Viata de sub pamant

TIPĂREȘTE

Egiptul este o ţară ce este acoperită aproape 90 de procente de deşert. Deşertul Sahara şi Deşertul Arab se întind aproape pe tot cuprinsul ţării astfel că vegetaţia şi fauna este foarte rară. Doar pe malul Nilului, o fâşie strâmtă de vegetaţie strânge în jurul ei viaţa egiptenilor.

Astăzi am trecut Nilul pentru a vizita Valea Regilor. Pentru mine, împlinirea unui vis al copilăriei mele. Valea Regilor…suna atât de fantastic, credeam că voi descoperi o lume de vis, o lume de poveşti, dar abia depărtându-mă câţiva metri de malul Nilului începe deşertul cu dunele lui de nisip. O mulţime de arabi ne înconjoară care mai de care voind să ne vândă de la brăţări şi zorzoane până la statui de piatră şi papirusuri. Nu cumpărăm nimic, nu vreau să transport cu mine lucruri grele. Temperatura aerului este de circa 40 de grade dar noi o simţim mult mai ridicată. După câţiva paşi făcuţi în deşert observ ca imaginaţia mea mi-a jucat o farsă, a călători prin deşert chiar dacă se numeşte atât de poetic “Valea Regilor” nu ne face nici o plăcere. Ne uităm în dreapta şi în stânga pentru a zări un taxi. Dar din păcate pe străzile acestea nepavate nu trece nici din greşeală vreo maşina. Un copilaş care ne însoţeşte deja de la malul Nilului ne arată un măgar. Daca vrem putem să închiriem un măgar care să ne treacă peste dealurile pietroase şi prăfuite până la mormintele renumite ale foştilor faraoni. După târguiri despre preţ şi multe râsete mă încalec pe măgar şi o luăm în sus peste dealuri. Nu se mai vede decât piatră şi nisip, verdele malului apei se depărtează din ce în ce mai mult. Aceasta este Valea Regilor - o pustietate de nedescris. Sunt dezamăgită. Ajungem după vreo jumate de oră în pustietatea care ne înconjoară la marginea unei prăpăstii. Sub noi se afla templul faraoanei Hatsepsut pe care îl vom vizita mai târziu. După încă câteva minute în soarele torid ce ne arde ajungem la "intrarea" în Valea Regilor. De dinafară se văd doar câteva uşi de intrare din fier forjat care lasă în spatele lor să se zărească un mic coridor ce duce abrupt sub pământ. Cobor de pe măgar şi arăt biletele de intrare. Un arab plictisit sau toropit de căldură ne deschide poarta de fier ce scârţâie îngrozitor şi ne pofteşte să intrăm. Nu avem voie să facem poze ni se spune şi să nu rămânem prea mult în interiorul mormântului pentru că aerul este greu de respirat. Sunt curioasă şi într-un fel mi-e teamă de ceea ce voi descoperi sub pământ. Intrăm. Un culoar îngust şi slab iluminat ne duce pe nişte trepte înspre miezul pământului. Pereţii devin din ce în ce mai coloraţi. Sunt uimită – culori vii roşu, albastru, verde picturi din viaţa de zi cu zi a faraonului şi a familiei sale. Aici nişte bivoli şi păsări, oameni la pescuit, la secerat şi la culesul fructelor. O viaţă întreagă este povestită pe aceşti pereţi. La capătul culoarului o cameră şi în mijlocul ei un sarcofag. Curios nu mi-e teamă deloc şi nu am nici un sentiment de moarte. Din contră. Pereţii sunt atât de frumos împodobiţi cu aspecte din viaţa oamenilor vii încit uit pentru un moment că mă aflu într-un mormânt. Sarcofagul este şi el pictat. Din nou în culori foarte intense.

Ieşim după câteva minute din nou la faţa pământului - pe pereţii mormintelor pulsează viaţa…la suprafaţă, deşertul a ucis totul.

---

VIZUALIZĂRI: 3072 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI