O lecție de istorie, tradiție și romantism

TIPĂREȘTE

Pentru primele 2 nopți în Tenerife, până vor fi venit copiii, aveam nevoie de o cameră dimensionată doar pentru 2 persoane. Odată stabilt că vom închiria mașină, nici nu prea conta prea tare prin ce colțișor de insulă ne vom întinde oscioarele! Libertate totală!

După ce am vizionat – virtual – zeci de proprietăți mai mult sau mai puțin convenționale, am dat de pozele de prezentare ale Hotel Emblematico San Agustin, o casă tradițională canariană reabilitată și dăruită circuitului turistic, situată în miezul orășelului Icod de los Vinos, pe coasta nordică. Am tresărit puternic, asta e ceea ce caut întotdeauna: istorie, tradiție, poveste. Desigur, pe lângă facilități normale și un minim confort. Iar hotelașul ăsta părea dispus să ni le ofere pe toate, ba chiar la superlativ! Am rezervat pe booking.com o cameră dublă pentru 2 nopți, cu mic dejun inclus și posibilitate de anulare gratuită până cu 2 zile înaintea plecării, la prețul total de 171 euro, care urma să fie încasat direct de proprietate.

Am setat încă din parcarea aeroportului adresa hotelului – Calle San Agustin 18; de obicei ne folosim de aplicația GoogleMaps, pe care o avem la îndemână pe telefon (o mai înjură Tati când ne bagă „prin boscheți”, dar asta nu se întâmplă prea des). Trimisesem deja un mail prin care ne anunțam ora probabilă a sosirii, între 18 și 19 și primisem confirmarea că suntem așteptați cu drag. De la aeroportul Los Rodeos (cel din nordul insulei) și până în Icod am făcut cam 40 de minute, parțial pe autostradă (care se termină după Puerto de la Cruz), apoi pe o șosea normală.

Calle San Agustin e una din străzile din orașul vechi Icod, îngustă, pietruită, flancată de trotuare decorate cu jardiniere și băncuțe de lemn, apoi de câte un rând de clădiri frumoase, foarte bine întreținute, multe având la parter diverse spații comerciale. Se poate intra cu mașina pe străduță (care oricum e cu sens unic), dar nu se poate parca nicidecum în zona aceasta. Noi am lăsat mașina pe marginea unei străzi din apropiere, în rând cu alte autoturisme ce staționau pe locuri marcate cu vopsea albă (citisem că astea sunt destinate muritorilor de rând), apoi am pornit pe jos să căutăm hotelul.

L-am recunoscut ușor (mai mult după firma de lemn gravată cu numele său), o casă cu două niveluri, cu fațadă văruită în alb, cu cele 3 ferestre de la etaj acoperite de obloane de lemn, frumos sculptate. Dedesubt, în vitrinele unui mic boutique, ne-a întâmpinat un manechin îmbrăcat în haine șic, cu accente retro. Ușa masivă nu s-a clintit când am încercat s-o acționăm, alături era trecut un număr de telefon, același din rezervarea mea de pe booking. Mi-am amintit că citisem într-un comentariu despre o situație similară și n-am mai pierdut timpul, am apelat acel număr. Mi-a răspuns o voce blondă, ce m-a asigurat că în maxim 5-10 minute va fi acolo.

Într-adevăr, n-am așteptat mult și a apărut o domnișoară volubilă și foarte amabilă (care avea să se ocupe de noi – și de ceilalți turiști – până la finalul șederii). Cred că s-a și prezentat, dar nu i-am reținut numele. A descuiat ușa, am pătruns împreună pe un mic culoar ce străbate corpul de clădire dinspre stradă, apoi în superba curte interioară pe care o știam deja din pozele de pe site. Pentru mine, a fost unul din acele momente în care am simțit că am plonjat subit într-o lume și un timp fantastice, cunoscute anterior doar din filme sau cărți! Un decor atât de contrastant cu rumoarea străzii din care tocmai veneam: susurul relaxant al fântânii centrale, vegetația luxuriantă, mesele și scaune din fier forjat dispuse pe margini, balconul unic din lemn, de la etaj, ce înconjoară întregul edificiu... Am fost sigură că va fi foaaarte, foarte bine! :)

Recepția se află în spatele unui birou micuț situat chiar în stânga intrării, decorat cu lemn și plăci de faianță alb-albastră. Nu stă nimeni acolo permanent, tânăra amfitrioană ne-a explicat că lucrează în mai multe locuri și vine aici doar pentru a primi și petrece oaspeții la plecare, tot ea fiind și cea care se ocupă de servirea micului dejun. Am purtat o scurtă conversație, noi i-am povestit în două vorbe planul excursiei noastre („O, sunteți singurei-porumbei 2 zile! Fantastică idee!”), ea ne-a dat o hartă, pe care a încercuit principalele puncte de interes din oraș (inclusiv vreo 3-4 recomandări de mâncătorii) și din zonă, ne-a oferit informații prețioase despre programul acestora (ne aflam în plin week-end, dar în Tenerife nu toate muzeele au liber lunea, unele au alte zile de relache, iar restaurantele de obicei își iau și ele o zi de pauză pe săptămână).

Ne-a prezentat apoi barul semi-descoperit din spatele patio-ului, de asemenea un loc frumos, decorat cu același gen de faianță colorată și plante. Citisem deja despre această facilitate pe care hotelul o oferă, dar am reușit să țin secret față de Tati, care într-adevăr a fost foarte impresionat când a aflat. Cu titlu permanent și absolut gratuit, sunt puse la dispoziția oaspeților mici gustări dulci sau sărate, precum și băuturi: apă, ceai, cafea și... vin. Da, vin local (ne aflam – după cum sugerează numele orașului – într-una din cele mai importante regiuni viticole ale insulei), roșu, îmbuteliat în sticle de 750 ml, 2 sortimente – unul sec, altul demi-sec (evident, aveam să ne delectăm cu amândouă în cele 2 seri cât am adăstat pe aici și concluzia a fost: ex-ce-len-te!!). Un motiv în plus de ales Hotel Emblematico San Agustin:P...

Am primit apoi setul de chei, prinse de un breloc – una pentru cameră, alta pentru ușa de la intrarea în hotel și un card magnetic pentru parcare. Domnișoara a zis că e ok unde am lăsat mașina, dar locurile acelea sunt fără plată doar în week-end și între orele 22-8 în zilele săptămânii; hotelul pune însă gratuit la dispoziția clienților săi locuri într-o parcare privată (Parque del Drago), care se află nu departe, aproximativ în spatele primăriei (intrarea se face din Av. De Canaries). Ne-a indicat-o și pe aceasta pe hartă (aveam s-o folosim a doua zi; din dreptul parcării se fac niște scări pe care se coboară, apoi în maxim 100 m se află hotelul nostru). Am plătit cu cardul contravaloarea cazării.

Tânăra noastră gazdă s-a oferit să ne conducă spre camera ce ne fusese alocată. Imediat în spatele micii recepții se face scara de lemn ce urcă la etaj și am fost atenționați să avem grijă la trepte, că sunt un pic mai înalte decât cele obișnuite, scara fiind cea originală. Cu ocazia asta am aflat despre casă că datează din 1736 și a fost locuită de diverse personalități ale orașului. Începutul secolului XXI a prins-o însă într-o stare accentuată de degradare, dar norocul i-a surâs în 2009, când a fost cumpărată de un om de afaceri canarez, care a recondiționat-o, transformând-o în bijuteria prezentă. Dealtfel, aveam să descoperim în orele următoare câteva artefacte vechi, expuse în diverse locuri, în curtea interioară – două mici pietre de moară, o statuetă destul de deteriorată (un Iisus răstignit, crucea s-a pierdut), un olan de teracotă inscripționat cu anul 1736...

Am admirat, în trecere, frumoasa balustradă de lemn, micile zone de socializare decorate cu mobilier de epocă, dispuse din loc în loc, pe palier și pe prima porțiune a culoarului de trecere. Ne-am continuat drumul pe balconul exterior, suspendat deasupra curții interioare; domnișoara ne-a indicat, în stânga, un spațiu comun, destinat relaxării și lecturii (o sumedenie de cărți erau răspândite pe măsuța din mijloc). Din loc în loc sunt amplasate diverse obiecte decorative, precum vase cu flori sau felinare colorate, dar și stingătoare de foc (nah, la atâta lemn!...), iar plafoanele sunt din lemn casetat, cu evidente influențe maure.

Am aflat, de asemenea, că hotelul dispune de numai 8 camere – 7 înșirate pe 2 din laturile patrulaterului ce încadrează patio (celelalte sunt trasformate într-un fel de expoziție de ceramică locală -deosebite exponatele, seara puse frumos în evidență de spoturi luminoase), la a 8-a se ajunge pe niște trepte înguste, fiind situată deasupra zonei comune de socializare, pe latura dinspre stradă.

Am primit camera 7, ultima situată pe palierul în formă de L. Se intră direct din balconul comun, ușa e și ea din lemn. De asemenea, unica fereastră a camerei dă tot spre patio și dinafară se vede foarte frumos perdeaua albă, decorată cu dantelă croșetată manual. Totul miroase a lemn și a flori, susurul fântânii urcă până sus, ciripitul perușilor – e minunat!

Ușa se deschide clasic, cu cheia. Camera are formă relativ pătrată, e destul de spațioasă, apreciez la vreo 20 mp. Podeaua terasei, acoperită cu șipci de lemn lustruit, închis la culoare, se continuă identic pe toată suprafața camerei. O bună parte din suprafață este ocupată de patul matrimonial imens, îmbrăcat în așternuturi din bumbac alb, pe jumătate acoperit cu o cuvertură subțire, tot albă. Salteaua se va dovedi excelentă, am avut la dispoziție 3 perne, cea micuță, decorativă, am exilat-o de la început pe un scaun. Tot peretele din spatele patului e decorat cu un tapet cu flori, iar la vreo 50 cm sub tavan sunt fixate 2 lămpi cu abajur. De-o parte și de alta a patului se găsește câte o noptieră, pe fiecare câte o veioză mică, cu braț mobil, iar pe una din ele o sticlă cu apă potabilă și 2 pahare (aflăm de la gazdă că apa de la robinet nu-i bună de băut în Tenerife). Încastrate în perete, câte 2 rânduri de prize și întrerupătoare.

Sub fereastră este amplasat un fel de scrin cu sertare, o piesă veche (sau cel puțin așa pare), dar bine întreținută; de folosit pe post de suport de bagaje. Pe peretele alăturat, o masă simplă, cu blat de marmură și un scaun, iar deasupra, în colț, TV-ul cu ecran plat (pe care l-am ignorat total). Un pic mai încolo, lângă intrarea în baie, un cuier simplu, cu câteva umerașe agățate; peste el, o mică poliță cu 2 pături de rezervă.

Tavanul camerei nu e plat, ci are formă de arc frânt, executat dintr-o îmbinare măiastră de scânduri. Din centru coboară un frumos candelabru cu 5 brațe.

Baia e de dimensiuni normale, nici mare, nici mică. Podeaua pare a fi acoperită cu un lemn tratat special (sau poate cu gresie care imită lemnul), iar pereții cu faianță albă. Totul strălucește de curățenie și sunt prezente toate piesele necesare: vas de toaletă, chiuvetă, cabină de duș (cu hidromasaj), oglindă, coș de gunoi, uscător de păr. Pe un suport metalic suspendat găsim câte 2 prosoape pentru fiecare, precum și unul de picioare. Drept consumabile, hârtie igienică (plus rezervă), săpun lichid și gel de duș, un suport pentru periuțele de dinți. Ni se recomandă în mod insistent să nu aruncăm hârtia folosită în vasul de toaletă, ci în coșul de gunoi, lucru general valabil pe toată insula (și nu numai; am întâlnit chestia asta în multe din insulele grecești). Chiuveta are spații laterale suficiente pentru depozitarea efectelor personale.

Singura îngrijorare cu care am plecat la drum, referitoare la acest hotel, a fost legată de temperatura ambientală din cameră pe timpul nopții. Cu câteva zile înainte de vacanță, am intrat pe booking să văd dacă au apărut impresii noi și erau vreo 2-3 care menționau că a fost o idee cam rece. Am cântărit toate avantajele oferite de această locație și am decis să păstrez rezervarea; în fond, vom fi plecați mai toată ziua, iar noaptea, dacă vom simți nevoia, ne vom îmbrăca un pic mai gros. Ei bine, n-a fost cazul. Apreciez cam la 22 grade temperatura pe timpul nopții, rezonabilă din punctul nostru de vedere, am dormit excelent înveliți cu pilota uriașă, ușoară și călduroasă.

Micul dejun se servește între 8 și 10, la parter, într-o încăpere lunguță, aflată sub camerele de pe latura stângă, delimitată de patio integral prin ferestre. Oaspeții au la dispoziție mai multe mese de câte 2 locuri, aranjate cu suporturi de farfurii, veselă, câte o lumânărică aprinsă, un bol cu cutiuțe de unt și altul cu 2 feluri de gem. Ne-am bucurat s-o reîntâlnim pe tânăra noastră gazdă din ziua precedentă, la fel de zâmbitoare și volubilă, care imediat ne-a servit cu câte o porție de shake delicios de banane (de fapt, de platano – niște banane mai mici decât cele care se găsesc pe la noi, foarte aromate, ce se cultivă pe toată insula). Am primit apoi, pe rând, mai multe farfurii și boluri cu diverse chestii: felii de șuncă presată și brânză, roșii și castraveți stropiți cu ulei de măsline și ierburi, salată de fructe (portocale și papaya), pâine delicioasă (niște chifle calde cu semințe). Am fost întrebați dacă vrem ouă (n-am vrut) sau iaurt (da!), ceai sau cafea; am ales cafeaua, am primit un recipient cu licoare gata preparată, bunișoară și încă unul mai mic cu lapte.

Separat, pe un suport lateral, se găsea secțiunea de bufet suedez, de unde poți completa cu: pâine toast albă și integrală (e disponibil și un prăjitor), fructe (banane, portocale, mere), 2 tipuri de prăjituri (negresă și plăcintă cu mere), băuturi (apă, suc de portocale), vreo 2-3 feluri de cereale. Tot aici se găsesc șervețele, condimente, veselă de rezervă.

Ne place să ne lălăim cafelele la finalul mesei măcar 10-15 minute și inițial am vrut să ieșim afară, în patio, dar pe urmă am remarcat spațiul de relaxare din capătul sălii – 2 canapele și 2 fotolii de piele dispuse în apropierea unui fals șemineu. Ne-a atras atenția mai ales măsuța încărcată cu cărți, majoritatea „tratate” de călătorie și am răsfoit și noi câteva în următoarele minute. Ce m-a emoționat pe mine cel mai mult a fost o broșură cu fotografii din etapa de dinainte de renovarea casei! E uimitor să vezi ce ruină ajunsese locul ăsta și ce au reușit oamenii ăștia să scoată din ea! Jos pălăria! O lecție la care noi am cam rămas repetenți până acum:(...

***

Hotel Emblematico San Agustin a fost exact ce am sperat și chiar un pic mai mult de atât! A fost un exemplu de istorie și perseverență, a fost o poveste frumoasă, cu parfum de timpuri vechi... Ne-a plăcut să locuim 2 zile în camera amenajată în stil tradițional canarez, să admirăm micile exponate presărate peste tot, dar mai ales să ne încheiem serile în fața câte unui pahar de vin, la o măsuță ascunsă de ferigile uriașe, ascultând susurul fântânii... A propos de fântână, am uitat să vă spun că ea centrează un mic heleșteu în care înoată peștișori... În vecinătate, dintr-un copac ciudat, se scutură pe jos, din când în când, niște flori minunate ce aduc cu trandafirii; gadza noastră ne-a spus că se numesc camelii. Am citit despre ele prin romane, dar cred că e pentru prima dată în viață când am văzut cu adevărat cum arată... Și mi-a plăcut că florile căzute erau strânse și aranjate frumos într-un bol de sticlă, pe marginea bazinului cu pești... Un gest romantic care m-a înduioșat; probabil cea mai puternică amintire pe care o voi păstra despre hotelul ăsta...

---

VIZUALIZĂRI: 730 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI