GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De la Karnak pana la VALEA REGILOR a durat cat o clipire din ochii nostrii curiosi care incercau sa acapareze cat mai multe peisaje din lumea exterioara luxosului vas de croaziera. Am avut privilegiul sa admiram baloanele colorate umflate cu aer cald care se inaltau pline cu turisti dornici de a admira minunata Vale de la inaltime. Cerul era plin de ele. Pufaind si scrasnind, autocarul nostru fidel ne-a dus cu bine pana la locul incarcat de mister si magie pe care imi doream din suflet sa il explorez.
La intrarea in misterioasa Vale a Regilor exista un trenulet care duce turistii spre mormintele mai indepartate dar noua ni s-a comunicat ca in pretul si in timpul alocat excursiei intra 3 morminte care nu necesita deplasare indelungata asa ca am purces pe jos admirand ariditatea locului si fluierand a paguba la vederea peretilor inalti de stanca total inutila si nefertila. Iata locul unde nimic nu ramane viu pentru multa vreme....sa ne grabim!
In Valea Regilor exista 63 de morminte cunoscute, 26 dintre ele fiind dedicate unor faraoni, iar restul destinate membrilor familiilor respectivilor faraoni. In fiecare saptamana sunt deschise anumite morminte spre vizitare in timp ce altele se inchid pentru a la conserva cat mai bine. Astfel, cand ajungi acolo poti vizita mormintele deschise la momentul respectiv, dupa cum iti este norocul. Am vociferat cu totii ca vrem sa mergem la mormantul lui Tutankamon, probabil cel mai cunoscut faraon egiptean, mort foarte tanar. In 1922, Carter descoperea si aducea la cunostinta intregii lumi, mormantul faraonului-copil, mormant devenit celebru datorita faptului ca nu fusese calcat de hoti si era intact si plin de comori. Pe langa superbele artefacte gasite aici, Carter da si peste un virus ciudat care il omoara ulterior pe el si intreaga lui echipa. Tutankamon a devenit faraon la 9 ani si a domnit pana la 19 ani cand a fost rapus probabil de o boala, sau cel mai posibil de un complot. Desi nu a fost un faraon maret pe vremea lui, multa cerneala a curs despre el la mii de ani dupa moarte. Ghidul ne-a calmat insa si ne-a spus ca acela este un mormant mic si nesemnificativ si oricum trebuie platit bilet separat deoarece nu intra in turul nostru organizat. Grupul a bagat urgent coada intre picioare si a renuntat la idee. Ne-am lasat condusi de maiastrul nostru cu mustati catre alte comori ascunse in galbenul desert. Am fost sfatuiti sa nu facem poze in morminte ca sa nu deterioram decoratiunile asa ca va trebui sa va uitati pe net dupa ele.
Primul mormant inclus in pret a fost cel al lui RAMSES VII, un mormant spectaculos compus din un hol lung ce patrunde adanc in pamant si are toti peretii pictati cu diverse scene, una mai minunata decat alta, si o camera a sarcofagului, la fel pictata superb. Trebuie sa stiti ca in mormintele din valea regilor nu exista nici un artefact, toate sunt goale, singurele piese continute fiind sarcofagele din piatra (daca au existat), goale si acestea. Toate artefactele (care nu au fost furate de jefuitorii de morminte) sunt pastrate cu mare grija la Muzeul Egiptului din Cairo. Practic vizitand mormintele poti admira doar decoratiunile de pe pereti si poti sa respiri putin din aerul magic al mumiilor demult extrase de acolo.
Al doilea mormant a fost cel al lui TUTHMES IV, mormant descoperit de faimosul Carter (cel pe care l-a ucis ulterior blestemul lui Tutankamon). Si acest mormant este minunat pictat si impodobit de la intrare pana la camera sarcofagului. Fata de mormantul precedent, acesta contine si niste camere de depozitare ciudate, niste “nise magice”, despre care nu prea se stie la ce foloseau. Tavanul este pictat cu stele si deasupra sarcofagului exista bine reprezentata constelatia Orion. Se pare ca faraonul dorea sa se intoarca in acea constelatie dupa moarte prin intermediul unor artefacte (disparute) care s-ar fi aflat in “nisele magice”. Picturile din sala sarcofagului sunt facute in graba si treaba asta iese in evidenta. Un alt mister al acestui faraon este ca el pretindea ca provine din stele, dintre zei si avea convingerea ca va ajunge printre ei dupa moarte. Lucru confirmat si de absenta mumiei care nu a fost gasita in mormant desi acesta nu fusese spart de jefuitori. Oare s-a intors acasa la el in Orion? Misterul se adanceste…
A urmat mormantul lui RAMSES IV, un faraon ajuns pe tron in urma asasinarii miselesti a lui Ramses III. Mormantul sau este oarecum diferit de celelalte morminte din Valea Regilor. Aici lipsesc cu desavarsire coloanele de sustinere, o noutate absoluta a faimosilor ingineri si constructori de morminte. Este un mormant mare care iti da senzatia de spatiu aerisit destinat altor activitati, nicidecum dormitului vesnic. Mormantul este frumos pictat cu scene din Cartea Mortilor, mai ales cu judecata de apoi. Se pare ca faraonul o venera pe zeita Isis pentru ca ea apare frecvent cam peste tot, ajutand sufletul faraonului sa acceada catre stele. Acest mormant a fost descoperit printre primele in zona si din acest motiv a fost folosit intens ca un fel de hotel in perioada de glorie a egiptologului Champollion (traducatorul hieroglifelor) si a altor sapatori celebri dupa el. El a fost vizitat intens si de crestinii copti si chiar de greci, in antichitate, toti acestia lasand numeroase grafitti pe pereti. Cu toate acestea mormantul si-a pastrat bine picturile originale, iar vizitarea lui este o activitate placuta si usoara, el fiind mai putin inclinat decat suratele lui din Vale.
Odata incheiata vizita in arida Vale a Regilor pur si simplu muream de curiozitate sa ajung la Muzeul Egiptului din Cairo unde se afla toate artefactele si mumiile extrase din morminte. Am sarit in autocar si am fost dusi pe nava sa luam masa de pranz. Bineinteles iarasi am mancat pe fuga si am tropait pe podeaua de marmura precum bidivii ca sa fim dusi (la pascut) din nou la plimbare. Cu burtile din dotare pline si cu creierasele flamande de noi aventuri, am purces catre Colosii lui Memnon.
rog webmaster sa adauge melodia
https://www.youtube.com/watch?v=S7RC0Mbzm0o
Trimis de buterfly* in 02.09.14 15:21:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (buterfly*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Excursie in Valea Regilor" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2008 Caldura mare — scris în 29.10.09 de cronung din CAMPULUNG MOLDOVENESC - nu recomandă
- Dec.1997 Viata de sub pamant — scris în 07.11.09 de Pami* din MANNHEIM GERMANIA - RECOMANDĂ