,,Podul" dintre Bucovina și Maramureș

TIPĂREȘTE

Se spune că necazul nu vine niciodată singur și că Cel de Sus te împovărează câteodată cu prea multe, dar niciodată cu mai mult decât poți duce. Căci numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din țepeneală, din uscăciunea vieții. Iar necazurile te vor ustura tot mai tare până când vei căuta să te tămăduiești.

Asta am încercat să fac și eu. Să caut să mă tămăduiesc cumva încercând să mă îndrept cumva în bezna ce mă tot apăsa parcă vlăguindu-mă. Am ales să plec, să plec undeva departe pentru câteva zile, acolo unde îmi alinasem sufletul și acum un an.

Undeva în mijlocul naturii, unde totul ți se pare mai verde-crud ca niciunde, unde păsările parcă ar vrea să-ți aline sufletul cu trilurile lor de cu dimineața devreme până seara târziu, unde cerul este de un albastru ce nu poate fi pictat vreodată, unde noaptea ai impresia că poți atinge toate stelele de pe bolta cerească, dar mai ales, acolo unde găsești oameni deosebiți, oameni care te primesc în sânul lor ca pe un membru al familiei, nelăsându-te pradă singurătății sau tristeții, făcând tot posibilul să nu-ți lipsească nimic și dându-ți un sentiment de siguranță și încredere aparte.

Am ales astfel să calc din nou minunatul teritoriu al Maramureșului, cu o mică oprire și prin zona Bucovinei pentru a revedea câțiva oameni foarte dragi mie.

Fiind din fire mai meticulos că așa m-o învățat mămuca (Dumnezeu s-o odinhnească), purced întâi a căta pe net cam cum o să fie vremea pe-acolo pe unde m-or duce roatele Loganului, spre acel punct de unde se agață harta-n cui. Pe un sait că-i soare de te prăjești ca homaru-n tigaia cu ulei de măsline, pe altul că vine-un frig de crapă pietrele Gutâiului, pe altul că vin ploi și aluviuni ca la potopul lui Noe. Așa că m-am lăsat păgubaș în a mai căuta timpul probabil care oricum e probabil, m-am uitat pe fereastra camerei și-am văzut că în București deja ploua.

Deci mi-am zis să fiu pregătit regulamentar ca pentru o excursie gen tur Veneția - Irlanda - Groenlanda - Africa înghesuindu-mi în paporniță haine pentru toate anotimpurile (care naiba că mai rămaseră doar două, vară și iarnă) și pentru vreo 3 persoane cu toate că mă duceam singur cuc. Salteaua gonflabilă răsufla așa că o lăsai acasă, lotcă n-am, tub de oxigen aș fi putut lua de la vreun spital dar mă gândii eu că e bombă în toată regula dacă se înfierbântă în Logan, colac nu ne trebe că doar suntem de-ai lui Johnny Weissmuller alias Tarzan și le avem pe-astea cu datul din membre prin vreo baltă, așa că la drum.

Îmi făcu-i cruce de trei ori, apucai papornița s-o arunc pe umăr dar ea rămase lipită de covor. Cred că avea în jurul a 30 de kile. Mai mă opintesc odată din toți rărunchii, dar tot nimic, ea țapănă beton. Măi asta-i posedată. Hai cu tata că te duc gratis toanto! Mută total și iremediabil...

Aha, zic! S-o împing nu merge. S-o trag nici atât că-mi împrăștii toate țoalele pe scările blocului de zic vecinii că poate o fi zi de târg. Așa că mai bine mă apuc de golit din ea.

Doamne și ce bine le ordonasem, mai mi-o ieși frumusețe de șifonier portabil?

Așa că mă apuc și scot treningul, puloverul și prosoapele că-s mai voluminoase și bag papucii și adidașii. Scot cămășile și bag pijamaua, scot aparatul foto, scot tricourile și bag tableta, bag puloverul și scot papucii, bag aparatul foto în adidași și scot maieurile din papuci, bag tableta în aparatul foto și scot adidașii din ciorapi, scot papornița din aparatul foto și bag treningul în tricoul tabletei.

Hai că am amețit din nou și nu-mi mai găsesc papornița, cred că am pus-o în încărcătorul telefonului...

Oricum, în cele din urmă îmi aduc papornița la o greutate acceptabilă atât cât s-o ridic de la sol, mă pup singur pentru reușită, i-au și zongura de beregată ca să n-o uit și o iau cătinel către portbagajul Loganului.

Deja ploaia se oprise și se arătă și soarele.

Aruncai zongura și papornița în portbagaj, mă instalai în fața covrigului, îmi pun centura neagră cu 5 logani și când să plec văzui că Ioana (GPS-ul) lipsește.

Dau să ies brusc din mașină, mă spânzur în centură, ies întrun final victorios făcând mărunțele din buze, urc câte două trepte scara blocului precum Sandra Izbașa la sărituri, încerc să descui ușa pentru a nu știu câta oară cu cheia Loganului, ușa nu se lasă descuiată nici chip, îi găsesc cheia proprie și originală, o extrag pe Ioana de pe raftul bibliotecii și reușesc să mă depun întrun final în scaunul Loganului.

Deschid gps-ul, Ioana mă întâmpină cu același catifelat glăscior ,,Ați deviat de la traseu...," eu îi introduc noua rută făcând-o să se trezească la realitate precum Frumoasa din Pădurea Ațipită după ce-a mușcat din pieptenele dat de Soacra cu Trei Iezi.

Introduc manivela de viteză în treapta-ntâi după ce am trecut-o mai întâi prin a treia cu creanga-mi dreaptă bolnavă, și făcând slalom printre patrupezii din curte tolăniți la soare ca broaștele la uscat, reușesc să ies în DN1.

Drumul către Bucovina folosind E85: Buzău, Focșani, Bacău, Roman a fost foarte bun, cu o mică stropeală dacă nu mă înșel pe la Bacău și cu faptul că după ce am părăsit șoseaua de centură a Bucureștiului și am intrat în localitatea Afumați am avut pentru a nu știu câta oară impresia că mă aflu în Afganistan, Siria sau Pakistan.

Asfaltul plin de gropi de ziceai că fusese bombardat peste noapte.

În rest șoseaua către Bucovina este foarte bună dându-ți posibilitatea să mergi ,,regulamentar ,,pe anumite porțiuni atât cât să mai poți observa și tu ca șofer ceva din peisajul mirific și să nu încurci curca cu barza sau calul cu oaia.

Din Bucovina însă către Maramureș avea să înceapă adevărata aventură.

Drumul se continuă pe E58 către Vatra Dornei, deh drum european, asfalt ca-n palmă ca să nu zic ca oglinda mea din hol (ăla ce-o avea în compoziție de nu se strică nicicând, lapte bătut, miere, foi de dafin?), cu trecere prin Câmpulung Moldovenesc și Pojorâta asta până când intri în localitatea Iacobeni unde la un moment dat trebuie să faci dreapta pe DN18 către Borșa, trecând prin Ciocănești, Cârlibaba și obligatoriu prin nemaipomenitul, nemaiîntâlnitul și extraordinarul Pas al Prislopului, unde am crezut că Loganul meu va claca.

Deja de la ieșirea de pe E58 mi se anunțau clipe și kilometri de coșmar. Șoseaua mai rău bombardată decât în Afumați. Plină de cratere care mai de care mai adânci, mai largi sau mai lungi. Mergeam cu viteza a patra, apoi i-am dat a treia, apoi a doua ca într-un final să realizez că doar cu viteza întâi puteam merge.

Loganul săracul făcea ca posedatul tremurând din toate tablele, balamalele, pivoții, capetele de bară și mai știu eu ce fiare. Nici nu ieșisem bine din Cârlibaba când handsfree-ul mi-a căzut din ureche pe undeva pe sub pedala de ambreiaj, dinții îmi clănțăneau în gură ca și cum aș fi avut un pumn de cuburi de gheață între măsele, Ioana săraca ca o posedată spunea doar: ,,Pe... următoarea... mergeți următoarea... mergeți... și apoi... apoi... mergeți mai departe ,,iar zongura în portbagaj începu să cânte singură atingându-se probabil de papornița-mi cu straie. Începusem deja să dau cu banu' care crater să-l aleg, pă-l mai mic și mai adânc sau pă-l mai puțin adânc și mai lung.

Groaznic, și abia ce-i schimbai Loganului meniscul pe dreapta (pardon, capăt de bară).

Și colac peste pupăză, mai începu și-o răpăială scurtă atât cât să mai acopere din cratere ca să nu mai ai nicio șansă să ieși din Pasul Prislop cu mașina întreagă.

Uitându-mă la ceas văzui că-i cam de a scăpărat soarele și-mi dădu mie prin amestecul de neuroni să-i dau Loganului a treia și să merg la... cum mi-o fi norocul. Și într-adevăr la vreo 40 la oră parcă nu mai simțeam așa rău craterele, sau unde eram eu prea zgâlțâit din toate încheieturile.

Ceea ce nu se potrivește deloc cu acest drum este peisajul. Dacă spun de basm este prea puțin, dacă spun mirific aș strica etimologia cuvântului. Merg spre a crede că este ceva dumnezeiesc, ceva în care privirea nu mai știe care culori să aleagă, unde urechile nu mai știu la care anume cântec de pasăre să se oprească. Și totuși cineva, cândva, îmi spunea că de fapt aici este raiul.

Scap cu bine de Pasul Prislop, trec de Borșa, apoi de Moisei și mă îndrept către Vișeu de Sus. Deși drumul este în continuare accidentat, parcă e un pic mai bine. La un moment dat zăresc pe partea dreaptă un Petrom. Gata zic, aici stop joc. Opresc la benzinărie încercând să-mi pun în ordine neuronii greu încercați. Cobor din mașină, mă pipăi să văd dacă nu cumva ficatul e în locul rinichiului iar plămânii în locul stomacului, când apare un nene:

,,- O spălăm?". Dau o privire asupra Loganului care din născare era gri metalizat și acu' avea culoarea vântului turbat, plin de stropi de noroi.

Zic, păi hai să-i facem o spălare că merită săracu' mânca-i-ar tata planetarele că mă scoase viu din zona bortelor.

Mă îndreaptă omul către un gang cu niște perii mari și-mi spune stop.

Mă aplec să-mi iau mobilul și țigările din consolă când instantaneu mă trezesc cu un jet puternic de apă pe tot corpul. Nenea stropitorul dăduse drumul la furtun cică să-i dea jos din murdărie.

,,- Păi bine bre, ce-ți făcui de mă luași pe mine la îmbăiat. Așteaptă-oleacă să închid geamul și-apoi fă-ți mata de cap pe Logan nu pe mine." Își ceru omu' scuze că mă văzu că luai fața lui Bogdan Vodă zis și Bogdan de Cuhea Maramureșanu când era în certuri cu împăratul Ungariei, cum să plătească el spălatul, etc. Dar la cât de obosit eram numai de scandal nu-mi ardea mie bașca unde mai era și Sfânta Duminică.

Termină omu' într-un final, îmi bagă mașina și la perii, îi mai trase și-un luciu cu nu știu ce ceară, mai freacă și-oleacă la geamuri de crezui că rămân fără ele, mai verifică și presiunea din adidașii Loganului, iar își mai ceru scuze de vreo două ori, eu tot îi spuneam că mă grăbesc, el că să-mi aducă o cafea, eu îl smulg de lângă Logan oferidu-i și-o hârtie de 5 lei că tot îmi făcu duș gratuit... și plec.

Acu' musai să caut un loc mai retras unde să mă pot schimba de straiele fleașcă departe de ochii lumii, că de schimb aveam slavă Domnului în paporniță.

Și pe-aproape de comuna Leordina, găsesc un fel de parcare la liziera unei păduri ce-mi încântă ochii, din care venea o răcoare binefăcătoare. După ce-mi schimbai hainele, mă așezai pe iarbă la umbra unui brad lăsându-mă cuprins de trilurile păsărilor, de susurul râului Vișeu, ascultând tăișul unei coase ce se auzea culcând la pământ firele de iarbă undeva nu foarte departe de mine. Și mirosea a proaspăt și n-aș mai fi plecat... dar timpul parcă mă presa.

Mi-am continuat drumul ajungând într-un final în jurul orei 19:30 la pensiunea Doina din Vadu Izei despre care am scris un review aici.

Venisem pur și simplu pe nepregătite vrând mai mult să-i fac o surpriză gazdei. Dar până la urmă s-a dovedit în a-mi face eu însumi o surpriză deoarece toate camerele pensiunii erau ocupate. După pupăturile și îmbrățișările de rigoare, am cerut doamnei Doina să întrebe dacă sunt locuri la pensiunea Ileana Teleptean, pensiune de care auzisem numai de bine și pe care o vizitase și o colegă de serviciu timp de mai mulți ani la rând.

,,- Care Ileana Teleptean, că sunt două? ,,

- Eh, hai! Păi zic, văzui eu în poze că are o poartă mare sculptată la intrare.

- Păi amândouă au poartă sculptată.

- Cea care are camere cu cergi, blănuri de oaie, mai rustic...

- Păi amândouă au. (Aici deja aveam tensiune 24 cu 13 și glicemie 400)

- Pensiunea Ileana Teleptean la care a stat colega mea de serviciu anul trecut... ,,

A pus imediat mâna pe telefon și a sunat-o pe doamna Ileana, întrebând-o dacă are o cameră liberă pentru un prieten sau VIP nu știu ce i-o fi spus, chit este că mi-o găsit una bucată cameră liberă la pensiunea Ileana Teleptean.

După ce am mai poposit la pensiunea Doina preț de o cafea și vreo trei țigări alături de minunata gazdă, la ora 22:00 am plecat spre pensiunea Ileana Teleptean care se află...

Ce credeați că am să mai scriu? Păi nu sunt pândit, ce ziceți voi?

Nu vreau să supăr web-ii așa că am să revin despre pensiune separat.

Nu-mi dați puncte sau voturi că mă-năbuș!

Voie cer doar a vă mulțumi că ați avut oarece răbdare să mă suportați citindu-mi rândurile și să vă cer iertare că v-am plictisit chiar dacă știu că o să vă treacă repede...

P. S. sau N. B.

Zică-se, capul plecat sabia nu-l taie. Dar vine unu' cu furtunu' și te face fleașcă...

Dacă se poate doresc a fi atașată această melodie cu mulțumiri anticipate.

http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/emilian-onciu-fir-de-iarba

---

VIZUALIZĂRI: 2308 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI