Barsa Kelmes - Insula dispăruţilor

În limba kazahă numele ei se traduce prin insula dispăruților, pentru că toți cei care s-au aventurat în inima ei au dispărut. Deasupra ei apare o ceață stranie. Sate întregi au fost înghițite de această pâclă care, ca o umbră a morții, pare să-și pândească victimele. Locuitorii dimprejurul insulei sunt convinși că acolo se găsește o poartă între lumi, o poartă a timpului. Se spune că prin această poartă apar adesea în plan real, ființe enigmatice care astăzi nu mai există, păsări cu aripi mari, cu dinți și cioc ascuțit, monştri ai apelor, creaturi ciudate care seamănă cu dinozaurii erei mezozoice. Aici, ceasurile nu mai funcționează, o oră transformându-se într-o zi.

În secolul al XIII lea, în timpul marilor cuceriri ale imperiului mongol, pe această insulă se retrăgea populația din cale acestor hoarde. Când reveneau în locurile de baștină, constatau că erau mai bătrâni cu ani și nu cu luni de zile, cât stătuseră în realitate, pe această insulă.

Insula le înghițise cu lăcomie zeci de ani. În anii '50 insula a început să fie locuită și datorită faptului că temperaturile pe timpul iernii erau mai ridicate. La sfârșitul iernii, populația care se retrăsese pe insulă nu a mai revenit pe continent. Rudele acestora au pornit în căutarea lor. O echipă a rămas la țărmul insulei, iar cealaltă a pornit în interiorul insulei, în căutarea dispăruților. Neîntorcându-se la țărm cea de-a doua echipă, au fost alertate autoritățile.

Acestea au trimis un avion într-un zbor de recunoaștere. Piloții au văzut ceața groasă care acoperea ostrovul. Deasupra pâclei zburau niște obiecte ovale care intrau și ieșeau din ceață. Acele ceasornicelor au început să se miște haotic iar motoarele avionului s-au oprit, pilotul fiind obligat să aterizeze pe insulă.

Discurile luminoase au stat nemișcate, monitorizând echipajul minute în șir. Autoritățile au trimis în interiorul insulei câini special dresați, pentru a descoperi persoanele dispărute. Aceștia nu s-au mai întors. Autoritățile au luat decizia de a trimite un tanc, închis ermetic, iar pe caroserie au așezat mai multe aparate de măsurat. Tanchistul a fost instruit să nu iasă din tanc și să mențină în permanență legătura radio cu cei rămași la țărm. Mai mult, tancul a fost legat cu un cablu metalic pentru a împiedica dispariția acestuia. Tancul a înaintat o bucată de vreme, tanchistul raporta ceea ce vede până când transmisia s-a întrerupt. Cei de la țărm au tras tancul spre țărm și au constatat că acesta era acoperit cu un strat gros care semăna cu gheața. Când au deschis tancul au constatat că tanchistul dispăruse.

Mostre din gheață au fost duse la Moscova pentru a fi cercetat și s-a ajuns la concluzia că particulele sunt de origine necunoscută.