GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Doritorii de soare și distracție care au de gând să viziteze litoralul Mării Negre trebuie să se grăbească pentru că va seca în viitorul apropiat.
Cauza probabilă este încălzirea globală, fenomenul va fi brusc iar oficialii ministerului mediului au hotărât deja achiziția unor hale frigorifice pentru depozitarea peștelui rămas pe fundul mării. Toate pescadoarele lucreaza non-stop.
Cetățenii României nu consideră o tragedie dispariția Mării Negre, preferând in continuare stațiunile din Bulgaria unde au de gând să meargă și dupa secarea Mării Negre.
Ha, ha, ha-În următorul articol voi descrie un loc de cazare din Albena mediu-zic eu, în cel mai serios mod posibil, fără glume, fără bancuri, exact despre ce am găsit cu părțile pozitive și părțile negative- și îmi asum riscul că probabil voi fi considerat de unii cititori, bulgar cu acte în regulă la sud de Dunăre.
Albena-această stațiune cu nume de personaj din imaginația scriitorului bulgar Iordan Iovkov (1880-1937) s-a dezvoltat după anii 60 atunci cănd s-a descoperit acest loc superb lângă rezervația naturală Baltata (vezi impresii) neatins de om încă. Descoperind potențialul turistic enorm s-a început construcția stațiunii după standardele de atunci. Totuși nu au fost standarde proaste, majoritatea hotelurilor sînt construite în stil arhitectural terasă așa că fiecare cameră va beneficia de soare maxim de ore, iar majoritatea au vedere la mare. Așa a fost construit și hotelul Elitsa despre care voi scrie în următoarele rânduri.
Despre stațiune în general am scris aici: vezi impresii
Accesul la stațiune și hotel
Stațiunea la care se ajunge pe drumul european E87, se află la o distanță de 130 km de Constanța. Ajungând în dreptul stațiunii la un sens giratoriu imens vom folosi a doua ieșire (prima spre Varna și a treia spre Balcic). Urmeaza imediat bariera principală care se deschide doar dacă apăsăm pe un buton și extragem biletul de parcare din automat care trebuie achitat și păstrat până la părăsirea Albenei. Nu am observat nume de străzi nicăieri nici pe teren nici pe hartă așa că vom urma indicatoarele pe care se află numele hotelurilor. Coborând pe strada principală până aproape de Hotel Dobrudja (ca și reper cel mai înalt din Albena) găsim indicatorul hotelului Elitsa, prima la dreapta și pe urmă la stânga până ajungem pe aproape de plajă acolo unde se află cele 6 hoteluri amplasate direct pe plajă între rezervația Baltata și Marea Neagră Boryana, Nona, Elitsa, Mura, Slavuna, Gergana. Circulând pe acest drum la prima barieră secundară am ajuns la destinație.
Aventura parcării
Din acest an parcarea a devenit o grijă în plus în Albena mai ales turiștilor care sînt cazați după barierele secundare. Costul parcării generaleîn stațiune a crescut de la 6 la 10 leva (24 ron) iar după barierele secundare 10 leva pe zi. Avantajați sînt turiștii cazați la hotelurile înainte de barierele secundare dar totodată și dezavantajați din cauza celor care nu mai vor să plătească suplimentar și aglomerează parcările (care oricum erau deja aglomerate) La câți plătesc 10 leva pe zi se vede după locurile ocupate, nici măcar 25%. Dar și cei care plătesc 10 leva pe zi și sint cazați la hotel Gergana vor avea o surpriză, încă o barieră și accesul complet interzis. Motivul oficial bineînțeles ecologic, limitarea traficului având rezervația aproape. Realitatea? Multă vreme Albena avea cel mai mic tarif la parcare/sejur adica 5 leva, acum vor și ei să ajusteze.
Personal am parcat înainte de barieră, am găsit un loc superb sub copacii rezervației, iar de acolo până la intrarea hotelului 2 minute de cărat puținele bagaje pe care le-am avut.
Cunoștință cu doamna de la recepție
Aleea din stradă până la intrare străbate o mică zonă verde pe care s-au plantat arbuști și flori, destul de îngrijit. De fapt este singura zonă îngrijită din jurul Elista în rest doar nisip, buruieni și un pic de gazon cu flori de piatră lângă piscină. La intrare tronează un aparat de mâncat banii turiștilor adică un automat din care cu ceva îndemânare contra 1 leva poți extrage o jucărie de pluș.
Doamna de la recepție a rămas zâmbitoare și după ce i-am dat actele de identitate (în care de regulă nu pun niciodată atenție) și a aflat că sîntem români. A rămas la fel de zâmbitoare și a început să explice despre toate facilitățile începând cu hotelul, stațiunea și excursiile pe care se pot face de aici. Știa 3 limbi, rusă, engleză și germană. Zona de recepție este mobilată cu fotolii și măsuțe, recepția în sine, încăperea cu seifurile (contra cost), vitrinele cu icoanele care sînt de vânzare și se gasesc în fiecare hotel de acolo, rafturile cu pliante turistice, cataloagele diferitelor agenții de turism, carți și reviste de citit și panourile de pe pereți pe care sînt afișate tot felul de informații, reclame, excuraii opționale, etc. De la recepție la stânga se ajunge in Lobby Bar și ieșire spre restaurant, casa scarilor și holurile de la nivelul 1. Lifturile sînt 3 la număr, 2 pentru turiști și unul pentru personal. Timpul de așteptare pentru lift a fost mediu, primind camera la etajul 9 am folosit liftul în sus, iar în jos scările.
Semnalul WIFI în recepție este bun, dovada este mulțimea adunată seara cu diverse dispozitive de consumat trafic de internet.
Așa stele-așa cameră
Cea mai mică cameră până acum în Albena, asta a fost prima impresie, pentru 2 adulți+ 1 copil cam strâmt. După estimarea personală camera are 3x4 m deci 12mp, holul 2x1,5m, baia 2x1,5m, iar balconul 3x1,2 m. Total 21,6 mp.
Dotarea camerei: 2 paturi simple plus un fotoliu care noaptea devine patul copilului, noptierele aferente, birou cu oglindă, sertare cu diferite locuri de depozitare, dulap dublu mare pe hol, mobilier de plastic pe balcon fără uscător (doar o sfoară), în baie duș cu ușă glisantă, wc, chiuvetă cu rafturi, priză și uscător de păr, consumabile contând în săpun solid mic, sampoane, hârtie. Aerul condiționat a funcționat foarte bine, iar televizorul led avea 94 cm, cam mare pentru cameră dar numai bun în loc de monitor având intrări de HDMI și VGA, programele ne vizionănd fiind numai bulgărești, nemțești și 1 romănesc (dar multe în calitate HD). Tîmplăria este compusă din uși de lemn din anii 90, și ferestre cu ușă termopan mai noi, inclusiv ușă glisantă cu plasă de țânțari
Curățenia camerei : Prosoapele au fost schimbate zilnic, consumabilele la fel. Măturatul și spălatul se realiza tot o dată pe zi dar fără intervenție sub pat și balcon, fără șters praf (era mult praf în cameră)
Peisajul văzut din cameră este deosebită, piscina hotelului și marea în prim plan, a fost foarte plăcut să aud zgomotul valurilor și cu ușa închisă.
WIFI în camere este doar contra cost, personal am folosit resursele naționale proprii de date (care de la 01.06.2017 se pot consuma în statele mebre UE) dar semnalul 3G (4G n-am mâncat pe acolo) lasă de dorit. În cameră în afară de informații privind programul meselor, serviciilor, regulamentului interior, am gasit un pliant care ne demonstrează în premieră că Albena se află pe drumul cel bun adică verde (din punct de vedere ecologic) prin limitarea traficului (descris mai sus) folosirea energiei solare la apă caldă și iluminație, folosirea de legume și fructe ecologice (cca 50%) în restaurante.
Siguranța în camere și parcări
Nicăieri în lume nici un hotel nu garantează securitatea bunurilor personale, fie acte, fie bani, fie bijuterii. Pentru asta s-a inventat seiful pentru asta trebuie plătit. Personal neavând aproape nimic de valoare documentele lasând la recepție, iar puținii bani ii aveam la noi, așa am scăpat și de acest capitol. Cât despre siguranța masinii nu cred că sînt prea mulți amatori de sustras o mașină aproape fără valoare. În rest infracțiuni se fac ca peste tot în lume, nu există siguranță absolută.
Însfârșit despre mâncare
Poate mi-e foame de am început așa, sînt două locuri unde se poate mânca la Elitsa, restaurantul principal și snack barul. Practic se poate începe de la 7.30 și termina la 21.00. Programul de altfel este mic dejun 7.30-10.00, prânz 12.30-14.00, cină 18.30-21.00, snack bar 11.00-16.00. Sînt conștient de faptul că mulți au criticat și vor critica meniul dar asta este, am scăpat și în acest an și nu s- a inbolnăvit nimeni de la mâncare. Diversitatea era mare și pentru toate gusturile.
Micul dejun:
Cafea, ceai, lapte diferite feluri se ia de la dozator, nici nu critic nici nu laud, este la fel ca la orice automat de cafea dintr-o firmă din Romănia. Din două automate de suc se poate consuma lichide carbogazoase și necarbogazoase, unele au și pulpă de fruct, bune la gust, sucul de mere este promovat ca și proaspăt și natural. O altă zonă este destinată cerealelor, unde se mai găsesc 2 recipienți cu lapte, cornuri, cornulete, fursecuri. Felurile principale calde și reci la mic dejun (trei zone diferite) constă în ou formă ochiuri, papară și fierte, cârnăciori, cârnați, cremvurști, salam, șuncă, cașcaval, brânză feta, pește, măsline, unt, gem, miere, nutella, salate diferite, legume diferite, fructe diferite (mere, pere, vișine, cireșe, prune, portocale, lamâi, caise, piersici, pepene verde, pepene galben), cozonac, prăjitură, produse de patiserie foarte bune. Săm-i spuneți sincer: cine manâncă acasă așa un mic dejun?
Prânzul:
La capitolul băuturi (în afara de cele de la bar) se găsesc toate pe care le-am descris la micul dejun în plus de asta butoiașele simpatice de vin care acopera dozatorul de vin de calitate medie roșu, alb și rose.
Nici o masă fără zeamă: cel puțin la mine atât la prânz cât și seara am servit câte o căniță alegând din cele doua cazane, susțin că au fost foarte bune. Am avut de legume, cu perișoare, cu carne, cu pește, cu ciuperci. Lângă ciorbe se află diferite condimente, pâine prăjită tăiată mărunt, smântână, etc.
Cine vrea și antreu poate să aleagă din zecile de salate (care se pot considera foarte bine și fel doi) plus mâncare rece (salamuri, mezeluri, brânzeturi) ca la mic dejun. Felurile principale au ca bază pește (nu lipsea nici o dată), pui, porc și miel (nu era în fiecare zi) în diferite forme acestea fiind de exemplu șnițele, piftele, tocană, prăjite, la grătar (este un grill afară), fierte, etc. Leguminoasele de toate felurile (bulgarii sînt renumiți pentru agricultură) ne fac cu ochiul după vitrină nouă și vegetarienilor. Nu lipsesc nici fructele de la nici o masă, iar prăjiturile și torturile observ prima dată în Albena că nu sînt din același conținut.
Cina și masa între mese:
Cina-idem prânzul, nu are rost s-o descriu, iar la snack barul de la piscină cine nu s-a săturat de mâncarea descrisă mai sus mai poate servi pizza și niște sandvișuri, fursecuri. Și nu erau puțini care făceau acest lucru în special copii care mai săreau câte o masă ca să poate să mănânce pizza. O singură dată am consumat și eu, este comestibilă. Serviciile la restaurant le pot considera rezonabile, nu am stat la coadă niciodată (poate am stat să gândesc ce să aleg), iar personalul și așa slab plătit și slab instruit a făcut ce a putut, aici vorbesc despre personalul care debarasează mesele, bucătarii sigur au mai multă școală.
Cinele tematice
Am avut o seară cu o cină bulgărească și una pescărească. La cea bulgărească la ușa restaurantului ne așteptau cu rachia și cozonac, decorul din interior era schimbat iar la felurile de măncare predominau cele tradiționale bulgărești. Aici am văzut coadă la friptura de porc și ciolan. Dar a ajuns la toată lumea care a vrut. În seara cu peștele un crap imens era tăiat și servit turiștilor, din nou coadă. Dar după crap a urmat alt crap și nimeni n-a rămas fără. În seara respectivă erau multe preparate din pește și fructe de mare.
Trebuie să mai și bem ceva
Sînt trei locuri de băut la Elitsa, barul de la recepție, barul de la piscină și barul de la plajă. Programul lor este diferit dacă deschiderea este în jurul orelor 11.00, barul de la piscină inchide prima 18.00, iar celelalte doua la 22.00 (pentru AI, contra cost mai funcționează o oră) Tăriile așa cum știe majoritate sînt slabe. Recomand totuși in continuare rachia bulgărească are ceva grade în plus față de restul (vodca, ouzo, brandy, lichior) Berea cred că nu are mai mult de 3 grade, Kamenitza, dar e bună rece în loc de apă. Mai e cafea, suc, apă, înghețată. Un minus ar fi că restaurantul nu are bar propriu, asta înseamnă că înainte de masă tăriile necesare le duceam în mână de la lobby bar sau de la beach bar în funcție de care era mai aproape de masa noastră.
Am mâncat, am băut să vină distracția
Plaja și marea
Plaja și marea în Albena întotdeauna este de nota 10. Nisipul, apa decorată cu steagul albastru, sezloangele așezate matematic (saltele pentru șezlong contra cost) este punctul forte al stațiunii indiferent dacă omul a fost mulțumit de cazare și masă sau nu. Numărul șezloangelor este calculat dar unii turiști strică rânduiala, ori își ia mai multe decăt are dreptul (2 pe cameră) ori le ia din răndul de la spate și îl cară în față. Cu toate astea de și ajuns întotdeauna pe la 9.00 niciodată nu am rămas fără.
Piscina
Este doar una singură dar încăpătoare, zona de copii cu apa mai mică este separată. Barul tronează în mijlocul piscinei și se ajunge pe un pod acolo. Un mic minus aici este că dușul este amenajat în partea opusă și nu acolo de unde vii de pe plajă, astfel mulți turiști omit să se mai spele de nisip și intră in piscină. Așa am vazut cum se adună nisipul iar nenea salvamar de piscină seară de seară curăță fundul bazinului de nisip. Muzica atăt la piscină cât și la beach bar a fost plâcută.
Animația
Le dau o notă medie, se organizează gimnastică în apă, volei de apă, gimnastică afară, darts, masă tenis, baschet și alte jocuri necunoscute de mine. Cei mici au o încăpere separată un fel de grădiniță.
Ce se mai poate face în Albena?
Dacă ne-am săturat să stăm în preajma hotelului, putem face o plimbare în stațiune fie pe jos, sau cu bicicletele pentru una, doua sau patru persoane, mașinuțele electrice. Albena Aqua Parc este renumit pentru diversitatea topoganelor, merită o vizită și acolo. Sau mai bine călărim pe malul mării? Este posibil și așa ceva. Distracțiile pe apa (Skijet, parasailing, hidrobiciletă, surf, plimbare cu barca/vaporașul, banana, crazy shark, etc) le-am descris aici imediat după ce am experimentat și eu parasailingul. Sînteți amatori de scufundări? În Albena se poate. Recomand o plimbare în zona comercială din centru seara, este perioada cea mai animată a zilei. Se poate face shopping, putem vizita parcurile de distracții, sau doar să ne plimbăm și să ne amestecăm în mulțime.
Putem sa luăm masa la una din terasele/restaurantele cu tot felul de bunătăți contra cost sau folosind Dine Around, ce înseamnă asta? Renunți să mănânci la Elitsa și alegi un prânz sau o cină la Ciel Bleu. Kaliopa, Tex Mex, Ti Amo, etc. Cu o rezervare prealabilă se poate. Din păcate în acest an nu am mai reușit au fost rezervate deja toate. O experiență de acest gen de anul trecut poate fi util, impresiile aici
Ce putem face in afara Albenei?
Avem un sejur mai lung, ne-am plictisit puțin de Albena? Nici o problemă, sint destule de văzut. Dacă avem mașină și mai bine, dacă nu avem sînt excursii organizate sau transportul în comun (acesta din urmă mai ieftin) Recomand în primul rănd vizitarea Balcicului (vezi impresii) Puțin mai departe se află Capul Kaliakra (vezi impresii) sau la 30 de km Varna (vezi impresii). Și asta nu este tot, există pe AFA sute de impresii despre împrejurimile Albenei.
Cam astea ar fi impresiile despre Elitsa Albena, rog acest video la început, mulțumesc.
Trimis de AZE in 13.07.17 01:13:24
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.36000000 N, 28.07888900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@AZE:
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@AZE: pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".
S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).
În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).
@AZE: Eu sunt fan Albena și citesc cu mare drag orice articol despre aceasta stațiune. Noi am fost de 7 ori in Albena și la același hotel Ralitsa Aqua Club asta deoarece suntem a-mi amatori de verdeața decât de plaja și bine-nțeles ca Aqua parc in ultimele 2 sejururi acolo a fost și un factor decizional.
Este o stațiune de familiști, o stațiune dar care mi-a fost tare draga. Despre masa constat ca este cam la fel in toate hotelurile și nu pot sa nu ma amuz la ceea ce spuneai despre copiii care săreau câte o masa de dragul pizzei. Băieții mei după ce terminau de mâncat la restaurant se opreau și la o pizza in drum spre piscina, doar pentru ca le plăcea și nu ca le-ar mai fi fost foame ????.
Iar distracțiile de pe plaja, parasailing și skijet le-au încercat cu mare placere și ei.
Iar plimbarea de seara prin târg era deja de la sine înțeles.
Felicitări pentru articol, votat cu are drag.
@AZE: Păi nu mă mai joc, tu de două ori la mare şi alţii deloc...
Adică după ce ai văzut Costineştul prima data şi te-ai plimbat pe Litoralul nostru, aţi dat o fugă şi pe Litoralul Bulgăresc. Adică ce fugă, un serjur complet...
Am văzut Albena doar în plimbare acum ceva ani şi chiar am avut probleme cu barierele, cu parcarea...
Pozele făcute de la înălţime sunt din balconul camerei? Foarte tare.
Concluzia... a fost bine şi la bulgari.
Felicitări şi pentru acest sejur la înălţime.
@AZE: Și io-s fan Albena, și eu te felicit c-ai văzut marea de două ori. Unii de tot, alții deloc! Așa-i în tenis! Să vă fie de bine! Mă bucur sincer pentru voi.
M-au amețit atâtea bariere! Ultimul hotel până la care se poate intra este Mura? În partea cealaltă, spre Lagune sunt bariere? Lângă Boriana era un crânguleț. Se mai poate parca acolo?
Ooo, dar câte întrebări mai am!
Văd că prea multe la cazare și mâncare!
Nici noi nu lăsăm bacșișuri la recepție. La plecare, dacă ne-a plăcut curățenia, lăsăm 2-3 leva pe pat și cam tot așa la bar.
@mishu: Multumesc
Ai dreptate cand scrii ca mancarea este la fel in toate hotelurile. Poate iti aduci aminte ca ori intr-un articol ori intr-un ecou am povestit ca toata Albena este aprovizionata cu alimente de un singur/singuri furnizori.
Aici pot sa precizez ca difera doar bucatarul poate unul nu are experienta si iasa un dezastru, altul este mai bun iar restaurantul de la hotelul respectiv va fi laudat.
Dar mai conteaza si restul de personal auxiliar cei care depoziteaza/manipuleaza alimentele, si aici se poate gresi.
Personal ma intereseaza si pe mine orice articol/review despre Albena.
O vara placuta in continuare
@ANILU: Multumesc
Pai eu fac in fiecare an asa, combin un sejur standard de 7 zile cu o prelungire de 3/4 nopti pe litoralul romanesc. Asa ca copilul sa simta ca a fost la mare, 7 zile sint prea putin intr-un an iar distanta de la Sibiu nu este nici cea mai scurta sa vin de cateva ori vara.
Acum 2 ani am facut o super-combinatie, venind din Grecia am stat si in Bulgaria, am vizitat cate ceva a urmat litoralul romanesc si am terminat cu vizita in delta. Ideea mi-a venit pe drum cazarile le-am rezervat tot de pe drum si pana la urma prelungirea respectiva incluzand costurile suplimentare cu benzina, cazarea si masa nici nu a fost prea mult, rezultatul: am vazut de 2 ori mai multe decat daca veneam direct acasa pe cel mai scurt drum.
Pozele care se vad de sus sint din balconul camerei de la etajul 9, iar pozele de la mare inaltime din parasuta (parasailing) anul trecut.
O vara faina iti doresc
@Zoazore: Multumesc
Este o statiune acceptabila si la distanta mica de Romania.
Este o prima bariera la Elitsa pe urma a doua (fara acces pentru turisti) la Mura. Am vazut si inainte de Lagune bariera si bineinteles o parcare imensa aproape toata goala. Ca soferii sint inventivi si gasesc oriunde locuri decat sa dea 24 lei pe zi. Pe banii aia mai bine se distreaza. ESte de exemplu drumul de legatura care trece prin padurea Baltata. Este aproape plina de masini atat in stanga cat si dreapta drumului, pe sub copaci.
Probabil mai sint si alte bariere dar in acest an in principiu plimbarile mele sau rezumat la traseele hotel-plaja-piscina-retur-restaurant-bar1-bar2-bar3-retur asta in mare parte a timpului...
@AZE: De unde rezulta ca Mura-Slavuna-Gergana sunt in "zona verde" sau pietonala! Aha, multumesc mult.
Salut! Care e pretul pentru inchirierea unei saltele? Multumesc!
@icordoneanu:
”Care e pretul pentru inchirierea unei saltele?
Salteluţele costă 2 leva bucata pe zi, însă închirierea acestora nu este obligatorie.
Un prosop de plajă gros, de bună calitate, poate suplini lipsa saltelei de pe şezlong.
@nicole33: Am uitat sa intreb si despre umbrele... sunt cat de cat mari sau va fi nevoie sa ne dam dupa ele?
Multumesc pentru raspuns!
@icordoneanu:
”Am uitat sa intreb si despre umbrele... sunt cat de cat mari sau va fi nevoie sa ne dam dupa ele?
Umbrelele nu sunt mari. Dacă vrei să stai tot timpul la umbră, va trebui să cam te plimbi cu şezlongul în jurul umbrelei după cum se mişcă soarele .
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Un sejur ratat complet — scris în 02.09.22 de Ion Olteanu din BUCUREșTI - nu recomandă
- Aug.2019 Din nou la Elitsa — scris în 07.09.19 de Florin 78 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 O vacanță reușită — scris în 04.08.19 de LEONELU din CâMPULUNG [AG] - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Elitsa sau 'cum să ai cel mai urât concediu' — scris în 27.06.19 de ale.tabacaru din BUCUREşTI - nu recomandă
- Aug.2018 O vacanţă plăcută — scris în 27.08.18 de Florin 78 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Jale mare — scris în 23.08.18 de cataianis* din BACAU - nu recomandă
- Aug.2018 Teapa mare — scris în 05.08.18 de Lauben din TâRGOVIşTE [TM] - nu recomandă