GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Şapte zile pline în Zakynthos (cum ne-am organizat programul)
Am descris deja hotelul unde am fost cazati: Denise Beach Hotel, in Golful Laganas, intr-o zona mai linistita a statiunii, cu o portiune de plaja neaglomerata, unde uneori, dimineata, eram doar eu. Faina senzatie! Nisipul fin, marea care se adanceste haaat-departe, libertate totala. Fara muzica, fara turisti galagiosi, mi-a placut. Oricare ar fi fost programul zilelor, era obligatoriu sa fac o baie in mare langa hotel dimineata, dupa micul dejun, si seara, inainte de cina. Seara mai ales apa era calda, calda de tot, aveai impresia ca esti in cada.
N-a batut vantul niciodata, n-am prins deloc marea agitata, iar nori n-au fost decat in ultima zi: doi norisori anemici, care trageau cumva cortina unei alte vacante in Grecia. Dar au fost si ei invinsi de soare repejor.
Am ajuns in Laganas intr-o sambata, pe la 9 dimineata, pe la 11 am primit camera, iar in cele doua ore de asteptare am facut cunostinta cu marea, cu hotelul si cu imprejurimile. Apoi, dupa ce ne-am dus bagajele in camera si am despachetat, am iesit sa luam pranzul la restaurantul a la carte al hotelului. Dupa pranz, am pornit, mai pe nisip, mai prin apa, spre Portul Sostis si spre Cameo Island, atat de pitoresc legata de insula-mama printr-un podet din lemn si sfoara. Acolo a fost prima capcana turistica (tourist trap): la intrare ti se incaseaza 5 euro. N-ar fi mult, pentru ca la barul de sus poti sa comanzi o bautura care sa ti se incadreze in pretul de 5 euro (sau mai multe, platind in plus, evident), dar in acea zi plaja era rezervata pentru o nunta si nu putea fi folosita. Nu ne-au spus lucrul asta cand ne-au luat banii. Asa ca am platit doar pentru a urca niste scari si a bea o bere pe stanci. Se vede frumos de acolo, dar aceeasi priveliste sau unele mai spectaculoase le puteam obtine si gratis din alte locuri. Dar macar am vazut cum arata o nunta pe plaja. :))
Seara, dupa cina de la hotel (am avut demipensiune in pachetul turistic), am pornit tot pe plaja, dar in directia cealalta, spre centrul statiunii. Si am ajuns pe strada principala, plina de cluburi, magazine si birouri de turism. Dupa ce am vazut ofertele, am achizionat si noi o croaziera pentru luni, sa vedem Golful Navagio si Blue Caves (18 euro de persoana, 5 ore de croaziera, cu oprire de cate o ora la cele doua obiective si cu transfer cu autocarul de la hotel in portul din Zante si inapoi).
Cea de-a doua zi, duminica, am folosit-o pentru odihna, stat la piscina si pe plaja si plimbare pe jos pana la plaja Kalamaki. Pranzul l-am luat la o taverna de pe plaja.
Luni, in cea de-a treia zi, dupa plaja de dimineata, am fost preluati de autocar de la hotel pe la ora 12 si am fost dusi in portul din Zante, unde ne-am imbarcat si am pornit catre celebrul golf Navagio. Pe drum ni s-au prezentat si alte locuri pe care le-am bagat la "cutiuta" pentru zilele in care urma sa inchiriem masina. Golful... frumos, dar aglomerat. Am avut la dispozitie o ora pentru balaceala si poze cu apele turcoaz si cu epava (cred ca e pacaleala si cu povestea epavei, dar ce mai conteaza?)
Urmatoarea oprire a fost la Blue Caves, unde am facut sarituri in apa, dar si poze frumoase. Nu stiu cati metri de apa erau sub mine, unii spuneau ca sapte, altii ca doar trei, dar a fost o alta senzatie faina... oricum, apa din Marea Ionica e atat de sarata, incat te tine la suprafata si ai impresia ca esti mare inotator, chiar daca nu (prea) esti.
In urmatoarele trei zile am inchiriat masina si am vizitat pe cont propriu cateva locuri pe care voiam sa le vedem pe indelete. Marti, in cea de-a patra zi de sejur, am vizitat orasul Zante, unde am mancat la un restaurant din centru un fel de mancare specific zonei, iepure in stil zakynthian, si dealul Bochali, unde am evitat o alta capcana turistica - o "panorama" careia i se tot facea reclama prin diverse panouri indicatoare pe marginea drumului, dar unde trebuia sa platesti intrarea sau sa faci consumatie. Locul era bine zidit, asa ca nu aveai cum sa vezi unde intri si pentru ce platesti, trebuia sa intri printr-un fel de coridor intunecat de unde ajungeai la o poarta dincolo de care erau doi indivizi care iti cereau bani. N-am intrat, am mers mai departe si am gasit un alt loc de panorama, gratuit. Tot pe dealul Bochali am vizitat si Castelul Venetian si ne-am si plimbat printr-o gradina de maslini.
Seara am mers mai devreme la cina, iar apoi ne-am urcat din nou in masina si am plecat spre [bCapul ]Keri, sa vedem apusul. Nu ne-am oprit nici acolo in primul loc de panorama, unde erau oprite multe masini. Grecii sunt smecheri si speculeaza orice. Au vazut ei ca lumea vine la Pharos, adica in zona farului, sa vada apusul, asa ca si-au facut terase inainte de punctul de destinatie si le-au numit, evident, Sunset View sau Lighthouse, sa creada turistii ca au ajuns unde trebuie si sa mai scoata un banut sa faca o consumatie cinstita in timp ce fotografiaza soarele. Am trecut, asadar, de terasele respective, am trecut si de locul in care flutura ceea ce e semnalizat a fi cel mai mare steag grecesc din lume (asa apare si pe Google Maps) si am ajuns la adevaratul "Pharos" si la parcarea mare, gratuita, de unde cobori intr-un soi de amfiteatru natural, de unde ai o priveliste minunata. Lumea se asaza fie pe niste bancute, fie direct pe pietre, iar la sfarsit, dupa ce soarele isi termina spectacolul si apune, spectatorii aplauda. E si acolo un chiosc (la ei se numeste Kantina, dupa cum stiti), cu un afis pe care scrie ca nu ti se incaseaza bani pe parcare, dar esti rugat sa cumperi ceva de la ei. Din bun simt, fara sa-ti bage nimeni mana in buzunar, cumperi o apa, o bere, o punga de crantanele...
Miercuri, in cea de-a cincea zi, am mers tot cu masina inchiriata sa vedem de sus Golful Navagio (cea mai fotografiata plaja din Grecia, careia faptul ca nu e usor accesibila ii creste valoarea), dar si portul Agios Nikolaos. Prin munti, din loc in loc, erau masini de pompieri, sunt multe incendii spontane in insulele grecesti, iar autoritatile trebuie sa fie mereu pregatite. Am nimerit si noi doua zone care inca fumegau, iar vegetatia era distrusa. In loc de verde, vedeai alb, de departe parea zapada, dar era, desigur, doar cenusa.
In ziua a sasea, joi, am profitat de inca o zi cu masina inchiriata si am mers sa vizitam cateva plaje despre care citiseram:
- Gerakas, plaja testoaselor Caretta Caretta, este o plaja pe care ajungi coborand niste trepte din lemn. Deoarece multe testoase isi fac cuiburi pe acea plaja, pe langa faptul ca sunt interzise sporturile acvatice, ca de altfel in intreg golful Laganas, sezlongurile sunt permise doar pe o latime de 2-3 metri in fata marii, iar zona din spate e ingradita pentru broscute. Totate cuiburile de testoase sunt marcate.
- Banana Beach, o plaja larga, cu nisip fin, unde sporturile nautice sunt permise si chiar promovate. Exista si un autobuz gratuit din Laganas si din alte statiuni catre Banana Beach, tot ce ai de platit e un sezlong pe plaja. Noi am stat doar vreo trei sferturi de ora, apoi am plecat, pentru ca mai aveam plaje de vizitat.
- Plaja Dafni, o plaja izolata si mai greu accesibila, pentru care trebuie sa iesi din drumul principal si sa intri pe un fel de drum forestier cu urcusuri, coborasuri si serpentine. Pe drumul spre aceasta plaja, in mijlocul unei sepentine, am facut si pana prostului. Masinuta inchiriata de noi nu a dat semnale ca ramane fara benzina, asa ca s-a oprit in plina panta. Noroc ca mai aveam doar un kilometru si ceva pana la plaja... am luat-o pe jos, iar un tinerel care pazea parcarea s-a oferit sa ne dea benzina de la scuterul lui. Old school, adica tras cu gura din furtun. Mno, i-am dat 10 euro, desi el n-a cerut nimic, a zis ca a fost placerea lui. Frumoasa si plaja Dafni, sunt si doua taverne care ofera sezlonguri contra consumatie.
- Plaja Xygia e un SPA natural, intrucat exista niste izvoare sulfuroase care se varsa direct in mare, iar apa marii, care e ba rece, ba calda, contine colagen produs natural. E o plaja mica, izolata, pe care poti s-o ratezi usor, pentru ca nu se vede de pe sosea. E undeva spre nord, pe drumul dintre Katastari si Agios Nikolaos, dupa un sir de serpentine. Coborarea se face pe niste trepte din piatra si apoi pe o panta pietruita. Fiind micuta si ascunsa intre stanci, plaja se aglomereaza usor. Nu exista taverne pe plaja, nici toalete, dar exista un sistem prin care poti sa-ti comanzi ceva de la chioscul de sus. E un baiat cu un walkie talkie langa stanca, ii spui lui ce doresti, ii dai banii, el ii pune intr-un cos care e tras cu un cablu pana la chiosc. Apoi cosul coboara din nou cu sucul sau apa pe care ti-ai comandat-o.
Ziua a saptea a fost ziua in care am facut cea de-a doua plimbare pe mare. Am cumparat chiar de pe plaja de langa hotel doua bilete pentru trei ore de plimbare (15 euro de persoana): o ora de plaja si baie pe insula Marathonisi (insula testoaselor, care are ea insasi o forma de broasca testoasa), o ora la Keri Kaves, intrare in pesteri, sarituri de pe vaporas si inot in larg si inca o ora pentru un tur de observare a testoaselor cu cap patrat Caretta Caretta.
Seara am mers din nou pe strada principala din Laganas si am cumparat suveniruri pentru cei dragi: bureti naturali, magneti, prosoape de plaja, covorase de baie, tricouri si cani. De la farmacie am cumparat si gelul de aloe vera pe care l-am descoperit acum cativa ani, in Creta, si care a devenit my best friend de dupa plaja, cel care m-a scapat de usturimile cauzate de arsurile solare, in zilele in care m-am expus la soare mai mult decat trebuia.
Ultima zi, cea de-a opta, a fost ziua in care a trebuit sa ne luam la revedere de la "Marea lui Ionica", dar, deoarece autocarul a sosit sa ne preia si sa ne duca la aeroport abia pe la 12:30, am mai avut timp de o baie in mare dupa micul dejun. Si am avut norocul sa fie din nou una din acele zile in care nu mai era niciun turist pe plaja de langa hotel, eram doar eu, marea si cei doi norisori subtirei care au tras cortina peste o alta vacanta minunata in Grecia.
Trimis de Bodobo in 25.03.18 21:38:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Bodobo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Excursii opţionale prin/din Zakynthos, #EXCURSII și CĂLĂTORII - CORFU ZAKINTHOS" (deja existentă pe sait)
@elviramvio: Of, si mie! Tare dor! Dar mai e putin si vine vara, desi, cand ma uit pe geam, vara pare atat de departe...
@webmaster45: CORFU?
Sa stii ca am stat si m-am gandit la care dintre cele doua rubrici sa-l incadrez si mi s-a parut mai potrivita "Descopera Zakynthos", pentru ca am acoperit o mare pare din insula, dar daca tu zici ca e mai potrivita cealalta rubrica, asa sa ramana! Tu stii mai bine!
@Bodobo: a fost, evident, o ”bâlbă” (greșeală) în ”exprimarea mecanică” a programului - rubrica de față, EXCURSII și CĂLĂTORII” este «arondată» secțiunii ZAKINTHOS - și nu celei cu nume CORFU.
Am corectat, și mai sus.
@webmasterX: Mi-am dat seama intr-un final ca a fost doar o "balba", dar, pana sa-mi dau seama, chiar m-am uitat daca le-ati unit si ma intrebam de ce.
Seara buna, Web!
@Bodobo: Aţi avut o vacanţă reuşită despre care ne-ai povestit foarte frumos şi mie, cel puţin, mi-ai adus aminte de propria mea vacanţă în Zakynthos, în urmă cu ani buni. Dar dorul de Grecia devine mai arzător, cu cât se apropie vara, deşi pare cam departe uitându-mă pe fereastră şi văzând încă zăpadă!
Îmi place că aţi avut o vacanţă activă în care aţi reuşit să vizitaţi multe locuri din insulă şi să faceţi tot felul de lucruri. Cât despre apa mării în Zakynthos, nu se poate spune decât că este superbă. Este un lucru ştiut că în zona insulelor Ionice marea capătă cele mai frumoase nuanţe de albastru graţie "suportului" deschis la culoare al ţărmului sau al plajelor.
În fine, m-am cam luat cu vorba, deh, aşa se manifestă dorul! Felicitări pentru vacanţă, te aştept şi cu alte poveşti!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2018 Turul insulei Zakynthos — scris în 13.01.19 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Aug.2018 O firmitură din Kefalonia — scris în 05.01.19 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Obligatoriul tur al insulei si, daca se poate, Kefalonia! — scris în 08.07.18 de Mugurop din PLOIESTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Un albastru infinit — scris în 24.06.18 de bica adriana din RM .VALCEA - RECOMANDĂ
- Sep.2017 O zi în Kefalonia — scris în 10.10.17 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Turul insulei Zakynthos cu autocarul — scris în 08.10.17 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Pe mare, în jurul insulei Zakynthos — scris în 04.10.17 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ