum se face ca nu obosesc deloc in cele doua trei ore in care aia mici m-au abandonat in timp ce mesteream la omul de zapada care, zice tata, nu se va topi pana la primavara. Bine, a doua zi nu stiam de ce am febra musculara, dar mama mi-a adus aminte imediat activitatea mea din ziua precedenta.
Vine si seara de Anul Nou. Si acum doi ani merseseram cu Capra. Avem o capra frumoasa tare, facuta de un bunic de-al meu, si “schimbata la fata” de tata acum cativa ani, cand i-am colindat si pe spanioli ;). Un cap de capra, copie fidela nu alta, rosu ca focul, cu o sforicica ce-i deschide si-i inchide gura la comanda (sau la tras cu mana, in mod sacadat), niste coarne semete, pe care copilasii le-au impodobit cu margele, multe si colorate. In fine, o minunatie de capra, ce sa mai. Cam da ea din coarne, ca-i cam naravasa, dar daca stii cum s-o iei, te poti duce cu ea la colindat. Eu nu prea m-as mai fi dus, ca… v-aduceti aminte de cel mai friguros Revelion din ultimii cincizeci de ani, asa-i? Da’ copiii - nu si nu. Asa-i cand ii inveti cu de-astea.
Pregatisem eu un Plugusor frumos, o combinatie de clasic cu modern. Da’… sunt in vacanta, si cam puturosi, n-au vrut sa invete nimic nou. Cum de varianta galateana a Caprei noastre isi mai aduceau aminte de acum doi ani, asta e, Capra vreti, Capra sa fie! Ta-ta-ta, caprita ta! (Ghici cine e capra mea!! – ca eu n-am de gand sa va spun…) Ufff! Mi se lipeau narile de frig, dar scartaia zapada sub ghete, si era asa de multa zapada, si era asa de frumoasa ulita, incat am incercat sa nu bag in seama buricele inghetate ale degetelor, nici nasul sau obrajii rosii! Capra ca capra (scuzati cacofonía), dar am avut un ciobanas frumos rau de tot. Noroc cu ciomagul lui, ca-i mai tragea cate una caprei in cap, ca s-o linisteasca, atunci cand aceasta dadea din… cornite. Un ciobanas si… nu, nu trei turme de oi. Un ciobanas, doua ciobanite si-o capra. Simplu si frumos.
Uite ca trecura si sarbatorile, neica, cum ar zice nea Marin. Mi-a fost bine, tare bine. Va doresc tuturor, din inima, sa va fie atat de bine cum mi-a fost mie. De ce ma incapatanez sa fac asta atunci cand pot? (asta – ma refer la dusul cu colindul) Sunt egoista, sunt cea mai egoista persoana de pe fata pamantului cateodata. Cum fi-miu n-a terminat inca de inventat masina aia care va calatori in timp (tot mestereste la ea de cand avea vreo trei patru ani, da’ inca nu i-a dat de cap), am si eu trucurile mele, ca oricine, ce sa fac? De ce mai fac asta? Pentru ca sunt si smechera, si asa-i fac pe cei mici sa traiasca si ei o parte din frumoasa si linistita mea copilarie. N-o mai pun pe-aia cu pasiunea mea pentru folclor, ca nu cred ca v-am zis-o decat de vreo cateva zeci de ori pana acum ;).
Colindatul, impreuna cu imbarburatul la taiatul porcului si mirosul ala de sorici care si acum imi face gura apa, impreuna cu turturii de la streasina casei, cu florile de gheata de la feresti si cu mirosul de sarmale din tuci, ca sa nu ma mai lungesc, mie (chiar daca suna pompos) imi lungesc viata.
Am vrut sa incep noul an urandu-va, cat se poate de romaneste, La Multi Ani cu bine si tot ce va doriti. Sa fiti sanatosi, sa umblati mult si sa ne citim cu bine.
P. S. Multumesc, Cornel, si multumesc Afa, pentru ca multumita voua am mers acasa de sarbatori.
Trimis de alinaro in 08.01.15 12:28:23
34 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
34 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul...(cu mare drag 
) a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
Rog așteptați...
@alinaro - Minunat! Te invidiez penrtu că mai ai rude la ţară (ale mele s-au dus de mult pe cealaltă lume) şi te felicit că mai găseşti în tine bucuriile copilăriei
@webmaster13 - La multi ani! Am si ascultat ilustratia, autorul nu prefera alta, va multumeste si va ureaza multa inspiratie in 2015! 
(Tot) Cu mare drag!
@Carmen Ion - Va multumesc. Asa este, sunt o norocoasa. Stiu ca intr-o zi n-o sa mai fie asa, de-aia storc cat pot prezentul.
La multi ani si numai bine pe 2015.
@alinaro - La mulți ani, Alina, mulțumesc pentru emoțiile pe care nu le-ai transmis... Ne-ai trimis în anii copilăriei, când toți eram tineri... nu mai continui...
Felicitări web13, inspirată alegerea Chi mai...
@johnnyredlabel - La multi ani! Sa fim (macar putin) copii si-n 2015!
@alinaro: Frumos, impresionant. Mi-am pus articolul ca favorit și sper ca la anul, înainte de Crăciun, să îmi amintesc să mai îl citesc o dată.
Atunci voi primi cu și mai mare bucurie și emoția Crăciunul.
Este o adevărată poveste de iarnă...
@Dabator - Saru'mana si La multi ani! Sa fii cuminte si sa-ti aduca anul nou (ca mosu' nu mai vine pana la sfarsit de an) multe, multe plimbari.
P. S. Daca-ti arat "ciorna", titlul initial era "Un covrig, un mar si-o nunca. Poveste de iarna. "!!! Gand la gand cu bucurie...
@Carmen Ion: La mine e și mai rău. Bunicii mei au venit în București în anii '30, părinții sunt născuți în București și tot așa.
Când eram mic și veneau vacanțele parcurile se goleau. Rămâneam aproape singur, toți prietenii, colegii se duceau la țară. Și povesteau cum s-au distrat la baltă, în crâng. Asta vara.
Iarna nu mai spus, povesteau de colindat, colindători și muream de ciudă.
Nici măcar când am crescut mai mare nu mi-era simplu. Acum se duceau la colindat, se așezau la un pahar de vin, colindau pe la fete, nu mai știu toate povestile... Oricum eu nu am trăit momentele astea decât din povestirile prietenilor...
@Dabator - Ufff, draga Dabator... Randurile tale m-au trimis imediat la randurile marelui Miguel Delibes (una din mandriile Valladolidului si ale Castiliei de sus), pe care le-am gasit scrise pe un zid in Urueña, un sat vizitat de mine acum vreo doua luni. De fapt, chiar ma gandisem sa incep povestirea respectiva cu aceste randuri. Nu-i niciun bai, cred, daca le asez aici, cu scuzele de rigoare pentru cei nascuti si crescuti la oras (sunt sigura ca vor fi interpretate cum trebuie):
Si-atunci am inceput sa-mi dau seama ca a fi de la sat este un dar de la Dumnezeu, si ca a fi de la oras este ca si cum ai fi copil parasit, si ca dealurile, si cuibul berzei, si ulmii, si raul, si lunca sunt intotdeauna aceiasi, in vreme ce constructiile de caramida, si blocurile de ciment, si muntii de piatra de la oras se schimba in fiecare zi, si cu timpul nu ramane acolo niciun martor al nasterii noastre, pentru ca, in timp ce satul ramane acelasi, orasul se dezintegreaza din cauza progresului si perspectivelor de viitor.
Nu-mi zice de doua ori, ca te trimit la... tara mea!! Oricand ai avea chef, swear!
@alinaro - "frumos" e un cuvant prea mic pentru tot ce ai scris. ma inclin!
@alinaro:... Frumoasa, foarte frumosa si adevarata poveste! Chiar mi-a retrezit amintirile. Felicitari!!!
@papone & @Testosu' - Frumoase sunt aducerile aminte... Ma bucur ca v-a placut, va multumesc.
@alinaro - Mulțumesc pentru acest text atât de „răscolitor”. Mă număr printre cei care au avut bunici la țară și au petrecut toate vacanțele acolo. Vacanța de iarnă era deosebită tocmai datorită Crăciunului și Anului Nou care cu alaiul de tradiții și obiceiuri mi-au făcut viața mai frumoasă. Am participat activ în satul botoșănean, unde se aflau bunicii, la obiceiurile magice de iarnă. Sunt momente unice de fiecare dată...
Un review din suflet, ca de altfel toate cele scrise de dvs! Fie ca cel mic să inventeze mult dorita Mașină a Timpului, dar... i-ați luat-o înainte! Pentru mine, cu 50 de ani! Deși bucureștean, comuna Militari (acum cartier, de!) la acea vreme - și vremuri - părea... tot un sat! Tradițiile se păstrau, la colindat mergeam, lipsea... porcul! L-am "apucat" multi ani mai târziu, în satul soției, cu toate cele cuvenite!
Cât despre bunici... tot din comuna Militari și ei!
Vă doresc să vă bucurați din tot sufletul de cei apropiați pentru că :
"Cine are părinți, pe Pământ, nu în gând
Mai aude și-acum ochii lumii plângând".
Un an fericit, cu sănătate și multe, multe bucurii și împliniri!
@Dabator - Da, eu am avut norocul să am bunici la ţară şi de pe la 4 până la 14 ani (când m-am făcut "domnişoară"), părinţii mă "abandonau" în grija lui mamaia cel puţin o lună în fiecare vară. Scormoneam prin praful Bărăganului, mă jucam cu verişoarele mele şi cu copiii vecinilor şi mă îndopam cu caise culese direct din pom şi cu roşii şi ardei graşi din grădină. Am prins-o în viaţă şi pe străbunica şi mi-o amintesc foarte bine, a murit când avea 9 ani. Iarna mergeam uneori de Crăciun cu părinţii la ţară dar tataia nu ne lăsa să colindăm decât rudele apropiate - avea doi veri în sat. Fost "chiabur", avea ideile lui, nu voia ca lumea să creadă că familia lui e sărăntoacă şi se bucură la nişte covrigi. Ce să-i faci... În schimb, ştia colinde şi le cânta foarte bine - toată familia din partea mamei "are voce". Ce amintiri!
Un An Nou minunat tuturor!
@alinaro - La multi ani!
Da, si eu AmFostAcolo, cu colindetele, dar in campia larga si viscoloasa a Baraganului brailean. Nici "tara mea" nu prea mai exista, dar vacantele de-acolo mi le amintesc bine!
Bunicii erau invatatori in sat, asa ca verii mei si cu mine aveam un "statut aparte"-faceam si sorcovele pentru grup! Si ce mandri erau cei din liota...
Si mergeam cu Ajuneata (sau Netzalusul!), cu Colindul (da, buna ne invatase Florile dalbe-era din Vaslui!). Si cand nu era zapada era asa un noroooiii!
Multumesc, Alina, pentru lacrima din coltul ochiului!
Un 2015 superb!
@tata123: Si ce traditii frumoase aveti acolo, in Moldova... Inainte de plecare, am tot scarmat pe net, ma atrageau rau si Ursul, si Calutii... Ba ma si uitam pe la costume pe aici. Pana la urma m-am conformat cu obiceiurile locale. La noi nu-s asa spectaculoase, dar tot mi-e drag...
Va multumesc!
La multi ani si tie Anlina. Frumoase amintiri...
Poate mai scrii niste articole si... ajungi cu ocazia asta si la intalnirea de la Predeal. Mi-ar face o deosebita placere sa te cunosc si personal... Ce zici? Spor la scris ))
@puiutea - Buna dimineata si La multi ani! Un an nou plin va doresc si eu. Si va astept.
@Zoazore - Multumesc si eu pentru zambetul afisat la citirea partii cu noroiul. Asa era si la noi. Cand eram mici mici, chiar ne placea, ca umblam desculti prin santuri, dupa ploaie. Mai tarziu, domnisoare fiind, nu ne mai placea noroiul atat de mult, pentru ca ne murdarea primii pantofi cu toc, he, he.
Acum au inceput sa puna asfalt la mine la tara (au reusit de nu se poate: asfaltul incepe aproape in mijlocul satului, si o buna bucata are doar un sens asfaltat!! ), iar prichindelul meu zicea ca el nu vrea asfalt! Stie el ce stie...
Multumesc si La multi ani si tie, un an nou cu tot ce-ti doresti!
@andreea_c - La multi ani, Andreea! Si eu sper sa ne cunoastem intr-o buna zi, ajung eu si la vreo maxi-intalnire Afa. Un an nou plin de bucurii iti doresc.
Nici nu remarcasem ci ai 49 voturi pana la al meu.
Mi-a facut mare cinste sa iti aduc Zuperbonuaul!
Un articol din ciclul impresionant, no comment!
La multi ani si multe sarbatori romanesti frumoase!
Alinaro, vezi ce faci şi cum faci şi mai târziu întoarce-te acasă. Ai rădăcinile aici. Poate până te întorci se mai drege câte ceva şi în ţară. Te sărut cu dragoste.
@Dan&Ema: Mie mi-a facut mare cinste ca v-au placut randurile mele 
. La multi ani cu bucurii si multe calatorii!
@Michi: Multumesc din inima!
Sunt sigura c-o sa se dreaga multe la noi, incetul cu incetul. Povestea emigrarii mele e una atipica, frumoasa... Nu stiu ce va fi pe viitor, dar casa aia va ramane acolo, pentru copiii parintilor mei, si copiii copiiilor lor.
Va imbratisez si eu cu mult drag si tot respectul de care sunt in stare!!
@buterfly: La multi ani, draga fluturas. Sa te preumbli cu bine pe taramuri andine si sa ne povestesti si noua. Cu drag.
@alinaro - V-am citit review-ul cu o strângere de inimă. Mi-a adus aminte de anii copilăriei, când așteptam cu nerăbdare sărbătorile de iarnă și în special colindul.
Cum în satul în care am copilărit nu exista asfalt și nici lumină electrică (acum 55-56 de ani), înotam prin noroaie și luminam cărările cu celebra lanternă, de culoare neagră, Elba Focus (cei mai în vârstă știu despre ce este vorba). Nu toți eramînsă fericiții posesori ai unei asemenea”minuni”, cei mai mulți își luminau ulițele de colindat cu felinarul.
În ciuda acestor neajunsuri eram mereu veseli, ne bucuram și credeam că toată lumea este a noastră. Mai merg din când în satul natal (acum unul modern), îmi aduc aminte de acei ani și invariabil îmi vine în minte o strofă a lui Eminescu din ”O, rămâi”:
„Astazi chiar de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot? ”
@traian. leuca - Buna dimineata. Va multumesc pentru vizita si ecou, sunt in asentimentul dumneavoastra. Fericirea vine din lucruri marunte, asta va fi intotdeauna universal valabil.
S-aveti o saptamana frumoasa!
Deosebite randuri, care te fac sa-ti amintesti cu nostalgie de anii copilariei, cand numaram, cu fratele meu, covrigii (ce buni erau cu lapte), nucile, merele, biscuitii si cine era mai norocos cate o caramea sau bomboana de pom. Si aveam si traiste pe care ni le facuse bunica. El fiind baiat mai avea de colindat si in zilele urmatoare si eram un pic invidioasa. Eram la oras, unul nu foarte mare, port la Dunare, dar pe atunci se pastra traditia asa ca de-abia asteptam sa vina vacanta de iarna. La tara, am descoperit ca adult farmecul traditiilor de iarna, particularitatile altei zone, am intimpinat "capra" in noaptea de Revelion, printre fulgii de zapada si a fost minunat. Multumesc pt. aceasta intoarcere in timp.
@teona - Si eu va multumesc pentru acest frumos ecou. Eu (inca) trag cu dintii de ce pot. Si da, si mie imi era necaz ca pe vremea aceea doar baietii puteau sa mearga cu Steaua, Capra sau Plugusorul. Astazi, din fericire, si fetele fac acest lucru. Mie mi se pare frumos in continuare, desi cu ochi de adult se vede totul altfel.
Multumesc si La multi ani!
@alinaro - De ce? Inchide ochii de adult si deschide-i pe cei de copil, pe care-l ai in suflet. Lasa-l afara iarna, de sarbatori!
N-am copii, am 49 de ani, dar am facut un om de zapada si m-am simtit ca la 4, sau, hai, ca la 9 ani! Eu cu mine!
Si mi-a placut!
Si asta multumita tie, Alina, ca m-ai trimis afara, la joaca, in zapada! Si n-a ras nimeni de mine!
@Zoazore - Aplaud (cu cuvinte, altfel nu pot, ca tu sa ma vezi, zic...). Stii ca de cand m-am intors de acasa o intreb pe mama in fiecare zi de omul meu de zapada? Tata zicea c-o sa tina pana la primavara. Se pare ca nu-i asa. Azi mi-a zis mama ca cel mic se topise deja, iar ala mare, construit cu nadejde vreme de trei ore, deci batatorit bine, a cam ramas fara cap, cu basca direct pe umeri. Nu conteaza, mi-au ramas pozele dar mai ales momentele. Momentele acelea nu au pret!
Multumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Al 800-lea review, retrospectivă — scris în 03.03.24 de Michi din BUCURESTI
- Nov.2023 'Bostaniada', turismul si viitorul — scris în 19.11.23 de dorgo din TâRGU MUREș
- Sep.2023 Departe de casă — scris în 28.09.23 de AZE din SIBIU
- Jul.2023 [Nume-Agenție], tepari de profesie!!! — scris în 04.08.23 de ux130143 din PITEşTI
- Jun.2023 1. File din istoria României oglindite în excursii — scris în 23.06.23 de Michi din BUCURESTI
- Jun.2023 Info utile despre zborurile charter — ar trebui să figureze în cultura turistică minimală, dar nu sunt, în (prea) multe cazuri — scris în 15.06.23 de tm67bru din TIMIșOARA
- Jun.2023 Suflet de călător — scris în 10.06.23 de robert din BUCURESTI
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată