Locaţie autentică şi un peisaj idilic

TIPĂREȘTE

Pentru cele două nopţi de cazare pe care le planificasem pentru a ne drumeţi până la gheţarul Fox Glacier am început să caut unităţi destul de timpuriu.

Satul cu acelaşi nume e micuţ însă pune la dispoziţia turiştilor două hoteluri şi ceva case de închiriat. Dar şi 5 restaurante, semn al deverului adus de minunăţia din apropiere!

Extinzând aria de vizualizare ceva mai mult, am mai dat de câteva stabilimente, toate destul de scumpe.

Până la urmă le-am eliminat pe toate şi am ales să stăm la o familie de fermieri chiar în satul Fox Glacier, o locaţie mai inedită şi mai adecvată gusturilor noastre turistice.

Mereu încerc să dau de ceva mai autentic local şi tradiţional, hotelurile moderne şi impersonale fiind la coada listei. Nu reuşesc întotdeauna, dar şi când o fac…

Primisem în prealabil indicaţiile de orientare spre Rocky Creek, ceva de genul “la singura intersecţie din sat faceţi stânga şi apoi mergeţi cam 300 metri până o să observaţi un tractor pe dreapta” . Bine-bine, dar dacă utilajul era implicat în oareşceva activităţi la ora sosirii noastre?

Odată ajunşi la faţa locului temerea ne-a fost temperată mintenaş. Nu aveai cum te rătăci în acel superb sat cu mai puţin de 20 de case şi acareturi, în care ferma cu grajdurile şi şurile aferente se distingeau în mod evident.

Încă înainte de a deschide portierele pentru a ne da jos am simţit o stare de tihnă şi de mulţumire în legătură cu alegerea făcută.

Poate mă repet şi folosesc cuvinte mari vor zice unii, însă peisajul era idilic.

O locaţie aşezată cu poalele muntelui la stânga şi o întindere dreaptă cât vezi cu ochii în faţă, toată imaginea într-un verde crud de primăvară în care clopotele prinse de gâtul câtorva mioare reprezentau singurul zgomot în această lume învăluită de serenitate.

Mai adăugăm şi noi o ciocăneală în uşă cu mânerul situat undeva puţin mai sus de mijlocul ei. Dacă nu primim răspuns, îndrăznim să intrăm, dând semnale sonore despre prezenţa noastră în casa omului.

În scurt timp apare şi gazda, ocupată – aveam să aflăm din gura ei – cu punerea la spălat a salopetelor şi textilelor utilizate în fermă.

Ni se prezintă camera iar când revenim la maşină să ne luăm bagajele îl cunoaştem şi pe cel care întregeşte familia ce ne-a primit în casa ei.

Am parte de o imagine ce-mi persistă şi acum în minte, cea în care dulăul sare în camionetă în momentul în care stăpânul său dă să plece pentru verificarea de seară a păşunilor pe care îi pasc oile. Aşa ceva vezi în filme, dar aievea îmi produce o impresie de autenticitate împletită cu bucurie.

Când afirmasem mai sus că această familie ne primeşte în casa sa, am avut în vedere că aveai la dispoziţie şi posibilitatea de a fi cazat în câteva căsuţe răspândite prin jurul imobilului principal, unele recondiţionate din cele mai vechi, alte două noi amenajate sub forma unor butoaie.

Camera primită avea paturi twin, solide şi puţin mai înalte dar extrem de confortabile, cu saltele moi pe care odată aşezat te simţeai, parcă, cuprins în braţe.

Totul era în tonuri calde, liniştitoare: vopseaua pereţilor, a draperiilor, a lenjeriei de pat, mocheta pufoasă şi tabloul de deasupra micii măsuţe.  

Nu aveam televizor, dar nici nu conta. Pe lângă faptul că nu pornim acest aparat în concedii, ar fi stricat frumuseţea amenajării camerei.

Baia o foloseam împreună cu gazdele dar pe parcursul celor două zile cât am stat acolo – de fapt seri şi dimineţi – nu cred că am avut probleme în a ne călca pe picioare în afara unei singure situaţii.

Încăperea avea dimensiuni mari şi punea la dispoziţie atât vană cât şi duş. Plus celelalte obiecte sanitare şi accesorii regăsite mai peste tot, în alte locaţii.

Micul dejun l-am servit în sufragerie, în fiecare dimineaţă găsind masa aranjată în aşteptarea noastră. Ca un minus, ne-am fi aşteptat să ni se servească şi ceva produse derivate din activitatea desfăşurată la fermă.

Iar ca un mare plus acordat doamnei musai să menţionez modul în care a amenajat împrejurile casei, o grădină de poveste în care ajungeai inclusiv de pe terasa de lemn a camerei noastre.

Nu mă lansez în descrieri, voi lăsa fotografiile să vă povestească în locul meu.

O plăcută surpriză a constituit-o sauna, situată în afara casei şi poziţionată astfel încât printr-un geam rotund şi imens să poţi privi apusul. O delectare, mai ales dacă iei şi un pahar de vin cu tine.

La capătul unei zile care ne-a purtat pe marginea lacurilor albastre, printre munţi şi pe malul Mării Tasmaniei, clipele petrecute în saună având imaginea portocalie a apusului a reprezentat apogeul ei.

Câteva cuvinte despre gazdele noastre care îşi impart şi se completează întru îndeplinirea îndatoririlor zilnice.

John, partea masculină, provine dintr-o familie de imigranţi irlandezi iar bunicul său are meritul ridicării primului hotel în zonă şi a pioneratului în ghidarea turiştilor pe gheţarul Fox Glacier.

Muncind în acest hotel a cunoscut-o pe Kirsty, o fostă angajată ce ulterior i-a devenit soţie.

După căsătorie, tinerii – pe atunci – s-au mutat în casa unei foste mătuşi a lui John, imobil construit în anul 1930.      

 Nu vă plictiseam cu aceste detalii dacă nu intenţionam să ajung a vă spune că două nopţi am dormit în respectiva casă ce îşi păstrează lucrările originale de lemn şi pe care proprietarii au mutat-o cu trailerul din locul iniţial pe cel actual.

Oare când voi mai sta la o cazare veche – şi originală! – de aproape 100 ani?  

De partea ospitalităţii se ocupă Kirstyn iar de fermă John. Care, printre altele, este şi şeful pompierilor voluntari din zonă – există o sirenă în curte pentru alarmare! - plus ghid pentru oaspeţii săi.

Pe terenul aflat în proprietatea lor a fost amenajat şi un helioport pe care elicopterul stă pregătit în permanenţă să decoleze pentru a salva turişti avântaţi pe gheţar sau alte eventuale urgenţe. Dar şi pentru ture de agrement pe deasupra frumuseţilor naturale.

Prin curte dai de câini, oi sau pisici, ba chiar şi de poneiul Lucky, poreclit Rod Stewart datorită coamei sale ce aduce aminte de pletele celebrului artist.

Ne luăm cu greu rămas bun de la aceşti oameni şi locurile din jur, însă, vorba – adaptată! - a lui Freddy Mercury “călătoria trebuie să continue!”

---

VIZUALIZĂRI: 207 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI