Bacşiş, Şpaga, Tips, Rüşvet si alte alea
Citesc cu destula ingrijorare, tot mai multe "ponturi" prin care ni se recomanda sa lasam "bacşiş" (in sensul de şpaga) in hotelurile din Turcia. Am sa vorbesc in special de Turcia, deoarece in alte tari nu prea stiu bine situatia.
Principalele ponturi se leaga de "cuantumul sumei" (10; 15 euro, 5 TL?? etc) si "modalitati de inserare": spaga pentru receptioneri (se pune-n pasaport), cea pentru camerista (se lasa pe pat), pentru garçon (nu stiu... se baga-n buzunarul de la piept?) etc. :)
Cand toate astea au fost rezolvate si am primit camera cea mai buna (sau cu vedere la mare), camera noastra straluceste si nu ni se mai sterge prin camera cu mopul bagat in Wc (aici ar trebui sa bag un emoticon din ala cu ochii bulbucati cat cepele...), garçonul ne ghiftuieste, iar barmanul scoate de sub tejghea numai Chivas Regal; Black si Blue Labeluri, avem constiinta impacata ca am fost isteti si am facut... desigur cum fac si turcii. Ca doar "bacşiş" e cuvant turcesc, nu?
Este!
Definitie de la dexonline:
BACȘÍȘ, bacșișuri, s. n. Sumă de bani dată, peste plata cuvenită, pentru un serviciu personal, pentru a câștiga bunăvoința sau protecția cuiva. – Din tc. bahșis.
Problema e ca sensul in turceste, se refera in special, la "suma de bani data peste plata cuvenita", dupa primirea serviciului, daca ai fost multumit si crezi ca cel in cauza merita o rasplata-n plus. Nu are sensul de "şpaga" sau "mita". E, desigur, ceea ce englezii numesc "tips".
Cuvantul pentru şpaga, mita... etc. in turceste este "rüşvet".
Se da şpaga in Turcia? Desigur, ca peste tot in lume. Dar de obicei se da la nivel mare, iar cuantumul sumelor este unul ridicat.
La nivel mediu, se merge pe "torpile" :)) Adica ai o cunostiinta de care ai grija, ea are cunostiintele ei si iti face intrarea unde trebuie etc. De obicei aceasta cunostiinta e un neam sau ruda. Nu mergi nicaieri direct cu plasa-n mana si o uiti langa birou.
Am lucrat la receptie intr-un hotel turcesc cu cativa ani in urma si niciodata nu am primit bani in pasaport de la nici un turc sau de la vreo alta natie, pentru a-i da o camera mai buna, sau pentru a-i favoriza in vreun fel.
Imi pare rau ca incep sa aud tot mai des de astfel de practici, dar cred ca directia de unde vin aceste obiceiuri este dinspre Romania inspre Turcia si nu invers.
As intra in pamant de rusine sa merg intr-un hotel din Antalya, Bodrum, Kuşadası etc. si sa-l simt pe receptioner ca asteapta sa gaseasca ceva in pasaport, doar pentru ca i-am intins un pasaport romanesc.
Daca as avea probleme cu camera, cu curatenia sau cu orice altceva, voi incerca sa le rezolv fara spaga si voi incerca sa ajung la directori in primul rand. Daca nu mi s-au rezolvat problemele, voi avea grija sa "porcaiesc" hotelul respectiv pe AFA, pe tripadvisor sau pe unde mai prind, cand voi ajunge acasa.
Intr-un final, nu vor putea ramane indiferenti.
Ne plangem ca s-a creat deja un cerc vicios si daca nu dam spaga, nu vom avea o vacanta linistita!
Noi suntem vinovati de acest cerc vicios si noi il putem opri. Sa nu exportam obiceiurile noastre proaste si prin alte parti.
Daca sunteti multumit de un hotel si de serviciile lui dati "bacşiş", nu "şpaga"!
Stiu ca reviewul si opinia mea e deja "one sided", dar ma intereseaza in special o discutie pe acest subiect. Imi dau seama ca se poate sa nu am dreptate.
Rog fara PMA.
P. s.
Desi nu e foarte potrivita, am sa atasez o fotografie din filmul "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile", ca sa nu ramana reviewul fara fotografii. : P
Trimis de TraianS in 16.10.12 12:23:42
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Binevenit articolul.
Si - off-off... - imi aduce aminte de unul mai vechi, pe aceeasi tema, scris de mine pe unul sau mai multe forumuri, prin care incercam sa explic de ce bacsisul este (si) o dovada de politete (turistica) in Turcia si, in general, in lumea araba/musulmana... - chiar daca nu e decat simbolic - atunci cand sunt nu sunteti chiar atat de multumiti (btw, si atunci cand sunteti nemultumiti se poate incerca un mic bacsis, insotit de-un zambet - cateodata schimba drastic situatia).
'Off-off' pentru ca nu am gasit pana acum timp sa caut acel articol si sa-l pun si pe al meu-forum...
@TraianS: ca orice om care are o pasarica, eu, se pare ca am un stol! Intotdeauna la inceputul vacantei am discutii in contradictoriu cu sotul meu. El vrea de la inceput sa multumeasca pe toata lumea si dupa aceea sa stea linistit. Eu, incerc oamenii, bag bani in pasaport (intotdeauna i-am primit inapoi) si astfel capat o incredere in locatia respectiva. Oamenii care-mi fac diverse lucruri in plus fata de ceea ce am platit, ii " omenesc" intotdeauna la sfarsit. Sotul vrea la inceputul sejurului ca sa beneficieze din plin de atentia personalului, eu la sfarsit ca totul sa fie ca o rasplata, ca o omenie, ca o bucurie din partea mea! Apreciez gesturile, o floare, un aranjament pe pat, un geam deschis... Imi place sa ofer!
Traian crezi ca merge Andries? trilulilu.ro/muzica-diver ... -mana-n-buzunar
Pentru lucruri serioase, de sanatate sunt in stare sa dau tot ce am, nu ca mi se cere ci pentru ca vreau sa dau! Nu spun prostii, am fost in aceasta situatie, am vrut sa-mi dau casa si nu mi-a primit absolut nimic! Nici asa nu este bine!
Cativa leva pe asternuturi, au facut intotdeauna minuni. S-a intamplat ca sa las leva si totusi camerista sa-i ia dar sa nu faca nimic. Nu faci crize de nervi cand vezi ca te intorci in camera si: nu sunt aranjate paturile, prosoapele, ai terminat hartia igienica si/sau sapunul-sampoanele si totusi cu toate ca a trecut prin camera nu a completat. Odata am avut nesimtirea, pentru ca nu a completat sa iau direct din caruciorul cameristei. In Bansko pentru 10 leva, ne stergea tacamurile din camera si le punea la locul lor. In vest, nu am dat niciodata si nici nu am remarcat sa-mi faca cu jumatate de masura curat ca sunt roman.
Articolul a "primit" ilustratia muzicala sugerata de balasa.violeta in ecoul anterior - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul prefera o alta melodie, este rugat sa ne scrie (aci, ca ecou, ori pe PM)
cu ajutorul unui binevoitor , am reusit sa recuperez acel post mai vechi al meu. E datat 30.05.2008 - il reproduc mai jos (posibil sa aiba nevoie de unele (re) formatari)
--
O completare/adaugire cu reflectii personale, dupa sejurul recent in Tunisia [dar nu neaparat ca urmare directa a acesteia]
DESPRE BACSIS
Cele de mai jos se refera la practicarea acordarii de bacsis in tarile musulmane si sunt consideratii din vizitele mele in Turcia si Tunisia...
Bacsis - este un termen care pentru multi dintre noi, romanii, suna daca nu "urat", cel putin cu o clara nuanta peiorativa. Probabil/posibil pentru ca il identificam pana la confundare cu mai banalul [in viata de zi cu zi din romania] spaga...
Sunt sigur ca multi dintre noi gandesc des - sau au gandit de multe ori - "de ce sa dau bacsis aluia pentru ceva pentru care E PLATIT sa faca??!?? ", sau, mai stilizat un pic "destul trebuie sa car atentii in Romania, la doctor etc; macar aici sa scap de aceasta nesuferita cutuma"!!
Raportat la serviciile publice din Romania, precum ghiseele de functionari publici, bineinteles ca aceste reflectii sunt cat se poate de indreptatite.
Totusi, atat in Ro cat si whatever sa lasi bacsis la restaurant sau taximetristului este - pentru unii - nu doar un snob bon ton; intr-un fel, este clar ca salariul lunar/zilnic al acelor oameni contine o componenta, mai semnificativa cantitativ sau nu, bazata pe venituri extra-stat-plata.
Ei bine, va invit sa reflectati un pic mai mult asupra acestui micro-univers bazat exclusiv pe astfel de SERVICII, precum este cea din lumea turismului. Adaugati, va rog, si ingredinetul cel mai important, cel al unei culturi cu totul straine multra dintre noi, manifestata prin mentalitate, cultura si filozofie MULT - in unele cazuri - diferita de cea cu care suntem obisnuiti in viata de zi cu zi si veti avea o privire mai de profunzime a importantei bacsisului in turismul din tarile arabe.
Punctez cateva "liniute", nu stau prea bine cu timpul, sper sa dezvoltate/completeze/combate si altcineva, din experienta sau cultura generala proprie:
- bacsisul in lumea araba este un lucru absolut firesc, comun si inradacinat in rutina zilnica precum salutul. Este, daca vreti, echivalentul obiceiului de la noi de a darui cate ceva celor dragi, la o scara sociala mult mai larga.
- a nu da bacsis, fie el EXTREM de simbolic, poate fi privit [si ESTE, va asigur smile. gif ] - ca o dovada de mojicie, mitocanie sau whatever ati numi-o. in cel mai bun caz, saracie sau lipsa elementara de politete. Poate parea exagerat, raportat la filozofia si mentalitatea noastra, dar - repet: - cine ne asigura ca monoplul asupra bunului simt este garantat mentalitatii occidentale, iar celelalte sisteme sunt ciudatenii? smile. gif
- sfatul meu este sa DATI intotdeauna bacsis, o suma absolut infima gen echivalentul a 3 roni pe zi poate schimba DRASTIC modul cum sunteti perceputi si in unele cazuri va spori inzecit confortul psihic pe care vi-l ofera resortul
- cand, cui si cum il dati? Nu cred ca exista vreun "regulament" in aceasta privinta. Eu personal am grija sa dau cate ceva fiecarei categorii de personal - camerista, chelneri, animatori [ptre copil] etc, iNSa nu-l acord decat DUPA o perioada - scurta - in care ma conving ca respectivul merita. Este - un pic - o ciudatenie, un fix a/al mea/meu; NU va recomand sa faceti la fel; dimpotriva, este bine sa acordati un bacsis SIMBOLIC imediat ce ati ajuns in hotel.
intotdeauna dati-l personal in mana celui caruia il oferiti, fara ostentatie [eu il tin in palma, avand grija sa-l observe, apoi intind mana pentru un "noroc" sau "gimme 5" ]. in Turcia exista aproape peste tot acele tipboxuri - in opinia mea, sunt puse acolo doar ca o metoda subtila de a reaminti celor mai "uituci" despre aceasta cvasi-obligatie[! ]; intotdeauna a pune o lira, un euro sau un dinar direct in mana destinatarului este de preferat in locul acestei modalitati seci si impersonale de a darui.
- cu cat hotelul este mai catre "low-buget", cu atat este mai important bacsisul!
Daca la hotelurile mai luxoase acest obicei mi s-a parut mai mult simbolic, de socializare, la hotelurile unde sejurul costa putin imaginati-va ca si salariile primite de angajati sunt pe masura: iar un bacsis acordat odata la 3-4 zile va poate "rafina" MULT calitatea serviciilor de care veti beneficia!
Vacante placute tuturor!
---
@TraianS, eu cand merg in Turcia dau bacsis la:
-bellboy, daca imi duce bagajul in camera si are bunavointa sa-mi explice ce este pe acolo si cum functioneaza.
-camerista.
-barman/ospatar intoteauna.
Sa-ti povestesc si o intamplare cu ospatar. Eram la un hotel de 5* spre sfarsitul sejurului si ne uitam la un meci de fotbal proiectat la piscina. Vine ospatarul, comand un whisky, stiind ca la pool bar nu erau bauturi straine dar imi era lene sa ma misc pana in lobby bar si sa iau de acolo ceva strain.
Trec vreo 5 min si nu mai apare cu whisky-ul meu desi un alt ospatar ii adusese cocktailul comandat de prietenul cu care vizionam meciul. Fac putin gat si ma linisteste ca o sa apara si comanda mea imediat.
Intradevar apare si primul ospatar cu:
-Mister, for you J&B. Iki buz
Se dusese pana in lobby bar sa-mi aduca exact whisky-ul care il beam in fiecare seara.
Cu siguranta a contat cei 2-3-5 dolari care ii mai dadeam seara la acesti baieti care erau alergati toata ziua. Si banuiesc ca nici nu aveau salarii prea mari.
-Nu am dat niciodata la receptie pentru ca nu vad rostul.
Cred ca treaba asta cu bacsisul este oarecum simpla, pe stilul "vazand si facand". Obiectivul vacantelor mele, pe oriunde se petrec ele, este sa ma simt bine, relaxata si distrata (nuuu, nu uituca ). Daca pentru a obtine acest lucru este nevoie, (sau doresc) sa multumesc celor care ma servesc cu ceva, "so be it". Mereu am facut raportul costuri/beneficii in toate aspectele vietii mele. Daca ma costa in plus/vacanta 20-30 euro=100-150 roni, pentru a evita supararea si incrancenarea adusa de lipsa/diminuarea serviciilor cumparate, de multe ori cu bani seriosi, atunci imi asum acea "pierdere'. Si de cele mai multe ori nici macar nu o gandesc, ca fiind o pierdere, ci ca pe un castig pentru starea mea de bine. DAR... am grija mereu ca aceste: "multumiri" sa fie insotite de un zambet, o vorba buna, sau o strangere de mana. Pentru cameriste las inca din prima zi un biletel cu multumiri ca are grija de noi (noroc cu google traducere) si tot asa. Imi place sa vad fete zambitoare, chiar daca zambetele sunt "cumparate". Sunt genul de om care se gandeste cu adevarat la armata de oameni care munceste intr-un resort, de exemplu. Cateodata pe putini bani.
Asa ca eu sunt o "multumitoare"
Am trait si experienta inversa, in China, Taiwan, unde nu se da bacsis. Am lasat la un taximetrist 1 dolar, cursa facuse 9, si a coborat dupa mine alergand ca sa-mi dea restul. M-am simtit ciudat.
@balasa.violeta - si iata ca gasca celor care-l plac pe Andries este mai mare decat ma asteptam
Bacşişul nu e un obicei doar în Orient. Cred că în orice ţară de pe glob, cel puţin la ospătar şi la bagajist, e nepoliticos să nu laşi un ciubuc. Pe lîngă asta, eu las şi la taximetrişti şi la cameriste (nu lăsat pe noptieră, ci dat direct cînd le întîlnesc). Mai las şi la ghizii turistici, dacă este cazul (exemple: la Londra s-a plimbat ghidul de pe un vaporaş cu un joben de plastic în care strîngea tips, la Amsterdam era, la coborîrea de pe vaporaş, un afiş pe care scria direct că tipping is free).
Încă un loc unde mi se pare normal să laşi bacşiş este la coafor/cosmetică/manichiură etc., respectiv la frizer, dar nu am mai fost într-o frizerie de 20 de ani.
Mai sînt şi ocazii neturistice unde se lasă bacşiş, de pildă la diverşi meseriaşi care îţi repară prin casă şi altele, dar aici e un forum turistic, aşa că nu intră în discuţie.
@MCM: Draga mea,
M-ai facut sa rid cu ultima fraza a ecoului tau. Da, mi s-a intimplat si mie in Singapore. La taxi primesti restul fix pina la ultimul cent. La restaurant am fost servita in asa fel de un mosulica, incit i-am daruit cu drag un bacsis. Insa el nu stia daca eu aveam de gind sa ii dau sau nu, deci mie mi s-a parut ca si-a facut serviciul cu daruire. Sau poate aveam eu vreo mutra care ii inspira numai zimbete...
In Dominicana am dat bacsis celui care mi-a tirit bagajele din aeroport pina la auticar. Dar, culmea e ca dupa ce le-a lasat, s-a dus fuga sa ajute pe altul, asa ca n-a stat cu mina intinsa linga mine ca sa ii dau. A trebuit sa fac eu citiva pasi ca sa ii pun bancnota in mina. La hotel n-am dat nimic cind ne-am casat. A ajuns o cunostinta acolo, abia astept sa aud newsuri, ca ma tot intreba daca se da spaga, daca sint camere mai bune in hotel sau bungalow, daca sint femei la receptie ca le-a luat parfumuri, daca sint barbati (si asa erau) sa le ia altceva... Daca s-a stricat scurgerea la baie, am anuntat la receptie si imediat a venit cineva. Daca a inceput ploaia, imediat a venit cineva de la receptie si a lasat umbrela in hol, fara sa astepe ciubucul. Cine cereau de la bacsisuri de la obraz? Erau ghizii excursiilor pe care le-am facut, dar unuia nu i-am dat pentru ca nu a indeplinit conditiile din "contract". Si nici nu m-a lasat pe jos...
Eu, ca si Violeta Balasa, prefer sa dau cuiva ceva ca un semn de pretuire dupa ce vad ca s-a comportat frumos si asa cum ii cere fisa postului.
@TraianS
”Îmi dau seama ca se poate sa nu am dreptate.
După părerea mea, ai dreptate. Am dat, dau și voi da bacșiș cu/și de placere/mulțumire cameristului (sic!) în Egipt, cameristei în Turcia, Bulgaria sau România, bellboy-ului în Egipt, Turcia, Bulgaria, ospătarului, barmanului, recepționerului, șoferului, ghidului, etc., de pe la noi sau aiurea, numai și dacă am fost mulțumit, iar respectivul/a și-a îndeplinit, cel puțin, dacă nu mai mult, atribuțiunile din fisa postului...
Precizez ca am dat/lăsat cate ceva, numai "după" și niciodată "înainte", ca la... știi tu...
Se vede bine treaba că discuţia se îndreaptă mai mult spre partea arabă şi latină a lumii în care trăim. Problema cu bacşişul, la nivel de societate, este că aduce un venit necuvenit celui care-l încasează pentru că, dacă este să fim cetăţeni corecţi şi bacşişul este un venit care ar trebui să se supună regulilor impozitului. Aici, zâmbete sau râsete!!!
Dar din păcate, cei care eludează legea, pe lângă faptul că se diferenţiază de ceilalţi cetăţeni corecţi şi oneşti care-şi plătesc datoriile faţă de societate în plus, atenţie, pe zi ce trece li se întăreşte impresia că acei bani li se cuvin pe drept, turiştii care refuză să-i achite fiind trataţi „uşor” diferit faţă de ceilalţi „care dau”. Tot atunci, pretinzătorului, începe să-i crească ego-ul, având impresia că este mare şef, următorul pas fiind tratarea semenilor de pe un piedestal. Ca un exemplu elocvent de asemenea indivizi şi dacă doriţi să-i vedeţi în carne şi oase (Surpriză - da, mai există încă!!! Şi profesează) mergeţi la orice punct vamal din România.
Explicaţia comportamentului prezentat mai înainte, derivă din modalitatea de exprimare şi evoluţie a comportamentului uman şi în unele cazuri este un defect care duce inevitabil, într-un final, la concedierea „pretinzătorului” dar până atunci ajunge să producă destule stricăciuni morale şi tone de nervi turiştilor.
Fără să lungesc vorba prea mult, am să vă ofer un exemplu. Am avut ocazia să mă deplasez în SUA, de mai multe ori, în special în statul Florida. Da, Miami, Orlando, etc…. Ce viaţă! Chelnerii, la unele restaurante, au salarii foarte mici, în jur la 400 – 500 de USD lunar. De aceea, când primeşti nota de plată la restaurantele respective, pe notă scrie acest fapt, respectiv că chelnerii nu sunt plătiţi şi eşti rugat să laşi un „tip”. În partea de jos a notei de plată, pentru a te ajuta, vei găsi mai multe cifre care reprezintă procente din valoarea consumaţiei, 5%, 7% 10%, şi laşi cât doreşti, funcţie de gradul de apreciere al serviciului care ţi s-a prestat.
Până aici totul este în regulă. Şocul vine mai departe când şi eu am aflat, de la un chelner român, originar din Braşov şi care lucra la un restaurant din Orlando, care mi-a spus că ai posibilitatea să declari fiscului „cât vrea muşchiul tău” din bacşişul încasat. Paranteză: declaraţiile chelnerilor se efectuează zilnic de pe terminalul de încasare al consumaţiilor. Paranteză închisă.
„Zero! - am zis eu. Declar zero! De ce să plătesc impozit? ” Explicaţia chelnerului m-a liniştit de tot. Explicaţia unu: te duci la bancă să accesezi un credit. Bancherul îţi accesează pagina cu veniturile şi după ce vede ce vede, adică 4.800 de USD pe an, îţi arată frumos uşa. Explicaţia doi: La sfârşit de an, fiscul, îţi calculează venitul, în acest caz de 4.800 de USD şi vine un Nene la poartă şi te întreabă de unde ai avut bani de un Ferrari, de haine Armani sau de o vacanţă în Belize, dacă venitul tău este aşa de modest. Aici ai încurcat-o pentru că „e pe penal”! Elegant şi frumos!
Sănătate!
@Utube: no-no-bad!
Tu vorbesti, in prima parte a interventiei tale, de şpagă - si nu de bacşiş.
Iar in ultima... tocmai de apucaturi tipice ce tin de
”partea arabă şi latină a lumii în care trăim.
. lol.
@tm67bru: Păi şi noi unde trăim? ))))
Normal că ne influenţează!
Sănătate!
fiindca am venit cu superbonusul imi dau si eu cu umila parere.
se pare ca fiecare are "dreptatea"lui.
intradevar daca vorbim despre lumea orientala si in special cea araba, in Egipt ni s-au descarcat bagajele din autocar, ne-au fost aduse in fata camerelor, dar s-au strans ceva banuti de catre ghid care a cotizat la receptie.
in vest, te jenezi cand la magazine, daca platesti cash ti sa da restul pana la ultimul banut, numarand cu voce tare in fata ta, bine este o alta poveste, vorbesc de magazine nu de si restaurante unde de multe ori se plateste la casa, cu biletul de consumatie.
in fine, cum a mai spus cineva, de la caz la caz
oricum tema e f. interesanta si merita dezbatuta pe larg
felicitari ca te-ai gandit sa o abordezi
@all
Va multumesc de ecouri. Cred ca e o discutie interesanta si eu unul stiu ca am de invatat din experientiele si opiniile celorlati, desi nu sunt cu toate de acord.
Cum bine a intuit si @crima, in reviewul meu cuvantul care cred ca ar fi trebuit sa-l fac cu litere mari si bold e "DUPA".
Am dat si voi da bacsis, pe oriunde (adicatelea, pe oriunde e acceptat cultural sa se dea) DUPA ce am fost servit, pentru a-mi arata recunostiinta ca serviciile au fost de calitate, sau pentru ca asa e "za local custom"
In foarte putine cazuri am sa dau "INAINTE", de primirea serviciului, (de exemplu as da INAINTE ca belly boy-ul sa-mi duca geanta in camera, daca nu urc si eu atunci cu el, ci am de gand sa merg in camera mai tarziu) deoarece acela nu mai e bacsis ci şpaga.
Acest DUPA, face diferenta dintre bascis si şpaga.
Şpaga, poate avea efecte bune pe termen scurt, (adica vor avea mai multa grija de tine, decat ar fi avut in mod normal), dar efecte neplacute pe termen lung. Se vor invata sa astepte şpaga, INAINTE sa-si faca datoria. In astfel de cazuri, ma refer in special la banii pusi in pasaport la receptie inainte de a primi camera, si banii lasati pentru camerista, chiar din prima zi, inainte sa fi avut timp sa-si arate talentele de design interior.
Nu mai spun ca banii pusi in pasaport, la receptie, pot fi interpretati ca o jignire; si-si vor forma o parere proasta despre cel care i-a pus.
Nu mi se pare ok, ca o camerista sa ia bani din camera, daca-i gaseste pe pat, altfel decat daca-i gaseste intr-un plic, special scris ca-s pentru ea.
Tipboxurile - sunt puse, nu numai pentru a aminti clientilor sa cotizeze , ci in special pentru ca banii de acolo se impart si cu cei cu care clientul nu are contact direct. Fie ei bucatari, tehnicieni, directori, contabili, lucratori la spalatorie sau depozit etc.
Un bacsis pus la tipbox, multumeste intregii echipe a hotelului/restaurantului, chiar si celor cu care nu ati avut contact direct, dar care au contribuit la comfortul dvs. Si ei merita la fel de mult o bucata de placinta... cat merita si cei din fata, care ajung primii la nota...
De multe ori, garconii, receptionerii etc., pun ei singuri banii primiti la Tipbox. Asa mi se pare si normal sa fie.
Admin, aduce in discutie (prin articolul mai vechi) lumea musulmana, araba. Sunt diferente de la tara, la tara in ceea ce priveste "tipsul" si nu cred ca trebuie sa ne axam in special pe musulmani.
Am dat si voi da tips, prin Spania, Germania, Anglia... etc. desi nu am studiat intotdeauna, care sunt obiceiurile locale.
Sunt tari, ca Japonia, de exemplu, care nu accepta Tipsul sau Bacsisul, si s-ar simiti ofensati. Acolo probabil nu am sa dau
Un articol foarte interesant e si cel despre Tips de la Wikipedia. Ni se explica, pe tari, care sunt obiceiurile locale...
De pe acea pagina am ajuns si la cuvantul Baksheesh (cel ce sta la baza bacşiş, care se pare ca e persan la origini, dar il gasim mai prin toate limbile. Daca in Turcia, are sens simplu de "tip", in Romania (la fel ca in Germania si Franta) se pare ca de multe ori are si sensul de "şpaga":
”In German and French, Bakschisch is used to describe a small bribe (in Romanian as well, depending on the context; usually employed as a euphemism to şpagă, which outright means bribe).
Scopul principal al articolului meu, a fost sa stim sa facem aceasta diferenta, cand suntem in vacanta.
Sa primeasca rasplata, doar cei ce o merita
Lucrez in domeniul serviciilor si nu am stapan, sef, sau superior, in copilarie am muncit alaturi de mama mea in comert, deci cunosc foarte bine sensul acestor cuvinte, cu toate astea nu imi plac popoarele care aplica bacsisul si spaga la nivel de lege, urasc cersetorii.
Nu imi fac cu placere o vacanta intr-o tara despre care se spune ca e frumoasa dar pacat ca e locuita...
Deci eu dau ceva, las ceva, cu mare placere in conditiile in care nu mi se cere si sunt multumit de servicii sau calitatea mancarii sau a cazarii de exemplu.
Nu as da niciodata nimic pentru a obtine o camera de un nivel pe care nu l-am platit/solicitat la rezervare, asta mi se pare furt si incurajarea unei infractiuni, alt turist va avea de suferit in urma acestui procedeu si observ ca in Turcia se practica uzual chiar si la hotelurile foarte scumpe.
Daca las ceva in pasaport o fac pentru a nu primi o camera proasta, acest lucru s-a intamplat doar acolo unde stiam ca sunt probleme cu camerele si serviciile ex: Victoria Plalace - Sunny beach.
In Grecia nu am dat niciodata nimic in plus, dar nici nu a fost nevoie vreodata, inafara de taverne unde am lasat cat am vrut 1-2-3 euro maxim in functie de consumatie, undeva in apropiere de 10%. Mai nou vad ca de cand cu criza, grecii nu mai lasa nimic la carciuma...
In Bulgaria am mai lasat cate ceva la cameriste, dar rar intrucat la hotelurile de lant acest lucru nu e necesar, trebuie sa isi faca meseria.
Pe de alta parte eu nu apelez la servicii de nici un fel in vacantele mele, nu agreez masajul, Spa-urile mi se par o pierdere de vreme si in general nu imi place sa munceasca altul pentru mine, prefer cazarile fara masa si eventual cu self catering, cu servicii cat mai putine, cazari noi cu mobilier nou si curate.
Am vazut ca se discuta cazul bell boy = daca ma cazez la un hotel care dispune de asa ceva, e clar ca am castigat la loto si am 2-3 euro sa ii dau, dar in majoritatea cazurilor incerc sa il ocolesc, daca nu am cum pentru ca sunt extrem de insistenti, ii accept serviciile si in gand ii transmit ca mi-as dori sa am eu serviciul lui extrem de bine platit...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Al 800-lea review, retrospectivă — scris în 03.03.24 de Michi din BUCURESTI
- Nov.2023 'Bostaniada', turismul si viitorul — scris în 19.11.23 de dorgo din TâRGU MUREș
- Sep.2023 Departe de casă — scris în 28.09.23 de AZE din SIBIU
- Jul.2023 [Nume-Agenție], tepari de profesie!!! — scris în 04.08.23 de ux130143 din PITEşTI
- Jun.2023 1. File din istoria României oglindite în excursii — scris în 23.06.23 de Michi din BUCURESTI
- Jun.2023 Info utile despre zborurile charter — ar trebui să figureze în cultura turistică minimală, dar nu sunt, în (prea) multe cazuri — scris în 15.06.23 de tm67bru din TIMIșOARA
- Jun.2023 Suflet de călător — scris în 10.06.23 de robert din BUCURESTI