Fergus Style Cortijo Golf 4* - perfect pentru familia noastră

TIPĂREȘTE

Cautunchilipir se numește, în traducere literală din spaniolă, agenția online de la care ne-am cumpărat vacanța anul ăsta. De vreo doi ani îmi tot trimiteau e-mailuri promoționale, dar pesemne încă nu se ivise ocazia unei colaborări. Nu am ezitat atunci când a fost vorba de această ofertă și totul a decurs fără probleme. Veți spune și voi/dvs. dacă a fost chilipir sau nu. Șapte nopți în hotel de patru stele cu demipensiune pentru trei persoane: 632 eurași. Cu încă șaptezeci de euro am fi putut lua pensiune completă, dar aveam în minte excursii în zonă și nu voiam să depindem de un orar de masă pentru prânz, și nici să mâncăm în fiecare zi un picnic care știm cu toții cum e, indiferent de numărul de stele al hotelului. Pentru aceeași perioadă, dar cu rezervare făcută pe siteul hotelului, am fi plătit cu vreo două sute de euro mai mult. Când am făcut simularea, era sfârșit de mai. Ba, mai rezervasem și pe booking cu anulare gratuită, pentru că încă nu știam datele exacte ale unui examen pe care urma să-l dea fi-miu la început de septembrie. Cu toate astea, având o confirmare verbală de la liceu, în câteva zile am făcut rezervarea pe Cautunchilipir, din trei până în zece septembrie.

Vara a fost una lungă, obositoare și destul de tristă. Oboselii absolut normale de dinainte de orice vacanță i s-a adunat una suplimentară (a se citi zugrăveli, șmotru, etc.), și ceva pierderi în familie de care încă încercăm să ne recuperăm. În fine, așteptam această săptămână de vacanță, deși... nu știu cum să explic... entuziasmul parcă nu era prea mare, nici chef de informare nu prea aveam. Noroc că după rezervare deja studiasem harta și cam știam ceea ce puteam vedea în zonă. Tot după rezervare am început să caut mai multe informații despre hotel, adică opinii ale clienților, pe Booking și TripAdvisor. Surprize, surprize!! Am început să dau de... țânțari. Adică ici pe colo se plângea unul-altul de aceste animăluțe care îți pot strica vacanța dacă ai... sângele dulce;). E cazul meu, e cazul lui R. și – credeam eu – era și cazul celui mic. Ăstuia din urmă pesemne că i s-a acrit sângele, pentru că n-a avut nici pe naiba. Ba, hotărâți fiind să mergem blindați, am mai și luat o loțiune pentru copii, pentru orice eventualitate. Nu numai că n-a vrut să-și dea în nicio zi, ci n-a avut absolut nimic. Dar toate la timpul lor. Revenind la părerile de pe net, acestea erau împărțite, deși majoritare erau cele pozitive. Nu am avut, deci, emoții. Doar, la sfatul unui coleg, am sunat înainte direct la hotel să vedem dacă au o rezervare pe numele nostru. Aveau. Deci pe trei dis de dimineață am tulit-o spre frumoasa Andaluzie, pe care anul trecut o abandonasem.

Amplasare. Hotelul Fergus style Cortijo golf se află în stațiunea Matalascañas din provincia Huelva, lipită de frumosul Algarve portughez, unde aveam să ajungem în două din cele șapte zile. Orașul este situat în miezul parcului național Doñana. Adresa este: Sector E, Parcela 15,21760 Matalascañas, Huelva, iar telefonul: 0034 959 44 80 80. Este simplu de ajuns. Cum intri în stațiune dinspre cunoscuta localitate El Rocío, faci stânga, ții N 125 și când ajungi la sensul giratoriu cu delfini (orașul are sculpturi la cam toate sensurile giratorii, o curiozitate drăguță de altfel), faci la dreapta. De fapt frumoasa clădire andaluză se vede din șosea. Este, fără nicio îndoială, cel mai frumos hotel din stațiune. Nu zic că cel mai bun, poate că Gran Coto, Flamero sau altele au standarde mai bune. Dar cel mai frumos este cu siguranță. Nu este tipicul hotel cu cincșpe etaje, enorm. De fapt, însuși numele de cortijo, care în spaniolă înseamnă moșie, fermă (spaniolă în cazul ăsta), spune mult despre el. Acum... să nu credeți că are grajduri cu animale și oferă mese cu produse eco proprii;). Nu! Doar că este o clădire tipic andaluză, albă, cu câteva patios interioare și decorații drăguțe (tablouri sau faianțe cu cai, evantaie, dansatoare de flamenco sau sevillanas, etc.). Pozele îl vor descrie mai bine ca mine, sunt sigură.

Hotelul face parte dintr-o rețea, și din câte am văzut pe net este mai prezent în est (Barcelona, Girona, Baleare) decât în celelalte părți ale Spaniei.

Atenție: cei care vreți hotel în prima linie de plajă nu aveți ce căuta la Fergus style Cortijo golf. Este amplasat exaaaact în partea opusă. Dar! Să nu credeți că faceți o oră până la plajă; nicidecum. Depinde de mers, dar noi mai mult de cinșpe minute nu am făcut niciodată. Pentru noi nu a fost un dezavantaj pentru că ne place să mergem pe jos, eram trei și unul ducea tabla de surf, altul umbrela și altul geanta de plajă cu prosoape. Dar e musai să țineți cont de acest detaliu, pentru că e multă lume care merge cu mașina pe aceste distanțe scurte. De fapt, în prima zi, atunci când am întrebat la recepție cum ajungem la plajă, au început să ne dea indicații ca și cum am fi mers cu mașina. Nuuu, facem mișcare, și mai vânăm și-un Pochemon cu ocazia asta... Și apropo, dacă vreți prima linie de plajă, veți plăti aproape dublu, asta așa, ca un remember, că sunt sigură că vă imaginați acest lucru.

Parcarea. Hotelul are parcare proprie, în curticica din față. Este neîncăpătoare pentru capacitatea lui, însă nici lumea nu se omoară datorită prețului: 12 euro pe zi. Erau locuri libere în fiecare zi. Nu recomandăm, mai ales că se parchează foarte ușor în apropiere. Noi în prima zi am avut norocul prostului, am găsit un loc exact în față, ceea ce ne-a prins extraordinar de bine pentru a da jos bagajele, etc. În restul zilelor am parcat la maxim două minute pe jos de hotel, deci nu trebuie să vă faceți probleme din cauza asta, mai ales dacă vreți să economisiți 84 de euro pentru o săptămână.

Camera noastră. Adevărul e că, uitându-mă pe siteul lor, nu știu dacă am stat într-o dublă standard, într-o dublă plus sau dublă familială. Tind să cred că era una standard, pentru că cel de-al treilea pat nu era la fel ca cele două care formau un pat de matrimoniu. Era adăugat și lipit de geam. Am umblat noi la distribuție și le-am lipit pe toate trei, pentru că altfel nu am fi putut ieși pe micul balcon pentru a pune prosoapele la uscat (apropo, nu era sfoară, le întindeam pur și simplu pe zăbrele, și de vreo două ori ne-a mai căzut câte ceva, dar lucrurile se recuperează ușor în curte). Eu am dormit la mijloc și nici dacă puneam brațele în cruce nu dădeam de cei doi colegi din stânga și din dreapta. Ca să nu mai zic de plimbările nocturne ale lui fi-miu, care de vreo două ori s-a băgat în suflețelul meu. Nu m-am supărat, nuu, pentru că ziua nu mai am nicio șansă să facă acest lucru;)... Oricum, spațiul nouă ne-a fost de ajuns, cu atât mai mult cu cât am petrecut destul de puțin timp înăuntru.

Camera ni s-a părut elegantă de cum am intrat. Nu am stat să ne uităm cu lupa dacă era vreo scrijelitură pe perete (pe holuri am mai văzut), pentru că nu ne stătea mintea și nici sufletul la asta. Pe jos e gresie, iar mobila e de lemn masiv, de calitate, deși poate are ceva ani (nu contează, oricum). La televizor mai dădeam drumul seara, dar cred că mai mult din obișnuință, sau până ne venea rândul la duș. În dulap era și un seif (nu l-am folosit). Rafturi nu prea erau, doar câteva umerașe, așa încât am lăsat hainele în valize și am rezolvat problema. Nu am avut nevoie de pături suplimentare (erau), mai ales că am prins cea mai călduroasă zi a a anului (cinci septembrie). Aerul condiționat a funcționat perfect și era o plăcere să intrăm în cameră din căldura de afară... (Bine, faza cu răceala cu care m-am pricopsit e partea a doua, deși nu aerul a fost motivul principal).

Baia curată și ea, cu consumabile suficiente și bune. Nu, nu era cremă de Dior, dar mergea;). Am râs în ultima dimineață, înainte să plecăm, pentru că R. cică: Să vezi tu cum trebuie să cerem hârtie igienică exact în ultimul moment! Nu a fost nevoie, dar ultimul peticel l-am folosit exact înainte de a ieși pe ușă, ha, ha.

Despre curățenie. Noi ne declarăm mulțumiți. Deși în prima zi au sărit peste camera noastră, cu siguranță fără intenție;). Nu am cerut să ni se schimbe nici prosoape nici cearșafuri, pentru că nu am considerat necesar. De asemenea, orarul pentru noi nu a fost un incovenient, pentru că am fost plecați mai mereu ziua. Am găsit opinii negative pe net în acest sens, pentru că în anumite camere se intra imediat după prânz, adică la ora siestei, și lumea se plângea de ceva gălăgie. Noi ne-am petrecut de câteva ori pe hol cu doamnele de la curățenie, și erau foarte drăguțe.

Mâncarea. Și aici am găsit ceva plângăcioși înainte. Noi (iar) ne declarăm foarte mulțumiți. Chiar comentam cu R. acest aspect. Nu știu cu ce este obișnuit restul poporului, dar când ai de ales între minim patru-cinci feluri principale, zece garnituri, verdețuri fel și fel pentru salate, compoziții deja pregătite, un grătar unde ți se putea pregăti carne sau pește, deserturi variate... pentru mine este arhisuficient. Eu acasă nu am de ales între atâtea variante;). Și nuuu, nu m-am îngrășat de data asta. Motivul e unul foarte sănătos: am mers mult pe jos și am reluat plimbările de seară (sunt și Pochemonii lu’ fi-miu buni la ceva). Că altfel... Cum să rezist și să nu gust și din felul ăsta de pește care arată excelent, și din curcanul în sos, și din caracatița cu cartofi, și din brocoliul ăsta apetisant cu morcovei și ulei de măsline aromat, și din paella asta grozavă??? Stați bre, le spuneam alor mei, că iau și salată, că nu intră mâncarea fără ceva verde. Dar mai ales... cum să nu gust din torturile excelente pregătite în fiecare seară (de obicei, unul era obligatoriu de ciocolată) și din păhăruțele frumos ornate cu mousse... ați ghicit, tot de ciocolată e preferatul meu! Bine, și aici disimulam, și adăugam pe farfurie și două feliuțe de pepene sau un paraguayo, nu de-alta, dar mai potoleau setea după atâta dulce. Noi ca noi, că nici eu nici R. nu prea facem nazuri la mâncare. Dar atunci când fi-miu (care nu merge încă în tabere de frica asta - deși el nu recunoaște deschis!! ;)) găsește ceva de mâncat și i se șterge de pe chip grija asta, atunci musai să ne declarăm mulțumiți. O sa caut poze să vedeți cum arată o farfurie de-a lui la un bufet: trei pâinici și două crochete!! Și apoi curse după încă un pliculeț de ketchup. Ei, exagerez puțin. Se face mare și începe să guste și el de ici de colo. Ba, ca s-o impresioneze pe mamă-sa, îl mai vedeam și cu o feliuță de roșie rătăcită prin farfurie. Nu am multe poze cu bufetul, dar am cu combinațiile făcute de noi în farfurie. În fiecare seară R. zicea: Mâine mănânc normal. La capitolul ciorbe e de prisos să spunem că spaniolii stau cam prost. Adevărul e că ne așteptam, în Andaluzia fiind, să găsim gazpacho sau salmorejo în fiecare seară (luându-ne și după alte experiențe). Nu a fost în nicio seară în săptămâna respectivă. Nu am înțeles de ce, pentru că spaniolii mănâncă mult această supă rece pe timp de vară. În fine, ne-am luat revanșa la prânz, prin locurile pe unde am umblat. Într-una din seri R. era chitit pe o supă. De ce-o fi, zise el. Ridică capacul, umplu polonicul, turnă în bol, și dintr-o dată strâmbă din nas. El, care nu face neazuri neam. Îmi dă să miros, că și pe mine m-ar fi tentat, și văd o chestie groasă de ovăz, sau ceva de genul ăsta, cu un miros deloc atrăgător. A lăsat R. al meu și bol și tot și dus a fost.

Suntem la mare, iar creveții de Huelva sunt la mare cinste. Spre weekend apăreau și ei pe platouri generoase. Nu m-am putut bucura de ei, am alergie din păcate...

Cum vă spuneam, noi am avut demipensiune. Ni s-a spus la primire că putem schimba mesele dacă vrem, dar să anunțăm cu o zi înainte. Nu a fost cazul. Ce plăteam aparte era băutura, pentru că chilipirul nostru nu o includea. O sticlă de apă de un litru costa 2,60 euro. Berea și vinul erau ceva mai scumpe. Am întrebat într-o seară de bere cu lămâie, pentru că noi nu bem normală, dar nu aveau decât Maho. Un pahar de tinto de verano (asemănător cu sangria) costă 3,50 euro, destul de scumpișor.

Micul dejun... altă poveste. Cred că băgam caloriile necesare pe toata ziua;). Bine, eu oricum mănânc foarte bine dimineața. Iar erau de toate. De la cereale de câteva feluri, iaurturi, lapte de toate tipurile, pâinici cu semințe, la omletă, ouă prăjite, bacon, cârnăciori prăjiți, brânzeturi, mezeluri, fructe... Cafeaua: eu beau cafea cu lapte în fiecare dimineață, dar nu sunt expertă, mă declar mulțumită. O singură mențiune: nu am folosit laptele fără lactoză pe care îl beau acasă, și nu am pățit absolut nimic. Ba nu, două mențiuni: se vedea că nu prea erau străini în hotel. Când spun străini, mă refer mai mult la nordici, pentru că portughezi erau destui. Și nu spun asta pentru că nu auzeam alte limbi, ci pentru că nu erau legume proaspete (într-o singură dimineață au pus roșii proaspete, și asta mai târziu – noi de obicei coboram la masă între primii ca să putem pleca devreme în excursii), și nici fasole. Era, în schimb, sos tomat proaspăt, pentru că spaniolii mănâncă felii de pâine prăjite, cu ulei de măsline și sos tomat. Cele două prăjitoare erau suficiente, deși din când în când se mai forma un overbooking. Atunci când cuiva îi cădea felia de pâine și lua foc, cu corespunzătorul miros de fum, venea cineva de la bucătărie să rezolve problema. Sucul de la dozator era... ca orice suc de la dozator. Pentru mine, care de obicei îl îndoiesc cu apă (am și eu ciudățeniile mele, ce vreți), era prea dulce, dar a mers. Unt, dulcețuri, miere, ba și Fineti (ne-am întâlnit cu niște cunoștințe, și tatăl ne explica ca cea mică e încântată, că de obicei nu găsește Fineti la hoteluri). Iar în weekend pregăteau și gogoși și clătite.

Sala de mese era destul de mare. Cu toate astea, în vreo două seri am văzut lume așteptând la ușă să se elibereze vreo masă. Noi nu am pățit acest lucru pentru că întodeauna coboram destul de devreme. Se știe că spaniolii mănâncă foarte târziu seara, iar eu eram cu doi, dar unul e juma’ român, iar celălalt e spaniol mai atipic, așa, deci nu am avut probleme. De asemenea, era o mică terasă, foarte frumos ornată cu ghivece si niște lumânărele pentru țânțari, unde noi nu am îndrăznit să mâncăm tocmai din acest motiv. Ne-am tot propus să o facem într-o dimineață, dar nu am reușit să punem planul în aplicare în cele din urmă.

De asemenea, într-una din zile am cerut picnic în loc de mic dejun pentru că urma să plecăm devreme de la hotel. Trei pungi cu trei senvișuri, trei pachețele de biscuiți, trei banane, trei paraguayos, trei punguțe de chipsuri, trei sticluțe de apă... Nu am înțeles rostul untului și al dulceții, pentru că nu aveam pâine pentru ele, dar am zâmbit și atât. Iar R., din când în când, șugubăț cum e, ne mai întreba dacă vrem un unt sau o dulceață de piersici.

Ca și concluzie: oare de ce atunci când descriu un hotel acest semi-capitol (despre păpică, adică) este cel mai lung dintre toate? ;)

Piscina. Știam din pozele de pe site și de pe alte forumuri că piscinica era... piscinică. Adică nesuficientă pentru tot poporul cazat în hotel. Dar – la fel, dar! -, în singura zi în care am stat două ore jumate la piscină, chiar nu am văzut să fie probleme din cauza asta. Nu am numărat șezlongurile (cred că erau vreo doișpe, așa), noi credeam că nu găsim la fix unșpe când am ajuns (oră la care se și deschide), dar uite că am găsit. Însă mai târziu au venit persoane care și-au așezat liniștite prosopul pe iarbă și no problem. Este o piscină micuță pentru copilași mici de tot, și alta un pic mai mare pentru restul populației, unde am încercat și eu să-mi aduc aminte ceea ce odată, demult (adică acum un an și ceva) am învățat la cursul de înot. Era și un bar mic, de fapt la locul unde stătea salvamarul erau așezate câteva sticle de băutură, pe care tot el le adusese. Băile foarte curate. Singurul incident, care nu are legătură cu hotelul, este că m-a pișcat ceva de talpă (evident că a doua oară când m-am băgat în piscină m-am dus cu papucii), și m-a cam mâncat (talpa) câteva zile. Nimic important. Oricum, am văzut libelule mici zburând pe deasupra ierbii, și am dat vina pe apropierea parcului național, același vinovat și de prezența tânțarilor de care vă voi povesti imediat.

Nu a fost așa de rău cum ne-am așteptat. Imediat cum am ajuns, a scos R. din valiză o chestie care chipurile omora sau alunga (nu am reținut prea bine după cum se vede, dar nici n-am văzut nimic mort în zilele alea prin cameră;)) animăluțe zburătoare. L-a desfăcut și acolo a rămas tot timpul. De asemenea, seara după cină și înainte de a ieși la plimbare, ne ungeam bine bine cu șpraiul de tânțari și rezolvam problema. Care problemă, dacă lăsai lobul urechii drepte sau glezna stângă neunse bine, ham! te și halea animăluțul zburător. Eu m-am cam stresat într-una din seri: ajunsesem târziu din excursie, nu am avut timp să facem duș înainte de masă, iar imediat după am ieșit la plimbare. Nu știu dacă sudoarea mea din ziua respectivă i-a atras pe țânțărei, dar, deși mă unsesem bine cu cremă, tot s-au înfruptat vreo doi din cărnurile mele fragede. În fine, până mă mărit îmi trece cu siguranță.

Activități hotel. La piscină am citit pe undeva că ar fi ceva animații în lunile iulie și august. Noi nu am beneficiat, dar nici nu am suferit pentru că nu am petrecut mult timp acolo. Apoi, lunea, miercurea și sâmbăta este muzică în direct pe terasa barului, pe care abia în ultima seara am binevoit și eu să-l vizitez, așa, în treacăt. Când, Doamne iartă-mă, să mai stăm și la bar la câte aveam de făcut? De asemenea, este sesiune de film pentru cei mici de câteva ori pe săptămână. Fi-miu nu a fost. În zona cu barul, am văzut și un biliard, deci dacă sunteți pasionați, puteți petrece acolo momente relaxante.

Wifi. Ne-au dat parola când am ajuns (s-a schimbat la câteva zile) și fi-miu a folosit la greu, de asemenea și cei mari în două zile în care am fost nevoiți să facem cu rândul la laptop pentru a răspunde șefilor și clienților fără suflet cărora nu le pasă de vacanța ta;).

Personalul hotelului. I-am lăsat la coadă conform zicalei că cei din urmă vor fi cei dintâi. Cred că este marele atu al hotelului. Poa’ să mai fie o scrijelitură pe un perete, un fir de nisip pe mocheta din hol, o supă de ovăz necomestibilă, etc... Dar angajații hotelului sunt de nota zece. De la cei din recepție până la doamnele de la curățenie și din restaurant, fără excepție. Ne-a întâmpinat Rafa, despre care citisem pe forumuri, și ne-a poftit la un pahar de șampanie. Mi-a văzut buletinul, m-a întrebat de unde sunt și mi-a zis că de mult are planificată o excursie în Transilvania. În altă zi, după un mic incident, am cerut niște pansament la recepție, și imediat am fost serviți. În restaurant chelnerii roiau în jurul tău necontenit. Imediat strângeau farfuriile goale, imediat îți aduceau apa, făceau o glumă în haiosul stil andaluz, erau arhiprezenți și superamabili. Într-una din seri m-am dus și eu să iau un grătar. Bucătarul sau ajutorul de bucătar care le pregătea cred că era francez după accent, și era super simpatic. Nu pot decât să le dau un zece plus tututor și să îi felicit pentru buna dispoziție, amabilitatea și profesionalismul cu care își fac meseria.

Cred că m-am cam lungit, dar hotelul merită cu prisosință o recenzie bună. Noi ne-am întoarce oricând!

---

VIZUALIZĂRI: 1860 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI