GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ales Elena Studios (de fapt, pensiunea Elena - Kalithea), prin booking, în urma impresiilor bune ale foștilor turiști, dar și pentru piscină. Proprietarii sunt familia Anagnostou (Nikolas si copii sai), foarte amabili și primitori. Deoarece le-am transmis prea târziu că vrem un pat suplimentar, în primele două zile ne-au dat o cameră mai mică, cu pat dublu, în care au pus un pat pliant. Apoi ne-am mutat în camera vecină, tot la etajul 2 (ultimul), mai spațioasă și cu un fotoliu pat foarte comod. Toate camerele au chicinetă cu frigider mic, plită cu 2 ochiuri și toate ustensilele de gătit. Nu am verificat ce lipsea, deoarece noi nu am gătit în cameră.
Obloanele de lemn de la ușa de terasă erau perfecte pentru a ține răcoare și umbră. AC l-am folosit ocazional, în special seara cât timp ieșeam la cină în oraș. Temperatura nu a depășit 30 grade niciodată, însă soarele era foarte puternic între ora 12 și 17. Ardea pur și simplu, parcă printr-o lupă. AC merge foarte bine, se oprește când atinge temperatura reglată și nu bate pe paturi, fiind așezat lângă ușa de la teresă.
Paturile și perinile sunt foarte comode și plăcute la dormit. În baie există doar săpun solid, 3 prosoape mari și 3 mici. Cada de duș nu are perdea. Apa caldă și rece are presiune, dar e un pic mai dificil de reglat temperatura la duș.
Se face curățenie în fiecare zi, în cameră și pe terasă. Terasa este foarte spațioasă, fiind comună camerelor de la etaj. Sunt despărțite de pereți scurți, oferind o priveliște frumoasă spre mare și spre port, exact la locul unde ajung ferry-boat-urile. Pe terasă aveți o masă de plastic cu 2-3 scaune.
Camerele sunt orientate spre răsărit și spre mare. Soarele scaldă terasa de la ora 7-8 până spre prânz. Seara se văd vapoarele luminate care intră în port.
Pensiunea e localizată în partea de sus a orașului Patitiri, după Primărie și școala generală. Nu are parcare proprie, se parchează pe stradă, pe o singură parte, fiind destul de îngustă. Nu am avut probleme cu găsirea unui loc, chiar dacă era mai sus sau mai jos de pensiune. Cei mai enervanți erau cei cu scutere și motorete, care parcau perpendicular pe axul străzii, și uneori ocupau mai multe locuri de mașini.
Piscina se curăță în fiecare dimineată de către Nikolas, are câteva șezlonguri și umbrele, niciodată ocupate mai mult de 2. Are adâncime crescătoare, de la 1,50 m la 1,80 m și e suficient de lungă pentru câteva ture de înot.
Prețul pe noapte a fost de 50 euro camera, plus 5 euro / noapte patul suplimentar. Am plătit cu cardul. Există Wi-Fi gratuit care merge foarte bine la piscină, ceva mai slab în cameră.
Trimis de dognean in 07.08.16 13:11:57
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dognean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 39.14422200 N, 23.86749300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.
-
Mutat în rubrica "Elena Studios [Patitirion], ALONISSOS" (nou-creată pe sait)
-
rog aruncă o privire peste următorul link amfostacolo.ro/src_google ... p.php?hid=20705.
- - dacă click simplu nu funcţionează: fă click-dreapta pe acel loc, apoi alege, din meniul ce va apărea, "Ce se află aici" ("What s here? ")
@webmasterX - Este undeva mai sus, lângă Ikion si Kalithea. Pe harta din satelit se vede bine și piscina.
@dognean - adică aici? goo.gl/maps/C8nmm7Qpz3D2
Da cum îi ''zice'' până la urma ? KALLITHEA & ELENA PENSION asta este ? alonissos.gr/en/accommoda ... na-pension.html
@webmaster26 - Da, asta este.
@dognean - Multumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite, inclusiv pozele lamuritoare.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)