ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.10.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
TIMP CITIRE: 4 MIN

Adio, dar rămân cu tine!

TIPĂREȘTE

Vă aduceţi aminte de filmul oscarizat în 1977? De subiect, cei mai mulţi nu, de titlu, majoritatea da. Ca să expun motivele scrierii acestui review să încep cu:

Curricululum vitae Afa

M-am înscris în AFA în 2010, la 75 de ani. Încă din prima zi acest sait m-a prins şi mi-a înseninat aproape tot timpul disponibil. În perioada care a trecut am avut necazuri mari, pierderea soţului, trei operaţii de protezare totală (două la genunchi şi una la şold) care mi-au luat luni de zile să-mi revin dar de fiecare dată am găsit în AFA suportul moral necesar.

În acesti peste 10 ani am scris 630 reviewuri cu pondere echilibrată între ţară şi străinătate, am căpătat titulatura de Augustus, în 2015 am deţinut primul loc în clasamentul anual şi până acum am totalizat peste 18.3 mil PMA.

În ultimii doi ani lipsa soţului, a maşinii şi întrucâtva o stare de sănătate din ce în ce mai precară nu mi-au mai permis să fac excursii aşa că, având o arhivă relativ bună de fotografii, am scris amintiri din deceniile trecute şi din actualitate despre ˝mâncătorii˝. În anul acesta, până la ora actuală am scris 56 reviewuri, am totalizat 2 mil PMA şi graţie aprecierii voastre m-am clasat pe locul 10.

Avertisment pentru userii AFA şi nu numai

M-am gândit mult dacă ce voi scrie în continuare să trimit doar câtorva useri sau tuturor? Am optat pentru a doua alternativă pentru că toţi sunteţi a doua mea familie.

Am fumat 50 de ani un pachet de ţigări pe zi, de la 20 la 70 de ani. Am început cu Carpaţi, apoi Select, a apărut Favorit cu filtru de hârtie igienică, apoi ţigările chinezeşti, bulgăreşti şi după 1990, străineşti Vice Roy, Kent. Nu mai ţin minte motivaţia pentru care ne-am lăsat în 2005 atât eu cât şi soţul. Cred că ne costa cam mult fumatul, că altfel eram sănătoşi tun după 50 de ani de ţigări. Ne-am lăsat brusc şi uşor în câteva zile în care de câte ori gâtul cerea nicotină, beam apă. De atunci nu am mai fost tentaţi să aprindem vreo ţigară. După câţiva ani soţul a făcut un cancer la un rinichi dar prof. care l-a operat n-a putut preciza ca şi cauză principală tabagismul. A fost bine tratat şi împreună, între două internări şi operaţii ale lui, am continuat să facem excursii timp de 11 ani. Eu, înafara problemelor de deplasare urmare a operaţiilor făcute, mă simţeam bine, mai urcam pe munte sau drumeţeam ˝în contextul vârstei˝, ce mai, eram bine. Acum cinci ani, la 10 ani de la sistarea fumatului a apărut o mică jenă la respiraţie după mers mai mult şi o uşoară dispnee. Pneumologul m-a diagnosticat cu BPOC (bronhopneumonie obstructivă cronică) care a apărut din cauza fumatului. Am luat tot ce trebuia ca medicaţie, în special pufuri bronhodilatatoare. Boala nu e reversibilă dar tratată, evoluează lent. La ora actuală pe stradă din 20 în 20 m trebuie să mă opresc că nu mai am aer iar ca efort, şi la un kilogram-două gâfâi. M-am dotat cu un generator de oxigen fix la priză care-mi dă prin canule aer îmbogăţit 5-6 ore după amiaza şi noaptea dorm tot cu oxigen sub mască. Dimineaţa duc cât de cât o viaţă normală, încă mă descurc singură dar cu o femeie care vine săptămânal, mă aprovizionează şi face treburile grele din casă. La oxipulsometru (un cleştişor în care se prinde un deget) şi care arată saturaţia sângelui în oxigen am început de la 88 adică hypoxie. Omul sănătos are 96-99, între 96-92 sănătate precară, eu cu oxigen am ridicat saturaţia sângelui de la 88 la 90 dar tot obosesc la cel mai mic efort.

De ce v-am scris?

Nu fac prozelitism anti tabagic pentru că fiecare dintre noi suntem liberi să alegem opţiunea. N-ar fi rău ca fumătorii înrăiţi să ceară medicului de familie să-i facă un test de saturaţie a sângelui în oxigen şi dacă e peste 96, fumaţi în continuare dar gândiţi-vă că scadenţa poate veni şi după 10-15 ani ca în cazul meu sau poate fi chiar mai rău.

Ce am de gând în continuare?

Să rămân în AFA mai semiactivă, (practic mi-e foarte greu să mai scriu recompunând şi amintindu-mi de excursii de acum 10-20-30 de ani) dar câte un ecou la reviewurile la care aş putea completa ceva, câte o filozofare în stratosferă... se poate şi aşa, dacă mai sunt acceptată.

Am două grupuri pe care le administrez ˝Amintiri din excursii˝ şi ˝ Vărsta a treia spre a patra˝ care mi se potrivesc ca o mănuşă ca să nu mai vorbesc de ˝AmFostAcolo grup oficial Maria 55˝în care sunt coadministrator graţie propunerii lui Cornel.

Sănătoşi să fim, să treacă pandemia şi s-o facem lată la întâlnirea de anul viitor!


[fb]
---
Trimis de Michi in 26.10.20 18:47:00
Validat / Publicat: 26.10.20 19:27:08
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 403 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42 PMA (din 42 voturi)

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

zapacituPHONE
[26.10.20 19:42:51]
»

@Michi:  

Bune sfaturi legate de tutun. Și eu testez periodic nivelul oxigenului din sânge,   dintr-un hobby născut de capabilitatea telefonului mobil. Acesta mă încadrează în parametrii normali, știu că nu e profesional, dar am observat că după ce aerisesc în cameră, parametrii se îmbunătățesc.

Nu sunt și nu am fost fumător. ​

​Vă doresc sănătate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
michaela_1961PHONE
[26.10.20 19:46:31]
»

Bună seara! Va doresc multa sănătate și putere, dar vreau sa va spun (asta ca să nu va deprime mustrările de conștiința), ca mama prietenei mele este fix în aceeași situație și n a fumat o țigare în viata ei, este o femeie muncita de la tara, are BPOC, un aparat de oxigen de care este dependenta și sta numai la pat. Deci... eu zic ca asa a fost sa fie si ne ducem fiecare crucea care ne a fost hărăzita. Sigur odată cu încălzirea vremii mai la primăvară, o sa fie mai ușor și veți putea face mai multa mișcare. Doamne ajuta!  

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Dan&EmaPHONE
[26.10.20 20:35:35]
»

Respect si admiratie! ❤️

MichiPHONEAUTOR REVIEW
[26.10.20 20:40:00]
»

@Dan&Ema:  Esti  o bomboana  Dane dar preferam  compot

doinafil
[26.10.20 21:32:34]
»

Felicitări pentru toată activitatea - de până acum - pe AFA!

Despre tutun nu știu ce să spun, pentru că n-am fumat niciodată și nici nu suport fumul de țigară, indiferent de cât de rafinat și bine-mirositor este el!

Pentru curiozitatea mea, stârnită de primele cuvinte ale acestui rewieu, te rog să-mi spui, mama @Michi: despre ce film „oscarizat” este vorba?! (a-pro-pos de „oscarizat” , n-am mai întâlnit până acum această denumire atribuită unui film care a luat un premiu „Oscar”! Poate fi un film care blamează fumatul?! Te rog frumos să-mi amintești despre ce film este vorba, pentru că s-ar putea să-l fi văzut și să nu-mi mai amintesc de el!)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
traian.leuca †
[26.10.20 21:40:51]
»

dar prof. care l-a operat n-a putut preciza ca şi cauză principală tabagismul.

De regulă fumătorii înrăiţi au probleme cu plămânii. Am fost operat de acelaşi profesor (urologie)şi am fost chestionat în legătură cu fumatul (m-am lăsat la 56 de ani) cu alcoolul, cu mediul în care am lucrat etc. Nu se cunosc  cu exactitate cauzele apariţiei unui cancer. Se pare că există un cumul de factori care generează apariţia acestuia. La mine s-a declanşat la opt ani după  ce am abandonat fumatul, consumul de alcool, scăpasem   de un job stresant,  ieşisem la pensie şi mă bucuram de  călătorii prin lume.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
MichiAUTOR REVIEW
[26.10.20 21:54:42]
»

@doinafil:  Înainte de 90 nu ajungeau filme americane la noi dar cred că l-am văzut  pe casetă video. E o comedie drăguţă în care un bărbat si o femeie care n-aveau nimic în comun, s-au văzut în situaţia să locuiască împreună. Il ţineam minte f. vag dar surpriza a fost când, căutând pe Google am văzut că a luat 5 premii Oscar (ro.wikipedia.org/wiki/Adi ... %C3%A2n_cu_tine) şi, mai jos că e subtitrat în română. În orice caz expresia  ˝Adio, dar rămân cu tine˝ era des utilizată în generaţia mea, ca şi ˝Adio şi n-am cuvinte˝

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
MichiAUTOR REVIEW
[26.10.20 22:00:47]
»

@traian. leuca: ... şi ai să te mai bucuri de călătorii prin lume şi nepoţi, mulţi ani de aici încolo. Matei al nostru are 15 ani şi s-ar putea, dacă se grăbeşte, ca după 5-6 ani să merg la nunta lui.

mprofeanu
[27.10.20 21:22:16]
»

@Michi:  La mai multe articole, ecouri vă doresc! Felicitări pentru activitatea dumneavoastră pe AFA, sunteți un exemplu pentru mine!  

Câteodată mă tentează și pe mine ideea de a renunța de a mai scrie, apoi mă gândesc că este o activitate 3 în 1 care îmbină: plăcerea de a cunoaște o comunitate așa de mare, chiar dacă doar virtual... plăcerea de a povesti și altora impresiile mele din călătorii și bineînțeles plăcerea unui hobby ce îmi ocupă un timp anume și acum chiar am timp destul...   

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
MichiAUTOR REVIEW
[27.10.20 22:26:34]
»

Mprofeanu:˝este o activitate 3 în 1 care îmbină: plăcerea de a cunoaște o comunitate așa de mare, chiar dacă doar virtual... plăcerea de a povesti și altora impresiile mele din călătorii și bineînțeles plăcerea unui hobby ˝

Nici în gând să nu-ţi treacă prin cap să renunţi pentru că viaţa ta s-ar pustii. Dacă nu rămâneam singură şi nu dădea peste mine dispneea asta care nu-mi permite efort, află că aş fi continuat excursii potrivite vârstei mele, cât aş mai fi putut umbla şi vedea literele tastaturii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
k-lator
[28.10.20 01:23:45]
»

@Michi:  Stimată doamnă, felicitări pentru activitatea de pe AFA! Vă doresc multă sănătate și să aveți parte de bucurii și de acum înainte, călătorind virtual cu toți cei ce vor împărtăși aici impresii, căci înțeleg că acest website este balsamul sufletului dumneavoastră.

​​​​

MichiAUTOR REVIEW
[28.10.20 08:51:25]
»

@k-lator:  Mulţumesc, ai pus punctul pe ˝i˝

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, Dan&Ema, doinafil, k-lator, michaela_1961, Michi, mprofeanu, zapacitu
Alte articole din această RUBRICĂDin viața comunității AmFostAcolo:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.033264875411987 sec
    ecranul dvs: 1 x 1