Nici prea-prea, nici foarte-foarte!

TIPĂREȘTE

Soarele poposea in carliontii copilei mele. Imi zambea fericita in pauza dintre cele doua intrebari repetate obositor de des: “mai avem mult mami? ” si “cand ajungem, tati? ”.

Nici nu iesisem bine din Bucuresti si deja voia sa fim in Pomorie… teleportati daca se poate… si nu oricum, ci foarte repede. Era insa bucuroasa sa redescopere drumul catre mare, fiindca noi, tematori am ales varianta Bucuresti- Medgidia – Negru Voda, Dobrich, Aksacovo, Varna, Pomorie.

Asa ni s-a parut noua ca este cel mai bine pentru niste parinti stresati de povestile de pe net si cele impartasite de diversi prieteni si cunoscuti. Si s-a dovedit ca nu am gresit prea mult. Drumul pe autostrada sambata dimineata… super ok. Desi nu a fost aglomerat pana la Medgidia si am ajuns mai repede decat ne-am propus, am pierdut timpul fiindca intre Valea Dacilor si Ciocarlia drumul a fost infiorator …. Greu de imaginat chiar si pentru Romania… si noi chiar eram obisnuiti cu drumurile proaste din sudul tarii.

In fine, ajungem la vama unde nu mai era nimeni, nimeni, am trecut “ca-n branza”, ai nostri ne-au facut semn sa trecem mai departe, ai lor, ai bulgarilor, politicosi ne-au cerut actele si ne-au intrebat de arme, de droguri, de diverse… am glumit si le-am spus ca de data asta le-am lasat acasa. Au zambit si ei si ne-au spus sa mergem mai departe dupa ce s-au uitat totusi foarte atent la copila si pasaportul ei.

Am schimbat bani in vama, am luat rovignete pentru 2 saptamani si am intrat curiosi in tara trandafirilor. Prima surpriza: indicatoarele bilingve, deci: nu a mai trebuit sa apelez la uitatele cunostinte de limba rusa pentru a citi pe unde suntem. A doua surpriza, manifestata direct: tati sigur am intrat in Bulgaria? Ca prea seamana cu “la mine la tara” (eu din curtea bunicilor de la tara ma uit “dincolo” la bulgari). Da, sigur, e Bulgaria, ca altfel nu-i trebuia copilului pasaport! Ok.

Mergem linistiti si ne minunam cat de mult seamana cu Romania, dar am pus asta pe seama faptului ca eram aproape de granita.

La Dobrich ratam iesirea spre Varna, facem o “pirueta” si intram pe centura. Speriati sa nu ratam drumul spre Varna prin Aksacovo, oprim totusi la iesirea din Dobrich la o taraba unde un nene vinde pepeni. Era doar in sort, doar era cald. Incercam sa spunem buna ziua intr-o bulgara nefericita, dar omul intelege ca avem nevoie de ajutor. Si… se apleaca frumos sub tejghea isi scoate o camasa, se imbraca… si vine la masina. Eu raman cu gura cascata. Frumos gestul, in fine, ne conversam cu omul in limbajul semnelor cu degetul pe harta si ne lamurim ca suntem pe drumul cel bun. Si de aici totul a fost… nesperat de bine.

Drumul era ok, pe ici pe colo urma de cate o groapa, dar acoperita, peticita. Si libeeeer. Ma si speriasem cat de putine masini sunt. Ajungem la Varna fara sa vedem macar un politist sau o masina de politie. Aici drumul e un pic ocolit la iesirea spre Burgas din cauza lucrarilor la drum. Drumul in continuare la fel de liber, semana la fel de mult cu Romania, dar de aici au inceput sa ne cam depaseasca romanii cu masinile, nu multi, dar suficient cat sa facem diferenta. M-am minunat ca in localitati, ei bulgarii nu depasesc viteza legala si oricum au mai putine masini decat noi.

In fine, traversam Obzorul si suntem “gura-casca” la muntii care rasareau din mare. Ca peisaje, superb: munte, mare, padure, verdeata! Ca asezari, hmmm… destul de inghesuite pe alocuri unele, adica si pe ei i-a prins febra construitului haotic, s-au poate asa ni s-a parut noua. Oricum, pana la Nessebar cu tot raul de masina si ameteala serpentinelor, m-am bucurat de peisaj.

Dupa Nessebar totusi vegetatia se rareste, totul paleste si din frumusetea peisajului si din agitatie si aglomeratie, putini mergeau mai departe. Niste indicatoare uriase ne anuntau in germana, altele si in germana si engleza de potentiale pericole. Nu ne-am dumirit care e pericolul, nici la dus nici la intors.

Ne dam seama dupa mirosul puternic de sulf si alte gaze ca am ajuns in Pomorie si dupa sfatul celor de la agentie nu facem stanga sa intram in oras, ci tinem drumul drept ca si cand am merge spre Burgas. Si la un moment dat, se vede intr-adevar Sunset Resort, care este un punct de reper extraordinar, facem stanga si incet cu grija incercam sa identificam hotelul Festa Pomorie. Il vedem de la distanta, mare, verzuliu dar deloc urat ca arhitectura. Intram frumos in fata hotelului si coboram. O stea lipsa de pe frontispiciu ne spune totusi ca hotelul are doar patru stele nu cinci. Oricum, avusese cinci, fiindca inca mai aveau atunci rama de la steaua cazuta.

In sfarsit, cazarea: la receptie spunem frumos buna ziua in engleza, preventiv, incercand sa vedem daca vorbeste cineva pe acolo vreo limba straina (citisem ca vorbesc mai mult germana si rusa si mai rar engleza). Ni se raspunde frumos, tot in engleza, ceea ce pe noi ne face fericiti. Check-in… pe loc. Aveau pregatit cardul cu camera noastra cu numele deja scris. Ne-au dat pe loc cardul, si ne-au condus in camera, un baiat cu bagajele si o femeie de serviciu. Trebuie sa precizez ca la cazare (desi eram pregatiti pentru orice eventualitate) nu am dat absolut nimic la receptionista care a fost pe tot timpul sejurului foarte amabila si zambitoare. Am fost in schimb atenti cu baiatul care ne-a carat bagajele, asa am vrut noi si chiar a meritat, s-a purtat bine fara sa iti dea impresia ca te obliga sa ii dai, ca asteapta.

Camera este la etajul 3, amplasata central deasupra receptiei, cu vedere spre oras (asa cerusem) si este exact ca in fotografiile de pe net. In fine, aveam tot ce cerusem. Baia, tot ca in fotografiile de pe net, avand in plus niste crapaturi pe peretele din spatele vasului de wc, vas care era un pic desprins de perete. Din pacate, nu am acordat importanta acestui aspect, fapt care, ulterior, a generat un moment mai putin placut pentru noi. Terasa e chiar mai mare decat vazusem in poze, cu masa cu 2 scaune.

Stiam ca exista si apartamente (cu bucutarie proprie), o aripa intreaga practic din hotel, care erau proprietate personala sau unele erau scoase la vanzare/inchiriere, majoritatea cumparate de rusi, dar noi am ales o camera dubla clasica.

In interior: totul curat, doua randuri de draperii, aerul conditionat este centralizat si plasat strategic in hol, astfel incat nu te “batea in cap”, indiferent unde stateai in camera. Telefon si in baie si in camera, tv LCD cu programe, e drept in bulgara, germana, 2-3 engleza si 2 franceza parca, dar telecomanda era ingrozitoare, fiindca nu prea functiona, desi ii cumparasem si baterii. Patul mare dublu…fff comod cu lenjeria f buna (dpdv al calitatii materialului si al curateniei) si care mirosea a trandafiri. Patul copilului (un pat extensibil, de fapt) si el comod si care a devenit mai mult patul lui tati, fiindca fetita mea s-a bucurat mult de confortul patului matrimonial si…l-a monopolizat. Am fost incantati de cele doua randuri de draperii care ne permiteau sa filtram lumina dupa cum voiam noi. Curatenia, la 2 zile se schimba lenjeria si prosoapele, chiar daca nu era cazul fiindca noi nu le foloseam, aspirator de vreo 2 ori in 10 zile.

Ne desfacem noi bagajele si fiind cred ora 15.30, am coborat la primul tur al hotelului. Ne era un pic foame si sete, iar cei de la receptie ne-au indrumat spre masa de langa bar, unde erau platouri cu tartine, bucati de pizza, croissante calde. Ne-am luat cate o gustarica si ne-am bucurat de putina odihna pe teresa de la piscina, unde aveau si cateva mese cu scaune. Am remarcat de la inceput linistea, pe care noi de altfel o cautasem in acest concediu, si am apreciat ca nu era un puhoi de oameni care sa se miste de colo-colo. Sesizam la bar paharul mare pe care scria si in romana: Spaga, aici!

Piscinele erau intr-adevar ca in fotografii. Cea mare din fata hotelului, cu apa albastra si foooarte curata. Cealalta din lateral, la fel de curata, fiind un pic mai mica si mai solicitata de copii. Trebuie sa mentionez ca ambele aveau personal de supraveghere, care de altfel se ingrijea permanent si de curatenia piscinelor. Absolut nimic de reprosat din prima si pana in ultima zi. Nu am avut probleme cu gasirea unor locuri pe sezlongurile de la piscina, la ore “tarzii”, dupa masa de dimineata, chiar era un fel de intelegere tacita si de recunoastere a locurilor vecinilor nostri. In ultimele 3 zile cred, au mai aparut niste nordici, care pareau ca dorm pe ele si ziua si noaptea, dar pana la urma e dreptul primului venit si nu ne-a deranjat asta.

”Restaurantele”. Am pus ghilimele pentru ca in toate prezentarile acest hotel avea doua restaurante: unul de baza si un restaurant pescaresc (dar care in realitate lipsea). Nu ne-am lamurit daca lipsea cu desavarsire sau pur si simplu nu functiona atunci.

In consecinta, am avut acces la restaurantul de baza, unde am luat masa pe tot parcursul sejurului si care avea o terasa cu vedere la mare, unde noi am mancat aproape tot timpul. Trebuie sa precizez din start ca noi suntem gurmanzi si pofticiosi si ff mofturosi (sotul meu si copilul). Mancarea, intr-adevar daca o comparam cu turcii nu este la fel de abundenta, dar… absolut, absolut suficienta.

Chiar supermofturos cum este sotul meu a reusit sa gaseasca in fiecare zi cate ceva care sa ii placa in mod deoasebit (pui Shanghai, gratar de pui/porc, vita, hamsii, etc.) si nu l-am auzit plangandu-se nici de foame, nici de gustul mancarii, pe care singur si-o alesese, dimpotriva. Ne-am topit de-adevaratelea dupa salatele lor si dupa branza aceea f buna pe care o caut acum prin supermarketuri.

In mod special partea de panificatie si patiserie mi-a cam dat peste cap socotelile legate de silueta. La toate mesele croissantele calde si painea graham/neagra/taraneasca/alba/feliata/chifle, pe care ti-o puteai praji singur, te cam faceau sa uiti ca se depun la fel de repede cum se manacau, dar erau tare bune.

Am apreciat existenta fructelor la fiecare masa (nu intodeauna foarte proaspete), in special a celor de sezon (am mancat niste cirese absolut delicioase). Am mancat si ciorbe si supe si am apreciat supa pasata de legume cu crutoane si cea de ciuperci, in schimb o nereusita cea de burta. Dupa vreo patru zile am avut curaj (fiindca nu imi plac sosurile prea mult) sa imi pun in farfurie niste vinete gratinate cu un sos de rosii, nu stiu sa spun cum au fost gatite, dar care, trebuie sa recunosc, au fost absolut delicioase. Am recunoscut stilul de gatit cu mancarurile din sudul tarii si mirosurile din “cratita lu’ mamaie”.

Plaja, marea si imprejurimile

Eeee… si dupa ce am facut cunostinta cu tot ce tinea de hotel, am iesit din resort si ne-am plimbat pe malul marii.

Plaja, desi nu era a hotelului, si exista o baraca de unde se inchiriau sezlonguri si umbrele, era totusi curata. Ulterior, am vazut, in fiecare dimineata, (foarte devreme), persoane echipate cu manusi si saci de gunoi care adunau si cele mai mici resturi, iar un tractor dadea ture sa niveleze nisipul, avand totusi grija sa se termine cel mai tarziu la ora 7.30-7.45, cand incepeau sa vina turistii la masa.

Marea era curata, desi aveau pontoane pentru barcile de pescari care nu aratau deloc incurajator. Dar, dupa ce am facut prima baie in piscina, cu greu am convins copilul sa mai mergem sa ne jucam in apa marii. In zilele mai ploiase (ca am avut si din acestea) marea mai aducea alge la mal, dar le strangeau repede, astfel incat nu am avut motive sa ne plangem. Apa: calda, cu intrare in mare lina, de mergeai pana aproape de geamandura ca sa poti avea apa la barbie. Fara pietre, fara scoici.

Multi turisti scoteau nisip negru de pe fundul marii si isi puneau pe ei (Pomorie este recunoscuta pentru nisipul negru bun de tratament). Barul de pe plaja nu era si aflam ca va aparea mai incolo. Adevarat, l-au construit cat am fost noi acolo, elegant, frumos comod, dar cam fara clienti, fiindca era cu plata, evident.

Bun… si ne hotaram noi sa cunoastem imprejurimile.

Iesim in jurul hotelului si facem cativa pasi pe stradute. Este usor deprimant, arata ca oraselele noastre de provincie prin anii ’90. Trotuarele cam neingrijite, cu multe denivelari si tomberoane. Da, tomberoanele cu gunoi stau pe trotuar, in fata fiecarei porti. Cam incomod sa te plimbi pe trotuar, noroc ca le ridicau des, fiindca totusi nu miroseau. Sesizam ca, pe aproape fiecare copac sau poarta, sunt lipite diverse pagini cu fotografii de persoane si mesaje scrise in bulgara. Initial am crezut ca sunt oameni disparuti si am intrat la idei cu sotul meu. Ulterior, la plimbarea prin centrul orasului vad in fata blocurilor niste panouri unde erau lipite pagini A4 cu imaginea unei persoane, un text si o cruce. Imi amintesc ca, in copilaria mea, cand mergeam la bunici la tara, cand murea cineva i se facea un tablou cu poza, care era agatat pe peretele de la strada al casei impreuna cu o bentita neagra. Brusc realizez ca toate acelea erau un fel de ferpare expuse si probabil ca acest obicei comun, la ei se pastreaza inca, desi la noi, dupa ’90 a disparut. (Ulterior, intrand si pe stradutele mai de la margine, am vazut si pe cateva case astfel de tablouri).

Ni se pare cam sinistru pentru un concediu si incercam sa ne abatem gandurile la altceva, asa ca mergem inainte si cascam gura la toate chioscurile, tarabele, unde unii vanzatori ne imbiau si ne faceau reduceri, altii dimpotriva, nu aveu preturile expuse si le puneau cu ochii pe bratarile noastre de resort.

Oricum, am ajuns si in centrul orasului, unde am prins o manifestare culturala, probabil religioasa (erau o multime de coruri la biserica din centrul orasului). Am vizitat si pennymarketul, care nu difera cu nimic de al nostru, si bazarul de unde ne-am luat prostioare.

Am vizitat si Sunset Resort, vecinul de alaturi, un hotel urias, cu spatii amenajate. Ca arhitectura, mie personal mi s-a parut cam incarcat de stiluri, adica avea si sticla moderna si arcade si nelipsita cupola in stil rusesc si vilute individuale si hotel de x etaje, ma rog, nu trebuie sa placa tuturor si oricum nu era ceva deranjant la el. Are in schimb in fata lui pe plaja un spatiu de joaca pentru copii cu topogane gonflate si unde preturile sunt pe masura (5 euro 15 minute).

Dupa ce mancam de seara, stam frumos la piscina luminata superb si ne bucuram de liniste cu greieri, tasnet de apa din aspersoare si o muzica in surdina.

Animatia pentru copii

Dimineata ma trezesc sa prind rasaritul, dar nu reusesc, asa ca imi beau cafeaua (foarte buna de altfel, dupa vreo 3 zile au schimbat-o, cu una muuult mai slaba calitativ) pe terasa restaurantului si ma bucur de liniste. Incerc sa identific care este clubul pentru copii, despre care citisem si ni se spusese ca exista. Nu l-am gasit si intreb la receptie. Mi se spune ca exista un grup de animatoare, care au program pentru copii la piscina, seara in fata restaurantului, in anumite zile sau in interiorul hotelului daca ploua. Aflu programul si intr-adevar copila mea se bucura in timpul sejurului de compania animatoarelor, care din pacate nu vorbeau decat ruseste si germana, asa ca pictatul diverselor piese de gips, a tricourilor, (atunci cand a plouat) dansul de seara si jucatul la piscina cu pompe si saltele gonflate a fost acceptabil iar copilul nu s-a plictisit. Mai erau si alte familii de romani (cu noi vreo 5 in total), de o familie ne-am apropiat mai mult si ne-am petrecut timp placut impreuna si ei avand o fetita de varsta apropiata cu a noastra.

Le multumesc pentru clipele frumoase petrecute impreuna. Celelalte familii erau in grup si mai spre sfarsitul sejurului ne-am mai apropiat, iar copii s-au jucat impreuna, ei insa avand alt program. Dar, de cate ori ne intalneam ne salutam civilizat. Toata lumea era super ok, linistita, civilizata dar vesela, doar eram in concediu. Erau multe familii de rusi tineri, frumosi, cu copii si mai frumosi. Copila mea se juca cu copiilor lor chiar daca nu intelegeau nici unul rusa/romana, dar asa am ajuns sa ne zambim si sa ne salutam cu unii dintre ei. Cu vecinii de sezlong care erau niste pensionari germani, chiar daca nu am vorbit, ne salutam civilizat la venire si la plecare. Animatia pentru adulti: de vreo cateava ori animatoarele au facut cu cine dorea aerobica la piscina, intr-o seara au avut program traditional bulgar, cu bauturi traditionale, pe care ni le-au servit animatoarele imbracate in costume nationale, pe muzica lor (hahaha… muzica aceea din copilarie, cine prindea doar bulgarii pe vremurile lui Ceasca stie la ce ma refer!!!).

Si uite asa programul nostru (masa, piscina, plimbare) se deruleaza linisit vreo cateva zile, fara incidente si probleme, totul fiind asa cum ne asteptam si cum alesesem: un dormitor confortabil si un mediu linistit, fiindca noi voiam doar sa ne odihnim.

Eeeee…. si dupa cateva zile de liniste tihnita, avem si noi un motiv de nemultumire, copila noastra iese din baie speriata ca a auzit o trosnitura in baie cand statea pe tron. Stiind ca e o sperioasa care tresare la fiecare zgomot mai puternic, nu am dat atentie. Numai ca uitandu-ne noi mai cu grija constatam ca avusese dreptate, se deslipise tronul de perete destul de mult (cam de 7-8 mm) incat sa solicitam totusi la receptie sa vina un instalator (nu era cu scurgere in podea, ci in perete). Ne-au spus ca va veni, noi am stat linistiti, am asteptat pana dupa masa de pranz si…nimic.

Mai trecem odata pe la receptie si ne spun ca maine va veni un instalator, ca sa stam linistiti se va rezolva, a fost cineva in camera a vazut, a evaluat si considera ca nu va fi nici un pericol pana maine. Ok, am zis noi, vom fi foarte atenti. Vazand ca a doua zi dupa amiaza nu se intampla nimic, le spunem totusi ca trebuie facut ceva, ca noua ne era dificil sa folosim toaleta, dar ca cel mai tare ne temem pentru copil, care poate cadea cu vasul daca acesta nu e prins bine, chiar daca are doar 20 de kg. Ne spun ca pana la masa de seara se rezolva.

Dupa masa de seara, il abordeaza receptionista pe sotul meu in cel mai serios mod cu putinta si ii spune ca managerul hotelului este ingrijorat de riscul de a pati cineva ceva, mai ales copilul si ne propun sa ne mutam in alta camera in aceleasi conditii, doar ca e la etajul 6. Ideea de a face bagajele si de a ne muta in alta camera la mijlocul concediului nu ne-a picat bine, normal. Intrebam daca nu se poate repara, pastrandu-ne totusi camera, mai ales ca noi eram mai mult afara. Ni se spune ca nu, ca acea camera va fi inchisa pentru reparatii, procesul fiind mai complex nu doar o simpla lipire a tronului, dar mai ales este foarte periculos si ei nu isi asuma nici un risc. Zicem ok si ne facem bagajele intr-o jumatate de ora. Macar nu mai dormeam cu teama. Ne era indiferent ca urcam la 3 sau la 6, doar aveau lift si promisesera ca e aceeasi camera. Vin doua persoane sa ne ajute la bagaje si am totusi un feeling si cer sa vad intai camera. Am vazut-o, ocazie cu care am constatat ca era identica cu cea de la 3, doar ca ii lipsea un amanunt esential: al treilea pat/loc.

Coboram la receptie, unde i se comunica prin telefon managerului, ca e minunata ideea, dar trebuie sa fie adus un pat pliant. Managerul decide pe loc ca: Nu ne mai mutam! Eu ma asigur ca am inteles engleza ei si ii spun ca prefer sa se faca un efort si sa ne mutam in seara asta, e stresant totusi sa stai cu toate stranse si cu o buda nefunctionala, mai ales dupa ce ei au murit de grija noastra si ne-au convins sa ne mutam. Managerul nu si nu. Noi nu mai intelegem nimic. Le propunem sa luam patul de la 3 si sa il ducem cu liftul la 6, fiindca se strangea foarte usor, era pe roti, nu rupea spatele nimanui. Cu inima stransa ei isi suna din nou managerul care spune NU. Clacam noi si le spunem ca ii ajutam sa care si patul, numai sa terminam odata circul ca deja e tarziu. Accepta cu greu si ne mutam. Bineinteles ca nu ne-au lasat sa ne atingem de pat, prosoape, etc. , le-au carat ei, dar nu inteleg de ce si-au schimbat asa de brusc optiunile si mai ales de ce nu au verificat inainte camera, doar stiau ca avem camera de 3 locuri. In fine…no comment.

Ajungem in camera unde trebuie sa preluam totul si constatam ca telefonul si tv-ul nu functionau, ne lipsea un pahar de pe tavita. De data asta i-am chemat de la telefonul din baie si a venit cineva care a reparat tv-ul, dar nu a reparat telefonul, care mort a fost pana in ultima zi, desi cred ca i-am rugat zilnic sa il repare si toate receptionerele de tura il notau in caiet, dar nu s-a reparat. M-a deranjat asta in cele cateva momente in care am avut nevoie de el si a trebuit sa il folosesc pe cel din baie, dar in rest am putut trai si fara telefon, nu mi-am stricat dispozitia pentru atata lucru.

Am trecut si peste aceste detalii, ne readaptam in noua camera, ne continuam linistiti vacanta. Dar mai trebuia sa fie ceva ca sa nu ne tihneasca totusi la final.

Ne intoarcem intr-o dupa amiaza de la plaja si constat ca avem doar jumatate de prosoape in baie. Eu ma mir, dar nu dau atentie, (aveam prosoape de acasa pentru toti) insa imi propun sa o intreb pe femeia de serviciu. Cum o prind, o intreb si imi spune senina da, ea le-a luat si imi arata ca trebuie spalate. Desi nu am inteles de ce nu a pus altele la loc, ii spun totusi ca trebuie sa le completeze, chiar daca noi nu le foloseam. Nu stiu ce a inteles ea din engleza mea, ca eu din bulgara ei nu am inteles boaba, cert este ca mi-a completat si aveam 5 prosoape din 6 initiale. Nu am inteles de ce nu mi l-a dat si pe al 6 lea. Cert este ca la final cand ne-au facut inventarul m-au intrebat de al saselea prosop (cel mic de picioare), de pahar si culmea… de telefon. Evident ca nu voia sa ne semneze predarea camerei, fiindca lipsea un prosop, etc. De data asta m-am dus direct la receptie si am rugat-o pe tipa de acolo sa o cheme pe fata cu care vorbisem, sa verifice in registru de cate ori am reclamat telefonul, etc. A sunat-o, a preferat sa nu coboare, dar receptionera ne-a spus ca totul e in regula si ne-a facut check-out. Oricum ne-am oferit sa desfacem bagajele si sa ne verifice, eram linistita fiindca stiam ca nu mi-am insusit tocmai prosopul de picioare, dar totusi, suspiciunea initiala din privirile lor, care nu prea lasa loc la prezumtia de nevinovatie, nu prea ne-a picat bine. Ne-am lamurit si ca aveau evidente diferite la prosoape pe etaje si mutarea noastra i-a zapacit, dar nu erau problemele noastre, ei trebuiau sa aiba grija de propria evidenta.

Bun, ne aducem masina din garajul subteran (nu am platit parcarea), incarcam bagajele si plecam spre casa. Nu a fost de loc rau, noua ne-a placut. Nu ne a depasit asteptarile, dar nici nu pot spune ca am suferit sau am avut un concediu ratat. Noi ne-am simtit bine, a fost liniste, resortul mic, asa cum ne dorisem, ne-am odihnit si nu ne-a batut nimeni la cap, am dormit si am mancat in conditii decente.

Nu dam sfaturi nimanui de a merge sau a nu merge in aceasta locatie (sau in altele), pentru ca tine de optiunile fiecaruia si de gusturi, si nu in ultimul rand poate si de sansa, fiindca in acceasi locatie unii se pot simti excelent, altii mai putin bine, depinde de ce vrea fiecare.

Plusurile sunt:

•Hotelul nou, mobila noua si confortabila, zugraveala, vesela, lenjerie, totul nou si placut imbinate.

•Lobby-ul foarte frumos facut, elegant si spatios cu bar propriu, internet wireless si 2 LCD uri uriase.

•Terase si coltisoare amenajate cu masute si scaune

•Magazinele proprii frumoase si elegante (pe laterala dreapta a hotelului)

•Piscinele (cu totul gratis) si restaurantul cu terasa direct pe plaja.

•Mancarea suficienta si buna.

•Liniste si lipsa aglomeratiei (statiune de pensionari sau de familisti cu copii)

•Climatizare si curatenie peste tot (inclusiv la toaletele din holul mare/restaurant foarte solicitate

•Restaurantul elegant si frumos decorat.

•Personalul de executie care se straduieste sa te simti bine, tot timpul zambitor si amabil si stiau limbi straine (engleza germana, rusa)

•Vecinii de la mare: super resortul Sunset (in dreapta) si blocuri de locuinte noi, foarte elegante (in stanga), 650 euro mp/construit.

•Preturi pentru suveniruri-produse din trandafiri (in zona industriala exista un supermarket ascuns care arata cam jalnic, special pentru localnici, dar cu preturi muuuult mai bune decat Pennymarketul sau buticurile pentru turisti.

•Piata de legume fructe, unde acestea erau mult mai ieftine decat la noi si foarte gustoase, bune.

Minusuri:

•Lipsa restaurantul pescaresc cu care s-au laudat pe toate ofertele.

•Nu a functionat Clubul pentru copii (care exista), desi animatoarele isi dadeau silinta sa se descurce si fara el (desi vorbeau doar in germana si rusa).

•Beachbarul l-au facut tarziu si a fost cu plata desi peste tot l-au prezentat free of charge, dar trebuie sa recunosc frumos si elegant amenajat.

•Managerul, singurul care facea nota discordanta (parea parca din filmele cu mafioti: aroganta, lanturi, ghiuluri, fara maniere, fara uniforma/costum desi tot personalul avea)

•Vederea pe spate e cam deprimanta, cu casele neterminate si netencuite, iar seara fara lumina (pareau goale, nelocuite).

•Statia locala de transport in comun, cum erau ratele noastre in ‘90.

•Tomberoane pe trotuare (cam neplacut pentru plimbarile turistilor)

•Pozele decedatilor pe toti pomii si gardurile/peretii caselor, iarasi nu foarte vesel pentru un oras turistic (desi e dreptul lor la traditii)

•Dezvoltare inegala: cateva insule pentru turisti foarte moderne, elegante si bine dezvoltate (vezi resorturile, ansamblurile rezidentiale si centrul orasului) in contrast puternic cu case neterminate, saracacioase unele vechi si darapanate si zone industriale pustii.

•Lipsa unei plaje proprii a hotelului -sezlongurile si umbrelele cu plata pe plaja.

•Ponton cu barci rablagite tare.

•Statiune in constructie neterminata cu santierul oprit de criza.

Raportul pret/calitate consider ca a fost corect: 10 nopti de cazare cu casa, masa, parcare, 2 adulti si un copil, aproximativ 600 de euro.

Indiferent insa cum si unde ati alege sa mergeti va doresc sa va simtiti bine!

---

VIZUALIZĂRI: 3103 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI