ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.08.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2021
DURATA: 8 zile
Familie
3 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Mi-am trăit visul. Am fost în Africa neagră

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Mi-am trăit visul. Am fost în Africa neagră

De-abia a treia oară a fost cu noroc! Prima dată în care trebuia să ajung în Kenya a fost în iulie 2020, dar pandemia asta nenorocită mi-a dat toate planurile peste cap.

A doua oară trebuia să ajung în februarie 2021, dar cu doar două săptămâni înainte, agenția mi-a comunicat sec: s-a anulat zborul și veți primi banii înapoi!!! Stai puțin, dar cum așa! Am verificat zborurile și toate erau operate normal! Probabil nu și-au atins ei numărul de turiști! Dar eu îmi făcusem un program, aveam speranțe, aveam așteptări! Mi-a dat tot planul peste cap, cu serviciul cu tot. Le-am cerut să-mi acorde o compensație sub forma unui voucher, dar nici nu au vrut să audă de așa ceva. Pentru cei interesați este vorba de cea mai celebră agenție turistică de la noi pentru vacanțe exotice. Dacă aș fi anulat eu din motive personale, aș fi pierdut toți banii! Așa ei s-au spălat pe mâini si gata. Ei bine de-asta prefer să-mi organizez pe cont propriu excursiile.

Zis și făcut! M-am interesat de costul avionului București-Nairobi, apoi am luat legătura cu un agent de turism local pentru organizarea unui safari de cinci zile. Toată distracția m-ar fi dus 1500 de euro pentru doar cinci zile. M-au reținut cazările oferite, care nu se apropiau deloc de standardul pe care-l doream. Nu mai eram singur, eram cu familia!

Si atunci a apărut oferta unei alte agenții, care în pandemie a dat lovitura cu zborurile charter. Astfel contra sumei de 1500 de euro de persoana asigura zborul direct București Mombasa, cazarea pentru cinci nopți la un resort de 4 stele all inclusive în Diani Beach plus 3 zile de safari în Tsavo East, cu o cazare la lodge în mijlocul sălbăticiei. Nu am stat mult pe gânduri și am ales oferta agenției. Era mult mai safe, cazările erau super plus că nu mai trebuia să-mi bat capul deloc. Deci tot la agenție turistică am ajuns!!! =))

Bun până aici toate bune! Urmau formalitățile necesare pentru intrarea în Kenya. Viza se obține relativ ușor, după completarea un stufos formular online și plata unei sume de 52 USD de persoană. Dat fiind pandemia cea de toate zilele, a trebuit să completăm și un formular online de sănătate. care să genereze două coduri QR. E aici s-a ivit o problemă, pentru completarea acestui formular trebuiau trecute locurile din avion, pe care evident nu le stiam. Dacă vroiam să ne luăm singuri locurile trebuia să plătim 10 euro de persoană, ceea ce ducea la suma de 60 de euro, trei persoane, două zboruri. Sincer mi se păreau niște bani aruncați pe fereastră. Așa că trebuia să trecem de ghișeul de la aeroport, de unde ne alocau locurile și abia apoi să completăm formularul cu pricina. Evident că n-am avut răbdare și am pus niște locuri aleatorii. Nu, nu e bine ce am făcut, dar asta e. Nu faceți ca mine.

Evident a trebuit să facem și testul PCR, ce acronime de tristă amintire, cu 72 de ore înainte de intrarea în Kenya și apoi eram gata de drum.

Am trăit cu mari emoții zilele și săptămânile premergătoare zborului spre Kenya. După atâtea amânări și anulări suflam și în iaurt. Am fost chemați cu minim trei ore înainte la aeroport, dar cei de-acolo ne-au băgat în seama tot cu două ore înainte.

Zborul spre Mombasa a fost cu a noastră companie Tarom. Neavând avioane cu autonomie prea mare a trebuit să facem o escală de o oră la Hurghada, pentru realimentarea avionului. Nu am coborât de la bord, ci am stat cuminți la locurile nostre. Am avut și serviciul de catering, care a fost binevenit și de calitate. Iar personalul de la bord drăguț și amabil.

Zburând așa pe două bucăți, zborul nu a mai părut atât de lung! Am aterizat dimineața pe aeroportul internațional din Mombasa. Nu erau prea multe avioane prin zonă. Prima verificare, la intrarea în aeroport era a certificatului de sănătate și a testului PCR. După trecerea de acest filtru lucrurile au decurs mult mai facil. Sincer cu atâtea acte și cu atâtea formulare am fost mai stresat decât la momentul când am fost în State. Pandemia asta ne-a dat viețile peste cap și a schimbat mult regulile jocului.

La ieșirea din aeroport ne așteptau reprezentanți locali, care ne direcționau spre microbuze în functie de hotelul ales. Până s-au strâns toți conaționalii cu care urma să petrecem următoarele 8 zile, m-am dus și mi-am achiziționat o cartelă de net contra sumei de 20 USD. A fost destul de scump, da a meritat. Mi-a ajuns tot sejurul kenyan.

În sfârșit am ajuns în Africa neagră, Africa pe care am căutat-o atâta. Știu am fost și în Etiopia, dar acolo este un pic altfel. Kenya este o țară autentic africană, așa cum avem noi percepția despre continentul negru.

Kenya este cea mai bogată țară din estul continentului. Imediat am văzut diferența față de Etiopia. Casele arată mai bine, iar drumurile sunt preponderent mai de calitate. Ca o comparație, strict din perceptia mea, dacă în Etiopia 80% din drumuri sunt proaste sau foarte proaste și 20 % bune, în Kenya este exact invers și asta spune multe. Cu toate acestea și Kenya este o țară săracă. Marea majoritate a populatiei active are salarii foarte mici. Ei bine din acest motiv toți așteaptă o mică atenție de la albii bogați. Dar nu șunt cerșetori și nici nu sunt prea insistenți. Au așa o demnitate. Cu toată sărăcia lor țin capul sus și sunt veseli. Nu îi auzi niciodată să se plângă de neajunsuri, de țară șau de conducerea acesteia. Iau tot ce-i mai bun din ce le oferă viața. Pandemia asta i-a lovit și pe ei foarte tare, în mod special în partea de plaje ori de safari, unde sunt atât de dependenți de turiști.

Kenya este o țară diversă. Este o țară preponderent creștină, doar că în zona Mombasa este preponderent musulmană. Totuși regulile nu sunt așa stricte aici. Sunt foarte învățati cu turiștii și nu au nicio problemă cu fuste scurte sau umeri dezgoliți ca-n alte țari musulmane. Ca o paranteză erau niște polonezi la hotel care în fiecare dimineață făceau baie dezbrăcați în ocean, lucru de neconceput într-o țară adevărat musulmană. Apropo și kenyencele tinere umblă cu rochii scurte și mulate. Cu toate astea nu sunt bine văzute semnele de afecțiune în public, săruturi ori mângâieri.

Ca-n multe alte țări exotice, dacă vrei să faci poze cu localnicii, în prealabil trebuie să ceri voie. Există cazuri, izolate din fericire, în care devin agresivi, dacă nu faci acest lucru. Noi n-am avut probleme din acest punct de vedere, deoarece suntem învățați foarte bine cu așa ceva.

Pentru Kenya este bine ca banii de cheltuială să fie dolari. Se poate plăti direct în dolari la unele magazine, dar este de preferat să-i schimbi în moneda locală, șilingi kenyeni. Oficial 1 usd egal cu 110 șilingi, dar la case de schimb nu am primit vreodată mai mult de 100 de șilingi pe un dolar. Prețurile sunt destul de ridicate pe la magazine sunt comparabile cu cele de la noi din țară. Sunt pe zona de coastă, pe zona litoralului și probabil vor să profite la maxim de portofelele turiștilor. Ca la noi la Mamaia!!!

Maimuțele sunt omniprezente peste tot. Sunt ca pisicile pe la noi. Nu sunt foarte iubite de localnici, deoarece fac numai prostii. Fură orice obiect strălucitor lăsat fără supreveghere gen ochelari de soare ori telefoane. De mâncare nu mai zic. Dacă nu le dai devin agresive. În general sunt ținute la distanță de către localnici. De exemplu la noi la hotel bodyguard-ul avea și această sarcină, să le țină la distanță. Cum făcea acest lucru? Cu ajutorul unor praștii cu pietricele. Chiar sunt o reală problemă. De exemplu în Mombasa majoritatea locuințelor au și la etaj la balcon, gratii. Astea nu sunt puse pentru hoții-oameni, ci pentru hoațele-maimuțe. Apropo de hoție, cel puțin în Mombasa fiind preponderent musulmani, nu prea auzi de așa ceva!

Mombasa este situată imediat sub ecuator în emisfera sudică. Din acest motiv ziua este aproximativ egală cu noaptea pe tot parcursul anului. Se luminează pe la 6.30 dimineața și se întunecă la 18.30. Ca peste tot în aceste două zone au două sezoane, ploios și secetos. Sezoanele ploioase sunt între martie și mai și între noiembrie până la mijlocul lui decembrie. Cu toate astea noi care am fost la sfârșitul lui iunie, începutul lui iulie am prins din nefericire destule ploi, semn că încălzirea asta globală a dat tot globul peste cap. În Mombasa temperatura medie este în jur de 30 de grade pe timpul zilei, iar noaptea poate coborî la 10 sau chiar 5 grade Celsius.

Fiind aproape de ecuator soarele arde foarte tare. De aceea este recomandat ceva de pus pe cap plus pentru cei cu pielea mai sensibilă, diverse creme de protecție solară.

În sfârșit am ajuns în Africa Neagră. Africa pe care vroiam atât de mult să o descopăr. Să cunosc mulți oameni, să aflu poveștile lor de viață. Pentru mine într-o excursie oamenii sunt cei mai importanți și apoi peisajele și alte eventuale obiective turistice. Ei bine Kenya este renumită pentru safari. Este locul ideal unde poți vedea în libertate cele mai multe, cele mai diverse și interesante animale sălbatice. Să te duci în Kenya și să nu faci safari este ca și cum te-ai duce la berărie și nu bei bere! ; -)

Evident că am avut și noi câteva zile de safari, care au reprezentat pentru noi cea mai tare experiența ever. Nu cred să mai existe ceva pe acest pământ, care să egaleze această experiență. Bine ceea ce a făcut Corinne care s-a măritat cu masaiul Lketinga depășeste nivelul meu de înțelegere ori de imaginație. Cei ce au citit cartea Îndrăgostită de un masai știu despre ce vorbesc.

Dacă am ajuns la capitolul masai este evident că am interacționat cu mulți. Erau pe plajă cu tot felul de oferte, erau la tarabele de pe stradă cu multe produse hand made, erau seara la spectacole. Dar le-am vizitat și un sat tradițional ca să vedem modul lor real de viață. Cam aranjat pentru turiști, dar ne-am mulțumit cu atât.

Închei aici episodul introductiv despre vizita în Kenya, vizita în Africa neagră. Dacă v-a plăcut bufonul, vă aștept și altă dată. ; -)


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

ce să pot reproșa? Pot reproșa ceva sărăciei? Nu am cum! Cadru natural de excepție, oameni minunați.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Ne-am simțit excelent. Oameni simpli, zâmbitori. Știu de glumă și sunt tare faini. Despre safari pot spune că este un vis împlinit! Nu aș mai fi plecat vreodată de-acolo!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 19.08.21 09:34:08
Validat / Publicat: 19.08.21 10:09:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AFRICA [alte locuri].

VIZUALIZĂRI: 3420 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

34 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 prin safari
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 68300 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

34 ecouri scrise, până acum

robertAUTOR REVIEW
[19.08.21 09:55:54]
»

rog https://www.youtube.com/watch?v=qNShlL5mXPo

mersi frumos!

webmasterX
[19.08.21 10:08:40]
»

EXCELENT

-

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Aurici
[19.08.21 10:21:45]
»

O făcuși și p-asta, excelent! Este și visul soțului, de vreo 2 ani mă bate la cap. Anul ăsta m-a amenințat că dacă nu mă ocup se duce el la o agenție, ia ce-o fi și n-o să-mi placă. Am avut un an furtunos, deloc liniștit și tot ce am făcut a fost de azi pe mâine. Dar la anu' sper să ne iasă și nouă Kenya. Abia aștept restul articolelor, ăsta mi-a plăcut foarte mult.

Testul PCR a fost obligatoriu, indiferent de vaccinat/nevaccinat/trecut prin boală?

Felicitări încă o dată pentru tot ce experimentezi!

maryka
[19.08.21 10:23:23]
»

Ce pot să spun? Absolut fabulos și aștept cu nerăbdare restul aventurii!

Mă bucur că ai reușit să-ți îndeplinești un vis, iar noi suntem norocoși că putem privi prin ochii tăi la aceste locuri. Minunate pozele, oamenii sunt atât de frumoși și copiii!

Nu mai spun de animale, în mediul lor!

Cât despre pandemie, zic că trebuie să ne adaptăm și să mergem mai departe, uite că se poate totuși!

webmasterPHONE
[19.08.21 10:29:41]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

robertAUTOR REVIEW
[19.08.21 10:33:56]
»

@Aurici: mulțumesc mult pentru vizită si aprecieri! Recomand o vizită tuturor în Africa. O să-și schimbe fundamental percepția despre lume și viață, la modul general! Tura asta chiar a fost safe pentru noi. Chiar mult mai safe decât îmi place mie. Totul a decurs ca la carte. Așa că din punctul asta de vedere nu aveți de ce să vă faceți griji. Vă doresc succes, să ajungeți si voi să vedeți frumusețea Africii!

Testul PCR este obligatoriu cam peste tot în afara Europei. Pașaportul verde este recunoscut doar în UE, din câte știu eu. Ba nu, fii-mea abia s-a întors din Egipt unde a fost acceptată doar cu acest pașaport verde. Pesemne lumea e în mișcare si regulile la fel.

Toate bune!

robertAUTOR REVIEW
[19.08.21 10:47:32]
»

@maryka: Mulțumesc mult pentru vizită și aprecieri!

Într-adevăr atât copiii, cât și adulții (bine aici mă refer mai mult la femei) sunt foarte frumoși. Au un farmec aparte. Au o anumită inocența! Și zâmbesc, zâmbesc cu toată fața, cu tot corpul aș putea spune!

Iar animalele! O ce rău îmi pare că nu mi-am ales o asemenea meserie, să stau ore întregi să le observ și să le studiez comportamentul. Nu m-aș plictisi niciodată!

Mult mai greu cu pandemia, dar se poate vizita și așa. Chiar am insistat să mergem acum. Mai puțini turiști, mai multe animale sălbatice!

crismisPHONE
[19.08.21 11:01:47]
»

@robert: Minunat! Un (alt) vis împlinit! Iar fotografiile... Le-aș savura într-una!...

nrs †
[19.08.21 11:19:34]
»

Apropo si kenyencele tinere umblă cu rochii scurte și mulate

dovada! vreau dovada

Carmen Ion
[19.08.21 11:19:42]
»

@robert: Excelent! Mă bucur că ți-ai văzut visul cu ochii și ai ajuns în Africa neagră!

Reviewul și pozele aproape că m-au lăsat fără cuvinte. Aproape... Am savurat povestea și am admirat vegetația exotică de la hotel, marea și mai ales animalele văzute în safari. Aproape că mă tentează și pe mine. Aproape...

O alegere deșteaptă/inspirată asta cu agenția și oferta de 1.500 euro/persoană. Bravo!

Și încă ceva: bufonul shakespearean l-am văzut în A douăsprezecea noapte, iar pe Dan Andrei Aldea și Pasărea Colibri i-am auzit cântându-i balada. Și cred că am înțeles de ce ai ales această ilustrație muzicală.

Mika
[19.08.21 11:24:23]
»

@robert: Felicitări, superb! Doamne cum arată plaja aia și oceanul! Visez și eu la un safari, dar e la rând, după munți inalți???? Aștept continuarea.

robertAUTOR REVIEW
[19.08.21 11:39:38]
»

@crismis: așa e fotografiile fac toți banii! Mersi frumos pentru vizită și comentariu!

robertAUTOR REVIEW
[19.08.21 11:42:49]
»

@nrs: o să vină, o să vină, puțintică răbdare!

robertAUTOR REVIEW
[19.08.21 11:54:52]
»

@webmaster: mersi frumos!

robertAUTOR REVIEW
[19.08.21 13:30:22]
»

@Carmen Ion: uffff aproape mereu, da niciodată acolo! Mulțumesc mult pentru vizită și comentariu! Chiar a devenit o destinație destul de accesibilă și aici nu mă refer neapărat la bani, ci la zborul direct și la organizarea transferurilor și a safari-ului! Asta din pricina unei agenții ce a mirosit potențialul imens al pieții.

O să urmeze și detaliile excursiei! Sper că o să-ți placă la fel de mult! Toate bune!

De restul no comment!

robertAUTOR REVIEW
[19.08.21 13:33:01]
»

@Mika: știu că ești setată pe drumeții montane! Din pacate nu avem timp și bani de câte vrem să facem și să vedem. Oricum îți doresc succes în tot ce-ți propui!

ANILU
[19.08.21 15:48:53]
»

Superb... spectaculos... inedit...

Mă bucur că ți-ai îndeplinit visul, iar eu o să urmăresc cu mare plăcere povestea voastră kenyană... pentru că mi-a plăcut” bufonul” și cum povestește.

Pozele sunt de desktop... plaja, oceanul și cerul... puștiul... masaii... și animalele...

Am observat că au elefantul peste tot, în natură... pe bani... pe cutiile cu bere...

Felicitări și aștept cu nerăbdare continuarea!

În rest numai de bine!

adrianaglogoPHONE
[19.08.21 15:51:08]
»

@robert: Sper ca "o pui" de-un serial!

Asteptam

robertAUTOR REVIEW
[19.08.21 17:01:31]
»

@ANILU:

Am observat că au elefantul peste tot, în natură... pe bani... pe cutiile cu bere...

- ai observat foarte bine acest lucru! Pozele și nu numai, cu elefanți cu trompa în sus se spune că poartă noroc.

Mă bucur tare mult că ți-a plăcut bufonul, te aștept și altădată!!!

Mulțumesc mult pentru vizită și comentariu! O să urmeze mai multe detalii!

robertAUTOR REVIEW
[19.08.21 17:03:41]
»

@adrianaglogo: de data asta doar un mini serial! ; -)

adrianaglogoPHONE
[19.08.21 17:09:05]
»

@robert: Poate-l mai lungesti. Stii, ca la seriale: sezonul 1,2, etc

kandera
[19.08.21 17:11:17]
»

Minunata poveste, multumim pentru descriere!

In 1994 am fost la Mombasa, Reef Hotel si mi-as dori mult sa revad acele locuri atat de speciale!

Probabil ca m-as bucura mai mult acum, cand sunt matura (sic!!!), de tot ce e acolo!

Felicitari si multe calatorii frumoase in viitor!

robertPHONEAUTOR REVIEW
[19.08.21 17:28:12]
»

@adrianaglogo:

diana2015PHONE
[19.08.21 18:24:38]
»

@robert: nu pot spune decât superb

Felicitări pentru tot și stau cu ochii pe tine pentru următoarele review-uri

robertAUTOR REVIEW
[19.08.21 18:26:32]
»

@kandera:

In 1994 am fost la Mombasa, Reef Hotel si mi-as dori mult sa revad acele locuri atat de speciale!

- ce tare, pe vremea aia nu știam altceva decât stațiunea Neptun Olimp. Vremurile s-au schimbat radical, iar noi am evoluat! Avem cu totul alte așteptări de la o vacanță.

Sper să ai prilejul să revezi Mombasa. O să o vezi în primul rând cu alți ochi. Pesemne și ei s-au schimbat față de acum 30 de ani.

Mulțumesc mult pentru vizită și aprecieri!

robertAUTOR REVIEW
[19.08.21 18:30:32]
»

@diana2015: Mulțumesc mult pentru apreciere și pentru că urmărești bufonul!

cazimirtPHONE
[20.08.21 17:04:34]
»

Felicitari, eu mi am organizat singur excursia si am iesit mai scump. Nu ai amintit de vaccinuri.

Si de muzica africana, imi place mult.

robertPHONEAUTOR REVIEW
[20.08.21 18:45:44]
»

@cazimirt: mersi frumos! In următoarele articole o sa spun mai multe!

Rodel
[20.08.21 21:20:14]
»

Un vis extraordinar, felicitări că nu ai renunțat la el și că ni l-ai împărtășit și nouă!

robertPHONEAUTOR REVIEW
[21.08.21 07:38:07]
»

@Rodel: cu drag, cu mare drag!

mprofeanuPHONE
[21.08.21 14:28:41]
»

@robert: Mă bucur să te citesc și să mai aflu câte ceva despre Africa Neagră cum bine zici...

Nu știam povestea cu maimuțele și de ce sunt gratii la balcoane.... Bună informația cu agenția de la noi și cu oferta lor, începe cumva cu litera K..., are un preț bun și tentant....

Mi-a plăcut și paralela dintre Etiopia și Kenya. Despre poze ce să mai zic, de revistă, aștept continuările...

Felicitări și să mai ajungi acolo în Africa! ????

robertAUTOR REVIEW
[21.08.21 16:07:57]
»

@mprofeanu:

Bună informația cu agenția de la noi și cu oferta lor, începe cumva cu litera K..., are un preț bun și tentant...

- corect, ati intuit foarte bine.

Mulțumesc mult pentru vizită și pentru comentariu! Sper să ajung cât mai curând, mi s-a cam pus pata pe continentul african.

Despre poze ce să mai zic, de revistă, aștept continuările...

- vin, vin! Deja am mai publicat două articole unul despre cazare și altul despre stațiunea Diani Beach.

DOROTHEEA
[25.08.21 18:30:46]
»

Bravo! Așa da vacanță! De neuitat!

Ne poți spune agenția de turism? Sau măcar un indiciu... ?!

robertPHONEAUTOR REVIEW
[25.08.21 18:37:11]
»

@DOROTHEEA: mersi frumos! Ti-am trimis mesaj!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
13 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, ANILU, Aurici, cazimirt, crismis, diana2015, DOROTHEEA, kandera, maryka, Mika, mprofeanu, robert, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperind #Kenya:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.082001924514771 sec
    ecranul dvs: 1 x 1