EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ

De această dată, la întoarcerea din Grecia, am ales să ne oprim la lacul Ohrid. Am auzit câte ceva, însă nu l-am văzut până acum. Am căutat o vreme pe partea macedoneană, însă n-am găsit ceva convenabil, așa că, de ce nu, am trecut în partea albaneză a lacului. Așa am aflat că granița trece prin baltă. Am găsit un hotel mare, cu apartamente spațioase, foarte potrivite pentru familii. Am comunicat foarte fain cu cei de la recepție pe mail, totul a mers așa cum trebuie. Prețul de 80 de euro, cu mic dejun inclus, mai mult decât decent, având în vedere că eram în sezon. Interesant a fost, de asemenea, că am rezervat fără să trebuiască să fac vreo plată în avans. Interesant, în ziua de azi mai rar așa ceva.
Ok, deci am plecat din Grecia, am ajuns spre seară târziu în Albania, n-am văzut mare lucru din cauza întunericului. E posibil ca Waze-ul să ne fi dus pe ceva drumuri mai lăturalnice, deoarece am avut parte de drumuri înguste și foarte curburoase din care n-am înțeles mare lucru. Mi s-a părut cam ca la noi acum câțiva ani buni, cu drumuri bine de tot aglomerate. Am ajuns târziu la hotel, am depășit ora 22 la care se închidea restaurantul. Cam devreme dacă mă întrebați pe mine, însă probabil e pentru liniștea celorlalți.
Am avut un pic de emoții negative când am ajuns în fața hotelului. Am avut un pic de furcă până am găsit locuri de parcare. Și era și plin de oameni peste tot, cam ca la noi la mare pe promenadă. Probabil am prins noi un rush hour; mai încolo s-au liniștit apele și au apărut locuri de parcare suficiente. Am ajuns în camere, super faine și bine aranjate. Cameră cu balcon, cu vedere jumătate către lac și cealaltă către oraș – minunat.
De mâncat, am găsit la una din multele terase din zonă. Și ele închideau repede, însă la una din ele am primit de mâncare. Au rămas și ei peste program, și noi am fost generoși cu ei, toată lumea mulțumită. Foarte mulți dintre cei cu care am avut de-a face la hotel sau la restaurante se comportă foarte fain cu turiștii și vorbesc bine engleza. Atât că o parte dintre ei testează: la plată, se fac că nu merge terminalul cardului și că ar fi mai bine cash, dar dacă insiști un pic, își revine și cardul.
În cameră, singurul lucru la care aș comenta ar fi dușul: avea scurgerea tare lentă și, în scurt timp, s-a adunat în baie o baltă de toată frumusețea. Doar tot suntem lângă un faimos lac.
Ce se poate face în zonă? Ne gândeam noi inițial la ceva excursie cu barca, traseu pe munte și altele. Până la urmă, am pus de o plimbare pe jos pe lângă lac, până la un sat tradițional, la câțiva kilometri de hotel. Așa am văzut și lacul, dar și o parte din oraș. Plus că, dacă ni se făcea sete, pac, ne împiedicam de o cârciumă cu răcoritoare.
Mi-a plăcut ce am văzut: unele clădiri și zone foarte faine și foarte îngrijite, altele lăsate de izbeliște, cu buruieni cât casa. Într-un loc fain, pe malul lacului, împrejmuit și militarizat era ceva minister probabil deținătorul zonei; în loc să o lase pentru turiști. Ce mai încoace și încolo, cam ca la noi. Ca la noi, să zicem, înainte să intrăm în UE, cam așa aș spune. Un peisaj onest, nici deranjant în ce era rău, dar nici ostentativ în cele frumoase.
Am văzut și celebrele buncăre ale lui Hogea. Lângă unul din ele, erau niște săteni cu vaca. Am intrat în vorbă cu ei, ei vorbeau italiană, noi nu, dar tot ne-am înțeles: buncăr – Hogea, România? Ceaușescu, le știau și ei pe-ale lor.
Nu am încercat plaja lacului, părea să fie frumoasă și bine amenajată pentru baie. Poate data viitoare, timpul a fost scurt. La mâncăruri și băuturi, prețurile cam ca la noi, poate pe alocuri ceva mai mari. În orice caz, un pic mai mari decât așteptările noastre.
Hotelul cred că era plin în acea perioadă și, de exemplu, era destul de greu de găsit o masă seara, mai ales pe terasă, nici atât, poate dacă stăteai puțin să aștepți. Am ales o oră mai matinală pentru micul dejun și, ce să vezi, doar noi și încă jumătate din hotel am avut aceeași strălucită idee. Am stat la mese împreună cu alți turiști și nici n-a fost așa rău. Au dispărut la un moment dat toate bucatele, de parcă ar fi venit un roi de lăcuste. Însă gazdele și-au revenit repede și au completat, nu s-a dus lipsă de nimic. Am avut parte de ochiuri, omletă, cârnațiori, brânză, iaurt, roșii, castraveți, plăcinte, ouă fierte și alte cele.
Am plătit cu cardul fără probleme și, în dimineața plecării, am luat-o încet către Macedonia de Nord. Se poate merge fie pe malul estic, fie pe cel vestic al lacului, cam tot aia e. La graniță am stat foarte puțin, au fost operativi.
Mi-a plăcut deci aici, puteți vedea lucruri interesante în zonă și hotelul e unul de reținut și pentru excursii viitoare.
Toate cele bune!
Trimis de Trank in 19.06.25 15:34:24
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Trank); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.90283116 N, 20.65804787 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Enkelana Hotel, POGRADEC" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)