GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cu cateva zile inainte de a pleca in concediu spre Thassos, m-am gandit ca n-ar strica sa vizitam si Kavala, ceea ce presupunea sa plecam cu o zi mai repede spre Grecia.
Asta se intampla chiar in week-endul de Rusalii si nu am reusit sa mai gasim camere libere la hotelurile bine cotate, ne ramanea sa vizitam Kavala cazandu-ne in Keramoti, dar si aici ne-am lovit de aceeasi problema: Aphroditi, Electra si inca unul erau deja pe sold out.Asa ca am ajuns la Elena.
Am stat intr-un apartament, vorba vine, o camera mai lunga impartita in doua printr-o usa culisanta; in fiecare camera se afla cate doua paturi single lipite, foarte incomode din cauza saltelelor tari si inconfortabile.
Baia foarte mica, cat una de avion la care mai adaugati imaginativ o cadita de dus si aveti baia de la Elena. Deranjant a fost faptul ca la chiuveta curgea doar apa rece si asta printr-un robinet aflat la distanta foarte mare de chiuveta, iar rezultatul il banuiti singuri- ca sa ma spal pe fata sau pe dinti intram in baie doar in prosop pentru ca stropeala era garantata. Si la baie era tot o usa culisanta care nu izola fonic absolut deloc, de fapt si fereastra de la camera era o gluma proasta, doua geamuri ca la vitrina, culisante si astea, care se puteau deschide si din afara; de fapt chiar totul aici mi s-a parut facut la mare economie si zgarcenie de un mester foarte nepriceput cel mai mult m-a deranjat asa zisa curatenie facuta doar de ochii soacrei; mi-a fost sila sa ating masa de langa chicineta si chiuveta care pareau slinoase. Pe chiuveta am gasit un burete folosit si un pic de detergent de vase ramas de la precedentii turisti.
Cireasa de pe tort a fost lenjeria de pat care avea urme de murdarie si par.Am chemat-o pe Elena si am rugat s-o schimbe, culmea tot ea a fost cea jignita, dar a schimbat-o.
Am vrut sa plecam si sa cautam altceva, dar deja copilul meu era o bomba cu ceas din cauza oboselii si putea izbucni in orice moment intr-o criza de plans, asa ca am ramas.
Total gresit, mai bine cautam altceva decat sa-mi vad copilul dimineata plin de bube mari si rosii pe picioare si pe spate si nu erau de la tantari, pentru ca in Grecia s-a intamplat minunea ca statul grec sa protejeze nu doar mediul ci si oamenii, asa ca au stropit impotriva tantarilor, in doua saptamani in Thassos nu am auzit bazait de tantar.
A doua zi cand am plecat, Elena ne-a imbratisat cu zambetul pana la urechi, iar cand am deschis email-ul ne trimisese mesaj cu multumiri ca ne-am petrecut vacanta la ei.
In fine, mie chestia asta mi s-a parut ca niste bomboane amare, preferam sa gasesc in primul rand curatenie.
Asa ca, dragii mei, inca o data mi s-a confirmat ca suntem atat de diferiti si de subiectivi in aprecierea realitatii.
Trimis de dianabzs in 16.06.15 17:50:35
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dianabzs); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 40.85567200 N, 24.69851100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
Multumim pentru relatarea si atentionarea necesara, e foarte neplacut sa gasesti asemenea locuri de cazare. Din fericire noi am patit asta inainte de a rezerva si am plecat in cautarea altui hotel mai curat. Succes si vacante cat mai frumoase.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2014 Un sejur linistit la Elena Apartments din Keramoti — scris în 26.08.14 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 O noapte la 'Elena' - Keramoti — scris în 06.08.13 de andrei.rafoiu din ROMâNEşTI [PH] - RECOMANDĂ