ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.11.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 12.11.15
STATUS: PRETOR
TIMP CITIRE: 1 MIN

Bine te-am găsit, „AmFostAcolo”!

TIPĂREȘTE

Am scris bine ”te-am găsit” pentru că, înainte de-a te cunoaște, am accesat site-ul, ca un profan, să mă informez mai bine despre ce-am avut nevoie, când a fost cazul. Mă bucur că s-a întâmplat sa vă cunosc, cu ocazia Târgului de Turism din noiembrie 2015. Cei care m-au întâmpinat (Cristina Oranici, @roth, @amero, @buterfly, @crima – măi, ce nume criminal ți-ai ales!) au făcut-o cu multă amabilitate și căldură sufletească, (parcă ne-am fi cunoscut cu mult timp înainte), și cu dorința, sinceră, de a-mi furniza cât mai multe informații despre această frumoasă familie (nu greșesc dacă spun că, m-am simțit ca-ntr-o familie, mai ales că, de la început, am primit și-un cadou foarte util mie – tastatura cu diacritice).

Sentimentul acesta de bucurie m-a făcut să revin și în penultima zi a Târgului. De-această dată am avut norocul să întâlnesc si alți membrii ai familiei, fete și băieți: pe Cornel, pe simpatica pereche @ariciu și @le_maitre, pe @Dragos, pe @Dabator, pe @Michi, pe @iulian68 și pe alți membrii cărora, cu scuzele de rigoare, nu le-am reținut numele.

Le mulțumesc tuturor pentru sentimentul de acceptare și prietenie pe care l-am întâlnit!

Pentru a mă simți integrată în familie am să încerc să-mi scriu și eu, cu stângăciile inerente debutantului, impresiile referitoare la vacanțele mele anterioare și viitoare.

Sper să avem ocazia să ne revedem, cu toții, cât mai curând!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de doinafil in 14.11.15 22:01:18
Validat / Publicat: 15.11.15 03:17:26

VIZUALIZĂRI: 1587 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2038 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[14.11.15 22:34:40]
»

@doinafil: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

gettyy
[15.11.15 06:13:15]
»

Bine ai venit!

Aşteptăm cu deosebit interes să ne povesteşti despre vacanțele tale!

elviramvio
[15.11.15 08:20:05]
»

@doinafil -

Merita sa fii pe aici, deci curaj sa scrii.

nicole33
[15.11.15 11:09:38]
»

@doinafil -

Bun venit pe AFA!

Ne-am văzut ieri la TTR, dar nu ne-am cunoscut. Când ți-am salutat soțul, nu am știut că ești nou intrată în comunitate.

Te așteptăm și cu alte impresii din călătoriile voastre.

doinafilAUTOR REVIEW
[15.11.15 12:14:25]
»

@all - —

Mulțumesc pentru salutul vostru de ”bun venit”!

Mă bucur ca voi avea prilejul să-mi scriu impresiile și sper să nu dezamăgesc cu stângaciile, inerente in exprimare, ale unui începator! Vă salut pe toți, la rândul meu, și sper să vă meargă bine!!!

elviramvio
[15.11.15 12:58:29]
»

@doinafil -

Toti am fost incepatori, toti facem greseli si vom face in continuare, fara intentie, toti am avut si avem emotii. Astept primul tau articol.

roth
[15.11.15 20:14:53]
»

Bine ai vinit si virtual printre noi, o intrare delicata precum aparenta ta de la TTR.

Asteptam povesti emotionante si pline de informatii utile.

cor_nelia
[15.11.15 23:57:00]
»

@doinafil - Bravo. Doinel!

Ce intrare spectaculoasa!

Mihai18
[19.11.15 17:25:13]
»

Pt. @ Doinafil. Bun sosit în familia AFA. Am acordat acest vot pentru încurajare. In urmă cu 6 luni, la fel au procedat și cu mine, colegii AFA și le mulțumesc. Vă aștept cu review-uri.

Mihai18
[20.11.15 09:02:50]
»

Pt. Doinafil. Am observat mențiunea „MSND (soț-soție). Oare, este o glumă? Dacă nu este glumă, atunci Doinafil are un sprijin de nădejde în MSND, un usercard cu experineță. Aștept cu nerăbdare debutul cu un review. Succes în comunitatea AFA.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cor_nelia, doinafil, elviramvio, gettyy, Mihai18, roth
Alte articole din această RUBRICĂDin viața comunității AmFostAcolo:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055608034133911 sec
    ecranul dvs: 1 x 1