Muzeul Ferestroika, o capsulă în timp din anii ´80 

TIPĂREȘTE

Era o zi primăvăratică de ianuarie în care temperatura se ridica la plus 20 de grade, aşa că m-am hotărât să nu mai stau în casă şi să vizitez ceva. În lista muzeelor din Bucuresti în care bifasem ce văzusem, mi-au căzut ochii pe un titlu Ferestroika. Imediat am asociat cu Perestroika şi Glaznosti a lui Mihail Gorbaciov care în anii 1985-1991 a vrut să reformeze PCUS şi societatea comunistă dar nu a reuşit, căzând victimă a propriului proiect politic. Forţele conservatoare au declanşat puciul din 1991. Am fost curioasă să mă documentez şi înainte de a vizita muzeul să văd ce legătură este între muzeul Ferestroika şi perioada Perestroika.

Muzeul este privat şi creat la iniţiativa a doi tineri care în apartamentul bunicului unuia dintre ei, lăsat neschimbat ca în anii ´80, vor să arate lumii cum se trăia pe atunci. Citez dintr-o prezentare. :Conceput ca o capsulă a timpului, Ferestroika oferă vizitatorilor posibilitatea de a experimenta viața din anii ' 80 cu ajutorul decorului și mobilierului autentic, a aparatelor de lucru și a accesoriilor casnice. Ferestroika este un proiect intim și personal creat de Raluca și Bogdan Jianu sub forma unu muzeu al vieții private, care reflectă povestea de viață a bunicilor și părinților ei. În anul 1979, familia Papanicoglu s-a mutat într-un apartament cu trei camere. Doamna Alexandrina era cadru medical, iar domnul Mihai, cadru militar. Proiectul oferă, de asemenea, un nou tip de experiență culturală și educațională pentru publicul tânăr care trebuie să înțeleagă trecutul recent al țării. Ghidul Alexandru Groza, istoric și cadru universitar, face ca acest lucru să fie posibil. În muzeu la dată prestabilită are loc şi primul spectacol de teatru imersiv în care se prezintă pregătirea unui revelion în anii ´80.

Începuse să mă intereseze subiectul pentru că în anii ´8o eram în plină maturitate şi astăzi pot judeca echidistant perioada sub aspectul vieţii de zi cu zi a unei familii obişnuite. Pe pagina muzeului am găsit adresa: cartierul Militari, un apartament de bloc cu 3 camere pe str. str. Ion Manolescu. Am mai găsit un număr de telefon dar nu şi alte detalii cum sunt programul şi preţul vizitei. Am fost sfătuită la telefon să trimit un email şi să cer toate informaţiile pe care le doream. Până am primit răspunsul am citit aprecierile elogioase, chiar entuziaste (cca 40) ale unor cititori, majoritatea străini ca nume sau naturalizaţi afară, după pronume. Sintagme ca: experienţă unică, turneu original, super experienţă, ceva unic, etc. se găsesc în toate aceste ecouri. Muzeul este definit ca o capsulă în timp în care fotografiile (dintre care am să copiez câteva), cu siguranţă vă vor produce emoţie pentru că userii mai maturi vor regăsi crâmpeie din viaţa lor. Ca să fiu sinceră, apreciez ideea foarte instructivă pentru cei tineri sau cei care au trăit în alt regim politic dar pentru mine e déjà vu . Pozele arată cum era mobilat un apartament aparţinând clasei medii din vechiul regim şi pot face pariu că şi acum, majoritatea familiilor în vârstă din lipsă de resurse sau conservatorism nu şi-au schimbat mobilierul Solca de pe atunci. Poate doar au renunţat la decoraţiunile la modă acum 40-50 de ani. Mă refer la peştele de sticlă şi milieul aşezate pe televizorul alb- negru, la vitrina plină cu kitchuri ieftine chinezeşti, la butelia de aragaz şi carpeta de pe perete cu răpirea din Serai.

Există o mare diferenţă între funcţionalitatea unui apartament de locuit în 2020 faţă de 1980. Chiar dacă în mare mobilierul e acelaş, au apărut aerul condiţionatat, maşina de spălat cu centrifugă incorporată, telefonul mobil în locul celui cu furcă, la unii centrală termică, maşină de spălat vase, camera de supraveghere, alarme şi alte facilităţi care fac viaţa mai uşoară. Au dispărut navetele cu borcănele de iaurt din sticlă groasă, idem sticlele de lapte cu care te aşezai dimineaţa la coadă, au dispărut sifoanele de încarcat la sifonerie fiind înlocuite cu sucuri, jusuri sau aparate de produs apă gazoasă, au dispărut pungile de plastic refolosibile spălate şi puse la uscat pe calorifer, au dispărut casetele video luate pe sub mână, au dispărut cartelele de alimente distribuite numai bucureştenilor pentru ca să nu se ducă pâine în alte localităţi. Au apărut cuptoarele cu microunde, blenderele, aparatele de râşnit boabe de cafea (care cafea? că se găsea numai nechezol) au apărut televizoare color cu diagonală mare, telecomandă şi zeci de canale în locul celor alb- negru cu comandă manuală pe care puneai o sticlă pe ecran cu trei colori: jos verde, la mijloc cafeniu, sus bleu ca să simuleze că e un TV color, au apărut laptopuri şi calculatoare din care poţi obţine orice informaţie, socializa sau face plăţi bancare. În schimb astăzi bibliotecile din apartamente au un rol mai mult decorativ sau păstrează cărţi pe care nu le mai citeşte nimeni.

Întretimp am primit răspuns la emailul în care pusesem câteva întrebări. Din acesta şi celelalte informaţii din saitul principal al muzeului, rezultă:

-muzeul se vizitează ghidat luni, miercuri, vineri de la 1o-12

-vizitele se programează telefonic cu cel puţin o zi înainte

-se formează grupuri de max 6 persoane

-taxa de intrare este de 150 lei, cu discount de 10% la pensionari (la muzeele de artă de stat pensionarii şi elevii plătesc 15, max 20 lei). În cost intră un pahar de apă minerală, un ceai sau cafea.

-se organizează Ziua Porţilor Deschise fără taxă, în limita locurilor disponibile (câte 6 persoane max în grup pt. o vizita de două ore)

Nu am vizitat muzeul în primul rând din cauza taxei de intrare la care dacă mai adaug taxiuri dus-întors ajung la 200 lei. Apoi pentru mine ca româncă, muzeul nu-mi oferă decât o aducere aminte şi o uşoară emoţie privind în poze obiecte pe care le-am avut şi noi. Mă nemulţumeşte că s-a arătat un apartament aparţinând păturii superioare din clasa medie in perioada comunistă: un ofiţer şi un cadru medical. Nu îmi este clar ce fel de ofiţer era. După aparatura deţinută (mai multe videouri, casete, picup, maşină de scris), familia avea un nivel material peste mediu (compar cu familia mea în care lucram doi ingineri cu lefuri bune). Marea masă a bucureştenilor trăiau în locuinţe mai modeste, garsoniere sau apartamente cu două camere în care se înghesuiau toţi membrii familiei. Aceea ar fi fost adevărată faţă a comunismului cu oameni dislocaţi de la ţară cărora li se repartiza după ani de aşteptare o locuinţă dormitor. Aşi recomanda să fie vizitat în continuare de străini (veniţi de pe o altă planetă) şi de tineri (de bani gata, ţinând seama de taxa de intrare) care nu au habar de uniformizarea în care trăiam, necunoscând ambientul standard de acum 40-50 de ani

La pozele anexate, ca martor ocular al epocii, am să dau unele explicaţii.

---

VIZUALIZĂRI: 722 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI