Șapte zile de vis la Parga - septembrie 2016, cu autocarul (I)

TIPĂREȘTE

Of..., unde ești vreme de vară, unde ești Grecia, unde ești Parga? Este abia ora 18.30. E încă devreme, dar afară s-a întunecat demult. Cu două luni și câteva zile în urmă, la ora asta fix, plecam cu autocarul din București spre Parga. Soarele era încă sus și cu toate că era septembrie era atât de cald afară că am cerut noi șoferului să pornească aerul condiționat.

Drumul până la Giurgiu și controlul vamal au durat cam două ore, poate chiar mai mult pentru că în vamă era o mare aglomerație. Cert este că la 21.30, am ajuns la ”Baikal” în Bulgaria, unde de regulă se face primul popas în drumul cu autocarul spre Grecia. Când am intrat în parcarea Popasului, abia se întunecase dar cerul nu ascunsese complet urmele zilei care rămânea în urmă. Ce apăsătoare îmi pare vremea azi când în sfârșit m-am apucat să scriu despre sejurul nostru la Parga din toamna acestui an. Pentru a schimba atmosfera și pentru ca inspirația să nu mă părăsească, sau poate pentru a o stimula, am pus un CD cu muzică grecească. Una dintre melodii este cea din ilustrația video muzicală atașată acestui review.

Ne continuăm drumul. Până la Kulata la granița cu Grecia mai avem de parcurs cam 500 km, ceea ce înseamnă încă două popasuri, primul ”La Steaguri” și al doilea ”La Nicolai” sau ”La Bomboane”. De aici până la vama frontierei cu Grecia, mai sunt aproximativ 20 km. Ajunși acolo, formalitățile se desfășoară foarte repede. După o scurtă discuție a șoferilor și ghidului cu funcționarii vămii, pornim mai departe fără a ni se mai verifica actele.

Cam la 40 de minute după plecarea din vamă, am intrat pe autostrada Egnatia Odos. Este ora trei și ceva noaptea, dar drumul este iluminat ca ziua. În autocar toată lumea doarme. Eu nu pot să dorm așa că având locurile în primul rând, deasupra scaunului ghidului, stau cu ochii la drum și văd cum indicatoarele mari fluorescente, se apropie frontal de autocar și apoi alunecă în viteză pe lângă noi. Luminile intrărilor în tunelurile de pe autostradă se observă de la distanță iar drumul prin ele pare fascinant. Din timp în timp autocarul se oprește la stațiile de taxare situate la capetele tronsoanelor dintre intrările laterale în autostrada Egnatia Odos. La întoarcere, călătorind ziua, ghidul avea să ne spună câteva lucruri interesante despre această autostradă.

Am aflat astfel că autostrada Egnatia Odos - identificată pe harta rutieră a Greciei, ca autostrada A2, sau Drumul European E 90 – are o lungime totală de 670 km., pornind din portul Igoumenitsa, se terminându-se în localitatea Kipoi, situată în nord estul Greciei, la granița cu Turcia, pe care o leagă astfel pe cale terestră, de Marea Ionică. Proiectul acestei autostrăzi a început în anul 1994 și a fost finalizat în 2009, adică realizarea lui a durat 15 ani.

Autostrada Egnatia Odos, este o adevărată operă de artă genistică, traseul ei trecând prin zone de relief din toate categoriile, traversând văi adânci și lanțuri muntoase pentru a cărei realizare, soluțiile constructive au impus concepții inginerești deosebite. Elementele de excepție ale lucrării sunt reprezentate de cele 77 de tunele care străbat munții și care puse cap la cap totalizează 99 km, precum și cele 1650 de poduri care li se adaugă.

Întreaga lucrare, este o construcție modernă, autostrada fiind dotată cu cele mai moderne sisteme de supraveghere și control atât a traficului rutier cât și a siguranței autovehiculelor în traversarea tunelurior, care sunt dotate cu mijloace tehnice de aerisire pe toată lungimea lor. În afară de legătura cu Turcia, autostrada Egnatia Odos, are puncte de legătură cu țările vecine din nordul Greciei, mai exact două cu Bulgaria și câte una cu Macedonia și Albania.

Ideia realizării unei căi de comunicare între Turcia și vestul Greciei nu s-a născut însă, odată cu proiectul de construcție a autostrăzii Egnatia Odos ci este foarte veche. Trebuie spus că ea are o vechime de aproape 2000 de ani și că a fost pusă în operă încă de atunci. Este vorba de drumul antic numit Via Egnatia care a fost construit în vremea Imperiului Roman prin secolul al II-lea, iar scopul în care a fost realizat, era acela de a lega Imperiul Roman de Răsărit, de Imperiul Roman de Apus, adică mai exact de a lega Constantinopolul de Roma. Legătura cu Roma se făcea pe apă, din portul Igoumenitsa. Se spune că acest drum avea o lungime totală de 1120 de kilometri, cu o lățime de 6 metri, fiind în întregime pavat cu dale de piatră. Traseul lui era puțin diferit de cel al modernei Egnatia Odos, în sensul că în acele vremuri o bună parte din el mergea până aproape de Albania de azi, de unde se îndrepta apoi spre Igoumenitsa. Acest drum, cunoscut și sub numele de ”Drumul lui Ignatie”, a condus la o dezvoltare economică și culturală a multor zone pe care le străbătea.

Actuala Egnatia Odos, are un tronson de drum de aproximativ 300 km, care merge aproape paralel cu Drumul lui Ignatie, iar cu ocazia construcției ei, au fost descoperite multe și importante vestigii istorice datând din antichitate, pentru conservarea cărora, în construcția noii autostrăzi s-au impus soluții speciale.

Am ținut să fac această descriere a drumului pe care îl străbăteam cu autocarul în noaptea aceea, pentru că în timp ce priveam și admiram m-am întrebat tot timpul: oare când a fost construit acest drum, cât timp a durat construcția lui și cine l-o fi construit. Drumul a fost realizat în întregime de Compania Egnatia Odos S. A.

La două ore după intrarea în Grecia, am oprit pentru primul popas. Nu mai rețin cum se numea locul cu pricina deși ghidul mi-a spus asta când l-am întrebat. Oprirea a durat cam 30 de mnute după care am plecat mai depare. După alte aproximativ două ore, am oprit pentru al doilea popas situat în apropiere de Ioanina. Se făcuse ziuă de mult, iar ceasul arăta aproape 08.00. Aici am stat mai mult și mi s-a părut că ghidul și șoferii chiar trag puțin de timp, pentru a nu ajunge prea devreme la Parga, care față de locul de popas, era foarte aproape.

Am ajuns la Parga, pe la orele zece fără ceva. Deși conform programului cazarea se făcea la ora 12.00, gazdele ne-au cazat aproape imediat, curățenia în camere fiind terminată în momentul când am ajuns acolo.

Din întreg grupul venit cu autocarul, doar o parte am rămas la Parga, restul urmând să plece în Lefkada. Rezervarea noastră de cazare, a fost pentru vila Katharina, situată împreună cu alte vile, la aproximativ cinci zeci de metri de drumul principal într-o pădure de măslini, accesul făcându-se pe o alee ușor în pantă.

Vila Katharina este o clădire relativ nouă cu parter și două etaje, parterul și etajul unu sunt destinate cazării turiștilor, iar etajul doi este locuința proprietarilor. Alăturat vilei Katharina se află vila Johanna, o construcție mai veche care aparține acelorași proprietari. Noi am optat pentru o cameră la parteul vilei pentru a evita efortul de a căra bagajele la etaj.

Mobilierul camerei în care am locuit era format din două paturi alăturate, șifonier și o servantă cu oglindă, iar pe balcon, care este destul de mare, se mai afla o masă rotundă din plastic și două scaune din același material. Acesta a fost locul pentru micul dejun pentru întregul sejur, fiind foarte plăcut să stăm în aer liber și să admirăm verdeața care încojura clădirile. Baia era puțin cam strâmtă, dar ne-am descurcat. Camera are și o chicinetă dotată cu plită și cuptor electric, cu frigider, precum și cu toată vesela necesară pentru gătit și pentru servirea mesei. De asemenea camera este dotată cu televizor și wi-fi. Lenjeria de pat a fost schimbată o singură dată la mijlocul sejurului, iar prosoapele de două ori.

Gazdele noastre, Thomas și Katharina, apropiindu-se amânmdoi spre 60 ani, foarte amabili. El neamț, vorbea în limba germană și probabil și limba greacă dar nu l-am auzit vorbind. Katharina, vorbea bine atât nemțește cât și grecește rupând cuvinte și în limba engleză.

Cei doi sunt nu numai propritarii celor două vile, ci și ai unei părți mari din pădurea de măslini în care se află cele două vile.

Pentru că soția mea vorbește germana foarte bine, câteva mici probleme care s-au ivit pe timpul șederii acolo, cum ar fi schimbarea unor becuri arse și reglarea mediaboxului televizorului s-au rezolvat rapid, în acelaș timp asta a făcut ca gazdele să devină și mai amabile. Amabilitatea lor, m-a determinat ca la plecare să-i ofer lui Thomas o sticluță de”romanian țipuro”, adică palincă de a mea din Ardeal, prevenindu-l totodată să aibe grijă că este foarte ”strong”, pe care a acceptat-o cu plăcere.

Înainte să ieșim cu bagajele din cameră, ne-am pomenit la ușă cu Katharina, care a venit cu un pet de plastic de un litru și jumătate, cu ulei de măsline, insistând să îl primim pentru că este din producția lor proprie. Am acceptat și noi atenția lor.

După ce ne-am instalat în cameră, am hotărât să ne odihnim puțin, urmând ca după ce căldura de afară se va fi mai domolit, să ieșim și să vedem ce ne oferă Parga.

(urmează...)

---

VIZUALIZĂRI: 3465 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI