Muntele lui Moise

TIPĂREȘTE

Excursia pe Muntele Sinai, sau Muntele lui Moise a fost planuită din momentul în care am hotărât să mergem în Sharm el Sheikh. După ce ne-am relaxat puțin după drum, și după o vizită pe la firmele de turism din jurul hotelului, am hotărât să mergem cu o firmă locală (prețul a fost de 25 euro/ persoană față de 57 euro/persoană cât cerea ghidul agenției de turism).

Așa că am rezervat pentru 4 persoane, care știau la ce se înhamă, dar nu prea bine. Ideea este că a fost mai greu decât ne-am așteptat.

Microbuzul firmei ne-a luat din fața hotelului la ora stabilită + 5 - 10 minute (ora Egiptului), și, după ce am recuperat alte 2 cupluri, am plecat spre destinație. Drumul, cu tot cu filtre, a durat aproximativ 3 ore, cu o oprire la o toaletă unde nu plăteai nimic.

În jurul orei 0.30 am oprit la un magazin de icoane din orașul St Ecaterina, unde, dacă cumpărai o icoană (indiferent de preț – între 10 euro și... în funcție de dimensiune) primeai un inel de argint, copie după inelul sfintei. Am stat pe la magazin vreo 30 minute, după care am pornit spre mănăstire.

Am ajuns în aproximativ 5 minute, am stat la filtru (aprox ca în aeroport cam 3 minute / persoană, s-au uitat în genți, ne-au percheziționat, apoi am plecat pe un drum pavat, luminat, de-a lungul căruia erau posturi ale armatei/poliției egiptene). Ghidul nostru ne-a predat unui ghid beduin și s-a întors la microbuz să doarmă

După 1 km, am trecut de mănăstire și au apărut beduinii cu ale lor corăbii ale deșertului... Am fost deosebit de inspirat să intreb prețul / cămilă, și cât ne ia pe 4, căci am dorit să mergem toți pe cămile. Mi-a spus că prețul este 15 dolari, iar pe 4 cămile îmi ia 60 (faină negociere și reducere de preț...). Nu știu ce i-a apucat că au început să se certe între ei – probabil care să dea cămilele, se înghesuiau în noi, mergeam cu ei umăr la umăr, iar cămilele erau deasupra noastră... În tot acest timp, ei urlau unul la altul, s-au luat la un moment dat de gât vreo 2, până le-am spus că nu mai vrem, să ne lase în pace, că vrem liniște în această călatorie spirituală. S-au mai retras câțiva metri, dar, tot pe urmele noastre.

Spre vârful muntelui se poate merge pe mai multe căi, cea mai lungă – El Bashait – poate fi făcută pe jos sau pe cămile. Am mers vreun kilometru după care soția mi-a spus că nu crede că va reuși să parcurgă traseul de aproximativ 4,5 km de la cota 1600 până la 2200, așa că am apelat la gureși. A apărut imediat amabilul, dar prețul a ajuns la 20 de dolari. Nu am avut ce să fac, am zis că e ok, așa că am îmbarcat-o pe doamnă, beduinul i-a pus hamul pe gât la cămiloi, a spus “good camel”, iar soția a dispărut, singură în beznă. Noi, plebeii, am continuat pe jos... Cu aproximativ 1,5 km până la scări (finalul urcușului este format din 740 de scări pe care urci pe jos, fără cămile) a mai trebuit să iau o cămilă, pt fiică-mea, la același preț, de 20 dolari cocoșata.

Am ajuns după aproximativ 3 ore, la baza celor 740 de scări către vârful muntelui. Noi ne târam limbile prin praf, iar acolo (era o cafenea) ne așteptau fetele... câta odihnite. După o pauză de vreo 15 minute, am luat pieptiș muntele, și am ajuns în vârf când începea să se lumineze, cu aproximativ 30 minute înainte de răsărit.

Lăsând gluma la o parte, tot acest sejur, în Sharm el Sheikh a fost salvat de această excursie. Liniștea, măreția peisajului, frumusețea locului și spiritualitatea acestuia ne-a luat oboseala și ne-a făcut să contemplăm cu smerenie momentul.

Am început să coborâm după ce a răsărit soarele, iar după ce am trecut de cele 740 de trepte, ghidul beduin ne-a întrebat dacă vrem să coborâm pe același traseu, sau vrem pe traseul penitenței, pe ruta Siket Syidna Musa, pe o scară formată din 3750 de pași. Normal că am ales scara penitenței... Un traseu cu o priveliște de vis, dar la finalul traseului genunchii mei au hotărât să facă grevă... Am reușit să ajungem la mănăstire la ora 8 dimineață.

Pe la 8.15 a apărut odihnitul (ghidul musulman pe care îl chema Zakaria), și a început să ne povestească despre mănăstire, despre sfântă, moment în care majoritatea au adormit.

Pe la 8:40 am reușit să intrăm în mănăstire, am văzut tufișul în flăcări, fântâna lui Moise, biserica Transfigurării, unde creștinii ortodocși puteau să treacă de un cordon și să pună pomelnice, și am fugit cu pași târșîiți spre microbuz.

Am urcat cu greu treapta în mașinuță, ghidul ne-a dat câte un pachet de biscuiți și o cutie de suc (aveam masa inclusă în preț), și am pornit fericiți spre Sharm.

---

VIZUALIZĂRI: 4610 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI