Parcul National Qumran si Manuscrisele de la Marea Moarta

TIPĂREȘTE

In una din zilele petrecute in Israel, am facut o excursie in Qumran, locul unde au fost descoperite celebrele Manuscrise de la Marea Moarta. De la Ierusalim si pana acolo am parcurs drumul in aproximativ o jumatate de ora, mergand pe Autostrada 90. Situl este situate la aprox. 15 km de Ierihon, la NV de Marea Moarta. Qumran se afla la aproximativ 70 m. deasupra nivelului Marii Moarte, care la randul ei este la 427 m. sub nivelul planetar al apei. Deci site-ul este la aproximativ 357 m. sub nivelul marii.

Daca multi traiesc cu impresia cand aud de manuscrisele de la Marea Moarta, ca este vorba doar de niste pesteri intr-un munte arid, unde un cioban a gasit in cateva papirusuri cu manuscrise ce dateaza din sec II idH, lucrurile sunt cu mult mai complexe si mai interesante. Perioada in care au fost scrise acele manuscrise, se numeste in istoria evreilor, “ perioada celui de al II-lea Templu”.

Dar sa incep cu momentul cand am ajuns cu autocarul la celebrul loc.

Qumran era in antichitate o localitate din Orientul Apropiat de astazi, nu departe de Marea Moarta. A fost locuita incepand cu sec II idH, pana cand trupele imparatului roman Tito, a distrus-o in anul 68 dH. Locuitorii ei, esenienii erau o grupare religioasa evreiasca. Qumran era un centru regional deoarece multi locuiau in pesterile din apropiere, nu in zona vizitata de noi. Zona locuita era mult mai extinsa.

Am platit biletele, am cumparat de la magazinul de suveniruri cateva baterii pentru camera foto (just in case) si am inceput turul. Pentru inceput am poposit cateva minute in camera de proiectie, unde am urmarit un documentar despre ce aveam sa vedem afara. Cine viziteaza Qumran-ul pe cont propriu are posibilitatea de a achizitiona un ghid audio.

In 1947, un cioban a gasit cu totul intamplator cateva papirusuri intr-o grota din colinele aflate in apropierea localitatii Qumran. Desigur nu stia ce reprezinta si din acest motiv unele au fost distruse. Apoi cand unele au ajuns pe piata de antichitati, interesul pentru ele a crescut si in perioada urmatoare au fost facute si alte cautari care au dat la lumina peste 900 de manuscrise, scrise pe piei de animale si pe papirusuri. Istorici si cercetatori si-au unit fortele si cunostintele pentru a descifra aceste scrieri, ce au apartinut sectei religioase a esenienilor. Acestia traiau retrasi fata de orasele si comunitatile obisnuite. Excludeau femeile din comunitatea lor, respectau cu sfintenie Legile lui Moise, respectau sabatul, credeau in nemurirea sufletului, in pedeapsa divina a celor pacatosi si erau convinsi ca intr-o buna zi Mesia se va intoarce. Austeritatea era cuvantul de ordine.

Acolo, in acele grote, coline si vai, esenienii si-au creat o comunitate deosebita de restul lumii inconjuratoare. Altfel, asezamintele, urmau in mare masura modelul oraselor bine organizate dar starea de spirit era alta. Asa se face ca vizitand si noi acea zona, am vazut ruinele unui oras in toata regula. Aveau zona unde erau gradinile de legume si de zarzavaturi. Acolo munca era la fel de grea ca in tot Israelul. Clima arida si solul saracacios faceau ca agricultura sa fie o mare provocare. Au sapat puturi de mare adancime, cu unelte rudimentare si asa si-au asigurat supravietuirea in desert.

Dupa modelul marilor orase, au construit bai ritualice, unde pe o scara se cobora impur (murdar atat fizic cat si spiritual) iar pe alta se iesea curat. Aveau librarii, desigur case de locuit si in timpul liber, scriau poezii, ganduri filozofice si religioase. Existau cisterne pentru inmagazinarea apei, asa zise hambare pentru pastrarea proviziilor alimentare, sali pentru luat masa in comun si desigur un cimitir. Esenienii traiau acolo intr-o asa zisa egalitate si renuntasera la toate placerile lumesti. Toata lumea muncea, toata lumea se odihnea, toata lumea se ruga: intr-o deplina egalitate in drepturi si obligatii.

Am urmarit cu interes filmul, apoi cu totii am trecut prim muzeul amenajat la fata locului, unde am vazut fragmente din celebrele manuscrise, bucati de tesaturi vechi de peste 2000 de ani si obiecte din ceramica. Ghida noastra ne-a mai adunat cateva minute in jurul ei si ne-a mai spus cateva lucruri interesante despre acele obiecte si despre traditiile vechilor evrei. Apoi am iesit si in continuare cu urechile atente la ghida noastra care mereu mai avea cate ceva de explicat si am parcurs un traseu bine amenajat, printre ruinele scoase la lumina din situl arheologic.

Multi istorici si arheologi sunt de parere ca locuitorii acelui loc, nu erau deloc saraci. Aveau multe haine dar din dorinta de a se deosebi de lumea romanizata din Israel de acum 2000 de ani, nu le decorau nici cromatic nici cu accesorii. Aveau moneda proprie, ceea ce dovedeste ca nu erau o comunitate inchisa ci ca practicau comertul. S-au descoprit multe obiecte de ceramica si de sticla, pe care le foloseau si pe care le si comercializau.

Ghida noastra, incerca sa fie impartiala si sa ne spuna cel putin doua variante legate de acele locuri, caci nu exista o parere unanim acceptata despre istoria poporului evreu. Aceleasi artefacte sunt uneori interpretate in mod diferit si de aceea povestile uneori difera.

In lumea istoricilor si a arheologilor sunt destule vocile care spun ca manuscrisele ce au intrat in limbajul colectiv ca “ manuscrisele de la Marea Moarta” si care fac obiectul multor controverse, nu au fost scrise de acei eseninieni a caror localitate am vizitat-o noi. Se spune ca manuscrisele doar au fost puse la adapost de ei, pentru a avea siguranta ca romanii ce conduceau si acea parte de lume, acum 2ooo de ani, nu le vor gasi si nu le vor distruge. Altii sunt de parere ca esenieni le-au scris.

Manuscrisele de la Marea moarta se refera Vechiul Testament si nici unul nu il pomeneste pe Isus, desi au fost scrise in perioada cand acesta a trait si dupa ce el deja devenise cunoscut in lumea iudaica. Scrise sau nu de esenieni a caror oras l-am vizitat noi, scierile raman o marturie ce inca mai are secrete, a unor vremuri tulburi din acea parte a lumii. In zilele noastre, sulurile de la Qumran sunt raspandite prin muzeele lumi, in Ierusalim, in Iordania, in Europa si in Muzeul Rockefeller (fostul Muzeu de Arheologie Palestinian).

Dar lasand la o parte aceste griji, noi am plecat sa vedem cam cum traiau esenienii si sa descoperim ruinele scoase la lumina, a unuei comunitati cu o viata foarte compexa. O pasarela solida, ne-a purtat pasii printre si pe deasupra ruineleor. Asa am inteles ce reprezentau acele micute sali, gropi si ziduri pe langa care treceam. Erau un oras in toata regula.

Iata ce m-a impresionat cel mai mult din tot ce am vazut acolo.

Langa intrarea sunt ruinele unui turn, ceea ce demonstreaza ca desi erau foarte pasnici, esenienii isi controlau permanent zona in care s-au instalat.

Poate cea mai importanta constructie, este dupa parerea mea, cea hidrologica. Cum apa era o mare problema in desert, esenienii au construit apeducte ce aduceau apa din Wadi (valea, albia unui rau care uneori seaca, alteori aduce apa din munti). Apoi o inmagazinau in cisterne mari si in multe alte bazine mai mici. Toate acestea erau sapate in pamant dar erau impermeabilizate cu straturi groase de tencuiala.

O alta constructie impresionanta este cea numita “ sala de mese”. Acolo se estimeaza ca puteau manca doua-trei sute de oameni simultan. Cu ocazia sapaturilor arheologice, acolo au fost gasite peste 1000 de farfurii din ceramica, 700 de cesti, si peste 100 de boluri. Langa sala de mese era bucataria si in spatele lor, bazine cu apa.

Toata aceasta ceramica folosita era realizata in atelierele proprii, ale caror ruine le-am vazut.

O sursa importanta de venit pentru esenieni o constituia mierea. Erau buni apicultori si urme ale acestei indeletniciri s-au gasit la Qumran. Dupa cantitatile mari de miere produsa, s-a tras concluzia ca aceasta facea obiectul unor schimburi comerciale.

O alta sala importanta este sala scribilor sau a scrierilor cum mai este numita. Asa cum ii spune numele, acolo erau copiate texte din Vechiul Testament si erau scrise regui de viata pentru comunitate, versuri si dogme religioase. Aceasta camera era de fapt o cladire cu doua etaje. Acolo au fost gasite vase pentru cerneala, lampi si chiar cerneala uscata. Pentru a fi folosita si in noptile reci, aceasta camera avea si o soba.

Cum baile ritualice se desfasurau de doua ori pe zi, realizarea bazinelor a fost de o provocare in acel desert. Existau destule astfel de bazine, avand in vedere numarul locuitorilor. Un bazin ritualic, trebuia sa respecte reguli stricte. Sa fie sapat in pamant, apa sa aiba cel putin 1,2 m. adancime, se curga apa curata dintr-o parte si sa se scurga pe partea opusa a bazinului care obligatoriu trebuia sa fie tencuit. Desigur era obligatoriu ca un bazin sa aiba doua scari: pe una se cobora impur si pe cealalta se urca la suprafata, purificat.

Exista si patru cimitire. Cel principal are peste o mie de morminte, dar mai sunt inca trei mai mici.

Pe mine vizitarea acestui sit m-a impresionat placut. Este unul din locurile despre care am aflat cu multi ani in urma din documentarele si din articolele cu subiect istoric si pe care mi-am dorit sa il vad cu ochii mei.

Ca sunteti sa nu sunteti o persoana cu convingeri religioase, o vizita la Parcul National Qumran este o vizita si o pagina de invatatura pe care merita sa o faceti avand in vedere ca in acea parte a lumii s-a nascut crestinismul.

---

VIZUALIZĂRI: 786 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI