ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.05.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 13.08.18
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JAN-2018
DURATA: 5 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Vrajeala vrajelilor (sfanta!) =Israel

TIPĂREȘTE

Eh, ca tot omul, impreuna cu familionul, am decis sa mergem si noi sa vedem locurile sfinte. Stiti voi, locurile acelea la care visezi cand esti copil la orele de religie din scoala. Pamantul acela sfant si nemaipomenit. Poate ca unii dintre voi tineti minte cum va imaginati nasterea Mantuitorului, in acea iesle feerica in care boii suflau "caldura ca sa-i faca" si ingerii dansau in slava nasterii lui Iisus Hristos. Sau de Ierusalimul acela biblic in care Iisus intra calare pe magarus si este slavit... Nu stiu altii cum sunt, dar eu stiu ca imi imaginam decorul ca pe ceva feeric, un loc de vis, sfant, in care poate, cumva, ai sansa sa il simti mai aproape pe Dumnezeu... De asta am si platit banii, de-asta ne-am si dus. Sa simtim putin ceva, altceva, un mic pelerinaj. Sa reflectez asupra mea insumi, poate cine stie, sa imi schimbe un 1% viata aceasta calatorie. In bine.

Si aici gata cu visele. N-a mers. N-a functionat. Cel putin la mine personal. Daca stateam intr-o sihastrie sau o pestera si ma rugam neincetat 4-5 zile as fi castigat mai mult decat daca am fost sa vad aceasta tara. Daca as fi eu Dumnezeu... nu cred ca as suferi sa fiu slavit intr-o tara care se prezinta asa. As prefera Coreea de Nord mai degraba. Macar acolo falsitatea e pe fata, nu e ascunsa sub pseudonimul de "pamant sfant".

Vreau sa subliniez asta. Neaparat. E parerea mea, am dreptul la ea. Nu e nimica sfant acolo. Nimic nimic. Poate doar niste locuri deosebite pentru ca oamenii le considera a fi asa, dar nimic divin. Cand auziti preotii "pamant sfant" sa nu ii credeti. E o prostie sintagma asta.

Ok... si lasand asta la o parte o sa povestesc putin cum a fost. Daca sunteti habotnici religiosi sigur va puteti opri aici. Ziceti o rugaciune pentru pacatosul din mine si iesiti la aer. Nu de alta, dar voi fi sincer.

Asa... intalnire de dimineata rau la Otopeni (nu mai stiu la ce ora, dar oricum foarte devreme). Sejur prin (...), ne-au dat niste Biblii cadou, chiar dragute. Avion parasuta (blue air), care ma mir ca zbura si ateriza. Aterizare pe Ben Gurion si plecare in goana in diverse locuri. Fiecare zi a fost o goana continua, hai ca n-avem timp, hai acolo, hai dincolo. M-a deranjat (si i-am scris asta si preotului ghid la plecare pe foile lui de impresii) ca daca lui nu ii era foame la pranz, nu mancam. Si daca nu furam de dimineata din restaurant, nici nu aveam de unde cumpara, caci opririle nu erau in restaurante sau macar dughene, patiserii, nu stiu, bombonerii ceva. Asa ca da, am furat pe pamant sfant ca mi-era si mie foame. Mancarea era all inclusive dimineata si seara, dar in interval de 12 ore, nu stiu cum sunteti voi fratilor, dar mie mi se cam face foame.

Am vizitat obiectivele clasice unde sunt plimbati toti pinguinii (scuze, turistii pelerini). Am fost pe Muntele Tabor unde ni s-a reamintit de acel nor sfant trimis de Dumnezeu o data pe an, nor care coboara pe oameni in timpul slujbei de Schimbarea la Fata, care are loc in 6 august in fiecare an. Bine, din ochiometrul meu geografic am realizat ca nu e nicio minune. E doar un fenomen meteorologic care are loc vara pe acel munte impadurit aflat intr-o zona foarte arida de fapt. Cine are bani si poate sa se duca si pe 7 august si pe 8, si tot asa pe acel munte la 12 noaptea o sa vada acelasi nor luminos si "sfant". Nu e nicio minune fratilor... Imi pare rau. Daca minunile dumnezeiesti au program dupa calendar si doar la ortodocsi, atunci traim cu totii degeaba.

Am fost si la Iordan. O apa maronie, imbacsita, in care unii indivizi, absorbiti de miracolul locului se baga cu totul in acea balta plina de bacterii. Si aici, alta minune care are loc o data pe an, isi schimba Iordanul cursul. Diferenta intre cum am vazut eu Iordanul si cum apare in clipurile de pe youtube cand isi schimba cursul este data de fluxul imens de apa, cu certitudine controlat de la vreun robinet. Si nu, nu isi schimba niciun curs. In locul cu pricina, sunt niste valtori care se formeaza din cauza adancimii inegale (si destul de mari) a raului, precum si a debitului neobisnuit (controlat!). Dar noah, daca vreti minune, luati minune. Sa fim seriosi, e incredibil cum putem crede ca niste copii asa ceva.

Am mai fost la Hozeva. Jumatate de zi pierduta intr-un desert aiurea ca sa vedem o biserica sapata in stanca. As fi preferat ca jumatatea aia de zi sa o petrec in Ierusalim, parea mult mai interesant. Dar noah, sunt afaceri de facut.

Foarte mult timp este dedicat cumparaturilor din magazine bisericesti. In fiecare zi intri intr-atatea incat te saturi dupa vreo 2 zile. Si intri ca acolo te duce ghidul. Luati lumanari din astea, ca-s din ceara originala, luati cartile astea ca-s sfintite aici in Israel, luati cruciulite de argint si alte cele. Un business care merge. Si merge bine! Nu conteaza (in umila mea parere de pacatos iremediabil) ca porti la gat un talisman luat din Israel sau unul luat din complexul Europa Bucuresti. Tot aia e oameni buni! E un obiect. Nu e sfant, e un obiect pe care ai platit bani.

Cred ca eram in Nazareth si preotul a oprit autocarul asa pe o strada obscura sa intram intr-un magazin de genul. Un magazin destul de mare cu crucifixe de la mici pana la uriase, articole din argint, aur, tot ce vrea un bun crestin. S-a cam suparat putin pe mine cand eu nu am intrat in magazin decat ca sa ies si sa merg la bacania de langa unde mi-am luat niste jeleuri :)). De fapt asta si recomand turistilor care se duc. Sa mai fenteze ghidul cand pot sa isi ia jeleuri sau covrigi. Orice e produs pe la ei, ca macar ai o experienta culinara mai placuta in acest "pelerinaj". Am fost si la biserica romaneasca din Ierusalim, printr-un cartier evreiesc (ziceai ca e desprins din filmele horror cartierul seara, parca era un decor de Anabelle, asa arata), desigur unde eram incurajati sa cumparam una alta. Si la inca o biserica romaneasca, unde iarasi, aveau butic bisericesc deschis non stop. Inteleg sa vezi biserici in pelerinaj, dar nu sa intri in mai multe magazine bisericesti decat biserici. Asta mi se pare anormal.

Si in fine, am fost si la Mormantul Sfant. Stai vreo 2-3 ore la coada daca e aglomeratie, in picioare. Timp in care simti tensiunea in aer. Am aflat cu stupoare ca la capatul celalalt al ediculei in care e mormantul sfant mai e un mormant sfant al altei confesiuni. Aia au un fel de intrare separata si daca faci o poza fac urat. Adica pana si mormantul sfant e fractionat cumva in doua...

Nu mai spun de bazarul de pe Via Dolorosa. Ce o fi sfant acolo, unde arabii vand ca in talcioc toate tampeniile nu stiu. Un amalgam de dezastru e centrul Ierusalimului. Unde toti se lupta pentru fiecare centimetru de pamant si de loc, lupta fara sens in opinia mea. Asta te duce la mantuire? Prezenta ta acolo? Asta e? Serios?

Asa... si la biserica nasterii am fost. Si acolo grupul nostru a inceput sa cante pana a venit un nenea jandarm care daca mai cantam 2 versuri ne curenta cu bastonul electric. Mi-a placut de jandarm. Foarte serios, prudent, nu cumva sa cantam in biserica diverse cantece religioase dedicate lui Iisus. Ca cica e interzis. Recunosc ca eu nu cantam... Si m-am simtit bine ca i-a oprit pe amicii din grup. Nu stiu de ce. Demonii din mine probabil s-au bucurat.

Israelul e o afacere bine unsa. Ghizii te duc in locuri din care isi trag ei sau agentiile comisioane in functie de vanzari. Ierusalimul este un dezastru multicultural si multireligios in care o bomba poate exploda la tot pasul. Zidurile ce separa Israel de Palestina sunt infioratoare. Exista semne mari cu rosu pe care le vedeam din autocar la drumurile care intra in Palestina. E scris in mai multe limbi ca sa inteleaga oricine (cand spun semne mari ma refer la semne de 4x4 metri) alb pe rosu ca intrarea neautorizata in Palestina se face cu riscul propriei vieti. Este un razboi religios dus de veacuri acolo care nu se poate opri cat habotnicia e cea dupa care se ghideaza cresterea copiilor celor de acolo (indiferent de religia lor). Tara nu merita vizitata, caci iti faci mai multe pacate, asta daca privesti lucrurile obiectiv. Daca ai chef de pupat icoane, e locul ideal. Daca mai crezi si in talismane si suveniruri sfintite, bravo! E de tine! Go!

Inca un lucru care pe mine personal m-a deranjat. Am fost si pe Marea Galileii cu o barcuta electrica in care incapea tot grupul. Draguta barcuta, faina. Dar pe Marea Galileii unde a fost Iisus, chiar s-ar fi potrivit sa puna DJ-ul de pe barca niste cantece religioase, nu porcarii romanesti lautaresti. Ziceai ca suntem la taraf tv. Nu se potrivea deloc. Au dat-o cu bata-n balta. Mai e de prisos sa spun ca un preot din grup venit pentru prima data a luat apa cu o sticla legata cu sfoara in care a bagat o piatra? S-o duca acasa, ca e apa din Marea Galileii?

Daca aveti capul pe umeri, nu va duceti, ca nu pierdeti nimic. Un lucru insa am inteles. De ce pana si Iisus Hristos s-a maniat cand a vazut bisnita din templul lui Dumnezeu si le-a rasturnat tarabele la nenorociti. Daca as avea putere deplina, acelasi lucru as face si eu, n-ar mai fi picior de bisnitar in Ierusalim, in cetate. Bataie de joc deplina.

Am mai vazut review-uri si multi s-au vaitat ca de ce au ajuns la aeroport cu 4-5 ore mai devreme inainte de a pleca... aici asa trebuie facut, caci stai la cozi aiurea, te scaneaza de 4-5 ori, iti pun intrebari prostesti la plecare, dar... te lasa cu mancare si apa in bagaj, spre deosebire de Otopeni. Tare aiuriti pe Ben Gurion.

Avionul cu care ne-am intors nu presuriza bine aerul ca aveai impresia ca mergi cu o decapotabila la 150 de km la ora uneori. Niste curenti de aer foarte ciudati si dubiosi. Iar la aterizare, slabut pilotul, l-a trantit de pamant cum a stiut el mai bine.

Cam asta e. Vacanta placuta!


[fb]
---
Trimis de moroianuvlad in 06.05.19 20:45:11
Validat / Publicat: 06.05.19 22:29:20

VIZUALIZĂRI: 1158 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (moroianuvlad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13050 PMA (din 16 voturi)

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[06.05.19 22:28:51]
»

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 80&ridAnt=93396

Yolanda
[07.05.19 07:36:01]
»

@moroianuvlad: o radiografie la rece a acestui fenomen. E greu sa treci cu vederea comertul nemilos, la tot pasul, nu mai e nimic sfânt... Nu am fost si nici nu cred ca ma voi duce în aceasta viata acolo, pentru mine sunt doua concepte diferite care se exclud: cum poti zice ca e loc sfânt si tot pe acest loc sa porti un razboi nemilos în care îsi pierd viata mii de oameni?

E o întrebare retorica!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
redmari108
[07.05.19 14:08:03]
»

@moroianuvlad: Sincer, imi pare rau pentru dvs. ca nu ati simtit nicun fel de emotie cand ati trecut prin locurile pe unde a fost Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Este o traire speciala pentru orice crestin sa poata vedea si atinge locul crucificarii lui Isus, locul ungerii sale, locul sfantului mormant si multe alte locuri pe unde a trecut fiul Domnului pentru a-si implini destinul harazit de Dumnezeu Tatal, acela de a lua asupra sa pacatele noastre, ale oamenilor. A nega istoria si viata lui Isus Hristos inseamna a te nega pe tine, ca si crestin, botezat in numele Domnului, ocrotit permanent de El. Nu trebuie sa fii prea religios ca sa stii aceste lucruri si sa simti astfel. Faptul ca acolo este Pamantul Sfant este in afara oricarei indoieli. Si sa ai sansa de a calca pe urmele Domnului este de neratat! Ar trebui sa fie visul oricarui crestin. Cand am fost la Ierusalim, de Paste, intr-un an, am vazut acolo multi batrani ortodocsi transfigurati pur si simplu de trairea momentului unic. Am aflat ca majoritatea sunt oameni modesti si saraci, care au strans bani o viata intreaga pentru a veni acolo. Un batran e un intelept de la care ai ce invata. Atunci am inteles multe, inclusiv un mare adevar (ca multe altele, pe care, din pacate pentru noi, nu le aprofundam si avem mult de pierdut) rostit de Isus: Fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor va fi Imparatia Cerurilor!

Cat despre cetatea veche a Ierusalimului este una dintre cele mai frumoase si te copleseste cu istoria ei atat de bogata, cum nu mai are alt loc de pe Pamant. Absolut toate Imperiile, toate Marile Puteri au vrut sa cucereasca si sa stapaneasca acest loc special, sfant. Doar nu de prosti au luptat si au sacrificat atatea vieti pentru a stapani Ierusalimul! Ce parere aveti? Oricum, valoarea istorica si religioasa a acestei vechi cetati nu o poate nega nimeni, decat daca are un dispret absolut pentru valorile istorice, culturale si religioase ale lumii in care traim.

Si razboiul prezent, care se duce in vremurile moderne e tot istorie, traita pe viu. Si astazi oamenii se lupta pentru a stapani aceste locuri. Se spune ca sfarsitul lumii va veni cand " in Cetatea Ierusalimului, sangele va ajunge pana la burta calului. " Atata varsare de sange va fi in Ierusalim, considerat " buricul Pamantului" , un loc absolut special, din orice unghi l-ai privi.

Rodel
[07.05.19 18:24:46]
»

Hahaha, mi-a plăcut că ai fost sincer! Eu n-am fost în Israel, dar toți care au fost în grupuri organizate s-au plâns de programul încărcat, alergătura printre obiective și multă oboseală acumulată. Pe cont propriu cred că e mai lejer. Și apoi, nu trebuie să vezi chiar tot, doar ce este mai important.

moroianuvladAUTOR REVIEW
[07.05.19 20:32:13]
»

@Yolanda: Sigur ca este o intrebare retorica. Pamant sfant pe care curge sange nevinovat. Asta vrea Dumnezeu pe pamantul sfant??? Serios? Sa fie sfant, dar sa luptam cu viata pentru un teren? Pana la urma e un teren. Sau lupta e pentru suprematia controlului turistilor? Merg cu da pe ultima intrebare. Just my 2 cents.

moroianuvladAUTOR REVIEW
[07.05.19 20:35:50]
»

@Rodel: Pe cont propriu e cam riscant. Tara e un teren nesigur. Pana si pe Via Dolorosa poti fi talharit si furat. Ni s-a spus asta de catre ghid de nenumarate ori. Pai daca si acolo poti fi furat, cum sa ai incredere in rest? La marginea Bethleemului am fost cazati la un hotel si ni s-a spus sa nu iesim pe strada (desi m-as fi dus pana la un magazin la vreo 500 de metri nu am avut curaj). Parca erai in filme horror seara pe acolo. De la balcon vedeam cate o masina aiurea mergand pe stradutele alea ciudate... cativa arabi tipand... In orice periferie a oricarei localitati din Romania m-as simti mai in siguranta decat acolo. Se simtea in aer pericolul si nu exagerez! Pamant SFANT, deh!

webmaster
[07.05.19 21:18:09]
»

@moroianuvlad: ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE

Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.

traian.leuca †
[07.05.19 22:53:46]
»

Prieteni şi colegi de clasă, Ahmed şi Abraham s-au declarat atei. Întrebat de ce Ahmed răspunde: Pentru că la moscheie "Dumnezeu " zice să-l urăsc pe Abraham, iar la sinagogă zice ca Abraham să mă urască pe mine!

alinafulg
[08.05.19 00:43:15]
»

@moroianuvlad: Am acordat punctaj maxim nu pentru ca am aceeasi parere cu a dv. despre Israel ci pentru ca m-am amuzat teribil, mai ales de calatoria cu barcuta electica si cu muzica pusa nepotrivit.

Acum ce sa spun, eu am fost in Israel pe cont propriu la sfarsitul lunii februarie si nu am optat pentru un pelerinaj organizat tocmai pentru a nu avea parte de o alergatura continuă cat si din considerente financiare. Am reusit sa ajungem in Betleem, am vazut locurile Sfinte, am mancat falafel de la colt de strada, am cumparat curmale si stafide de la tarabe și bineinteles iconite.

Am vorbit cu taximetristul care ne-au dus spre Piata Ieslei și am aflat cate ceva despre traiul de acolo si sper ca odata sa pot reveni si sa stau macar doua zile in Betleem.

Ierusalimul l-am vazut si in zi de sabat cand parea un oras pustiu, cu putini trecatori si cu evreii gatiti de sarbatoare mergand sa se roage dar si in zile de lucru cand era o forfota continua.

Am vazut bineinteles locurile Sfinte dar am iesit si seara in oras la un restaurant si am ascultat muzica ce era cantata de artisti stradali.

Cat despre Tel Aviv, pot sa spun ca este un oras modern cu o plaja minunata.

Daca ati merge din nou pe cont propriu cred ca v-ati schimba parerea.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinafulg, moroianuvlad, redmari108, Rodel, Yolanda
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperind Israelul:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049767017364502 sec
    ecranul dvs: 1 x 1