GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am reusit sa gasim un studio la En Plo intr-o perioada foarte aglomerata, dupa ce mai scrisesem la cateva zeci de pensiuni din Skala Potamia si primisem raspunsuri negative pentru cele 9 nopti pe care vroiam noi sa le petrecem acolo. Faptul ca m-am inteles destul de bine prin mesaje cu nenea Dimitrios Dimitrekos de acolo, ca am beneficiat dupa cateva milogeli si de o mica reducere, m-a facut sa cred ca am facut una dintre cele mai bune alegeri.
En Plo se afla situat chiar pe malul marii, intr-o zona linistita, la doi pasi de zona de promenade si de restaurantele din Skala Potamia. Dar stiam unde se afla pentru ca megeam pentru a doua oara in acea statiune asa ca nu aveam decat sa astept cu nerabdare vacanta.
In momentul in care am ajuns nu mica mi-a fost mirarea sa obtin o camera cu vedere la mare (cu toate ca optasem pentru o camera mai ieftina, cu vedere la munte). Camera arata exact ca pe site, deci nu exista nici un fel de surpriza. Balcon foarte spatios, televizor, chicineta dotata, baie ok cu cadita de dus, aer conditionat (3 euro pe zi- dar nu ne-a mai cerut nimic), paturi ok. Dupa ce ne-am carat bagajele in camera nenea Dimitrios ne-a aratat si parcarea ce se afla peste strada din spatele studiourilor, o parcare la umbra copacilor.
In baie nu am gasit sapun sau hartie igienica si nici nu am primit asa ceva in timpul sejurului. Am zis, ok, asta e. Am mers si ne-am facut cateva cumparaturi de la magazinul din colt in care am inclus si cele cateva neajunsuri pe care le observasem la o prima privire prin camera. In cele 9 nopti pe care le-am petrecut in acel studio nu s-a facut niciodata curat si nu s-au schimbat nici macar odata prosoapele sau lenjeria.
In momentul in care coboram sau urcam in camera dadeam buna dimineata (sau seara) atat lu’ nea Dimitrios cat si prietenilor lui de la masa. Asta in primele zile pentru ca vazind ca nu raspunde nimeni nu i-am mai deranjat.
La receptia se afla cateva calculatoare, iar in camera am beneficiat de internet wireless destul de rapid. Terasa din fata En Plo este foarte frumoasa dar din cauza plictiselii afisate de nea Dimitrios nu am avut curajul sa ne asezam (poate de asta era si asa ursuz). Terasa se continua peste zona de promenade, pe malul marii. In spatele cladirii se afla un loc pentru gratar, chiuveta si mese pentru servit masa.
Pina la urma a fost un sejur linistit (doar valurile se auzeau), chiar daca am mai dat si cu matura si ne-am ocupat si de curatenie. Si nenea Dimitrios poate nu este asa de fioros pe cat pare tinind cont ca ne-a dat o camera cu vedere la mare cu toate ca noi platisem pt vedere la munte, nu ne-a mai luat banii pentru aerul conditionat, iar la sfarsitul sejurului, cand a trebuit sa ii dam cheile si sa ii multumim pentru ospitalitate, nu ne mai lasa sa plecam vorbindu-ne cat nu ne-a vorbit tot sejurul. Poate daca incercam sa il abordam “mai cu tupeu” reuseam sa punem mina si pe 2 prosoape curate si o lenjerie.
Am decis sa mai ramanem o noapte in Skala Potamia dar nu mai erau camere libere la En Plo asa ca am apelat din nou la gazda noastra din 2011, la Barbara Studios (vezi impresii). Nici acolo nu-s mari conditii dar omul sfinteste locul. Barbara ne-a primit cu bratele deschise si ne-a trimis din nou acasa cu masline si un butas de trandafir japonez.
Concluzia? Mi-ar fi placut sa scriu ca totul a fost bine la En Plo din Skala Potamia.
Trimis de vlado2 in 16.08.13 22:41:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vlado2); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Putea fi altfel, imi pare rau! Din acest motiv n-am avut curajul sa-mi fac o vacanta in Grecia. Am fost odata in Rhodos si odata in Kos, pentru o zi cu circuit de insula, nu prea am fost incantata de hoteluri, de plaja... vom vedea in septembrie, poate am fost ghinionista.
Nici spaniolii nu exceleaza la capitolul servicii!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2014 Un sejur placut si relaxant — scris în 03.09.14 de enache_gb din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Thassos - Vila En Plo - Skala Potamia — scris în 03.08.14 de badear1989 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jun.2013 Sejur pe malul marii — scris în 30.07.13 de mariusserban din TâRGOVIşTE - RECOMANDĂ