GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un loc absolut minunat, cea mai buna alegere de pana acum, in Turcia. (dupa prima vacanta am zis ca nu mai revin in Turcia, dar am mai fost intre timp si la fostul Amara, unde, de asemenea, mi-a placut foarte mult).
Rasfat ar fi cuvantul potrivit pentru cum sunt tratati turistii la Ela Quality.
Fara sa conteze din ce tara provin, ca-n alte resorturi. n-a existat ceva pe perioada sejurului de care sa pot spune ca n-am fost incantati.
-angajati zambitori, amabili, care rezolvau imediat orice problema, vorbitori de engleza macar nivel de baza
-locul, extrem de frumos, bine ingrijit, curat
-camere mari, curate, luminoase, prin care trecea camerista de doua ori pe zi; dimineata sa schimbe prosoape, sa faca paturi sau sa aseze toate lucrurile in ordine, iar seara sa-ti pregateasca patul pentru somn, sa traga draperiile, sa mai schimbe niste prosoape-daca era cazul sau sa mai impacheteze ceva haine aruncate in graba pe pat
-piscine imense, curate, cu entertaineri care-ti faceau program toata ziua daca aveai chef de jocuri si dansuri in apa; toboganele cu apa, si ele foarte dragute
-miniclubul, de vis
-spectacole bune si petreceri pe ponton
-mancare, pentru toate gusturile, cu fructe de mare, peste si dulciuri tradintionale in fiecare zi
-servire rapida la orice; mici cozi la gheozleme
-cafea buna (pentru cei care ati mai fost in Turcia, stiti ca servesc o cafea foooarte proasta in cele mai multe locuri)
daca aveti intrebari, cu drag va raspund
Trimis de ralluca in 25.07.15 23:30:30
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Lara, Side, Belek
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ralluca); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.85472200 N, 31.04194400 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii de pe acolo ar fi mai mult decât bine-venite... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=7
@ralluca - cafeaua si inghetata sunt intr-adevar TURKISH? ca espresso, algida sau aloma gasim oriunde...
@bullet123 - 1700 euro, un adult si un copil, cu avion, transfer la hotel si asigurari
@ralluca - Buna ziua!
As dori sa stiu daca au piscina pt. copii mici si daca aceasta este si cu topogane sau alte "jucari" (copiii mei au 3 ani si 5 ani).
Multumesc!
@monikatib - au o piscina foarte frumos amenajata pentru copii mici, cu foarte multe jucarii, ciupercute care stropesc, tobogane si umbra
Multumesc!
Avem pe lista cateva hoteluri si nu stim ce sa alegem.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 O vacanță frumoasă — scris în 26.07.24 de Raluk0207 din BACAU - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Cea mai frumoasa vacanta petrecuta vreodata — scris în 24.08.22 de roninica din TURDA - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Vacanta in pandemie — scris în 19.11.21 de lmocanu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 #elaresort a treia oara — scris în 20.09.19 de ddlevent din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 O vacanță frumoasa... dar incompletă! Agenţia stie de ce!!! — scris în 21.07.18 de elsa din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Aveţi copii? Mergeţi fără griji la Ela Quality — scris în 06.09.17 de aurel34 din IAșI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Concediu placut — scris în 01.09.17 de tm-tc din - - RECOMANDĂ