BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Din nou bine la Duni, orice-ar zice unii
Am ales al treilea an la rând Holiday Village Duni și nu ne-a părut rău.
Chiar mă gândeam dacă să mai scriu și acum un review, mai ales că după precedentele două vizite am scris impresii destul de lungi - vezi impresii, vezi impresii -- în care credeam că am acoperit cam tot ce am văzut acolo anii trecuți.
Numai că între timp au apărut două relatări de anul acesta din aceeași perioadă în care am fost și eu, iar unele lucruri scrise efectiv m-au aprins să scriu și anul acesta.
Cu riscul de a mă repeta față de ce am scris anterior, voi detalia pentru că simt nevoia să clarific anumite exagerări care s-au făcut în descrierile de anul acesta. Punând în context și detaliind, vreau să ofer o imagine mai corectă asupra a ceea ce am găsit anul acesta la Holiday Village Duni la sfârșitul lunii iulie 2021.
Luni 26 iulie de dimineață am plecat din București către Giurgiu. Deși am trecut podul și vama foarte foarte repede, după ce am pus gaz la Ruse și ne-am continuat drumul pe E70 către Șumen, am observat că traficul era neobișnuit de intens față de vizitele anterioare. Sezon sezon dar mai mult de jumătate din mașinile care mergeau în același sens cu noi erau din România. Am sperat că majoritatea celor care mergeau pe litoral să ia calea autostrăzii A2 către Varna și așa a și fost, dar după Șumen, urmând drumul către Veselinovo, m-am convins că nu mi s-a părut. Nu numai că am depășit coloane întregi de mașini aliniate după câte un camion, dar și după Kamcia, mergând spre Liuleakovo și Aitos, un drum altădată pustiu era forfotit de o grămadă de mașini, iar multe din ele erau grupulețe românești încolonate.
Vâzând deja din trafic diferența față de anul trecut, n-am putut să nu fac legătura cu situația epidemică a Greciei și cu dezastrul de pe litoralul românesc supraaglomerat. Și mi s-a părut normal ca de frica posibilelor măsuri luate de greci (Elada tocmai ce intrase de două zile în scenariul galben, indicele fiind imediat sub limita de roșu) și fugind justificat de mizeria, bulucul și jecmăneala de la mare din România, foarte mulți români să asalteze Bulgaria, unde oferta mare de litoral, tarifele bune, indicele epidemiologic scăzut și ușurința de a intra (Bulgaria nu cerea teste sau certificat cetățenilor români care vin din România) cred că au convins orice om nehotărât să-i treacă pragul.
Iar parcarea plină ochi de la Duni mi-a confirmat imediat prezența sporită a conaționalilor: marea majoritate a numerelor de înmatriculare era împărțită frățește cu vecinii bulgari, făcând să pară ciudat câte un număr de Turcia sau Ucraina. Sus la căsuțe parcaseră și pe spațiul verde lângă drumul de acces, la fel și în noua parcare de după păduricea de la intrarea către Bellevile, pe drumul spre hotel Pelican (paralel cu șoseaua exterioară imediat lângă gard). Asta deși erau suficiente locuri în parcarea betonată, dar cum să stea bolidul” premium” la soare?
Noi pe drum am avut nevoi multe și a trebuit să fac 5 opriri plus plinul de la benzinăria din Ruse. Cu tot traficul îngreunat am avut însă ajutor de la bietul motoraș aspirat care deși cu mașina îngreunată mult a tras și de aerul condiționat care-i punea bețe-n roate și a urcat în ture admirabil de am executat depășiri peste depășiri până la Aitos apoi pe centura Burgasului după o coloană luuuungă de mașini am ieșit pe drumul expres spre sud cu gropi pe cele două benzi și am reușit să ajungem în complex la Duni aproape de ora 15, în 6 ore și puțin.
Am primit repede brățările și cartelele și am descoperit repede căsuța Renaissance la care am fost repartizați. Pentru noi nu a fost nimic nou, la prima vizită am mai stat într-o căsuță de acest tip, care are 4 unități locative sus și 4 jos. Noi am stat la parter, undeva spre spatele clădirii, ascunși de aleile de acces.
Apartamentul cu o cameră (așa apare la rezervare) conține o cameră de zi cu o canapea extinsă (a fost cam deformată dar suficient de lungă să dorm și eu la ai mei 1,90), un corp cu un mic frigider și alt corp care ascunde unitatea interioară pentru aer condiționat. A doua cameră dispunea de un pat lat, două noptiere cu veioze pe perete, și un dulap mare. Baia era ca și la celelalte căsuțe în care am stat: măricică, având cadă și separație din sticlă pivotantă să nu sară apa de la duș, vas de toaletă și chiuveta mare cu blat gros și extins și un uscător cu suport, de capacitate mică totuși.
Mobilierul și echipamentul din cameră a fost funcțional și l-am considerat OK, erau câteva urme pe tocul ușii de la baie, un grătar cam desprins al aerului condiționat, dar le-am trecut cu vederea și nu ne-a apucat plânsul că nu venisem cu pretenții de Mariott. Am preferat să ne bucurăm de terasa mare care avea un suport standard de uscat hainele și prosoapele ude, o masă și două scaune pentru a admira zona împădurită din spatele casei.
Aerul condiționat a fost funcțional chiar și fără cartelă, acestea asigurau doar accesul. Am avut și un TV led, cu o ofertă slabă pe cablu, doar vreo 20 de posturi din care doar unul românesc (TVR international). Seiful ascuns în dulap costa 9 leva pe zi, nu l-am folosit.
Camerele în căsuțele Renaissance sunt foarte asemănătoare cu cele din căsuțele Paradise, însă oricând le prefer pe cele din urmă, pentru că în primele se cam aud zgomotele mai puternice din camerele vecine sau de pe holul de acces.
Legat de curățenie, s-a făcut mai de ochii soacrei. Fata de la curățenie ne-a vizitat des dar cam superficial, nu știu dacă muzica din căștile pe care le avea mereu sau ce n-a primit de la noi o fi avut influență. Nu ne ferim să le mai mulțumim cameristelor și cu ceva material, dar rasolul pe care l-a dat și lipsa multor consumabile (mi-am luat singur rolă de hârtie :)) ) nu merita recompensat.
Despre complex nu spun multe, l-am mai descris, a fost la fel precum îl știam, cu flori, peluze îngrijite și multă umbră. Chiar dacă am dedus că gradul de ocupare al căsuțelor era mai mare decât anul trecut, hotel Pelican era închis în continuare, semn că anul acesta turiștii germani au fost mult mai puțini. De asemenea mi s-a părut redus și numărul celorlalți turiști străini (mai ales ruși), majoritari fiind bulgarii și românii, dar am întâlni și polonezi sau moldoveni de peste Prut.
Despre piscine și aqua park iar nu am mare lucru de adăugat, ne-am bucurat de ele ca de obicei, însă a fost mult mai greu de găsit șezlonguri libere în zona lor datorită gradului mare de ocupare în complex. Până în ora 10 era interzisă rezervarea, însă apoi până la prânz toate se ocupau cu persoane sau cu prosoape... lucru care nu ne-a mai mirat. Recunosc rușinat că am cedat de la principiul meu și acceptat pe perioade scurte să ne lăsăm și noi lucrurile de baie la șezlong pe timpul mesei, nu de alta dar zile întregi am cărat de la căsuță la piscine un mega păsăroi gonflabil plus un colac destul de mare... și cum nu am reușit să-l conving să zboare singur către terasă și-napoi, l-am lăsat să clocească acel colac și să păzească lucrurile de la șezlong.
În fiecare seară am prins spectacolul din amfiteatru, lucru pentru care am și riscat să mă lupt la întoarcere cu traficul de week-end, și am rezervat de luni până duminică pentru ca piticii să nu piardă nici o reprezentație (duminica este ziua lor liberă). Amfiteatrul era mereu aproape plin, semn că oaspeții au apreciat show-urile foarte artistice dar pe care le-aș fi preferat cu mai multe momente comice, așa cum a fost în 2020.
După spectacol toată lumea se muta la barul de la piscină și aglomera mesele deja pline și rezervate de ceilalți turiști, neinteresați de showul abia terminat.
Programul de discotecă ținut tot în aer liber reușea să țină multă lume până la ora 24 cred, și era greu de adormit cu geamul deschis pentru că muzica pusă tare la piscină se auzea până departe, avantaj aici pentru căsuțele mai depărtate.
Subiectul cel mai sensibil al turiștilor pare alimentația, și văzând câte critici s-au iscat recent țin neapărat să dau detalii. Inițial am fost atât de pornit că voiam să fac poze la fiecare corp cu mâncăruri, la fiecare masă. Am renunțat însă, pentru că sigur ar fi venit un alt nemulțumit să spună că la 2 săptămâni după, când a fost el, a găsit diferență și nu era ca-n poze nu știu ce preparat.
După cum ar trebui să știe orice oaspete al complexului de la Duni, cazarea în Holiday Village permite accesul la toate restaurantele din complex în afara celui de la Marina Royal Palace. Hotel Pelican fiind închis, rămân restaurantul de la Marina Beach, La Brise (restaurantul de pe plajă) și Sozopol (restaurantul aferent hotelului Belleville și căsuțelor Holiday Village).
Cine plătește 5 stele și stă la Marina Royal Palace are acces la toate acestea însă are disponibil restaurantul propriu al hotelului.
Așa că cine a plătit 4 stele și comentează că nu e mâncarea de 5 stele la Marina Beach, ar trebui să se-ntrebe cum de a avut acces acolo și nu la restaurantul hotelului de 5 stele Marina Royal Palace.
Eu voi face acum referire la restaurantul Sozopol, care are capacitatea cea mai mare din tot complexul, la care am luat aproape toate mesele și acum și-n vizitele precedente. De ce la Sozopol? Pe lângă proximitatea de căsuțe și parcul acvatic, are cea mai mare suprafață, multe mese, majoritatea în aer liber sub acoperiș, cu vedere frumoasă afară la trandafirii, leandrii și straturile de flori exterioare.
Aici am găsit mese mereu, la orice interval al mesei, iar preparatele erau disponibile până la sfârșitul orarului de masă, poate cu mici sincope uneori. Adică am venit și cu 20 de minute înaintea închiderii mesei și am găsit cam tot ce trebuia să găsim, ne-am retras cu ele la câte o masă la exterior și am putut mânca în liniște.
Dimineața se găseau: 2-3 feluri de cașcaval (în fiecare zi sortimentele fiind ușor diferite prin ce aveau ca adaos: presupun nucă sau mac, doar cel afumat persista), brânză, un salam (nu rău), două feluri de șuncă (dubioase sau nu cum zicea altcineva eu le-am gustat și n-am murit), tot felul de salate de crudități, cu sos sau nu, cartofi de minim 2 feluri (la cuptor, condimentați sau feliați, fierți și cu ciuperci), cârnați sau cremwurști, bacon prăjit, discuri din roșii la cuptor cu ceva cașcaval topit peste și minim un fel de ouă amestecate (cu sau fără cuburi de carne sau ciuperci), paste simple sau orez. Legumele erau tăiate cam mare (roșiile și castraveții) apoi mai erau și ardei, varză, morcovi sau salată bulgărească având și brânză sau salată de fructe.
Zona cu pâine era dotată cu mai multe feluri de toast sau chifle, prăjitor, și câteva tipuri de produse de patiserie, pe care le variau de la zi la zi: melci cu ceva cacao, plăcințele cu brânză sau spanac gen Fornetti, minicroissante destul de proaspete (nu gata uscate ca-n alte părți).
Apoi la deserturi erau ceva cornuri, pască, sau colțul cu dulce: nuga, halva și rahat.
La colțul copiilor erau mereu două feluri de mâncăruri de bebeluși în recipient cald având capac (griș cu lapte, terci de ovăz cu semințe sau orez cu lapte), și multe ingrediente pentru combinat la gustărele gen stafide, o grămadă de fulgi de toate felurile, semințe și altele. Se găsea în recipienți mari cu robinet lapte cald și lapte rece.
Afară în fiecare dimineață la plită era disponibilă omleta la comandă cu ingrediente la alegere, la care se și forma de obicei coadă, clătitele specifice plus prin rotație friganele sau gogoșele bine făcute, ambele decente, nu ca la mama acasă dar super OK din punctul nostru de vedere.
La prânz și seara de asemenea plitele duduiau: existau în permanență două feluri la plită, plus un mare wok la care se găteau de obicei feluri cu legume în stil chinezesc. Am mâncat de la plită cotlet de porc, pulpă de pui dezosată, fâșii din carne de porc sau ciocănele de pui. În seara de luni când am ajuns am găsit mâncare chinezească din carne de porc și legume, cu sos de soia, paste de orez și pachețele chinezești. Singura dată în care am cedat și am mâncat tocătură a fost când un român cunoscut acolo m-a îmbiat cu o frigăruie în stil turcesc, ușor picantă dar bună. Au existat dăți în care pe plita pofticioasă se bronzau ficăței, fâșii din curcan sau altă carne care nu-mi făcea cu ochiul, caz în care am ales să mănânc din interior de la tăvile cu produse gătite, unde am ales în diferite ocazii: porc la tigaie, vită în stil vânătoresc, vită cu prune sau un fel specific bulgăresc din carne de porc și legume, foarte bun. Dealtfel la colțul bulgăresc erau în permanență două feluri de mâncare gătită, apreciate după viteza în care se goleau oalele tradiționale din pâmânt ars.
Deci existau minim 2 feluri la plită, al doilea fiind ceva tocat (mici, chiftele, cârnați) plus un fel de pește. Erau constant cartofi prăjiți congelați puși la friteuză sau alte garnituri la tavă la interior, și au fost: orez cu legume sau ciuperci, bulete de cașcaval, inele de legume gratinate, broccoli la abur, niște chiftele din cartofi cu legume, piure, ciuperci, porumb fiert plus altele de care nu-mi aduc acum aminte. Erau 8 (OPT) tăvi cu mâncare gătită, care erau imediat înlocuite cu altele pline dacă se goleau, și am constatat-o de multe ori, erau foarte prompți.
La fiecare masă am găsit 2-3 soiuri de pește, macrou la grătar de obicei sau cod făcut cu unt la interior. Al meu pitic a mâncat într-o zi bucăți de păstrăv somonat chiar gustos, de la plită cu sos de usturoi cu ierburi. Știu, erau de preferat pești locali, însă de la 2-3 feluri zilnic la a zice că” pește absolut deloc” e o cale lungă de tot.
Au mai fost creveți sau scoici, nu știu dacă-i luau din Lidl (cum scria cineva), dar sincer să fiu am găsit și eu la Cora Pantelimon creveți premium, mai mari ca la 5 stele. Iar asta nu înseamnă nimic, cine i-a gustat să ne spună cât de buni au fost.
Într-un colț erau zilnic disponibile paste cu diferite sosuri.
Mai aveau și mezeluri și brânze dar nu am fost curios în afara micului dejun, păreau aceleași tipuri și-n plus apăreau tot felul de salate cu dressing, cu varză de Bruxelles, cu sos alb și conopidă, o chestie de ton cu porumb, și multe alte feluri de salate reci cu mazăre, fasole sau sfeclă pe care le schimbau de la zi la zi. Zona de salate cuprindea din nou roșiile și castraveții tăiați mare, varză albă, roșie, salată de varză, salata bulgărească plus alte ingrediente crude separate (morcovi, sfeclă, măsline sau altele).
În zona de pâine erau mai multe feluri feliate, uneori apărea pizza însă în general făceau la cuptoare un fel de focaccia, simplă sau cu ceva mozzarella. Destul de bine făcută, am mâncat în fiecare zi. Am găsit într-una din zile plăcintă cu brânză, foarte bună.
Deserturile erau o sumedenie, de la baclavalele și sarailiile preferate de mine, torturi, negrese (bunicele, nu foarte dulci), ceva prăjituri cu afine și fructe de pădure și toate variațiunile cu diferite creme colorate. Le mai schimbau de la zi la zi, însă cele de inspirație turcească le-am găsit în fiecare zi, iar varietatea lor nu cred să fi scăzut de 8-10 tipuri minim. Copiii testau înghețata standard de diferite culori văzută în Bulgaria mai peste tot.
Fructe am văzut ușor schimbate de la zi la zi: banane întregi, caise, mere roșii, mere golden, piersici, bucăți de pepene roșu sau galben fără coajă și portocale mari.
Între mese era disponibilă pizza de două feluri (mi s-a părut acceptabilă pentru potolit foamea) sau niște gyros sărăcuțe ori sandwich-uri în câteva zone de pe plajă. Dealtfel se putea mânca ceva și pe plajă (restaurant La Brise), un pic impropriu denumit restaurant pentru ce oferă.
Dar oricum, de câteva ori mai restaurant decât multe ghermelii imunde autointitulate cherhanale de pe litoralul românesc.
La Brise oferea pizza, cârnați la plită, cartofi prăjiți și paste plus ceva ingrediente de salată și fructe, fix pentru foame acolo pe plajă, la umbră și în condiții civilizate.
La restaurant Sozopol în timpul meselor erau dozatoare de apă, dozatoarele de suc pe care le-am mai văzut și la alte hoteluri bulgărești cu all inclusive: cu suc de mere, de piersici și de portocale. Nu deosebit dar nici cel mai rău.
Și ca să vezi, nu oferă sticle îmbuteliate cu suc de la mărci cunoscute, cum am citit că se așteaptă unii români la 4 stele.
Dozatoarele ofereau posibilitatea unei cafele potabile dar slabe. De asemenea era și arhicunoscutul dozator în formă de butoiaș, cu vin alb, roze și roșu.
La prânz și seara restaurantul Sozopol beneficiază de 2 baruri suplimentare de unde turiștii pot comanda în pahar de sticlă gama lor de băuturi locale: bere Slavena de la dozator, vin spumant sau alte răchii sau lichioruri locale.
La barul din hol și la piscină se pot cere 10-12 cocktail-uri (doar Mojito era disponibil după ora 18), aproximate mai bine sau mai rău de angajații tineri dar serviabili în multe limbi. Copiilor le ofereau la cerere ciocolată caldă, ciocolată cu lapte (cald sau rece), limonadă cu mentă și lămâie sau câteva amestecuri de sucuri dulci.
Mai aveau de asemenea automate pentru sucuri acidulate, operate de barmani sau alte” long drinks” cunoscute pe care le puteau prepara tot cu băuturi locale, cafea la espressor (anul trecut era bună, acum mai slabă) plus sticlele de apă de 1,5 l accesibile turiștilor.
Și da, pretențioșii aveau la dispoziție și o listă de vreo 15 poziții cu băuturi de mărci cunoscute, cu prețuri între 4 și 7 leva.
Am văzut români nemulțumiți de cazarea în căsuțe mai sus pe deal. Nu știu unde credeau că se duc, dar Holiday Village e compus din căsuțe pe acea coastă, și dacă aveau impresia că pot fi toate amplasate fix în spatele restaurantului și lângă aqua park, ei bine, ghinion, vorba neamțului.
Lângă restaurant probabil tot n-ar fi fost bine că miroase a mâncare și e zgomot, dacă sunt mai sus de ce sunt departe și trebuie să urci.
Sunt convins că fix pe români i-au surghiunit acolo sus pe deal, nu din cauză că cele mai depărtate au eticheta PROMO și beneficiază de discount.
Culmea coincidenței pentru mine n-a fost ca mai mulți români să fi fost cazați mai sus pe deal, ci că ultimii nemulțumiți de Holiday Village au achitat pentru 7 nopți sume în jur 1400 de euro și sunt utilizatori la primul review pe amfostacolo.
Cu o componență identică (tot 2 adulți și 2 copii), eu am plătit din timp cu early booking în jur de 1150 de euro (975 de euro pentru 6 nopți).
Și din ce am verificat mai prin primăvară, la diferență mică de 1400 de euro pentru echipa noastră luam sejur de 7 nopți la Belleville sau 6 nopți la Marina Royal Palace la 5 stele.
Acum nu e nimeni obligat să caute la agenții cel mai bun tarif ca mine, dar pentru nepotrivire cu dorințele proprii, lipsă de documentare sau alegerea unei oferte dezavantajoase ca preț nu cred că pot fi blamați cei de la hotel.
Aș da ca exemplu practica de a rezerva foarte comod prin minunatul site de autorezervări, la o sumă mult mai mare apoi a găsi nod în papură la tot pasul, pentru că orice s-ar zice, o sumă mai mare achitată creează așteptări sporite, iar odată ajuns în vacanță nu mai dă nimeni doi bani pe anularea gratuită...
Continua și ușoara degradare a serviciilor multor hoteluri ar trebui să fie cunoscută vizitatorilor litoralului Bulgariei.
Acest lucru îl recunosc și accept și deși încă decente, calitatea acestora e în scădere și la Holiday Village față de acum doi ani să zicem.
N-am zis nicăieri că mâncarea este excepțională, dar afirmații de genul” n-am avut ce mânca” ,” mâncare de cantină” (2 sau 3 stele) sau alte exagerări mi se par neconforme cu realitatea trăită de mine acolo, culmea, fix în aceeași perioadă.
Da, ingredientele nu erau de o calitate deosebită, erau normale dar preparate bine.
Cine plânge c-ar fi berea apă chioară sau diluată ar trebui să știe că la magazin se găsește bere de 3,4, 5 sau 7% alcool.
Chiar așa, își dorește cineva să vadă cum e la 35 de grade la soare după 2 beri strong de 7% alcool?
Sau își închipuie că la all inclusive 163 de euro pe zi 4 persoane e-ndreptățit să ceară bere la sticlă de 0,33?
Poate un radler sau un cidruleț cu ghimbir?
Altceva despre băuturi nu mai comentez, cui nu-i convine poate consuma contra cost mărcile preferate sau poate avea pretenții la mai multe stele dar și la alte scoruri.
Iar ca să nu fiu acuzat că țin partea bulgarilor de acolo, o să le mai dau și eu o bilă neagră de final: au modificat condițiile din complex și ieșirea nu se mai face cu prânzul, așa cum eram obișnuiți și cum era menționat clar la unele agenții. Acest lucru nu ni l-au comunicat la check-in ci doar la check-out, într-un mod total neelegant cerându-ne să părăsim complexul. Așa am aflat de ce în două zile diferite un angajat a verificat în câteva rânduri prin sondaj la șezlongurile din zona aqua park-ului dacă turiștii mai sunt cazați, cerându-le cartela de la cameră.
Un mod urât și neprofesionist de a ciupi masa de prânz din ultima zi (sau poate a reduce aglomerația în weekend), ar fi putut măcar să scrie clar (ca la alte hoteluri) că ultima masă la plecare este micul dejun, măcar în pliantul cu regulile complexului.
Recunosc, la plecare ne-a lăsat un gust amar, dar per total expriența acolo a fost ca de obicei plăcută.
Copiii noștri ca de obicei s-au distrat” la pirați” și pe tobogane, au tras cu arcul, pot spune c-am profitat de complex și dotările lui la un cost decent, admirând dealurile împădurite de la orizont, respirând briza îmbogățită de mirosul pădurii de pin, am luat toate mesele în aer liber într-un decor plin de flori și apoi în loc să plâng că urc dealul sau să merg pe scări interioare în mirosul de dezinfectant al vreunui hol de hotel am considerat că puțină mișcare prin pădurice nu strică printre căsuțe și către parcare.
Nu mai trag alte concluzii, am scris cât mi-am adus aminte și chiar mai mult ca să ajut pe cine dorește să aibă destule păreri pentru o imagine cât mai aproape de realitate.
Vacanțe fumoase, și pregătiți-le măcar un pic să nu aveți” surprize” evitabile,” last minute” să nu devină” last mistake” .
Trimis de Kavarnap in 09.08.21 13:37:09
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Constantin și Elena, Nisipurile de Aur, Albena, Kavarna, Duni, Balcic, Sunny Beach
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Kavarnap); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 42.37222200 N, 27.70416700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
excelenta scriere!
o remarca: tu zici ca nu e bine sa bei bere de 7% pe plaja, iar o doamna se plangea ca la Gural Belek nu au Jack pe plaja
@nrs: Mulțumesc frumos, eee așa sunt eu mai puțin pretențios ????
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@Kavarnap: Wow! Ce-mi place ideea asta de căsuţe, pădure, pajişte şi mare în acelaşi loc. Pentru aşa ceva m-aş duce în Bulgaria!
@cris1982: Da, și pe noi ne-au cucerit pădurea de pini, floricelele din jurul piscinelor și terasei de luat masa, aleile umbrite și căsuțele împrăștiate pe sub copaci. Ne-a fost greu să le părăsim inclusiv să mergem la mare, de ieșit din complex n-am reușit până acum.
@Kavarnap:
”Numai că între timp au apărut două relatări de anul acesta din aceeași perioadă în care am fost și eu, iar unele lucruri scrise efectiv m-au aprins să scriu și anul acesta.
Ai procedat foarte bine că ai scris şi impresiile de anul acesta, astfel cititorii îşi pot face o idee mai clară despre ce se întâmplă acolo.
”Sus la căsuțe parcaseră și pe spațiul verde lângă drumul de acces, la fel și în noua parcare de după păduricea de la intrarea către Bellevile, pe drumul spre hotel Pelican (paralel cu șoseaua exterioară imediat lângă gard). Asta deși erau suficiente locuri în parcarea betonată, dar cum să stea bolidul” premium” la soare?
Nu ştiam de noua parcare, bine nici nu am avut nevoie, pentru că am avut mereu loc în parcarea mare de la MRP. Despre maşinile parcate pe spaţiul verde, nici nu te întreb ce numere aveau .
”Afară în fiecare dimineață la plită era disponibilă omleta la comandă cu ingrediente la alegere
Cum şi omleta era făcută din ouă, sigur nu era fake ?
Nu mai zic că doar variind ingredientele puse în omletă puteai considera că ai mâncat diferit în fiecare zi.
”Sunt convins că fix pe români i-au surghiunit acolo sus pe deal, nu din cauză că cele mai depărtate au eticheta PROMO și beneficiază de discount.
Tocmai acest aspect este mereu omis de cei care se plâng că au fost discriminaţi ca români. Nu poţi să alegi cele mai ieftine camere din resort şi apoi să comentezi că nu sunt poziţionate cum sperai.
”Continua și ușoara degradare a serviciilor multor hoteluri ar trebui să fie cunoscută vizitatorilor litoralului Bulgariei.
Acest lucru îl recunosc și accept și deși încă decente, calitatea acestora e în scădere și la Holiday Village față de acum doi ani să zicem.
Situaţia este cvasigenerală în mai multe staţiuni şi continuă de câţiva ani.
Diferenţe cu minus am sesizat şi eu la MRP cu ocazia celei de a şasea vizite prin comparaţie cu precedentele, dar nu s-a pus niciun moment problema să nu am ce mânca sau mai rău. Cei aflaţi la prima vizită în resortul de la Duni erau foarte mulţumiţi de cazare şi mâncare şi absolut încântaţi de frumuseţea resortului.
Nu ştiam povestea cu prânzul "sărit" în ultima zi şi nu este ok că nu ai fost informat. Eu am plecat de la Duni mereu după micul dejun pentru că aşa am vrut eu, mai având şi altele de rezolvat în drum spre casă.
Ştiu că tu ai ajuns la ora 15, cel mai probabil nedorind să stai pe la porţi, dar eşti sigur că nu s-a modificat şi check in-ul, pentru că dacă intri cu prânzul, cum am văzut în ultimii doi-trei ani la toate hotelurile bulgăreşti vizitate, atunci este ok să ieşi cu micul dejun?
@nrs:
”o remarca: tu zici ca nu e bine sa bei bere de 7% pe plaja, iar o doamna se plangea ca la Gural Belek nu au Jack pe plaja
Slavena era mereu rece şi bună, chiar dacă părea prea slabă pentru unii .
Ştiu povestea cu doamna respectivă, m-a surprins puţin această nevoie care nu i-a fost satisfăcută . Chestie de gusturi şi de obiceiuri. Nu mai amintesc aici de temperaturile din plin sezon .
Ce a omis doamna să precizeze era faptul că barul de la plajă şi cel de la aquapark, chiar dacă nu aveau toate mărcile de whisky disponibile la Irish Pub sau la Premier Bar, aveau totuşi minim două feluri de băuturi de import din fiecare tip. Noi am băut zilnic pe plajă cocktailuri pe bază de gin sau rom, reglate din suc şi din gheaţă, şi am fost foarte mulţumiţi.
@Kavarnap:
Norocosule!
Am văzut acum cât de frumos ai fost gratulat pe PM
Am păţit-o şi eu în urmă cu vreo doi ani şi de atunci am închis mesageria privată nedorind să fiu jignită în fel şi chip de nişte oameni care... atâta pot când nu au argumente să combată, civilizat, o idee. Şi de atunci stau liniştită.
Am scăpat de înjurături, dar tot nu am scăpat de voturi negative cu explicaţii aiuristice, cum că nu am fost acolo să văd că X nu a avut ce mânca sau că nu trebuie să comentez dacă am stat la MRP, de parcă trebuia să fiu acolo ca să realizez asemenea exagerări grosolane.
Dar eu, de fiecare dată, am mers să văd şi ce mâncare este la Marina Beach, deşi eram sătulă, şi diferenţele nu erau mari. Am gustat şi eu vinul de la butoiaşe şi nu mi s-a părut neapărat mai prost decât cel la sticlă de care beneficiam noi la MRP, dar sigur era mai rece şi mai băubil. Am băut deseori cocktailuri seara la barul de la M. Beach, unde băuturile disponibile erau exact aceleaşi, doar barmanii erau mai nepricepuţi , dar mie îmi plăcea terasa de sus de deasupra restaurantului.
@nicole33:
Mașinile parcate pe iarbă erau majoritare de RO și BG, și pe aleea către Pelican și sus la căsuțe.
Inițial nu am ținut neapărat să provoc controverse, dar ca să aibă rost ce am scris până la capăt mi-am asumat și posibilele” reacții adverse” și am explicat ce cred aproape până la capăt. Cu riscul de a supăra pe cei ce au scris altceva, am dat acele explicații, despre căsuțe, despre costurile de achiziție.
Nu mă așteptam să primesc la schimb chiar acel soi de” argumente” totuși, de-asta le-am și expus printr-un comentariu un pic mascat, care poate mai bine că nu mai e disponibil. Oricum, ceva ceva trebuia anticipat văzând cum ți-a răspuns la propriul review când ai încercat să-i mai spui una alta. De acolo m-am abținut la maxim să taxez ce a scris și am zis să merg întâi să văd dacă nu cumva are omul dreptate și s-a transformat Holiday Village în vilele Elenite sau Berlin Golden Beach
Și da, ai absolută dreptate, am întâlnit și români la prima vizită care au fost încântați de ce au găsit acolo. Curios, nu plătiseră exagerat
Am ajuns din întâmplare la 15, oprind foarte mult pe drum pentru o problemă avută de unul din copii. Nu am intenționat asta, dar voi verifica data viitoare în Bulgaria dacă se intră cu prânzul, căci ar fi în regulă, nu aș avea de comentat.
Mulțumesc pentru vot și lucrurile scrise.
Ce sunt atâtea voturi și confirmări de la oameni care au zeci sau sute de impresii aici pe site dacă nu primesc și un scuipat de la cineva care crede că așa trebuie făcut dacă e contrazis
Buna ziua!
Nu am mai fost la Duny Holiday Village, si as vrea sa va intreb daca pozitionarea casutelor este foarte abrupta.
Vreau sa fac o rezervare de pe 21 august, stiu ca e foarte aglomerat peste tot, si fiind foarte din scurt, ma astept sa fim cazati undeva pe la periferie.
Nu ma deranjeaza miscarea, mai ales daca e o zona cu verdeata si nu te bate soarele in cap. Insa, am experienta de la Arkutino Resort (care e relativ aproape, vezi impresii) cand am avut probleme cu tensiunea si eu si sotul, din cauza ca eram nevoiti sa urcam foarte multe scari si pante foarte abrupte de cateva ori pe zi.
Deci, intrebarea mea ar fi: se poate merge lejer daca e cazarea departe sau trebuie efectiv sa urci?
Cam cat estimati ca ar fi distanta de parcurs de la casutele cele mai indepartate si pana la plaja?
Va multumesc pentru informatii.
@ellinia: Bună ziua,
Așa aglomerat cum era când am plecat pe 1 august, acum mă aștept să fie și mai și.
Deci dacă reușiți să găsiți locuri, e foarte probabil să fie într-una cele mai depărtate căsuțe. În orice zonă puteți ajunge pe mai multe trasee: sunt scări care coboară panta frontal către aqua parc sau restaurant și sunt aleile fără trepte care coboară mai lin de-a lungul dealului și care sunt folosite și de mașinuțele lor electrice pentru adus clienții și bagajele sau pentru gospodărirea căsuțelor.
Adică puteți oricând găsi o variantă cu puține trepte chiar dacă ocolitoare. Mai sunt și scurtături printre căsuțe dar acestea mai conțin și scări.
Partea bună este că foarte multe alei sunt umbrite.
Spre majoritatea căsuțelor depărtate cam trebuie urcat, pe scări sau ocolind mai ușor pe alei. Există și un pâlc de căsuțe Paradise, mai îndepărtat, care nu sunt la așa mare altitudine, ci undeva mai pe coasta dealului, dar distanța rămâne.
Am încercat să vi le încadrez aici google.ro/maps/@42.371144 ... m/data=!3m1!1e3
Noi am stat în 2019 la una din cele mai depărtate căsuțe, și cu aproape cea mai înaltă amplasare. De acolo făceam estimativ cam:
- 300m până la restaurantul Sozopol, piscine sau Aqua Park;
- 800m până la plajă în zona restaurantului La Brise (face parte din complex).
Nu știu ce altceva să vă mai spun, am pus multe poze, unele și de prin complex, au mai scris și alții înaintea mea despre distanțe. Oricum, ajungerea la oricare căsuță mai de sus necesită un pic de efort, ar fi mai jos hotel Belleville dar la alți bani.
Sper să vă ajute ce-am scris.
@Kavarnap: Va multumesc pentru informatii! Am vazut pozele si filmuletele pe care le-ati pus! 300/800 metri nu e o distanta mare, ramane sa ma mai gandesc un pic.
Multumesc!
Vă rog să țineți cont că estimările și părerile sunt subiective, eu nu am simțit aceste distanțe urcușuri (sau nu m-au deranjat) însă pentru alte persoane au fost un capăt de țară și prilej de supărări.
V-am spus, au mai scris și alți turiști, verificând mai bine și citind cât mai multe păreri e mai puțin probabil să aveți surprize.
Cu plăcere, vacanță plăcută oriunde veți merge.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Sejur satisfacator — scris în 30.06.23 de ux129521 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Village Holiday Duni, l-as mai alege inca o data — scris în 29.12.21 de dantonela06 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Depinde cu ce asteptari / experiente vii inainte... [... ] — scris în 01.08.21 de viorel.rusu din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jul.2021 Nu mai e ce a fost — scris în 10.07.21 de CL TEMPO din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jul.2020 E mai bine, oricum le aDuni — scris în 10.08.20 de Kavarnap din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 ”Mai Duni acolo o dată!” — scris în 31.07.19 de Kavarnap din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Duni - Holiday Village - o cazare foarte proastă! — scris în 13.08.18 de Gina Anton din BUCUREșTI - nu recomandă