Înconjurat de deşert şi munţi, Kashan este conform legendei locul de baştină al celor 3 Magi, beneficiază de o climă blândă dar uscată şi o vegetaţie abundentă datorită existenţei unor surse de apă precum izvorul Soleymanieh (Solomon).
Descoperirile arheologice au demonstrate că această regiune a fost un centru de civilizaţie important acum mai bine de 7000 de ani, ulterior Kashan a devenit timp de câteva secole reşedinţa de vară preferată a conducătorilor Iranului.
Bagh-e Fin (Grădina Fin) a fost proiectată în forma actuală în timpul domniei Şahului Abbas I cel Mare (1571-1629) din dinastia Safavidă drept un loc pentru recreere. Ulterior au fost aduse o serie de modificări în timpul dinastiilor Zand şi Qajar, astfel intenţia de perfectă simetrie iniţială a fost treptat diminuată de către diverşi conducători.
Cea mai împortantă schimbare a avut loc în anul 1778 după un cutremur devastator, totuşi amplasarea grupurilor de pomi fructiferi şi făntânile de marmură şi-au păstrat locaţia iniţială, zidurile înalte ce înconjoară grădina şi ţiglele turquoise de pe clădiri datează din secolul 19.
În cele peste 6 hectare ale sale Grădina Fin se mândreşte cu câteva clădiri, băi, un lac central, fântâni şi canale de apă. Vegetaţia predominantă constă din platani, pini şi chiparoşi mediteraneeni majoritatea arborilor având între 100 şi 400 ani, în trecut erau cultivaţi o serie de pomi fructiferi locali precum bananieri, smochini, rodii sau caişi.
La fel ca şi alte grădini istorice persane, Grădina Fin se face remarcată prin prezenţa a unui larg număr de elemente ce beneficiază de apa ce provine din dealul alăturat.
Diferenţa de nivel face inutilă folosirea pompelor mecanice, presiunea apei este suficientă şi egală pe toată suprafaţa grădinii de-a lungul întregului an.
Din prima clipă vizitator este evident impresionat de discrepanţa dintre mediul arid şi nonoton din afara zidurilor grădinii şi frunzişul luxuriant din interior. În timp ce afară apa este un element rar şi preţios în cadrul grădinii apa şi culorile aduc aminte de frumoasele elemente ce decorează pereţii şi ceramica persană.
Per ansamblu această grădină este inspirată de către viziunea persană a Paradisului unde plantele, apa şi arhitectura clădirilor formează un tot unitar bazat pe geometria formelor, cu siguranţă prezenţa apei duce cu gândul la răurile din Paradis menţionate în Coran.
Din 1935 Grădina Fin a fost inclusă în lista comorilor naţionale din Iran iar din anul 2011 face parte din lista Patrimoniului Universal UNESCO, arta grădinilor persane este cea mai veche din lume şi a înfluenţat ulterior alte grădini celebre din Spania şi India.
Trimis de webmaster in 29.12.17 14:08:40
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Sfaturi utile: Cum să călătorești mai mult cu bani (mai) puțini? [P] — scris în 01.08.24 de webmaster din TIMISOARA
- Jan.2023 Muzeul Ferestroika, o capsulă în timp din anii ´80 — scris în 09.02.23 de Michi din BUCURESTI
- Aug.2022 Precizări privind miniserialul din sept / oct. 2022 privind castelul Peles — scris în 06.10.22 de Michi din BUCURESTI
- Jun.2021 Excursii „la înălţime˝ — scris în 03.06.21 de Michi din BUCURESTI
- Jan.2021 Unde vom petrece revelionul 2021-2022? — scris în 04.01.21 de Michi din BUCURESTI
- May.2020 Splendorile naturii: munţi, vulcani, cascade — scris în 27.05.20 de Michi din BUCURESTI
- May.2020 Orașe la cota 0 — scris în 25.05.20 de mihaelavoicu din PLOIEşTI