Lungul drum al autocarului spre Thassos

TIPĂREȘTE

Vineri, 10 septembrie, ziua plecarii in Grecia, a inceput pentru mine la…1 dimineata, cand inchisesem calculatorul, revazand, a cata oara, site-ul studioului unde urma sa ne cazam in Thassos, spunandu-i “kalinihta” Ilenei si ducandu-ma fericita la culcare, visand la mare, soare, tzatzichi si masline!

M-am trezit dupa cateva ore, alergand intre o treaba casnica, fuga la piata si ultima periuta de dinti aruncata in troller.

Cand am ales sa plecam in Grecia, am avut o mare dilema: cu masina noastra sau cu autocarul? In afara de drumurile din tara si Bulgaria, nu ne putem lauda cu distante foarte lungi parcurse, asa ca am plecat si noi urechea la “ experti” in ale calatoriei, care ne-au sfatuit sa nu care cumva sa mergem cu masina pe strazile inguste al Thassos-ului, vai, ca o zgariem, ca uite cutarescu ce a patit, si noi, ne-am lasat dusi cu zaharelul de cei care tot anul stau la volan, si in concediu vor si ei sa se odihneasca!

Dupa ce s-a hotarat: Flipper ramane in parcare (alias Ford-ul albastru din dotare!), singura mare problema erau acum bagajele. Sotul: “vezi, draga, sa nu iei bagaje multe, ca nu suntem numai noi in autocar! “ “Nuuuuu, dragul meu, un troller mare, unul al fetitei, si cate un rucsacel, de persoana, plus 2 gentute”. Ce, sunt multe? Ma gandeam insa cu groaza unde ne-o lasa autocarul, om avea de mers pe jos, . Chiar, la asta nu ma gandisem cand indesasem si haine subtiri, dar si groase (cu multe m-am intors nedesfacute, pentru ca ziua eram la plaja si seara era frig de maneca scurta!).

In fine, umplem taxi-ul cu bagaje, ajungem in parcarea fostului restaurant “Cina”, ca vantul (nu ala arestat!) si ca gandul (nu cotidianul!) ochim autocarul –stiam numarul de la agentie-, este albastru, culoarea mea preferata. Suntem intrebati de ghida unde este cazarea noastra, in functie de asta punandu-ne bagajele. Totul este ordonat, avem locuri in autocar conform inscrierii cand am cumparat biletele. Facem prezentarile, suntem anuntati de traseu: Bucuresti-Giurgiu-Ruse-Sofia-Kulata-Promahonas-Keramoti, precum si de faptul ca, conform legislatiei in vigoare, autocarul va opri din 3 in 3 ore, pentru un suc, cafea si alte necesitati. Ileana cu Gloria, fetita ei, stau pe bancheta2, pe partea dreapta, in spatele ghidei, iar noi, stam pe partea soferului, sotul, in fata mea cu o doamna, noi, in spatele lui, a 4-a bancheta. Nu prea pot sa-mi fac bezele cu Ileana, asta e! Facem prezenta, 2 persoane lipsesc, este libera bancheta din spate (ii pun gand rau sa stau eu mai tarziu cu fii-mea) si pornim la drum…Suntem informati ca nu avem voie sa consumam bauturi alcoolice in masina, nici mancare, exceptie facand copiii si cei bolnavi de diabet. In dreapta noastra avem o baba-sta chiar in spatele Ilenei-, cu tot respectul pentru varsta inaintata, din Israel, care a rontait tot drumul si la dus si la intors, eu dadeam sigur in diabet daca mancam atat, cred ca doamna a spus asa pentru ca sa poata manca in autocar. A avut si o altercatie cu Ileana: tarziu, in noapte, pe Ile a lovit-o foamea, si a incercat sa manance incetisor un sandwich. Baba, nici una, nici doua, o intreaba: “De ce mananci, stii ca nu ai voie? ” Saraca Ileana, a ramas cu dumicatul in gat, la care baba ii spune: “Sau ai si tu diabet, daca nu, iti dau eu! ” No comment!

Fii-mea ma pune sa scot laptop-ul, ii pun un film cu Hanna Montana, dar dupa vreo 30 de minute renunta, chipurile ii venise somnul. Adevarul este ca era tare incomod, eram intr-un autocar model 2009, cu vreo 60 si ceva de locuri, acest fel reducand automat spatiul dintre banchete, va dati seama ca laptop-ul statea foarte aproape de corp, am eu o vorba “durere in splina” (si la propiu si la figurat). Ma bucur ca vrea fii-mea sa doarma, imi propun sa fac si eu acelasi lucru cum trecem de vama la bulgari. S-o crezi tu, trandafire!

Prima oprire: Petrom Giurgiu. Alimentarea masinii, ultimele cumparaturi in lei, (aprovizionare pentru ferry), stat la coada la wc-ul benzinariei, si, pe repede inainte, spre Ruse. Sotul meu, intre 2 fumuri de tigara zice: ”Prost am fost eu ca nu am mers cu masina mea! ” Si, inca n-am iesit din tara si mai e mult pana departe!!!

Trecem “Podul prieteniei” si suntem informati de ghida ca acesta a fost facut in anul 1952, de catre un renumit inginer bulgar, si a fost o reusita in domeniu pentru acea vreme, se deschide la jumate, pentru a permite navelor de dimensiuni mari sa treaca, are si cale ferata. Regret ca nu e ziua sa-l vad si eu, este foarte frumos luminat si imi pun in gand sa revenim odata, pe lumina, poate cand o sa tragem o fuga pana la Metro –Ruse, pe care il vedem, in dreapta noastra. Inainte sa ajungem la granita actuala, trecem pe langa vechea vama, care a functionat pana in 2007, astazi dezafectata... Ajungem la vama, baba noastra are pasaport, asa ca trebuie verificat, la fel 2 tineri proaspat casatoriti, au nume diferite, sau pasapoarte, nu stiu, cert este ca la fiecare granita stam cam 10 minute pana le sunt verificate actele. Dobarvecer, zboara puiule, gata, 3 ore fuge autocarul fara oprire! Incerc sa scriu cate ceva din ce ne povesteste ghida in Word (nu pot lua notite, este intuneric in autocar, lumina se aprinde numai la opriri), dar mi se termina bateria la laptop, hai trandafire, la nani! Lumina era stinsa, lumea isi lasase scaunele pe spate, se aude primul sforait, de la cine credeti, evident “prietena” Ilenei, baba. Avea doamna pernuta cu blanita, te pui cu cin’te-ncurci? Probabil cred ca de la blanita aia sforaia, ca se auzea mai tare ca motorul, in linistea noptii…

Dau sa inchid ochii, fii-mea, in somn se indesa in coastele mele, si zicea “mami, nu pot sa dorm! ” dar ea dormea dusa! Sotul meu, in fata, atipise si el. Eu, ce sa fac, ma uit pe geam, superb peisaj, intuneric bezna, nici macar nu eram si eu pe partea dreapta sa vad pe unde suntem: undeva in Bulgaria. Incerc sa adorm, dar din dreapta sforrr, mai scartaia o bancheta, se mai foiaeste careva, eu, parca bausem energizant, cu toate ca imi simteam pleoapele de plumb. Si, deodata, surpriza: ni se da drumul la televizor, este o comedie cu un negru, dar, la monitorul din fata nu ma pot uita, pentru ca nu vad scrisul, la cel din fata noastra trebuie sa stau cu capul pe spate foarte mult, ca atunci cand chiuleam in liceu sa mergem la film si prindeam locuri in primele randuri, cele mai incomode. In fine, ma las si eu pe spate, ma prinde actiunea filmului, vad cam vreo 20 de minute, cand, stupoare: se strica dvd-ul! . Scot un “a, a, a “, si gata, imi spun, ma culc si eu! Atipesc putin timp, nu mult, cand incep sa aud pe cineva ca mananca seminte! O avea vreunul insomnii, ma gandesc, dar de ce mananca in masina? Incerc sa-l ignor, este vreo 2 ceasul, avem unul digital deasupra bordului, sunt cu ochii pe el, sa-l fac sa se faca mai repede 3, sa oprim la popasul “La steaguri”, renumit loc de oprire pentru autocare, fapt care ne ameninta fuga la toaleta (care este cu plata, 20 eurocenti, sa aveti mereu marunt la voi pentru astfel de opriri). Fii-mea se trezeste, ii e foame, mananca un sandwich, mergem inauntru la mini-restaurantul unde ghida si soferii sorb repede o ciorba, luam o cafea si un suc, o ultima tigara strivita si gata, sus!

Gata, zic, acum ma culc! Ii spusesem ghidei ca cineva in masina sparge seminte, imi spune ca banuieste cine, vine la locul babei, dar nici o coaja pe jos. Aflu ca de fapt, soferul spargea seminte, tic profesional, cica! In fine, liniste in masina, pe drum intuneric, motorul torcea frumos, se merge cu viteza mica, este stiuta “afectiunea”” politiei bulgare fata de autocare, si nu numai! Incerc sa ma gandesc la Grecia, la camera aia frumoasa cu vedere la mare pe care o visez de atata amar de vreme, si ma fura…peisajul. Nu trec 30 de minute, scrasnit de roti, in strada, pustiu, balarii de o parte si alta, camp, pustiu, autocarul opreste brusc. Ops, imi zic, raketii! (Fac o paranteza: anul trecut, la prima noastra iesire din tara, in Bulgaria, am tras 3 luni de niste prieteni sa vina cu noi. Prietena mea, nu, ca a auzit ea, ca sunt raketi, pe camp, opresc masina si te ia ostatec!!! Sf-uri, ce sa zic, cand s-a convins ca a fost un banc prost si s-a razgandit sa mearga cu noi, s-au terminat biletele!) Ma uit in fata masinii: nimeni! Aud soapte din fata: se schimba soferul! Aha, bun, sa dormim mai departe! Ma intorc spre stanga, cu capul lui Misa pe piciorul meu, incercand sa-mi gasesc o pozitie mai comoda, imi intind picioarele si ma injur in gand ca nu m-am gandit mai devreme sa fug pe bancheta din spate, acum se lafaia altcineva! Ma ia frigul, imi pun geaca pe mine, si, atipesc…Fii-mea, are grija, din timp in timp, sa-mi aminteasca “mami, nu pot sa dorm! ” Ce binee era cand, copil fiind, adormeam cuibarita in bratele mamei, negandindu-ma ce chinuita statea saraca, ca sa dorm eu bine! Ma uit pe geam si vad luminite, multe, ma gandesc: o fi Sofia, dar nu o vedem, trecem pe linia de centura!

Parca incepe sa se mijeasca de ziua! Niste siluete de munti se deslusesc in zare. Negresit, sunt Rodopi. Cel mai bine se invata geografia la fata locului, cu o harta buna in mana! Of, si eu am uitat ghidul Bulgariei acasa, nu-mi place sa plec undeva fara sa vad pe unde trec. Vorba unui profesor: “Geografia prosteste! ” Acum imi place sa privesc pe geam, vad si eu ceva, case, oameni, masini…In departare, niste dealuri, daca erau capite, ma visam in Ardeal, ce patriotic vorbesc…Afara este cam innorat, poate sa fie si furtuna, in Thassos sa fie frumos!

Este trecut de 7, suntem intr-un defileu, parca suntem pe Valea Oltului, fac si niste poze si ascult ce spune ghida: trecem prin orasul Sandansk, orasul de bastina al celebrului Spartacus (are si o statuie, nu o vedem din cauza copacilor), ce a inceput sa infloreasca in ultimul timp (ca de altfel, intreaga Bulgarie). Urmeaza apoi orasul Melnik, cam la 12 km, unde-aviz domnilor- se afla renumitele podgorii Melnik, renumit mai ales pentru vin de impartasanie, vin recunoscut dupa eticheta inscriptionata cu o icoana. Urmatoarea oprire: magazinul “la Bomboane”, un magazin unde am bagat la cap preturile la bidoane de ulei si bomboane la kg, (tip trufe, 2,5-5 euro) -spre ex, aici un bidon de ulei de 5 kg este 11-14 euro si 9 euro, cele de 3, iar pe Thassos ,,sub 18- (cele de 5) nu am vazut nicaieri, nici macar la oferte in supermarket-uri-, urmand sa facem cumparaturi la intoarcere, luam niste bomboane , atat.Tot aici gasim cutii-cadou cu produse cosmetice de…trandafiri! Daca va e foame si aveti noroc, o placinta gen “dobrogeana” insa mai lunga, gasiti aici la pretul de…1,5 euro, parca, si aceasta merge foarte bine cu un kefir sau iaurt la sticluta, cam 1 euro! Cand sa ne urcam in autocar fii-mea are o nevoie urgenta. Ma fac alba la fata, pentru ca se daduse adunarea! Nici o problema, ma linisteste ghida, e copil, doamna! Nu de alta, dar nu eram numai noi in parcare, mai erau 2 autocare langa. Gata, venim cu sufletul in gat si ne pregatim sa iesim din tara vecina si prietena, nu mai sunt multi km, 10 cred.

Granita cu Grecia, Promahonas! Inima-mi bate cu putere: e vis sau realitate? Am ajuns la…poarta raiului? O politista elena tanara, draguta, trasa ca prin inel ne controleaza actele. Barbatii o admira tacit.Trag aer in piept cand porneste autocarul… Ura!!! Sunt in Grecia, visez la clipa asta concret de fix 6 luni! Nu este nimic spectaculos dincolo de granite, se schimba putin peisajul, pe dreapta se continua lantul muntos Rodopi, incep marcajele in limba elena si engleza, dar mi se pare totul atat de frumos, chiar si literele alea ciudate mi-aduc aminte de “Legendele Olimpului”, pe care promit sa le recitesc la intoarcere in tara.

Autostrada e de vis tot sa alergi pe ea, recuperam tot mersul piticului de la vecini, masina zboara, este deja ora 10, iar pe mine, ametita de aerul grecesc, ma ia un somn… si ghida vorbea atat de frumos de greci, de istoria lor, luptele cu turcii, popor despre care grecii nu prea vor sa vorbeasca…Atipesc un pic, dar mai trag un ochi asa, pe dreapta, astept sa apara marea! O doamna din dreapta mea, care ma vazuse ca faceam poze, imi spune incet: “Daca vreti sa faceti poze, duceti-va in fata, incepe peisajul frumos si o sa apara marea”! ”. Colinele se succed drumului, mai ales pe partea dreapta, sa-mi faca in necaz si deodata, uite-o!!! Marea Egee, cam intunecata, e si o insulita, wow, ce frumoasa esti!!! Ca un dus rece imi fuge somnul, imi iau ustensila mea de incredere si ma duc langa ghida. Incep serpentinele, tunelurile, drumul merge paralel o portiune cu orasul Kavala, pe dreapta, departe, dar ii fur vreo 2 poze, facem stanga la un moment dat, indreptandu-ne spre Keramoti, locul de imbarcare pe ferry. Cobor din autobuz, impleticita, imi tremura picioarele, si de stat atata pe scaun dar mai ales de, emotie! Trag in piept aer de mare, care este asa placut, nu miroase a alge ca la noi, parca este…parfumat (e numai in imaginatia mea, cred). Imbarcarea pe ferry este rapida, fugim pe punte, ne luam un loc pe banci si asteptam sa plecam. Era un vant foarte puternic, inchipuiti-va ditamai ferry ca se legana pe valuri ca o coaja de nuca! In fine, ajungem pe insula, incepe debarcarea dupa cazarea fiecaruia, insa si urcarea turistilor care plecau acasa, fapt care mai intarzie cazarea noastra. S-au scurs numai…16 ore de cand am plecat din Bucuresti, este ora 14.30 si sunt in sfarsit in spatele vilei Nefeli, casuta care ne va gazdui 7 zile minunate!

Drumul retur spre Romania a fost unul exemplar, cu amenda de rigoare data bulgarilor pe nedrept, in total 12 ore. Dar nu-i normal asa ceva: sa nu faci tu o pana, ceva defectiune la motor, sa mai stam si noi macar o zi prin Grecia? De ce ati alergat asa inapoi? Nu stiam traiul de acasa? Noi nu vroiam sa plecaaammm!!! Pentru graba asta, cred ca ii dau in judecata, este inadmisibil ca dupa o saptamana de vis sa gonesti asa!

P. S. -Nu ma intelegeti gresit, imi place sa merg cu autocarul, celor care le e frica de avion sau nu au masina, chiar le recomand! Eu nu am stiut cu ce se manaca un traseu asa lung, sau n-am banuit ca va fi asa de lung! Faptul ca ai un ghid care-si iubeste meseria si-ti prezinta lucruri pe care noi nici pe net nu le gasim, este formidabil. Acum, fiecare poate proceda dupa preferinte, eu una stiu sigur un lucru: lui Flipper ii sta bine cu drumul!

---

VIZUALIZĂRI: 14327 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI