În Asia Centrală, între Kazahstan și Uzbekistan, se întinde Marea Aral sau Marea Ostroavelor, care odată adăpostea 1500 de insulițe. Cea mai mare dintre ele era Barsa Kelmes dar și cea mai enigmatică. Insula nu mai este locuită de nimeni de foarte mult timp.
În limba kazahă numele ei se traduce prin insula dispăruților, pentru că toți cei care s-au aventurat în inima ei au dispărut. Deasupra ei apare o ceață stranie. Sate întregi au fost înghițite de această pâclă care, ca o umbră a morții, pare să-și pândească victimele. Locuitorii dimprejurul insulei sunt convinși că acolo se găsește o poartă între lumi, o poartă a timpului. Se spune că prin această poartă apar adesea în plan real, ființe enigmatice care astăzi nu mai există, păsări cu aripi mari, cu dinți și cioc ascuțit, monştri ai apelor, creaturi ciudate care seamănă cu dinozaurii erei mezozoice. Aici, ceasurile nu mai funcționează, o oră transformându-se într-o zi.
În secolul al XIII lea, în timpul marilor cuceriri ale imperiului mongol, pe această insulă se retrăgea populația din cale acestor hoarde. Când reveneau în locurile de baștină, constatau că erau mai bătrâni cu ani și nu cu luni de zile, cât stătuseră în realitate, pe această insulă.
Insula le înghițise cu lăcomie zeci de ani. În anii '50 insula a început să fie locuită și datorită faptului că temperaturile pe timpul iernii erau mai ridicate. La sfârșitul iernii, populația care se retrăsese pe insulă nu a mai revenit pe continent. Rudele acestora au pornit în căutarea lor. O echipă a rămas la țărmul insulei, iar cealaltă a pornit în interiorul insulei, în căutarea dispăruților. Neîntorcându-se la țărm cea de-a doua echipă, au fost alertate autoritățile.
Acestea au trimis un avion într-un zbor de recunoaștere. Piloții au văzut ceața groasă care acoperea ostrovul. Deasupra pâclei zburau niște obiecte ovale care intrau și ieșeau din ceață. Acele ceasornicelor au început să se miște haotic iar motoarele avionului s-au oprit, pilotul fiind obligat să aterizeze pe insulă.
Discurile luminoase au stat nemișcate, monitorizând echipajul minute în șir. Autoritățile au trimis în interiorul insulei câini special dresați, pentru a descoperi persoanele dispărute. Aceștia nu s-au mai întors. Autoritățile au luat decizia de a trimite un tanc, închis ermetic, iar pe caroserie au așezat mai multe aparate de măsurat. Tanchistul a fost instruit să nu iasă din tanc și să mențină în permanență legătura radio cu cei rămași la țărm. Mai mult, tancul a fost legat cu un cablu metalic pentru a împiedica dispariția acestuia. Tancul a înaintat o bucată de vreme, tanchistul raporta ceea ce vede până când transmisia s-a întrerupt. Cei de la țărm au tras tancul spre țărm și au constatat că acesta era acoperit cu un strat gros care semăna cu gheața. Când au deschis tancul au constatat că tanchistul dispăruse.
Mostre din gheață au fost duse la Moscova pentru a fi cercetat și s-a ajuns la concluzia că particulele sunt de origine necunoscută.
Vadim Cernobrov, cercetător rus, vorbește despre faptul că pe insulă ar fi amplasată o bază a extratereştrilor, iar pâcla este un scut de protecție a acesteia. În prezent insula este nelocuită, iar autoritățile au interzis accesul.
... acesta este un fragment din traducerea unui articol publicat în 1990 intr-o revistă de ştiinţă rusească numită Tekhnika Molodyozhi. Adevărul este bineînţeles altul, dincolo de toate aceste legende urbane care au apărut la jumătatea secolului 20, întreţinute oarecum şi de autorităţile sovietice.
În primul rând Barsa Kelmes nu mai este o insulă, datorită retragerii apelor aceasta s-a unit cu uscatul printr-un istm încă din anul 1990. Aici se află largi depozite de sare, insula este un platou cu o înălţime maximă de 11m faţă de nivelul mării unde deseori se iscă furtuni, cristalele de sare fiind iritante pentru ochi, astfel că foarte puţine vieţuitoare se găsesc acolo. Totuşi datorită formelor ciudate geologice, zona a fost declarată rezervaţie naturală şi este în prezent o atracţie turistică a Kazahstanului.
Trimis de webmaster in 10.11.15 08:54:11
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelent articolul, fenomene asemanatoare se petrec si la noi, in padurea Baciu de langa Cluj, dar si Bucegii, si Ceahlaul se pare ca se comporta anormal de... paranormal! Sau suntem noi "anormali" (in intelegerea unor fenomene!). ????
Legendele care dețin deseori un sâmbure de adevăr sunt mult mai frumoase decât adevărul rece și sec... un depozit de sare. punct. și totuși un tanc, un avion, populații rămase acolo, sunt fapte reale și bănuiesc verificabile. deși la popoarele central asiatice viața fără legende și tradiții nu are sens și rost. mai vrem articole ce incită la căutarea adevărului. multumim
Aral, Balhash, Baikal au dispărut sau sunt pe cale din cauza multiplelor canale de irigații care au micșorat debitele râurilor care se vărsau în ele. regimul sovietic-stalinist în megalomania lui nu s-a preocupat de salvarea unor întregi ecosisteme... prima doar bunastarea care nici măcar nu a fost atinsă. aceste canale au fost făcute de deținuți politici în condiții de neimaginat... zeci de mii de oameni au murit acolo și ecosisteme întregi au fost distruse... omul, cea mai inteligență ființă, nu?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Sfaturi utile: Cum să călătorești mai mult cu bani (mai) puțini? [P] — scris în 01.08.24 de webmaster din TIMISOARA
- Jan.2023 Muzeul Ferestroika, o capsulă în timp din anii ´80 — scris în 09.02.23 de Michi din BUCURESTI
- Aug.2022 Precizări privind miniserialul din sept / oct. 2022 privind castelul Peles — scris în 06.10.22 de Michi din BUCURESTI
- Jun.2021 Excursii „la înălţime˝ — scris în 03.06.21 de Michi din BUCURESTI
- Jan.2021 Unde vom petrece revelionul 2021-2022? — scris în 04.01.21 de Michi din BUCURESTI
- May.2020 Splendorile naturii: munţi, vulcani, cascade — scris în 27.05.20 de Michi din BUCURESTI
- May.2020 Orașe la cota 0 — scris în 25.05.20 de mihaelavoicu din PLOIEşTI