Început sincopat de vacanță

TIPĂREȘTE

Ziua bună nu se cunoaște, neapărat, de dimineață!

Totul era pregătit. Ca, de fapt, la fiecare plecare spre Elada. Al doilea an consecutiv în care întâlnirea cu “tărâmul zeilor” cum îl numesc eu, se făcea în plină pandemie. Rămăsese Kefalonia. Corfu, Lefkada și Zakynthos erau, acolo, în suflet, fiecare la locul ei. Ceva, însă, îmi spunea că impunătoarea insulă ionică ne va oferi frumuseți nebănuite. Așa a și fost. Dar, până acolo...

Rezervarea o făcusem încă din ianuarie. Summer Garden Apartments, din capitala Argostoli, mi s-a părut alegerea potrivită din mai multe puncte de vedere: preț, poziția avantajoasă, cam pe la mijlocul insulei vizavi de distanțele dintre plaje și apropierea față de peninsula Paliki, unde intenționam să ajungem măcar o dată.

Dis de dimineață, la mijloc de iulie, ne îndreptăm (pentru a câta oară?) încrezători spre bătrânul Danubius pe care îl traversăm la Porțile de Fier I, de unde ne îndreptăm spre Negotin, orășelul sârbesc în care voiam să facem niște cumpărături de la un anumit market, vizitat și cu un an în urmă. Întoarcerea din vacanță o planificasem prin Bulgaria, spre București și a noastră iubită Moldovă!

După reușita ședință de shopping ne-am îndreptat spre Niș, pentru a intra pe autostrada spre Skopje – Salonic, având în plan să înoptăm, pentru al doilea an la rând, la Metsovo, orășelul care ne încântase în sezonul trecut. Drumul ne-a pus oarece probleme din punct de vedere al răbdării, deoarece avea multe sectoare în lucru, dar totul a trecut și iată-ne la vama dintre Serbia și Macedonia de Nord. Erau orele prânzului și cele 4 coloane de autoturisme, a câte 25 de unități, de la punctele de trecere ne-au mai întârziat 40 de minute.

Intrăm în fosta republică iugoslavă care ne surprinde în fiecare an cu ritmul schimbărilor și modernizării sale și ne continuăm drumul pe autostrada Prieteniei (fostă Alexander Of Macedonia, pe vremea FYROM!). Se pare că actuala denumire, apărută după soluționarea conflictului cu Grecia referitor la folosirea numelui Macedonia, nu este pe placul tuturor, raportându-ne la simbolistica grafitti care o acoperă adesea.

Ajungem și la Gevgelija, trecem în Grecia și... începen coșmarul primei zile de vacanță! Mașina nu mai “toarce” cum trebuie, parcă începe să piardă din putere, funcționează tot mai ezitant... Joac-o pe asta! Nu avusesem probleme tehnice în nici un concediu, în nici o țară (exceptând o pană la trecerea în Corfu, în 2018). Nivelul combustibilului scădea văzând cu ochii, Egnatia Odos nu mai avea farmecul din anii trecuți, iar Metsovo devenea o țintă tot mai îndepărtată, gândidu-ne că nu avem cum urca pînă acolo în condițiile date!

Alimentăm din nou, dar situația se agrava cu fiecare kilometru, ceilalți participanți la trafic defilau pe lângă noi, am folosit ocazional chiar și banda de urgență, hotărând într-un final să ieșim de pe autostradă pentru a căuta un service! Colindăm câteva sătucuri unde era chiar culmea să găsim ce căutam și ne hotărâm să ne oprim la Kozani, în primul rând pentru a înnopta, apoi pentru a rezolva problema mașinii.

Oraș cu peste 50000 locuitori, Kozani este capitala provinciei Macedonia de Vest și se înfățișează călătorului ca un amalgam arhitectural de clădiri de epoca și structuri moderne. În 1995 orașul a fost lovit de un cutremur cu magnitudinea de 6,6 grade Richter, ale cărui urmări sunt încă vizibile.

Întrebăm despre cel mai apropiat hotel și suntem îndrumați spre hotelul Katerina, căruia îi dăm ocol în căutarea unui loc de parcare. Întâmplarea (destinul?) face ca la circa 150 metri de hotel consoarta să observe un auto-service... deschis! Oprim și, cu speranța în suflet, intrăm în micuțul atelier care nu mi-a inspirat, atunci, prea multă încredere... Ne întâmpină doi bărbați, cel mai în vârstă, kir Takis, fiind proprietarul, celălalt pe post de translator, cunoscând mai bine limba engleză. Eu l-am suspectat pe kir Takis că ar cunoaște mult mai bine limbajul Albionului decât lăsa să se înțeleagă, gândindu-mă că asta face parte din strategia față de clienții străini!

Îi spun oful, omul foarte amabil ne spune să ne liniștim că totul are o rezolvare. Pune testerul, mai moșmondește ceva pe la motor și vine cu verdictul: bobina de inducție! Bun, și ce-i de făcut? Păi, acum, la ora asta, mai nimic! Foarte calmi, cei doi ne explică mersul lucruilor: să facem bine să ne cazăm, iar a doua zi dimineața kir Takis va căuta piesa cu pricina, o va monta și totul va fi bine (vorba Andrei Măruță) !

Între timp mai apar doi tineri, fata și ginerele lui kir Takis, foarte volubili, mai ales aflând că suntem din România! El era văr cu Pantelis Kapetanos, fotbalistul care debutase la Kozani și ajunsese să joace pentru Steaua și CFR Cluj, iar fata se mândrea cu un loc 1 obținut la un concurs atletic disputant la Constanța! Ce mică-i lumea câteodată!

Probabil văzând mina de neîncredere pe care o afișam, toți ne asigurau că problema se va rezolva a doua zi. Neavând ce face, accept cu inima strânsă să lăsăm mașina acolo (în final am parcat-o în atelier) și punem la punct detaliile pentru dimineața! Dimineață, care în concepția mea trebuia să fie pe la 07.00. a. m., iar în cea a lui kir Takis însemna orele 09.00!?!? Mi-a explicat că până la acea ora nu deschide nici un magazin și niciun coleg nu-și începe activitatea… Love Greece!

Cu o oarecare strângere de inimă luăm din mașină strictul necesar de bagaje și intrăm în Hotel Katerina, unde, în ciuda orei înaintate, găsim o camera super. Un duș rapid și mergem în căutarea unei taverne unde să ne astâmpărăm foamea, care în ciuda necazurilor, ne cam dădea târcoale. O găsim la câteva sute de metri de hotel, cu terasa destul de animată. Încercăm să lăsăm supărarea la o parte și ne concentrăm asupra cinei compusă din souvlaki de pui și niște costițe de berbecuț. Ne-am răcorit cu bere Mamos (tare bună!) și ne-am retras încet către hotel, savurând câte o înghețată.

Situația reintră în normal

Ne trezim dis-de dimineață, aruncăm (din balcon) o privire spre atelierul auto unde, bineînțeles, nu era nici o mișcare, și coborâm la micul dejun. Mâncam cu noduri, cu gândul la kir Takis și cu ochii pe ceas… Prelungim șederea pe terasa hotelului cu câte o cafea, dar nerăbdarea își spune cuvântul, așa că ne luăm puținele bagaje și ne… campăm în ușa atelierului! Era puțin după ora 8…

Doar întâmplarea a făcut ca, în urmă cu 5 zile, să fac două rezervări la West Ferry, din Nydri spre Fiskardo, pentru această zi! Cea de la orele 09.00 era pierdută, mai rămânea speranța în cea de la 18.15.

Timpul trecea greu, soarele începea să dogorească și nici urmă de kir Takis. Apare, în schimb, un prieten al acestuia, care deschide atelierul și ne asigură că va veni și cel atât de așteptat! Puțin după 09.30, grecul își face apariție în scrâșnet de frâne și iese triumfător din mașină fluturând cutia cu piesa buclucașă!

Ne salută din mers și trece la treabă, termină mai repede decât ne așteptam și… dă-i cheie! Motorul pornește la sfert, mecanicul se urcă la volan, mă invită la un tur de probă prin niște străduțe strâmte și în pantă, mașina răspunde perfect și totul e O. K. ! Vine și momentul notei de plată și, spre plăcuta noastră surprindere, kir Takis nu cere mai mult decât ne imaginasem noi în seara precedentă, cunoscând aproximativ prețul (în lei) al piesei și hotărând cât să-i oferim pentru manoperă și implicare! Cer, în gând, iertare divinității pentru toată neîncrederea de care am dat dovadă și plecăm din Kozani, după un rămas-bun cu multe efuziuni… latine!

Bucuroși, admirăm (pentru a câte oară?) salba de tuneluri de pe Egnatia Odos, trimitem câteva bezele spre Metsovo când trecem prin dreptul lui și ne îndreptăm agale spre reîntâlnirea cu Lefkada. Trecem prin tunelul subacvatic și găsim, de acestă data, podul mobil închis circulației rutiere, în favoarea navigației! Timp de vreo 30-40 de minute suntem martorii trecerii ambarcațiunilor de diferite tipuri și gabarite prin canalul care face legătura între mare și ghiol, apoi pontoanele se așează la poziție și autoturismele au cale liberă spre, sau dinspre, Lefkada!

Revedem, la distanță de 2 ani, peisaje care ne-au umplut sufletul de frumos și urmând linia coastei estice a insulei, ajungem în Nydri. Stațiunea, destul de aglomerată, nu ca în 2019, dar peste nivelul din primul an pandemic. Ne amintim de o parcare cu plată la intrarea pe “Aleea tavernelor” , cum am botezat-o eu în urmă cu doi ani și căutăm să ne delectăm cu o ciorbă a-la-grec. După ce ne îndeplinim dorința mai hoinărim puțin prin zona portului și ne așezăm pe poziții umbroase lângă ghereta de unde urma să cumpărăm biletele la ferry Nydri-Fiskardo. Imediat, ni se alătură vreo 3 familii de argeșeni cu aceeași destinație, așa că timpul se scurge mai repede cu discuțiile despre Covid, vaccin și, bineînțeles... Kefalonia! Vine și omul de la West Ferry care mă bagă în ședință din cauză că nu am anulat prima rezervare, cea de dimineață! Uitasem clar, cu problemele noastre, îmi cer scuze de câteva ori, tipul se mai înmoaie când vede că suntem pregătiți cu toate actele și dovezile necesare și ne eliberează biletele.

Aerul e aproape fiebinte, iar îmbarcarea are loc sub supravegherea poliției portuare care reușește să mențină o ordine strictă și să limiteze întârzierea plecării la doar 15 minute!

Pe vas ne răcorim puțin datorită brizei și a lui... Mythos, soarele se apropie de linia orizontului și aerul devine respirabil. După aproape două ore de navigație Kefalonia apare la tribord, iar clădirile divers colorate din Fiskardo sunt tot mai aproape. Debarcăm și punem cap compas spre Argostoli, unde urma să ne aștepte Michael, gazda noastră, pe care îl înștiințasem în prealabil de întârziere! Nu știu cât de corect să-i spun întârziere, atâta timp cât devansasem sosirea în Kefalonia cu o zi față de rezervarea inițială!

Traversăm insula spre coasta de vest și urmăm linia țărmului spre mijlocul acesteia. Asfințitul creează peisaje de poveste, soarele se scufundă în mare, dar doar consoarta poate să se bucure totalmente de aceste frumuseți, eu fiind mai atent la drumul destul de sinuos și cu multe porțiuni în lucru, dar care te îmbia la viteză! Undeva, acolo jos, e Myrtos-ul cel atât de lăudat... La un moment dat navigatorul intră în contradicție cu indicatoarele de pe traseu, ne bâlbâim puțin, dar totul se termină cu bine și aproape de orele 22 zărim luminile din capitala Argostoli!

Îl sunăm pe Michael, care ne spune să oprim oriunde pe faleză (ceea ce și facem!), doar să-i dăm câteva puncte de reper și să-l așteptăm. Nu trec nici 10 minute și un scuter frânează în apropiere, iar de pe el coboară un tânăr înalt și zvelt care se îndrepată spre noi cu mâna întinsă și un zâmbet larg pe față. Facem rapid cunoștință și pornim spre reședință, urmându-l pe Michael printr-un labirint de străduțe înguste și abrupte care ne duc deasupra capitalei, în apropiere de Lassi! Nici intrarea la studio nu e tocmai lejeră, o pantă accentuată combinată cu o curbă în ac de păr desăvârșind proba nocturnă de îndemânare pe care volens-nolens am fost nevoit s-o dau!

Gazda ne prezintă viitoarea noastră casă, a cărei descriere împreună cu a întregului resort o voi face într-un viitor review și se face nevăzut, deși... Deși l-am fi vrut companion la un pahar de șampanie rece, șampanie care ne aștepta în frigider, în semn de bun venit, alături de niște prăjiturele...” Politica firmei…” aruncă el din mers, dispărând în noapte...

Cam așa a decurs începul vacanței noastre de anul trecut, cu peripeții, la debut, cu multe lucruri bune a doua zi și cu multe speranțe pentru o continuare cât mai reușită!

Vacanțe de vis să aveți, oriunde vă veți afla!

Resortul e amplasat pe o colină, deasupra capitalei, la intrarea în Lassi. Aproape de plaje, de magazine, taverne.

---

VIZUALIZĂRI: 5679 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI