Cairo cu locuri stiute dar si nestiute de unii turisti! (4)

TIPĂREȘTE

Nu am sa va vorbesc despre istoria lui Saladin, fiindca nu am intentia sa fac din acest review o lectie de istorie, insa voi simplifica detaliile astfel incat sa nu va plictisesc.

Cetatea se afla pe un deal, aproape de centru Cairo, dateaza din Evul Mediu, constructia fiind din secolul 12. In prezent cetatea cuprinde un sit arhitectural cu moschei si muzee. Scopul fortificarii cetatii a fost de a proteja impotriva cruciadelor. Saladin a hotarat sa se construieasca un zid pe cel mai inal deal din oras care sa inconjoare Cairo si pentru a fi greu de atacata cetatea. Cetatea este cunoscuta si sub numele de cetatea lui Muhammad Ali deoaree are inauntru o moscheie cu acelas nume, moscheia este impresionanta, poate cea mai frumoasa din cele vazute de mine in Egipt. Moscheea este ca un simbol inchinat puterii lui Muhammad Ali cand i-a infrant pe mameluci, este principalul obiectiv in cetate, cu caracteristici otomane, cel putin cupola este fantastica, candelabrul care pare sa se fi pastrat foarte bine.

In interiorul cetatii mai sunt alte doua moschei care nu imi amintesc cum se numesc, tot cu arhitectura turca. De apreciat, in interiorul cetatii este fantana lui Saladin, adanca de 85 metri si in forma de spirala, construita cu ideea de a alimenta orasul cu apa. Cand apa era adusa la suprafata, transferul apei catre oras a fost facut prin apeducte. Din secolul 12 pana in secolul 19, aici au locuit toti conducatorii tarii.

Tot in interiorul cetatii se afla 2 muzee: muzeul militar si muzeul politiei. Interiorul moscheei, este impunator, acolo m-am simtit in acelasi timp libera, dar totusi atat de mica si neinsemnata. Spatiul dinuntrul moscheei te lasa fara grai. Linistea ma apasa, luminile parca mai aveau putin si cadeau pe noi, candelabrul imens este minunat. De sus, de pe deal privelistea dintr-un anume unghi este de poveste, iar daca e senin se pot vedea si piramidele. Vazand din alt unghi privelistea de sus, intr-un loc imaginea este catastrofala, se zareste sub luxul cetatii, un cartier al saracilor. Aici oamenii traiesc sub cerul liber intr-o mare mizerie, acolo fiind casa lor si pe timp de zi si pe timp de noapte. Este infiorator atat prin dimensiunea spatiului care nu il poti cuprinde cu ochii si prin faptul ca acolo traiesc cu tot cu copii. Unele zone din cetate nu sunt accesibile publicului, dar in parte se viziteaza, asa ca iti poate lua ca si timp de vizitare aproape o zi, cu tot cu imprejurimi, moschei, muzee, monumente.

In aceeasi zi cu cetatea Saladin, fiindca era foarte aproape am intrat putin in Orasul mortilor: Desi acum 8 ani, l-am vazut de sus de pe dealul cu Citadela, anul acesta mi-am dorit sa il vad mai indeaproape, nu pentru ca m-as fi asteptat la altceva, ci pentru ca am vrut sa vada copilul meu diferenta dintre nivelul nostru de trai si nivelul altor sute de copii care traiesc in cimitir. Orasul mortilor de fapt este cimitirul de Nord si este de departe cel mai bizar dintre toate locurile de pe pamant.

Cimitirul in timp s-a tranformat in oras (nu stiu exact in cati ani), este plin de morminte dar si de oameni care nu doar ca locuiesc acolo, dar acolo muncesc, acolo isi duc traiul zilnic. Cimitirul este numit orasul celor morti, dar paradoxal a devenit orasul celor vii. :) mormintele nu seamana cu cele de pe la noi, arata ca niste case micute, cu 1-2 camarute, iar unele au si mica curte. Sub aceste case darapanate sunt practic ingropate trupurile mortilor. Camerele construite aveau ca scop adapostirea membrilor familiilor care stateau peste noapte pentru a organiza mese in memoria celor decedati.

Noi am lasat masina putin mai departe de poarta cimitirului, deoarece ulterior am vazut ca nu era loc nici macar de o masina. Cu cat de apropiai, cu atat era tot mai putin loc, dar chiar si unde am lasat masina tot am incurcat circulatia, asa ca la intoarcere am gasit lipit pe geamul portierei o amenda. :( nici prin capul capului nu ne-ar fi trecut ca ajunge politia acolo, insa precis au venit la pont, cineva i-a chemat, ca altfel nu imi explic. Prietenul meu a vorbit intai cu o tanti saracacios imbracata la poarta cimitirului, si apoi mi-a tradus in mare. Ideea era sa nu intram prea mult in cimitir printre casute deoarece criminalitatea este in crestere dat fiind prezenta slaba a politiei in aceasta zona, si pentru ca lumea e atat de saraca incat noi suntem prada usoara pentru cei infometati.

Nu stiu daca am inteles eu bine sau daca a exagerat prietenul meu, ca sa para mai dramatica situatia, dar cica se aude ca s-ar dezvolta printre unii si canibalismul. :( sincer, nu stiu ce sa cred despre acest aspect. El mi-a spus ca de mici copiii sunt invatati sa utilizeze cutitul, sa traiasca la limita infractionalitatii si ca asasinii platiti sunt recrutati din randul acestor oameni. Pur si simplu, acolo pericolul il prezinta oamenii vii decat cei morti.

Deja in capul au inceput sa se deruleze scenarii demne de orice Oscar: imi imaginam deja cum ne asaltau saracii de acolo. Nu am indraznit sa scoatem telefoanele, aparatul foto, incercam sa cuprind cu ochii tot si in acelasi timp as fi vrut sa nu mi se imprime atat de tare peisajul dezolant. Privelistea de jur imprejur este stranie de tot: localnicii misuna pe acolo cu atata energie de zici ca au baut Red bull. Si acum ma intreb daca nu cumva e un capitol dintr-o poveste horror.

Arata ca un oras adevarat in cel mai bun sens al cuvantului, doar ca extrem, extrem de sarac, cu toate ca au acces la toate utilitatile orasului modern: au apa, electricitate, cica ar exista si piete de vechituri. Eu nu le-am vazut, ca nu am insistat sa ma ingrozesc si mai mult decat eram, dar localnicii aratau relaxati, parca impacati cu acest mod de viata, totul parea atat de firesc si normal... a fost uluitor sa vad ochii copilului meu, aproape iesiti din orbite. Mult timp dupa aceasta oprire mi-a tot repetat ca el are cea mai frumoasa camera! In zilele de vineri si de sarbatori legale oamenii din orasul modern, vin aici si dau de pomana, ei zic ca e un fel omagiu. Ofera saracilor din acest cimitir mancare, sucuri, fructe, paine. Prietenul meu zicea ca ai ocazia sa ii vezi din masina cum stau aliniati afara cu blidele in mana asteptand mancarea.

Numarul oamenilor care traiesc aici nu se stie exact, ei zic ca intre 100.000 si 200.000 la ultimul recensamant, insa nu se stie sigur, deoarece cei mai multi nu au acte. Peisajul este ireal, vezi copii jucandu-se acolo, batrani mestesugind cate ceva pentru a fi vandut, tineri care spun intr-una bacsis, bacsis, de zici ca acesta e singurul cuvant de baza. Am plecat de acolo, impietrita, ravasita de acest mod de viata. Orasul mortilor poate fi vazut si de sus din curtea cetatii lui Saladin, dar se poate vedea si de aproape imediat ce parasesti dealul. De sus nu intuiesti grozavia care se arata cand il vezi aproape.

Cimitirul se intinde pe cativa kilometri; femeia care vorbise cu prietenul meu, zicea ca ii multumeste lui Allah ca locuieste acolo, fiindca in oras nu isi mai permitea si aici era foarte ieftin, se simtea chiar norocoasa :(. Prietenul meu zicea ca locuitorii de aici sunt un fel de paria, marginalizati de restul oamenilor, pe cand ei nu se considera asa, se simt chiar bucurosi ca pot imparti spatiul cu un mort si ca sunt in apropierea stramosilor lor. Nu sunt eu fitoasa, dar ideile astea ale lor ma cutremura!

Noi am pornit de pe insula MAADI, nu inainte de a parca masina, de a trece un pod micut pietonal, platind o taxa simbolica la pod, lasand aparatul foto la politia care stationa la intrarea pe pod, traversand apoi un mic parculet cochet si la capatul parculetului gasind debarcaderul. Experienta plimbarii pe Nil trebuie incercata obligatoriu daca esti in Cairo.

Taxa pentru o plimbare este cam intre 6 si 10 dolari, dar merita pentru ca poti vedea intr-un timp scurt cele mai frumoase cladiri, restaurante, ambasade, hoteluri, turnul din Cairo, Radio televiziunea, ministere, cladiri de birouri foarte inalte. De-a lungul Nilului poti observa sutele de iahturi cum le zic ei, dar in realitate sunt vaporase, barcute care plimba nu doar turisti ci si localnici. Venind din fierbinteala orasului, pe barcuta poti zice ca te racoresti, bate un vanticel si te bucuri ca nu se mai aude vuietul masinilor si zgomotul orasului.

Podurile pe sub care treci sunt maiestuoase, insa poti vedea lejer cati oameni saraci traiesc pe barci simple cu toata familia.

In aceste plimbari te incearca zeci de sentimente, treci foarte usor de la uimire la dezgust, acum se vad cladiri de fite, acum se vad sute de peturi, crengi aduse de batranul Nil in drumul sau lung.

Aproape am inconjurat insula Gezira, am putut vedea vegetatie luxurianta, oameni imbracati bine stand la sutele de cafenele intinse de-a lungul insulei, dar mi-a fost mila si de pescarii care incercau sa isi castige traiul zilnic cu undita in mana. Dar pana la urma asta este viata, cam peste tot.

Dupa fiecare plimbare, ne-am oprit si noi la restaurantele care se vedeau din vaporas. Efectiv, treci dintr-un restaurant in altul, sunt unite, nu stii unde se termina unul si unde incepe altul. Au muzica buna, mancare diversificata, tinerii par o idee mai liberi la aceste terase, insa tot cu traditiile lor: fetele danseaza separat de baieti, nu fac gesturi intime, isi arunca poate cate o privire mai indrazneata!

Noaptea pe Nil e mai frumos, nu se vede mizeria de pe maluri si saracia, se vad doar milioane de luminite, care dau un farmec aparte orasului.

Ziua in schimb poti vedea podurile marete, trainice, cladirile le poti repera mai repede, si poti fixa vizual mult mai bine anumite zone.

--

[by webm] Review-ul a fost împărțit de noi în mai multe ”segmente” -- episodul următor poate fi citit aici

---

VIZUALIZĂRI: 914 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI