GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Suntem foarte de acord cu Cipi45 și Alinutza72. În plus aș adăuga MIZERIE, AGLOMERAȚIE (loc înghesuit), LIPSĂ DE INTERES.
Pe scurt: Locul nu își merită banii. Are două stele cel mult.
Noi nu am avut frigider în cameră. Lifturile nu au mers decât ocazional și am tot plimbat căruțul cu copilul în brațe 4 etaje. Dar problemele cele mai mari sunt la CURĂȚENIE.
În camere este o mizerie periculoasă pentru copii și persoane cu fond alergic. În poze puteți vedea mucegaiul de pe saltele. A trebuit două zile din concediu să facem curat. Am scos totul din cameră, am curățat mucegaiurile cu un spray cu clor, ne-am cumparat aspirator și preșulețe și am pus camera la punct. Cu totul ne-a costat cam cât ar fi fost o ședere la 5 stele.
Deci, pentru cei care țin la sănătatea copiilor e bine să aleagă altă destinație sau să vină pregătiți cu aspirator și produse de curățenie.
Noi am fost hotărâți să ne simțim bine și ne-a ajutat Dumnezeu să trecem peste inconveniente. Dar nu e corect să plătești atât de mult pentru așa de puțin.
Un lucru aș adăuga la celelalte comentarii. Este foarte multă mizerie și în afara hotelului (pentru cei care au mai fost la 4 sau 5 stele în Bulgaria) mai ales în spațiile de joacă pentru copii, deci trebuie să fiți pregătiți cu batistuțe de dezinfectare.
Complexul este aglomerat și nu prea găsiți ușor locuri de parcare. Mașinile trec tot timpul prin fața hotelelului și treebuie să îți iei căruciorul în brațe și să te sui cu el în iarbă ca să treacă.
Trimis de robertpopa22* in 03.09.11 08:44:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Duni
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robertpopa22*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.22663500 N, 28.01255600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@robertpopa22: bine ai venit pe site si in comunitatea AmFostAcolo!
Multumim pentru impresii, te asteptam si cu alte recomandari din vacantele tale trecute sau viitoare.
Ar fi interesant sa ne zici cateva si despre conditiile de masa, serviciile primite, plaja si marea (ca tot le-ai punctat).
Multumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2017 Niciodata nu voi reveni aici nici platit — scris în 05.01.18 de Chinezu81 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Aug.2017 2 stele cu indulgență — scris în 24.08.17 de CrisTinaTim din HARGHITA - nu recomandă
- Jul.2017 O vacanță dulce - amară. ???? — scris în 07.08.17 de Valentin Val din CORUNCA [MS] - nu recomandă
- Jul.2017 Atenție la bunurile de valoare, fură cameristele!!! — scris în 24.07.17 de Dragos40 din PLOIEşTI - nu recomandă
- Jun.2017 Totul peste aşteptări — scris în 10.06.17 de Gabriela_K din BOBâLNA [HD] - RECOMANDĂ
- May.2017 O vacanță super — scris în 08.06.17 de dtrualex* din SLOBOZIA (IL) - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Nu recomand decât celor care sunt obişnuiţi cu parizer şi mâncare de cantină — scris în 30.08.16 de Eu acolo din BRAşOV - nu recomandă