Vine toamna... e timp pentru filozofari turistice... fara insa a exagera... avem de-a face cu un site pragmatic, ce are ca scop sa ne "scoata din casa in lumea larga", nu sa ne faca sa stam la gura sobei sau cu fundul lipit de scaunul din fata computerului. Dar... mi-a venit si mie dorul de nitica filozofeala...
Exista un turism “first class” si un turism “second hand’, dar exista si multe variante intermediare. Turistul poate fi multumit sau nemultumit pe o scala de la unu la sapte stele sau de la unu la trei margarete. Tara noastra atrage anual cam 60.000 de turisti straini, cele 4 tari "forte" in turism, Spania, Franta, Italia si Grecia, atrag annual intre 50 si 60 de milioane de turisti. Fiecare.
Turismul a existat dintotdeuna…Cum faceau stramosii nostri turism? Cam asa...romanii din Imperiul roman, ceva mai instariti, (caci existau si “cetateni saraci” in Italia, chiar si in deplina ei inflorire din secolul I d. H). , isi inhamau armasarii la lecticile lor poleite cu aurul dacilor, principalul TGV al vremii, si porneau pe drumurile lor "romane" pavate cu cubulete de granit, drumuri construite dupa-o reteta ce a ramas neschimbata si viabila pana-n zilele noastre (cu 7 straturi de materiale de constructie)... unde? ... spre Capua, Pompei si Herculane, orase ale desfraului si pierzaniei sau spre baile termale Tolosana din Pirineii Galiei sau spre termele Germisara (Geoagiu) Herculane si Aquae (Calan) din Dacia. Pana ajungeau acolo sau aici, oricat de bune erau obadele de metal ale rotilor trasurilor lor de lemn, datorita efectului permanent de "pickamer" al cubuletelor de granit, scapai fara-ndoiala de toate plombele dentare si pietrele de la rinichi si mai vorbeai si balbait sau ca o mitraliera daca te intersectai c-un amic chiar daca n-aveai decat sa-i transmiti un lapidar “Ave Caesar” sau “Salve”. Turismul era-n acele vreamuri stravechi de doua feluri, turismul de insanatosire si cel erotic. Daca pentru primul, stramosii nostri latini au ridicat terme si obeliscuri de piatra in care aduceau multumiri zeitei Hygeea si zeului Aesculap, al doilea, cel erotic, a atras, zice-se in istorie, furia vulcanului Vezuviu, care a acoperit intr-o noapte din luna lui cuptor a anului 79 e. n. , cu lava, cenuse vulcanica si emanatii de aer incalzit la 350 de grade, doua orase din golful Neapole, Pompei si Herculanum. Nici Capua, oras cu o activa scoala de gladiatori ce-a dat umanitatii un erou si-o ecranizare hollywoodiana de succes a legendarului Spartacus, gladiator caruia Kirk Douglas ii poate multumi ca a aparut pe lume inaintea lui, n-a fost mai prejos, caci acest oras a fost o adevarata capcana pentru armatele lui Hanibal, care dupa ce a trecut Alpii s-a cantonat aici, inaugurand era “turismului de sejur bahic si erotic”, super-all-inclusiv, de fapt o lancezeala non-stop cu burtile pline la soare, timp de doua luni, retard ce i-a scos pe soldatii cartaginezi din forma fizica (salile de fitness inca nu aparusera) si, intr-un final i-a scos si din era noastra, mai ales dupa ce Cato cel Batran le-a pus gand rau in Senat si Cartagina a fost rasa de pe suprafata pamantului. (vai ce fraza lunga am mai scris!)
Nici azi turismul de acest gen n-a incetat, “armade” intregi de tineri sau mai putin tineri din Nordul ploios, friguros si noros al Europei, emigreaza pentru o luna, an de an, ca sa mai rupa un pic monotonia cenusie a tarii lor, in Filipine si Thailanda, unde e soare si totul e ieftin, destinatii turistice asemanatoare oraselor romane rau famate citate anterior, locuri in care inca din aeroport sau din fata hotelului esti asaltat de tineri care-si ofera surorile lor mai mici sau mai mari pentru 5 sau 10 dolari, bani din care familia lor poate trai o saptamana intreaga, cu orez, manioc si carne de peste, numite si “hrana saracilor”...
In Evul Mediu, turismul n-a prea existat, cu exceptia unor pelerinaje religioase caci ciuma, holera si gripa spaniola au facut ravagii iar in unele cazuri familii intregi erau "sigilate" in propria lor casa de sanitarii vremii... Chiar daca acum omul se deplasa mai repede, in caleasca trasa de 4 cai, in codrii mai desi si mai intunecati decat padurea britanica Sherwood, inca nedefrisati de furia actuala a imbogatirii peste noapte, dupa fiecare frunza se ascundea cate un Robin Hood sau Wilhelm Tell.
Locuitorii tarii noastre nu prea ieseau “pe-afara”, caci turismul era o distractie scumpa, apanaj al mosierilor si apoi al burghezilor. “Ai nostri tineri la Paris invata / La gat cravatei cum sa-i faca nodul”. In timpul celor doua razboaie mondiale, turismul a incetat cu desvarsire pe batranul continent, exceptie faceau doar tinerii care erau “adunati cu arcanul” si obligati sa viziteze alte tari de pe fundul transeelor sau prin geamlacul cazarmilor.
Apoi? In comunism? Singurii turisti in Occident erau cei din “elita tarii”“.
Ce repede am uitat acele vremuri... Ce repede am uitat ca pentru o sticla de wiskey, un sapun “Rexona”, pentru un pachet de “Malboro” sau “Dunhill”, pentru o ciocolata Milka sau Toblerone cu alune, pentru un borcan de cafea Ness sau pentru alte astfel de delicatese ce rup astazi rafturile supermagazinelor si pe langa care trecem in fuga, trebuia sa facem un drum la Budapesta sau la Belgrad...
Dupa anii ’89, frontierele si controalele severe de la granite au ramas doar simple amintiri pe langa care treci in fuga ca pe langa niste maidane cu case darapanate, agentiile de turism s-au inmultit ca ciupercile ce le iei la baia comunala, excursiile iti ofereau deja si Luna de pe cer, sejururi sau circuite care mai de care la Roma, Londra, Paris, Venetia sau Viena, sau pentru iubitorii naturii – tarmurile insorite ale Adriaticii, ale Greciei sau ale Spaniei ce-si leagana valurile sub cocotieri sau umbrelute colorate, insule exotice cu nisipuri albe inconjurate de mari de smarald si cer azuriu sau vase lungi si albe de croaziera ce te asteapta cu puntile larg deschise, daca-ti deschizi si tu portmoneul ceva mai mult. De ce sa nu recunoastem ca noua romanilor, popor infometat timp de mai bine de un deceniu, ne cade bine cand ne asteapta bulgarii pe litoralul lor cu “all inclusiv”, unde mananci si bei puternic doar primele 2-3 zile, apoi te domolesti ca nici stomacul tau nu e obisnuit cu excesele. De ce sa nu-i dam Ceazurului ce-i apartine, bulgarii si ungurii s-au miscat mai bine decat noi, caci cei 60.000 de turisti straini ce i-am avut anul trecut e-o deceptie amara fata de cele cateva milioane pe care i-au avut tarile vecine, care au din turism castiguri de 4-5 ori mai mari decat noi. Si cand te gandesti ca ungurii n-au nici munte si nici iesire la mare dar au stiut sa ia de la tailandezi salutul cu fruntea pana la pamant in fata turistului, sa-l serveasca cu clatite cu ciuperci sau gem, cu gulas picant, cu vinuri de Tokay, sa le faca masaj la ceafa, pedichiura sau manichiura la nevoie. Si au si ei exact aceeasi apa termala si acelasi numar de aprox. 20 de statiuni balneare termale in tara (sursa de apa e comuna), doar ca ei au in plus autostrazi, noi nu, ei au stiut sa-i vrajeasca pe nemti si pe austrieci, noi nu. Noi construim autostrazi de la Bucuresti spre oriunde cand sursele termale sunt la granita de Vest in judetele Timis, Arad, Bihor si Satu Mare (plus Hunedoara). Era greu sa prelungim autostrazile unguresti cu inca niscaiva kilometri pana la Felix, Tasnad, Carei sau Sinmihaiu German? Cum sa nu te “sucaresti” (superi) cand vezi ca un proiect european lansat de dl. Agaton, “Dracula Park”, este tras in teapa si moare si se impiedica de cativa ecologisti sighisoreni carora nu le placea ca vampirul ce poarta “label”-ul tarii noaste, se va afla in vecinatatea unor arbori seculari pe care nu-i viziteaza nimeni? Si Sighisoara pierde milioane de turisti…Cum sa nu te doara sufletul cand vezi ditamai aeroport international (modernizat) la TgMures, care are 6 zboruri pe saptamana, 3 spre Bucuresti si 3 spre Budapesta? ... aeroport care se va transforma in scoala de piloti profesionisti, rupandu-ne noua legatura cu lumea pentru ca ai nostri consilieri locali au refuzat firma Wizzair? Cum sa nu te deranjeze faptul ca la mare pe terasele de la Saturn sau Venus, ospataritele sezoniere pregatite la FF iti aduc ciorba cu degetul mare scufundat in ea sau cand seara mai vezi si cateva femei din Mangalia ce curata plaja ascunzand mucurile de tigare si dopurile de bere sub nisip ca tu, a doua zi, sa calci cu dezinvoltura pe ele? Cum sa mai treci pe la Arieseni sa admiri fantasticul peisaj la muntilor Apuseni pe la superbul hotel “Four seasons”, cand la 12 mese serveste si debaraseaza o singura fata, care prepara manual si cafelele si care-ti spune timp de o jumatate de ora…”Vinee supa de taietei dom’le, vine…”, supa ce-o alegi din meniul de supe ce nu contine nici o ciorba ci doar trei feluri de supe, toate cu taietei. Si-atunci te scoli de la masa gandindu-te stoic si facand o gluma amara in sinea ta…”Oare nu cumva astepta fata sa termine altii supele ca sa-ti culega din farfuriile lor ce-a mai ramas si sa-ti alcatuiasca si tie o supa? ”…In ciuda facultatilor de management in turism, a liceelor de specialitate cu profil economic si turistic in pofida potentialului turistic imens dar vesnic neexploatat dar cu o a imensa nepasare a celor ce conduc turismul in spatiul carpato-dunareano-pontic, potential ce ar trebui sa devina prioritatea nr zero a tarii, romanii se duc la fund ca o corabie in deriva, nu stiu sa atraga turistii straini, nu stiu sa-si pastreze nici macar putinii turisti straini ce ne calca pragul. Si-atunci ne mai mira faptul ca de sarbatorile pascale sau in sezon, intreaga Muntenie si Oltenie e pe litoralul bulgaresc iar intrega Transilvanie e prin statiunile termale din Estul Ungariei? Ne mai mira faptul ca poate pe vremea Imperiul Roman, aveam mai muti vizitatori straini la baile termale ale Daciei decat are intreaga Romanie moderna, azi?
Si totusi... ceva se mai misca si pe la noi... in lume nu exista doar turism cultural, culinar, de relaxare, etc…mai exista si turismul religios…Patriarhia din Iasi are propriile-i agentii turistice, la Durau am vazut un hotel intreg patronat de angajatii manastirii din localitate. Mai exista si turismul de afaceri, amicul meu JM, cu asta se ocupa, neamtu, englezu, americanu, coreeanu, da un sac de bani si JM ii pune la dispozitie un autoturism cu sofer, o ghida, si un traseu “de bussiness” de urmat, de unde strainul isi va extrage afacerea ce-l intereseaza.
Mai e si turismul “etnic’…La Gornesti, pe valea Muresului, la festivalul de dans interetnic, prin anii ’96, a aparut un japonez care a pus pe picioare in cateva luni o trupa de tineri dansatori tigani pe care i-a plimbat prin marile orase din Japonia. Salile erau pline, fiecare concert a trebuit repetat, in acea tara nu exista tigani. A mai scos amicul nostru si un album superb cu cateva perechi de dansatori, rochiile colorate ale tinerelor tiganci faceau toti banii.
Apoi, din pacate, mai este si turismul cu iz politic…Tara noastra are munti, e bine sa construim partii de schi, dar nu acolo unde e iarna lunga, adica unde muntele are peste 1800 de metri si zapada sta 5 luni pe an ci acolo unde e cineva din partidul meu, chiar daca tunurile de zapada vor lucra din greu si afacerea nu va fi rentabila…sau…”Hai sa transformam Bucurestiul intr-o statiune balneara! ” dar se stie de mult ca apa sulfuroasa din subsol e putina si de valoare modesta…
Si totusi! E bine si-asa, sa fim optimisti! … azi e mult mai bine decat ieri si mai putin bine decat maine, si “putin” insemna mai mult decat “nimic”…putem alege destinatia dorita, oferta turistica e mare, avem "early-booking” si “low-coast”, avem hosteluri cu 8 euro patul, hoteluri in retea “Formule 1”, “Auberge-jeunesse”, “Volks-hotel”, sau campinguri, toate ieftine…
Asadar, ”turisticamente vorbind’, mai bine ca acum, noi romanii, n-am dus-o niciodata!
Dorgo
Trimis de dorgo in 28.10.10 13:53:15
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Vin cu primul vot dar si cu primul ecou... dintr-un lung sir... ma bucur ca nu sunt singura, care vede la fel... am citit la tine dorgo, cam tot ce-am simtit si exprimat eu de multe ori...
Felicitari pentru punctul tau de vedere, elevat si pertinent!
Acu' vreo saptamana in urma am citit in "Dilema veche" un articol fermecator despre drumurile din Romania.
De ce era fermecator? pai... pentru ca era vorba de drumurile noastre de acum 2-300 de ani! despre cum se mergea atunci in "turism international de bussines" de catre diplomatii straini care de voie de nevoie trebuiau sa vina la Bucuresti, Iasi sau prin alte orase (Braila, Calarasi...) unde negotul inflorea mai puternic.
Si la fel ca in ziua de azi, la noi era ca la nimeni: postalioanele se rupeau pe drum, iar daca nu se intampla asta, se rupeau hamurile. Daca nici hamurile nu pateau nimic, nu se respectau orele de pornire in cursa, caii fiind inca la pascut sau vizitii prin carciumi. Si cate si mai cate... + haiducii...
Nu mai spun ca nu se pomenea nimic despre poduri (care nu prea erau, raurile trecandu-se fie prin vaduri, fie pe bacuri), nici despre calitatea oamenilor...
Din fericire, pe la sfarsitul veacului XIX a venit calea ferata.
Mutat la rubrica "Filozofari... turistice" (deja existenta pe site); sters rubrica dublura introdusa de autor
Din pacate, la capitolul turism, ca si la multe altele, stam prost si am stat prost mereu.
Ce este si mai tragic - nimeni nu prevede un viitor mai roz, nici macar la capitolul turism, cu toate resursele, peisajele, frumusetile tarii noastre.
Nici macar faptul ca s-au facut sacrificii imense in ultima perioada pentru - chipurile - infrastructura, nu ne poade da speranta ca vom fi in stare sa avem una decenta sau, chiar daca o vom avea, ca vom fi in stare sa facem turistul nu doar sa vina sa ne vada, ci sa si revina, sa ii placa la noi.
Singurul strain care revine cu placere in Romnaia este printul Charles, ala vine an de an in Ardeal, dar din cate stiu despre el si la reputatia pe care o are, cred ca vine pentru vreo romanca, nu pentru Romania...
100% adevarat, fara nici o obiectie. As vrea sa fac o mica completare... din prisma economica. Dar, totusi sa nu ne imbatam cu apa rece, ca am avea vezi Doamne nu stiu ce bogatii turistice. In realitate nu prea sunt.
- tara noastra nu este mai spectaculoasa ca altele
- muntii nostri nu sunt pentru sky, datorita altitudinii relativ reduse
- marea nu este placuta, datorita, in primul rand, vecinatatii Deltei, care aduna aluviuni (deja in SUD la bulgari, parca esti la alta mare)
- foarte putine tari "traiesc" cu adevarat din turism. Pana la urma ceea ce conteaza in PIB (bunastarea unei tari) tot industria si agricultura raman de baza. Bulgarii au un turism cu 100 de ani inaintea noastra, dar, din cate am fost pe la ei, traiesc mult mai prost ca noi. (la mare la ei eu nu am vazut nici un bulgar, in schimb numai romani!) De ce? Simplu: nu au ancore puternice industriale, gen Dacia, Arcelor, Oltchim, Alro, Interagro, etc etc.
As putea sa ma hazardez un pic si in exemplul Greciei. Din pacate, o sa le cam iasa un pic turismul pe nas, in viitorul apropiat, cu un grad de indatorare de 130%, si cu industrie 0!
Este drept ca litoralul nostru trebuie refacut din temelii, dar asta e o alta discutie.
Romania se poate adresa turismului de nisa:
- pensiuni Bucovina, Maramures
- locuri care readuc vechea atmosfera rurala (gen turisti cazati la ferma)
- vanatoare
- Delta Dunarii
si cam atat...
si totusi... e drept, nu am mai fost nici eu turist prin Romania de cativa ani buni... si pe atunci, mergeam in general cu "cazare" pe la rude, ca doar nu degeaba erau imprastiate prin toata tara...
dar anul acesta am colindat destul; am fost si pe varful muntilor, si in Delta, si pe dealuri si vai... am revazut locuri pe care nu le mai vazusem de decenii... ce mi-a placut insa cel mai mult, a fost faptul ca am intalnit (nici pe departe asa multi ca inainte de 1989, da' orisicat) turisti straini! englezi, nemti, bulgari, maghiari, rusi... o fi bine? o fi rau? s-or mai intoarce? vom trai si vom vedea.
Si as mai vrea sa adaug un tip de turism, in care noi am putea chiar excela: turismul "horror". unde esti cazat la unitati jegoase, cu paturi rupte si ti se dau de mancare laturi... culmea este ca in lume EXISTA clienti pentru astfel de "distractii"! (ba parca chiar prin saitul nostru a scris cineva despre un nene care a facut intr-o pestera un soi de "hostel" cu paturi de campanie!) insa ar fi nevoie si aici de ceva promovare, iar conditiile ar trebui totusi sa fie spartane, dar nu cum sunt acum, degradante si punatoare in pericol a sanatatii clientilor...
Stie cineva o adresa de mail de la Cotroceni? Sau de la Parlament? Sau de la MinisteruL turismului?
Sau... asa cum spunea indianul din filmul "Dansand cu lupii "
- Vreau sa merg sa vorbesc cu fetele palide care stiu sa asculte -
Poate ne ajuta un wb sa dam un forward acestui "mai mult decat un review" scris de @dorgo
Fac ce fac si iar ajung la vorba mea " ce bine ca m-am nascut acum si nu in urma cu 2000,1000 sau 500 de ani ". Pai cum sa fac o luna pana la Roma? Si sa ajung acolo un pachet de oase intr-o rochie? Degeaba ajungeai cu chiu cu vai pana la baile termale sa te insanatosesti, ca pana te intorceai acasa, erai mai rau ca la plecare. Si se mai mirau saracii (am citit prin niste carti) ca " acolo... le pria aerul si marea... dar de cand s-au intors, boala a revenit ".
Nici in Thailana zileleor noastre nu mi-as fi dorit sa ma nasc; as fi avut poate un frate doi... si cine stie ca ma puneau sa fac.
Si atunci, ma bucur ca m-am nascut aici, in aceste vremuri. Si stii care este culmea? Ca se poate profita de criza mondiala. Cu atatea agentii dornice sa supravietuiasca si cu atatea oferte, sa tot dai o fuguta 4 zile undeva. Pana s-or face autostrazile la noi, pana se repune in functiune Herculane (unii chiar mai spera), pana face "blonda " statiune balneara din Bucuresti... cati crezi ca mai asteapta? ... cand agentiile te invita sa pleci 4 zile, la hotel de 3 stele cu avionul si costa doar 150 Eur? (Roma, Londra etc...)
Da-mi voie sa te contrazic Valimi
”Ce este si mai tragic - nimeni nu prevede un viitor mai roz, nici macar la capitolul turism, cu toate resursele, peisajele, frumusetile tarii noastre.
: , doamna blonda de la Cotroceni prevede inflorirea turismului romanesc cu pana la 10% din PIB... pana in 2016. Mai este mult pana departe, dar sa fim optimisti.
Felicitari Dorgo pentru optimismul de care dai dovada si felicitari si pt. structurarea elocventa a unui review pe aceasta tema.
Cred ca doamna blonda are si cont pe facebook- teoanca
Bine ai revenit @dorgo exact dupa 2 luni de la ultimul tau review.
Si asa cum ne-ai obisnuit, ,,Jos palaria'' si pentru acest lung sir de filozofari... turistice despre turism.
Si totusi... sa visam frumos si sa gandim optimist, sa fim generosi, sa mai dam totusi o sansa turismului romanesc...
Sa vedem mai bine acea particica roz a vietii, caci de atata negura suntem satui si nu stiu cand vom mai razbi sa distingem palpairea timida a luminitei de la capatul tunelului...
Caci vorba aceea... speranta moare ultima!
Superfilozofări, gustate din plin de mine și pe care le susțin întru-totul! Ce păcat că pe cât sunt de adevărate, pe atât sunt atât de amare! Și sunt doar o parte din toate căte se pot spune la modul critic despre turismul românesc. Evident, nu totul este chiar negru, dar cu o floare nu se poate face primăvară.
Pentru că am citit și am auzit atât de multe păreri sumbre în legătură cu acest subiect și ca mine cred, sunt mii de români, care văd, fac comparații și oftează neputincioși, stau și mă întreb: chiar nu ajung aceste ecouri la urechile celor ce au putere de decizie? Chiar nu se poate face mai mult?
Poate că guvernanții noștri ar trebui să plece în vizite ”de lucru” fără a face uz de facilitățile funcțiilor lor, nu cu avionul sau elicopterul și nici cu șoferul personal. Poate ar trebui să călătorească precum românul obișnuit, să fie ei înșiși conducători auto pe drumurile prăpădite ale țării, pentru necesități lumești să poposească la marginea drumului într-un pâlc de tufișuri, căci pe traseu n-au întâlnit niciun loc civilizat cu această destinație, să poposească la vreunul din mizerabilele restaurante înșirate de-a lungul șoselelor și să guste din ”specialitățile casei” vechi de câteva zile, să încerce să capete informații turistice de la inexistentele puncte de informare turistică, să se cazeze într-un camping de căsuțe cu lenjerie jilavă și murdară, să fie serviți de oameni care gândesc și se exprimă la modul: nu-ți convine, ești liber să pleci, că doar eu nu te-am obligat să rămâi aici!
Apoi să treacă granița spre Ungaria sau Serbia și să simtă ei înșiși cum se schimbă peisajul și atmosfera. Nu mai vorbesc de întoarcerea în țară! Pentru mine revenirea în Romania prin vama Nădlac este atât de evident șocantă, în sensul rău al cuvântului, încât nu pot să nu-mi aduc aminte cu dezgust de șoseaua îngustă și peticită, câmpurile mărginașe sub povara buruienilor și scaieților, gunoaiele ce tind să uniformizeze aspectul locurilor de popas și al șanțurilor, parcările pline de noroaie sau praf, satele cenușii și parcă părăsite... Ce păcat că spre ape, dealuri și munți natura a fost atât de darnică cu noi!
Numai că noi, românii, suntem optimiști din fire și ne mulțumim cu puțin: ba un banc care face haz de necaz, dar ne și binedispune, ba o fugă până la munte pentru un grătar și-o bere la iarbă verde, ba o nuntă cu distracție până la ziuă, ce mai! timpul trece, guvernanții se schimbă fără folos, iar noi uităm și de rele și de bune, rămânem doar cu vocația speranței!
Nu e normal ce se intampla la noi... suntem codasii EU in turism. Am fost invatati ca avem cea mai frumoasa tara si mare, cerul cel mai albastru, florile cele mai colorate. Hmmmm, nu e chiar asa, nu avem o tara urata, dar, sa privim realitatea obiectiv, nu avem nici potential turistic.
Cum definim acest potential: inseamna ca tu sa ai ceva ce altii nu au. In acest sens singurul lucru este Delta, poate si turism rural. Atat.
Pe de alta parte nu este firesc sa nu ai un motel bun pe o sosea sau un loc de cazare decent. Totusi sa nu generalizam: sunt cateva, unele chiar foarte placute. Nu sunt optimist si nici pesimist in privinta turismului.
In schimb avem potential industrial si agricol. Daca primul incepe incet incet sa fie pus in miscare, in cel de al doilea lucrurile sunt departe, dar se vor face.
Acum daca tot m-am incins hai sa merg mai departe. V-ar placea sa aveti un turism la standarde 5*, dar voi sa fiti colonie de sclavi nemteasca, sau industria, poate si turismul sa se dezvolte haotic si incet, dar inevitabil sa creasca, fiindca altfel n-ai cum, pentru niste proprietari mafioti locali, dar, atentie in final romani, care vor investi banii in romania. (aici nu ma refere la patronul manelar care te ia la bataie la terasa lui...vorbesc la un alt nivel)
Vin si va intreb: dintre cei enumerati mai sus, o duc mai bine sarbii, maghiarii, bulgarii ca noi? Hai sa ii includ si pe polonezi care stau pe cifre mult mai bine ca noi? Sa vedem ce va fi si cu grecii cu datorii incomesurabile din punct de vedere logic.
Bulgarii, sarbii, maghiarii, isi permit ei concediiile noastre? Cand sunteti plecati la mare, la bulgari sa zicem sau altundeva, care este structura pe nationalitati?
Nemti, rusi si...romani. Hmmm, cam ciudat, nu?
A doua observatie : ii ajuta pe bulgari ca Bulgaria a devenit destinatia numarul 1 pentru englezi in anul 2010, in defavoare Spaniei?
Va rog sa nu va mai luati de d-na blonda ca stie ea ce stie cand vorbeste de turism in Bucuresti. Pai mie de vreo 2 ani imi curge apa la robinet asa de namoloasa ca nu pot nici sa spal rufe cu ea! Cred ca a inceput sa ne conecteze conductele la apele alea miraculoase ca sa ne faca un bine saraca, sa ne insanatosim mai intai bastinasii ca sa dam zvon in tara si pe afara ce ape termale avem noi si astfel tentam turistii. De sosele sau autostrazi n-avem nevoie ca asa cum a declarat "nu spun cine" turistii vin cu avionul. A trecut cineva prin aeroportul Aurel Vlaicu recent? Nici la cea mai ordinara autogara de tara n-am vazut atata mizerie ca in salile de asteptare de aici. Eu am trecut acum cateva zile pe acolo si am facut deliciul insotitorilor de cat de socata eram, nici acum nu-mi gasesc cuvintele sa descriu cum arata. Execrabil!
Atunci, daca traim intr-o tara asa de mizerbila si inapoiata, de ce toti expatii pe care i-am cunoscut (si am lucrat numai in multinationale) nu vorm sa se mai intoarca la ei in tara? Nici macar unul. Interesant, nu?
@radu sergiu
... ba se mai intorc cetatenii tarii noastre pe-acasa, ni-i trimite Sarkozy cu avionul, in curse charter, (a propus chiar ca e dispus sa-i culeaga cu acelasi avion si din Spania, Italia-asa se cimenteaza doar relatiile politice intre tari vecine si latine), basca si cu cateva sute de euro in buzunar (ca sa mai salte si PIB-ul nostru), le-ar da si mai mult ca nu da de la el, numa' numa' sa nu-i mai vada pe-acolo ca prea au patat imaginea turistica a "orasului-lumina" dar e convins ca peste trei luni iar o sa-i zareasca prin metroaiele Parisului cu acordeoanele lor grele spanzurate la gat si cu compagnona zornaind cativa eurocentii intr-o cutie de conserva de heringi ce ti-o infige direct sub nas inca inainte de-a se termina prima manea.
Cat despre ceilalti expatriati, nu temporari ci "a la longue"... parca am mai vorbit... intervine "sindromul cimitirului elefantilor"... orice roman care pleaca, duce cu el tara in suflet, caci sufletul lui e alcatuit din faramele (moleculele) aerului, apei si ale pamantului natal... pare mai degraba o chestiune de chimie... farame, care nu intotdeauna se potrivesc cu cele ale "pamantului fagaduintei" (dovada ca unii nu se pot adapta pe-acolo pe unde pleaca)... la batranete insa sau la pensie, multi romani revin in tara pentru a-si cauta un loc pentru odihna eterna in tarana strabunilor si a copilariei. Asa fac si elefantii, fiinte inteligente, cand isi simt sfarsitul aproape, instinctul ii poarta spre un anume loc, unde ii asteapta, printre zeci sau sute de colti de fildes, amintirea parintilor lor.
Draga radu sergiu daca am inteles bine ne intrebi de ce strainii care vin si lucreaza la noi in tara nu mai vor sa plece? Pe cativa am cunoscut si eu si i-am si intrebat personal ce au gasit in Romania? Raspunsul - sat fara caini! Pe scurt, peisaje de vis, mancarica buna, bauturica si mai buna, fetite garla pe bani putini pt ei ca ei au salarii mari nu ca noi. In plus pe la ei erau fotografi, taximetristi sau functionari mediocri. Aici vin direct ca sefi sa conduca sclavi cu potential dar care n-au loc, pt ca in ei are patronul incredere. Tu ce zici, greu le-o fi saracii? !
Very funny. Sa inteleg ca nu le mai este scarba de aeroportul ca o autogara si totusi aleg sa ramana in mizeria de la noi. Ok, poate nu sunt exemplul corect ales.
Revin cu un alt exemplu anterior, apropos de salarii/sclavi la romani: pai atunci de ce la mare la BG romanii sunt imediat dupa nemti, ba chiar invers? Cum vine asta?
Am vazut ce inseamna "sclavi", tot la hotel in BG: aceeasi fata/baiat de la 7 AM pana la 11 PMcare debarasa masa si muncea de ii sarea capacele pe un salariu mizer. Am vazut o doamna care imi facea curat in camera si imi putea fi bunica, in acelasi intreval orar. Ii respectam pentru munca depusa si de fiecare data le "strecuram" cateva leva.
Revin cu alte exemple: de ce la BG cu turismul lor de 5* (si chiar asa e, eu sunt fan BG) pe strazi vezi masini de 2 lei, iar la sate vezi numai case amarate, pustii. La noi la sate, una din trei case este in renovare sau este noua.
De ce am cunoscut 4 familii care au emigrat in Canada si s-au intors si au spus ca aici e cel mai bine? Ce or fi vrut sa zica?
Daca la bulgari coruptia e la fel ca la noi... degeaba intrari de capital din turism... bulgarii in general o vor duce prost... totusi litoralul lor porneste in Aprilie, ceea ce inseamna ca masina de turism bulgareasca, cu toate serviciile ei anexe are viata mai lunga si poate practica preturi mai mici, (poate functiona 6 luni pe an), la noi ea porneste mai tarziu, avem litoral doar 3 luni pe an si atunci suntem nevoiti sa crestem excesiv preturile in vara... la unguri, la Hajduszoboszlo, pe 1 Octombrie se inchid toate piscinele termale "in aer liber" (estivale) iar apa calda e dirijata mai ales spre bazinele de tratament interioare si centrele SPA, posibil pentru o clientela ce prefera aceasta perioada si din ratiuni (cred) economice. Presupun ca si ungurii si bulgarii isi permit sa mearga in propriile lor statiuni de litoral (venitul mediu din cele 2 tari e la fel ca si soselele lor, la unguri mai bune, la bulgari mai modeste) iar sarbii pot merge in Croatia.
A poropos de englezi (care detin locul 1 in Europa la consum de alcool), daca ar da ardelenii in pensiunile lor turistice "horinca" sau "palinca de Zalau" sau pitestenii "tuica de Pitesti"... "la liber"... poate ca in tara s-ar vorbi numai englezeste...
Preferintele turistice se schimba ca valurile marii, in functie de ceea ce ofera fiecare tara... dar la bulgari te-ntrebi... cum pot ei oferi atatea bauturi fine plus mancare "quantum satis" in cei 24-26 euro pe zi, la un hotel de 4 stele, (in extrasezon), cand consumul per turist e probabil de 30 de euro pe zi... ? In primavara aceasta, (2010), dupa seriile de romani, urmau in sezon (iunie-iulie-august) sa apara si nemtii, englezii, scandinavii, pretul atunci "sare" bine de tot dar cred ca "per total" bulgarii sunt in profit.
@ninaa... ai perfecta dreptate, amicul meu JM, parizian nascut chiar langa Notre Dame, in inima vechii Lutetii, la el acasa cara bagajele clientilor intr-un hotel iar patronul lui avea o filozofie... "baiete, mai bine lucrezi 6 zile din 7 de dimineata pana seara si mai castigi inca o jumatate de salariu numai din "pourboir"-uri (bacsis) si duminica poti sa mergi si tu la cazinou s-arunci cu banii in stanga si dreapta, decat sa muncesti ca functionarii de rand de luni pana vineri la 12,30 si sa-ti scormonesti mereu prin buzunare"... doar ca JM cara bagaje si nu era delor usor... si asta l-a calit...
Acum, la Tg. Mures, JM are propria lui agentie de turism cu 4 angajati 2 masini de teren, are familie, traieste in lux, a invatat romaneste si e "Mr le Directeur" nu mai e bagajierul caruia i se arunca cate un banut. Apoi JM si-a chemat prietenii. Patrice, care in orasul Laval era fotograf, a venit dupa Revolutie cu 2 computere sub brat si a devenit director de ziar (Ziarul "Flash"-ziar de mica publicitate)... cel mai bine vandut ziar din oras... si Patrice are o filozofie proprie... "daca eu castig in Romania cat castigam in Franta dar munca mi-e mai comoda, raman in Romania"... si Patrice vorbeste perfect romaneste, are familie un copil... Apoi a mai venit si Pierre din Nantes (cu sotia), anticar, care a deschis in TgMures un atelier de restaurat mobilier mic (comode, dulapioare, mese, scaune, lazi de zestere, etc) pe care sasii le-au lasat prin satele lor cand au plecat si pe care le revindea prin Europa cu un substantial profit. Marele adevar insa si secretul bunastarii lor a fost ca toti trei au muncit in stil frantuzesc intr-o tara in care lumea muncea in stil romanesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Al 800-lea review, retrospectivă — scris în 03.03.24 de Michi din BUCURESTI
- Nov.2023 'Bostaniada', turismul si viitorul — scris în 19.11.23 de dorgo din TâRGU MUREș
- Sep.2023 Departe de casă — scris în 28.09.23 de AZE din SIBIU
- Jul.2023 [Nume-Agenție], tepari de profesie!!! — scris în 04.08.23 de ux130143 din PITEşTI
- Jun.2023 1. File din istoria României oglindite în excursii — scris în 23.06.23 de Michi din BUCURESTI
- Jun.2023 Info utile despre zborurile charter — ar trebui să figureze în cultura turistică minimală, dar nu sunt, în (prea) multe cazuri — scris în 15.06.23 de tm67bru din TIMIșOARA
- Jun.2023 Suflet de călător — scris în 10.06.23 de robert din BUCURESTI