ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.03.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2009
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Fermecătoarea Kefalonia, insula ce m-a fascinat pentru a doua oară

TIPĂREȘTE

Pare ciudat că m-am gândit la acest titlu, dar, era într-adevăr, pentru a doua oară când mergeam să vedem insula în frumuseţea-i sălbatică. De dată această, în septembrie 2009, o abordam, dinspre sudul ei, venind în excursie din Zakynthos, faţă de fix cu un an înainte, când, în trecere, în programul croazierei celor şapte insule făcută din Lefkada, vizitam Fiskardo, unul dintre cele mai nordice puncte din Kefalonia.

Aşadar, una dintre cele două excursii opţionale organizate pe care le-am cumpărat din Zakynthos a fost cea în insula Kefalonia, aleasă de majoritate în detrimentul celei la Olimpia din Peloponez, vechiul leagăn al Jocurilor Olimpice. Deşi mi-am promis că vom ajunge şi-n acel loc încărcat de istoria milenară a jocurilor olimpice, încă nu s-a întâmplat.

Despre Kefalonia, cea mai mare insula ionică şi centrul administrativ al acestora, pot să spun că mi s-a părut a fi şi cea mai sălbatică dintre acestea, atât din punctul de vedere al peisajelor idilice, decupate, parcă, din cărţile cu poveşti, cât şi din punctul de vedere al infrastructurii sale care nu şi-a mai revenit în totalitate după cutremurul din 1953 care a afectat-o integral, cu excepţia nordului. În ceea ce priveşte popularea sa cu turişti, cel puţin, aşa cum am perceput-o eu în acel septembrie 2009, nu am întâlnit conaţionali aproape deloc, doar englezi în majoritate covârşitoare şi câţiva greci. Astăzi, luncrurile s-au mai schimbat, Kefalonia fiind promovată şi la noi, prin urmare existând multe agenţii de turism care vând foarte bine această destinaţie.

Kefalonia are o suprafaţă de 781 kmp şi o lungime de coasta de 254 km, fiind aproape de două ori mai mare decât insula Zakynthos. Munţii înalţi şi plajele care se găsesc, de cele mai multe ori la baza versanţilor, fac din această insulă, unul din locurile perfecte pentru pasionaţii de fotografie. Kefalonia este o insulă destul de “verde”, dovadă fiind o specie de pin pitic care se găseşte numai aici: Abies Cephalonica.

Excursia a presupus, fireşte, deplasarea pe mare şi pe uscat, drept pentru care am fost transportaţi de la hotel cu autocarul în portul Agios Nikolaos din nordul insulei Zakynthos, spre a ne îmbarca pe vasul Angela ce avea să ne ducă în portul Pessada din sudul Kefaloniei, unde ne aştepta alt autocar responsabil cu transportul în insula vecină. Programul mi s-a părut, de la bun început, destul de încărcat, cu multe obiective: Mănăstirea închinată lui Agios Gherasimos, protectorul spiritual al Kefaloniei, vizită la peştera Drogarati în „burta” căreia urma să coboram, plimbare pe lacul subteran Melissani care nu era doar un lac, ci parte dintr-o peşteră stranie, prânzul în satul de coastă Agia Efimia, belvedere asupra plajei Myrtos, faimoasa Kefaloniei şi, în fine, capitala Argostoli unde aveam o pauză de cafea înainte de îmbarcarea pe ferry-boat pentru drumul de întoarcere în Zakynthos.

Kefalonia este şi ţinutul în care s-a filmat pelicula „Idila căpitanului Corelli”, o tulburătoare poveste de dragoste din timpul celui de-al doilea război mondial, care s-a consumat chiar pe aceste meleaguri. Pesonajelor principale le-au dat viaţă superactorii, foarte dragi mie: Nickolas Cage şi Penelope Cruz.

Aveam repartizată şi o ghidă, vorbitoare de engleză şi greacă, ce ne-a povestit într-un mod destul de interesant despre obiectivele pe care urma să le vedem. Pe ferry-boatul ce ne transporta către Kefalonia, am avut parte de o întâmplare ce ne-a descreţit frunţile când o fetiţă româncă, simpatică foc, de vreo 5-6 ani ce-şi însoţea părinţii în excursie (pe care nu-i mai văzuserăm până atunci), obişnuită fără conaţionali prin preajmă, a rămas foarte uimită când l-a auzit pe unul dintre prietenii noştri din grup grăind în limba noastră. S-a apropiat de el şi l-a întrebat foarte contrariată „Tu vorbeşti româneşte? Chiar eşti român? ”

Odată sosiţi în micul port Pessada, ne-am aşezat cuminţi în autocarul ce ne-a dus pe drumuri întortocheate, de munte la mănăstirea Agios Gherasimos, după ce mai apoi, a coborât într-o zona numită “Valea celor patruzeci de fântâni”, unde se găseşte aceasta. Numele văii vine de la faptul că în zona există multă viţă de vie. Apa necesară viţei de vie este scoasă din fântâni, iar zona fiind destul de mare, era presărată cu multe fântâni, aproximativ, patruzeci. Vechea biserica, locul unde se găsesc sfintele moaşte, se află în imediata apropiere a mănăstirii nou construite, care poartă acelaşi hram. Este impresionant acest lăcaş de cult care-ţi inspiră multă pioşenie şi mult respect. Locul umbrit, din curtea interioară şi apa rece, de la micul izvor de lângă biserică, revigorează cu siguranţă orice călător în zilele toride de vară. Sfintele moaşte se găsesc în interiorul micii bisericuţe, iar, în pronaosul bisericii există o intrare spre grotă, care se găseşte sub biserică, locul unde a trăit în post şi rugăciune sfântul. Interesant de ştiut este faptul că pentru o scurtă perioadă de timp Agios Gherasimos a locuit şi a slujit la Mănăstirea Anafonitria din insula Zakynthos. Agios Gherasimos este protectorul celor care suferă de boli mintale, fiind un loc de pelerinaj important în circuitul turismului ecumenic. După ce ne-am încărcat cu energia pozitivă de care aveam nevoie pentru întreagă zi ce urma, ne-am desprins pentru a porni spre Sami, al doilea oraş că importantă din insulă, după capitală, lângă care ne aşteptau încă două obiective de seamă: Peştera Drogarati şi Lacul subteran Melissani.

Drumul până la Sami este şerpuit printre munţi şi oferă o panoramă deosebită asupra văii celor patruzeci de fântâni. Pe traseu se observă “ferme de electricitate” sau eoliene, destul de prezente pe insula Kefalonia. De altfel, principala sursă de electricitate sunt aceste eoliene, secundar fiind în ultimii ani, reţeaua de cabluri subacvatice, care se găseşte între continent şi insulă. Se spune că insula Kefalonia, produce energie electrică suficientă pentru a alimenta Zakynthos, Ithaka şi insula Lefkada, doar cu ajutorul eolienelor. Situată aproape de oraşul Sami, Peştera Drogarati atrage anual sute de mii de vizitatori, iar vizita, în sine, durează aproximativ jumătate de oră. Partea cea mai plăcută a vizitei este temperatura constantă pe tot parcursul anului (18 grade C) şi umiditatea ridicată de aproape 90%. Când afară sunt peste 40 de grade C, peştera este o binecuvântare. Interiorul este format din două încăperi: Sala Mare şi Balconul Regal pe fiecare în parte vizitandu-le. Sala Mare asigură o acustică specială, aşa încât deseori se ţin concerte în această, spaţiul generos permiţând şi existenţa auditoriului consumator. Atât de larg şi înalt este, încât în nici un moment nu ai senzaţia de claustrofobie. Din păcate, în timpul celui de-al doilea război mondial, soldaţii germani, cantonaţi în zonă, s-au ”antrenat”, trăgând la ţintă în stalagmitele şi stalactitele care se găseau în peşteră, aşa că astăzi este ceva mai săracă în asemenea podoabe. După şedinţa foto aferentă şi momentele de încântare datorate răcoarei binevenite, am ieşit, din nou, la căldura de-afară generată de-un soare strălucitor cu destinaţia precisă dedicată celui de-al doilea obiectiv carstic: Lacul subteran Melissani aflat relativ aproape.

Lacul subteran format în interiorul peşterii Melissani, conţine apă salmastră, o combinaţie între apă de mare şi apă dulce, provenită dintr-un izvor ce şi-a făurit lungul drum prin crăpăturile grotei, căutând drumul spre mare. El a fost descoperit abia în 1953, după ce cutremurul devastataor a determinat prăbuşirea tavanului peşterii Melissani şi pătrunderea razelor pe luciul apei dând naştere unor culori şi peisaje, cel puţin fantastice. Pentru a vedea lacul trebuie să cobori, ca la metrou printr-un tunel, mai multe trepte după care micul debarcader ne aştepta cu bărcile pregătite de cârmacii lor pentru a ne plimba pe lac. Peştera nu poate fi abordată decat prin intermediul bărcilor, care, au fost si ele coborâte cu ajutorul scripeţilor pe lac. Nu pot să va descriu în cuvinte ce frumuseţe se aşternea în faţa ochilor. Lacul subteran este constituit din două părţi distincte, sub forma literei B. Prima încăpere este locul unde tavanul grotei s-a prăbuşit. Lacul este luminat de razele soarelui, iar apa are o mie de culori, fără exagerare, mai ales, datorate poziţiei astrului ceresc, dacă la suprafaţă este verzui-albastră, în schimb, la o privire mai atentă, observi că este perfect cristalină, pură, un “geam” perfect curăţat, prin care vezi fundul lacului. Melissani în limba greacă ar însemna violet, ceea ce te duce cu gândul că spre margini, acolo unde lumina soarelui nu mai răzbate, nuanţa căpătată este de-un albastru închis, aproape violet. Adâncimea apei variază între 1m până la 35m. Datorită faptului că apa are între 4-12 grade C, constant se ridică “nori” de abur, care dau o notă mistică acestui lac subteran. Pe pereţii grotei, vegetaţia este abundentă iar păsările îşi fac cuiburi şi zboară dintr-o parte în altă a lacului. Datorită aburilor de pe luciul apei formaţi urmare diferenţei de temperatură între apă şi aer apare iluzia unor munţi plutitori, uitându-ne spre pereţii grotei. Cea de-a doua încăpere este o grotă acoperită, în mijlocul acesteia găsindu-se o mică insulă, formată prin prăbuşirea unei părţi a tavanului. La suprafaţă există un balcon atârnat de marginea “găurii” realizat special pentru a admira de sus aceasta minune a naturii sălbatice din Kefalonia.

În mitologie, se spune că lacul subteran era locul unde nimfele veneau să facă baie. De altfel, săpăturile arheologice au scos la iveală figurine de nimfe şi chiar mici reprezentări ale zeului Pan. De aici şi numele lacului, după nimfa Melissanthe care, se spune că s-a sinucis, aruncându-se în apa rece a lacului, din cauza dragostei neîmpărtăşite când zeul Pan i-a respins avansurile romantice. Zeul Pan din mitologia greacă veche era fiul lui Hermes şi al Dryopei şi era socotit drept protector al turmelor şi al păstorilor.

Am plecat de la Melissani încântaţi de ceea ce văzuserăm şi ne-am îndreptat pentru masa de prânz către portul Agia Efimia, mic şi elegant ce abundă în iahturi şi mici ambarcaţiuni aliniate la chei. De data aceasta, drumul cocoţat avea pe dreapta coasta Marii Ionice ce ne îmbăta privirile cu albastru-i de cerneală. După prânzul copios luat la una dintre tavernele îmbietoare din port, înainte să ne aşezăm în autocarul supraetajat, am făcut câţiva paşi prin port pentru a lua pulsul locului. De regulă, urăsc lipsa de libertate personală specifică excursiilor organizate, obişnuită fiind cu programul “de capul nostru”, deşi îmi dau seama că este absolut necesară disciplina, altfel 50-60 persoane n-ar putea fi stăpânite şi ar ieşi un haos.

Ne-am repus la drum pentru că urma, după ce “tăiam” insula transversal exact prin mijlocul său, din nou pe şosele căţărate la înălţime, marea întâlnire cu plaja Myrtos, vedeta Kefaloniei. Am fost opriţi să admirăm panorama uluitoare din faţa noastră, de undeva de sus, de unde drumul ce şerpuia până la mare părea desenat de-o mână de copil. Splendidă imagine de sus, cred că şi de jos, de la nivelul zero ar fi fost la fel de spectaculoasă cu munţii în spate. Oricum, nădăjduiesc s-o mai văd vreodată şi pe îndelete ca să-mi pot satisface setea de frumos, şi de a-mi umple golul lăsat de senzaţia lucrului incomplet. După cele câteva minute de popas, am purces din nou la drum, de data acesta spre Argostoli, capitala insulei, unde, înainte de a ne îmbarca spre Zakynthos, aveam răgaz să savurăm o cafea, o bere sau o îngheţată. La fel, drumul îngust, suit pe ţărmul înalt cu marea pe dreapta ne oferea imagini de vis în care-şi făceau loc din când în când şi acele fish-farm, adică ferme în care se creşteau organizat vietăţi, pe care le cunoşteam de la taverne drept midii şi kalamari.

Argostoli, aşa cum l-am văzut eu în scurta incursiune prin el, a avut, de asemenea, de suferit după marele cutremur. Aproape tot oraşul a fost distrus, iar clădirile prăbuşite, din păcate, nu au fost construite în acelaşi stil veneţian, făcând un amalgam arhitectural neplăcut la prima vedere. Zona portuară a oraşului Argostoli oferă şansa unei plăcute plimbări. Magazinele te îmbie să intri, cafenelele şi restaurantele, cu diverse arome şi culori te fac să le treci pragul. Asta am făcut şi noi, răcorindu-ne după o agreabilă zi ce tocmai trecuse, cu un Mythos pe cinste.

Ne-am întors în Zakynthos mai bogaţi sufleteşte după ce am împrumutat câte ceva din aerul feericei insule Kefalonia. Peisajele sale paradisiace, atât de mult m-au impresionat, încât mi-au rămas vii în minte cel puţin cât să vă povestesc şi vouă despre ele!


[fb]
---
Trimis de irinad in 17.03.15 19:09:36
Validat / Publicat: 17.03.15 21:12:01
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3945 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

26 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P50 Superba plaja Myrtos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33050 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

26 ecouri scrise, până acum

webmaster
[17.03.15 19:41:11]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Floryn81
[17.03.15 21:20:45]
»

Informațiile sunt interesante, iar fotografiile completează foarte frumos spusele tale. Un articol muncit! Bravo!

Dabator
[17.03.15 21:28:19]
»

@irinad: Kefalonia și Zakynthos fac parte din planurile mele viitoare. Eventual un sejur combinat cu cele două. Excursia expusă de tine îmi dă și alte idei...

Anul acesta combinația celor două insule era una din opțiuni, în cele din urmă am ales să merg în altă parte cu avionul, să se mai odihnească săraca mașină. Și așa respect și tradiția - un an în Grecia, un an în altă țară.

Ca întotdeauna un set de impresii bine scris, care vine vine de la o împătimită a Greciei.

irinadAUTOR REVIEW
[17.03.15 21:53:37]
»

@Crazy_Mouse - Multumesc si ma bucur ca gasesti informatiile mele interesante si dupa atatia ani. Pentru mine a devenit mult mai greu sa-mi amintesc in detaliu tot ce-am facut in vacantele respective decat sa scriu, propriu-zis, despre ele. Asta se intampla, in general, celor ce din comoditate nu-si astern pe hartie impresiile proaspete.

irinadAUTOR REVIEW
[17.03.15 22:24:47]
»

@Dabator - Imi face placere sa vad ca pe viitor cele doua insule:Zakynthos si Kefalonia vor deveni destinatii de vacanta pentru tine. Sa inteleg ca anul acesta ai ales alta tara, urmand ca la anu' sa vina randul Greciei. Asteptam cu interes sa vedem ce ai ales. Multumesc, oricum, pentru aprecierile tale!

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[18.03.15 04:43:22]
»

@irinad -

Kefalonia este şi ţinutul în care s-a filmat pelicula „Idila căpitanului Corelli”

Păcat că n-ați văzut plaja Antisamos, *vedeta* filmului, un adevărat acvariu natural...

Dan&Ema
[18.03.15 06:31:49]
»

Foarte bun ghid pentru planurile noastre viitoare daca vom opta pt xona Zakynthos. Pesterile sunt superbe. Inghesuiala cam mare in barci!

irinadAUTOR REVIEW
[18.03.15 07:16:41]
»

@johnnyredlabel - Din pacate, in excursia aceasta de o zi am reusit sa vedem prea putin din ceea ce inseamna Kefalonia, insa pe viitor mi-ar placea o vacanta distincta in aceasta insula minunata. Imi scot eu parleala! In alta ordine de idei, am apreciat review-urile dvs. cu privire la Kefalonia, Oskar, etc...

danamandache
[18.03.15 07:22:09]
»

Un articol exceptional despre o insula impresionanta care ma face sa regret amarnic ca nu am achizitionat aceasta excursie in timpul sejurului din Zakynthos.

Felicitari pentru articol si pentru inspiratie!

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[18.03.15 07:26:01]
»

@irinad - Povestim la Predeal

irinadAUTOR REVIEW
[18.03.15 07:52:11]
»

@Dan&Ema - Multumesc foarte mult pentru aprecieri, dragut, ca intotdeauna, din partea ta! Iti doresc din tot sufetul sa ajungi sa-ti petreci vacantele acolo unde vrei, dupa care sa vii sa ne povestesti si noua!

irinadAUTOR REVIEW
[18.03.15 08:06:11]
»

@danamandache - "Nu e timpul trecut! ", ati putea reveni oricand in Zakynthos sau chiar sa mergeti in Kefalonia, chiar merita! Pe de alta parte, nu-mi ramane decat sa va multumesc pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ati adresat, ma simt onorata!

Carmen Ion
[18.03.15 08:29:13]
»

@irinad - Interesant şi util. Felicitări: Superbonus meritat!

abancor CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[18.03.15 09:48:57]
»

Și eu sfătuiesc pe cei care se gîndesc la o vacanță în Zakynthos pentru că le surîde Kefalonia, să se gîndească direct la o vacanță în Kefalonia. Dar, pentru o vacanță reușită, e nevoie de mașină și de deplasări zilnice. Pentru că e păcat să nu vezi cît mai mult din insulă.

Eu am fost în situația simetrică: o vacanță în Kefalonia cu o excursie de jumătate de zi în Zakynthos. Frumos la Navagio, la Peșterile albastre, dar dacă m-aș întoarce în zonă, aș alege tot Kefalonia.

Deplasarea între cele două insule se poate face de către oricine, Angela (din poze) e feribotul care face traseul Kefalonia - Zakynthos de 2 ori pe zi (în sezon).

Apropo de vizitarea unei insule ca excursie de o zi plecînd din alta, se crează pe site situația oarecum stranie de a încadra unele destinații nu în funcție de ele în sine, ci de locul de plecare către ele. Avem astfel povestiri despre Kefalonia și la rubrica Kefalonia, dar și la rubrica Zakynthos.

mariana.olaru
[18.03.15 09:56:40]
»

Poate la mini-ghidul tău s-ar cuveni adăugate (nu neapărat cu titlul "amfostacolo", ci doar ca o propunere de vizitare) şi cele trei biserici renumite, închinate Maicii Domnului, care în fiecare an, de praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august), sunt martorele unor adevărate minuni :

-biserica din localitatea Pastra, unde crinii așezați la icoana Maicii Domnului în luna mai sau de Buna Vestire, înfloresc pentru a doua oară, în ziua Adormirii Maicii Domnului.

-bisericile din Markopoulo și Arginia. Începând de la sărbătoarea Schimbării la Față (6 august), în jurul bisericilor, dar şi în sat apare dintr-o dată o mulțime de șerpi, iar pe 15 august aceştia intră în biserică în timpul Sfintei Liturghii și se urcă pe icoana Maicii Domnului. A doua zi dispar cu desăvârşire şi nu mai pot fi văzuţi decât în aceeaşi perioadă a anului viitor. Se spune că în anii în care şerpii nu s-au arătat, au urmat mari nenorociri pentru comunitate: calamităţi naturale, războaie sau epidemii. De la cunoştinţe ale mele care au fost acolo şi au confirmat minunea căci au văzut-o cu ochii lor, am aflat că anul trecut şerpii s-au arătat, dar în număr foarte mic.

Dincolo de toate acestea, felicitări pentru review şi pentru buna aducere aminte, folositoare iată, şi nouă!

irinadAUTOR REVIEW
[18.03.15 10:14:05]
»

@Carmen Ion: Va multumesc tare mult, daca v-a placut, inseamna ca efortul meu de aducere aminte a fost incununat cu succes!

webmaster
[18.03.15 10:19:53]
»

@abancor

Apropo de vizitarea unei insule ca excursie de o zi plecînd din alta, se crează pe site situația oarecum stranie de a încadra unele destinații nu în funcție de ele în sine, ci de locul de plecare către ele. Avem astfel povestiri despre Kefalonia și la rubrica Kefalonia, dar și la rubrica Zakynthos.

E un "paradox" mai demult sesizat şi de noi şi "tranşat", de multişor, c-o decizie (procedură internă) care să împace cât mai multe tipuri de documentări

- cei cazaţi în Kefalonia (în acest exemplu) au oricum la dispoziţie descrieri exhaustive despre "ce se poate vizita pe insulă"

- cei "cantonaţi" în Zakinthos (idem, din exemplul curent) "trebuie" să aibă şi ei la dispoziţia-"imediată" informaţii despre "opţionalele" cu plecare de acolo (strict în contextul exemplului dat - despre faina-mini-croazieră în Kefalonia), *fără* a fi nevoiţi să "baleieze" descrierile "de călătorie" ale insulelor învecinate (şi fără a fi neapărat nevoiţi să se intereseze spre care dintre ele există "opţionale")

-

[le]: în concluzie, procedura spune că toate descrierile despre Kefalonia "cu pornire din Kefalonia" sunt găzduite la rubricile "de călătorie" din secţiunea respectivă; toate celelalte, cu plecare din alte locuri, se găzduiesc la rubrica "opţionale din destinaţia X" din secţiunea (geografică) X, pentru a ajuta a doua categorie de documentare

irinadAUTOR REVIEW
[18.03.15 10:34:41]
»

@abancor:Aveti mare dreptate in ceea ce priveste necesitatea unei masini fara de care nu as mai concepe acum vacanta. E interesanta si ideea dvs. de vacanta "in oglinda", din Kefalonia în Zakynthos, mai ales ca, inteleg ca v-a placut mai mult Kefalonia. La fel, am sesizat si eu ca excursiile acestea de o zi facute in alta insula trebuie postate, practic, la "locul de plecare"!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[18.03.15 12:17:06]
»

@mariana. olaru: Intr-adevar, informațiile dvs. referitoare la manastirile si bisericile ce se pot vizita sunt de real interes pentru o viitoare vacanta in Kefalonia. De asemenea, tin sa va multumesc, in mod deosebit, pentru aprecierile dvs. !

Camelia19
[18.03.15 19:17:43]
»

@irinad - Foarte frumos articolul tau! Imi pare atat de rau ca, fiind in Zakynthos, nu mi-am facut timp si pentru excursia de o zi in Kefalonia. Cine stie daca si cand voi mai avea ocazia sa o vad. Am plecat de-acasa doar cu gandul excursiei la Navagio si Marathonissi si nu m-am desteptat nici la fata locului. Mare pacat...

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[18.03.15 20:00:08]
»

@Camelia19 - Să vezi Kefalonia într-o singură zi nu este suficient, este absolut insuficient. Din 7 zile state în Kefalonia, 6 am fost tot pe drumuri și tot nu am reușit să vedem tot sau aproape tot, cel puțin în accepțiunea mea.

Pentru cei ce doresc să vadă această minunată destinație, le recomand cu încredere să-și acorde cel puțin 9-10 nopți, iar cazarea să-și ia jumătate în partea de nord iar cealaltă jumătate în partea sudică.

Insula este mare, drumurile sinuoase -dar bune-, efortul zilnic de a merge cu mașina este considerabil, de aceea recomand 2 cazări în locații opuse.

Iar imaginile sunt absolut fabuloase, Pethani, Myrthos, Antisamos, Assos, Melissani sunt locații care te vor marca pentru totdeauna.

Îmi doresc cândva să revin... cu mai mult timp la dispoziție!

irinadAUTOR REVIEW
[18.03.15 22:27:58]
»

@Camelia19 - Draga mea, iti multumesc tare mult! Dat fiind faptul ca ca nu ai mers in excursie in Kefalonia, acum ai ocazia sa-ti planifici o intreaga vacanta in aceasta insula mirifica. Este perfect adevarat ca o singura zi nu te poate incinta decat sa-ti doresti mai mult, asa mi s-a intamplat si mie insa pana acum n-am ajuns sa petrec o vacanta distincta in Kefalonia, dar pe viitor cine stie?!

Are mare dreptate si @johnnyredlabel cand spune ca nici sapte zile nu sunt indeajuns, daramite numai una! Insa, repet, pentru a-ti deschide pofta de "mai mult" este suficient! Trebuie sa luam aminte la recomandarile lui @johnnyredlabel, ca el se pricepe mai bine la Kefalonia!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[18.03.15 22:37:22]
»

@johnnyredlabel - Foarte bune sfaturile dvs., cel putin in privinta cazarii in doua parti diferite, nici ca se poate mai bine pentru a "avea acces" mai bun catre toata insula.

Si referitor la timpul necesar de petrecut in insula, daca se poate spune asa, sunt perfect de acord cu 10-12 zile. In cazul in care ne vom hotara pentru o vacanta in Kefalonia, negresit va vom mai consulta!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
abancor CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[18.03.15 23:29:45]
»

@webmaster - Adevărul e că e greu să găsești organizarea perfectă.

Prin urmare, bine că există funcția de căutare, cine vrea să găsească tot ce s-a scris despre o destinație, indiferent unde e clasificat articolul, trebuie să o folosească cu încredere.

Eu am și niște idei de organizare mai complexă, numai că pe mine nu mă costă nimic să am idei De pildă, n-ar fi rău să mai existe un criteriu, secundar, de grupare a articolelor, după tipul obiectivului (restaurante, muzee etnografice, mănăstiri, peșteri etc.), și niște tag-uri, ca la bloguri, ca să poți „tăgui” un articol în funcție de conținut (cu obiectivele principale), astfel încît să se poată grupa articolele de pe site în fel și chip.

Singura problemă a rubricii căutare este că nu caută și în interiorul articolelor. Treaba ar fi utilă dacă aș vrea să găsesc informații despre Peștera Melissani (exemplu din textul de mai sus), obiectiv turistic fără rubrică separată, dar ar trebui puse niște limite, pentru că îmi dau seama ce ar însemna dacă cineva ar căuta, din plictiseală sau alt motiv, textele care conțin cuvîntul „și”, sau litera „a”.

webmaster
[20.03.15 09:19:36]
»

@abancor - ideea cu tagurile este de mult şi-n atenţia mea = gândim la fel . Rezolvă mai multe astfel de aspecte, nu doar cele de la "opţionale". "Lucrez" periodic & sporadic la implementare (deocamdată doar în stadiul de analiză / proiectare pe suport... cerebral, lol); sper că va fi implementată într-un interval rezonabil

Cât despre căutarea în "interiorul" articolelor, asta e "cu bătaie mai lungă", un pic

Camelia19
[20.03.15 19:43:37]
»

@johnnyredlabel, @irinad - Va multumesc pentru sfaturi, e clar ca insula nu se poate vizita intr-o zi, mie mi-a trebuit o saptamana sa vad Zakynthos, care e si mult mai mic, in conditiile in care zilnic plecam dimineata si ne adunam de pe drumuri dupa lasatul intunericului. Si tot au ramas locuri unde nu am reusit sa ajungem. Dar chiar si numai pentru cateva ore, mi-as fi dorit sa vad (nu sa vizitez) Kefalonia, probabil excursia nu ar fi facut mai mult decat sa ma determine sa revin (cum bine spui, Irina) pentru o sedere de lunga durata in viitorul apropiat sau poate nu. De exemplu, am ajuns in Mykonos pentru cateva ore, iar insula Ios am vazut-o doar de pe feribot, nici macar nu am pasit pe ea. A fost insa suficient ca sa stiu ca pe Ios trebuie neaparat sa ajung candva, a fost ca o chemare, in timp ce Mykonos nu m-a convins in mod definitiv. Desigur, prima impresie ar putea fi inselatoare, dar asta am simtit pe moment. Dat fiind ca excursia in Kefalonia am ratat-o, va trebui sa-i ofer prezumtia de a fi o insula potrivita mie si voi vedea la fata locului daca am ales bine sau nu . Cand i-o veni vremea, asta nu mai stiu

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, Camelia19, Carmen Ion, Dan&Ema, danamandache, irinad, mariana.olaru
Alte impresii din această RUBRICĂExcursii opţionale prin/din Zakynthos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.088746070861816 sec
    ecranul dvs: 1 x 1