Puțini pași pe urmele Maicii Domnului. Partea a II-a: bisericile din Ein Karem

TIPĂREȘTE

Ei și acum, după ce am cunoscut locurile copilăriei lui Isus, locurile sfințite de pașii Săi și ai Preasfintei Fecioare Maria Născătoarea de Dumnezeu, pornim mai departe cercetând calea biblică însemnată cu momente din viața Domnului și ale Maicii Sale.

Primul popas îl vom face la Ein Karem, o mică localitate aflată spre vestul Ierusalimului la o distanță de cca 8 kilometri. Este o așezare plină de verdeață, curată, luminoasă prin dărnicia soarelui, liniștită precum duhul celui ce s-a pustnicit prn împrejurimi, Ioan Botezătorul - Înaintemergătorul Domnului și prin toate acestea, o oază de sfințenie aparte care predispune la rugăciune. Această atmosferă cucernică se datorează poate și faptului că aici trăiește o puternică comunitate de evrei creștini, de-a lungul mileniilor așezarea fiind ocrotită parcă prin harul Domnului de prigoana arabă. Astfel a fost posibilă conservarea în condiții de autenticitate a numeroase relicve istorice cu rezonanță religioasă, vizitate azi de milioane de pelerini veniți din toate colțurile pământului.

Întru memoria întâmplărilor biblice despre care ne vorbește Evanghelia lui Luca, la Ein Karem s-au ridicat șapte lăcașuri creștine de închinare, dintre care trei sunt mai cunoscute și mai des frecventate de pelerini: Biserica și mănăstirea Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Biserica vizitării și Mănăstirea Sfântului Ioan din Pustiu. Fiecare este închinat câte unui moment evocat de Sfânta Evanghelie, dar în opinia mea, este greu de spus dacă locurile cu pricina sunt chiar cele în care cu adevărat s-au întâmplat faptele. În cele ce urmează voi încerca să explic pe cât îmi stă în putință de ce sunt … Toma necredinciosul.

Bazilica Naşterii Înaintemergătorului Ioan este o construcție din piatră, impresionantă prin statura și gabaritul său. A fost zidită la sfârșitul secolului al 19-lea pe ruinele unei biserici bizantine și aparține cultului romano-catolic, mai precis Ordinului Franciscan. În jurul său a fost întemeiată și mănăstirea omonimă, care nu se vizitează.

Intrarea în curtea bisericii se face printr-un mare portal de piatră aflat în partea de sud a așezământului. Pe frontispiciul porții sunt două steme modelate în basorelief. Cea din stânga înfățișează două mâini împreunate la cot, de-o parte și de alta a semnului crucii. Mâna goală de pe stânga este mâna lui Isus, în timp ce mâna cu un manșon de pe dreapta este a Sfîntului Francisc din Assisi, fondatorul ordinului franciscan, cel care deține custodia lăcașului încă din 1342. Ambele mâini sunt perforate, găurile simbolizînd rănile provocate lui Isus prin crucificare, respectiv stigmatele Sfântului Francisc. Stema de pe partea dreaptă, înfățișând cinci cruci aranajate în plan simetric, este o reproducere a stemei cruciaților din Ierusalim, pe care franciscanii au adoptat-o. Cele cinci cruci simbolizează cele cinci răni provocate Mântuitorului pe cruce (patru în mâini și picioare prin piroane și una în piept, prin lancea unui sutaș).

Îndată ce pătrundem în incintă ne întâmpină o curte nu foarte mare, frumos pavată cu dale mari de piatră și înconjurată de ziduri mărginite de palmieri și rigole pline cu flori. Silueta bisericii se desenează prelungă spre cer, într-o ipostază sobră și simplă, așa cum îi stă bine oricărui așezământ franciscan. Doar treptele de acces și o parte din ziduri sunt împodobite cu bogate ghivece cu flori multicolore, înviorând decorul și dându-i un aer de prospețime.

Biserica venerează locul unde, potrivit tradiției, se spune că a fost casa profetului Zaharia și unde s-a născut Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Pentru cei care nu cunosc prea multe despre aceste personaje biblice, se cuvin a fi spuse câteva cuvinte.

Zaharia a fost unul din marii preoți ai celei de-a opta cete din semninția iudaică a lui Aaron. Avea o vârstă înaintată și deși el, dar și soția lui Elisabeta erau neprihăniți dreptmăritori ai lui Dumnezeu, nu avuseseră bucuria nașterii de prunci. Abia la adânci bătrînețe, Domnul i-a învrednicit cu acest mare dar al vieții.

Pe când slujea în Marele Templu, Arhanghelul Gavriil, mereu aducător al veștilor bune, i s-a înfățișat într-o viziune lui Zaharia spre a-i vesti bucuria nașterii fiului său: ”Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit” (Luca 1,5 17).

Și pentru că Zaharia s-a dovedit neîncrezător în această proorocie, având în vedere vârsta sa înaintată, îngerul i-a luat darul vorbirii până la nașterea fiului său.

Pe pereții zidului ce înconjoară incinta așezământului, chiar în fața bisericii, stau înscrise în diferite limbi, printre care și româna, cuvintele proorocite de dreptul Zaharia la nașterea fiului său, atunci când i-a revenit graiul: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său; Şi ne a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, Precum a grăit prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac; Mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi. Şi să facă milă cu părinţii noştri, ca ei să şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt; De jurământul cu care S a jurat către Avraam, părintele nostru, Ca, fiind izbăviţi din mâna vrăjmaşilor, să ne dea nouă fără frică, Să I slujim în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale, în toate zilele vieţii noastre. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii” (Luca 1,68 79).

După ce părintele Iustin a făcut citire cuvenitelor versete din Evanghelia lui Luca, ne-am îndreptat spre intrarea în biserică. Pe moment, pașii noștri s-au oprit pe platforma de sus a scărilor, lângă un grilaj metalic sub care se zărea un frumos mozaic aurit. Era o rămășiță din pardoseala vechii biserici bizantine peste care a fost zidită actuala construcție.

Apoi am intrat în naos, trecând pe sub intrarea arcuită, purtând o inscripție din care rezultă că lăcașuk a fost sfințit în anul 1895 și a fost construit cu contribuția financiară a Bisericii Catolice Spaniole.

În interior, biserica ne-a surprins prin decorul său neașteptat, de parcă am fi trecut printr-o poartă stelară și dintr-o dată am fi ajuns într-o biserică din Portugalia: pereții erau placați în întregime cu azulejos, o faianță decorativă de proveniență iberică, cu modele geometrice sau florale colorate doar în alb și albastru, într-o multitudine de modele și chenare, care mai de care mai încântătoare sub aspectul imaginii și simetriei. Din păcate, n-am avut cum să le admirăm pe îndelete, pentru că nimerisem în toiul unei slujbe arhierești și nu se cuvenea să-i inoportunăm prea mult pe partricipanții la lirurghie.

Așa încât, pe culoarul de pe partea stângă a altarului, ne-am îndreptat direct spre grota aflată la subsol în care se spune că s-ar fi născut Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul.

Se coboară câteva trepte și după ce se străbate un scurt coridor întunecat se ajunge la un alt portal ornamentat. Deasupra lui, o frescă mare cât peretele evocă evenimentul Botezului Domnului, iar inscripția de dedesubt reproduce un fragment din binecuvântarea rostită de Zaharia la nașterea fiului său: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat și a răscumpărat pe poporul Său“.

În extremitatea de răsărit a grotei se află altarul săpat în stâncă deasupra locului marcat de un disc de marmură cu însemn solar și inscripționat cu cuvintele în latină: ”Hic Precursori Domini natus est” (Aici s-a născut Înaintemergătorul Domnului).

Și chiar dacă desemnarea atât de exactă a acelui loc naște semne de întrebare și de îndoială în legătură cu autenticitatea și veridicitatea lui, atmosfera de sfințenie și pietate profundă nu te poate lăsa indiferent. Și dacă ai puterea să-ți imaginezi acel loc așa cum probabil arăta el în urmă cu două mii de ani, vei putea auzi scâncetele micuțului abia născut, vei putea zări bucuria maternității zugrăvită pe chipul Elisabetei, dar și bucuria celorlalte femei care o ajutaseră la naștere, printre care și Preasfânta Fecioară Maria. Iar fiorul marmurei reci pe care îți pleci capul și o săruți în semn de cinstire a omului născut din bărbat și femeie care a avut cele mai puţine păcate se va transforma într-o scânteie arzătoare și purificatoare pentru sufletul împovărat de păcate. Vei simți că prezența ta acolo este o adevărată binecuvântare dumnezeiască!

Dar fiindcă mergem pe urmele pașilor Maicii Domnului, să vedem cum a ajuns Fecioara Maria de la Nazareth la Ein Karem, la ruda sa, Elisabeta.

Evanghelia după Luca relatează că, spre a întări adevărul proorocirii nașterii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, Arhanghelul Gavriil i-a vestit Mariei că ”… Elisabeta, ruda ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe; și ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a șasea lună. Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” (Luca, 1-36,37).

Elisabeta și Maria erau verișoare primare, întrucât mamele lor erau surori (Ana și Sovi), prin urmare, pe plan pământesc, Isus era văr de gradul II al Înaintemergătorului Ioan.

Auzind acestea, ”Maria s-a sculat chiar în zilele acelea și a plecat în grabă spre munți, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia și a urat de bine Elisabetei. Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece și Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu? Că iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie. …. Maria a rămas cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă” (Luca 1,39-56). Cu alte cuvinte, Maria a rămas în casa rudelor sale până la nașterea lui Ioan, fiind astfel martoră directă a evenimentului. De altfel și fresca de deasupra altarului din grota nașterii Sfântului Ioan Botezătorul o înfățișează pe Fecioara Maria cu pruncul în brațe, încredințându-l părintelui său Zaharia, în prezența Elisabetei.

Ei bine, de aici semnele mele de întrebare în legătură cu adevăratul loc unde a fost casa lui Zaharia și a Elisabetei și unde s-a născut Ioan Botezătorul s-au adâncit. Pentru că în Ein Karem mai există o biserică, patronată tot de franciscani, Biserica vizitării, care la rândul ei pretinde că e zidită pe ruinele casei lui Zaharia, sau mai precis pe locul întâlnirii Mariei cu Elisabeta, așa cum a fost redată mai sus. E greu de spus care dintre cele două lăcașuri a fost cu adevărat casa familiei lui Zaharia și nici presupunerea că acesta ar fi avut două locuințe în aceeași localitate nu mi se pare veridică, căci la acea vreme, doar deținătorii marilor dregătorii publice își permiteau mai multe reședințe. Dar pentru că n-am avut ocazia să vedem și Biserica vizitării, aceasta nefiind cuprinsă în program, nu mi-am bătut prea mult capul cu întrebările, la care oricum eram conștientă că n-am să aflu răspuns.

Cea de-a treia biserică care merită a fi vizitată în Ein Karem, dar care nu are legătură cu vizita Mariei la rudele sale, este Mănăstirea Sfântului Ioan din Pustiu. Nu am vizitat-o nici pe aceasta, dar pentru cei interesați pot reproduce câteva informații din prezentarea făcută nouă pe drumul de întoarcere de către ghida israeliană.

Even Sapir este o zonă de pustiu aflată în sudul localității Ein Karem. Relieful este deluros și cu aspect stâncos, pe alocuri brăzdat de pâlcuri de eucalipți. În vecinătatea unei astfel de pădurici s-a înălțat Mănăstirea Sfântului Ioan din Pustiu. Se spune că a fost zidită pe locul unde Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul s-a refugiat pentru a-și salva fiul de primejdia morții, atunci când Irod, regele Iudeei, aflând de la magi că tocmai s-a născut Mesia, Împăratul proorocit al iudeilor și temându-se ca acesta să nu-i ia locul, a poruncit să fie omorâți toți născuții de sex bărbătesc, în vârstă de până la doi ani. Iar pentru fiul lui Zaharia a trimis special un corp de soldați, căci auzise și el de nașterea minunată și de toate întâmplările ieșite din comun legate de această zămislire, întâmplări pe care le credea vrednice doar de un prunc predestinat să fie împărat.

Potrivit unor texte apocrife, Elisabeta a stat ascunsă în munte, rugându-se lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea şi pe fiul ei, care la acea vreme avea un an și jumătate. Dar când a văzut de sus pe ostaşi căutând-o şi apropiindu-se din ce în ce mai mult, s-a adresat cu rugăminte muntelui de piatră lângă care se afla: "Munte al lui Dumnezeu, primeşte pe maica aceasta cu pruncul ei! Şi îndată s-a desfăcut muntele şi a primit-o pe ea înăuntrul său şi a ascuns-o de ucigaşii care o căutau”. Eu cred că acest episod e veridic, dar nu miraculos. Probabil un cutremur a dislocat stâncile și pe unele dintre ele le-a prăvălit în vale, stârnind spaima soldaților urmăritori și determinându-i să renunțe la căutări. În orice caz, până în ziua de astăzi, pot fi zărite în vecinătatea mănăstirii trei stânci uriașe, evident mădulare ale aceluiași trup, greu accesibile, în spatele cărora tradiția spune că s-ar fi ascuns Elisabeta și fiul său.

Aceleași texte apocrife povestesc că Zaharia a plătit cu viața refuzul de a-și preda fiul, fiind ucis din porunca lui Irod, chiar în fața altarului din Templul Sfânt unde tocmai slujea. Acest final tragic este confirmat și de Evanghelia lui Matei, care consemnează: „Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar“ (Matei 23,35).

La patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, împovărată de bătrînețe și de vitregia viețuirii în deșert, și-a dat duhul și Elisabeta, încredințându-și fiul doar grijii lui Dumnezeu. Drept pentru care, se spune, Sfântul Ioan a fost hrănit și păzit de un înger al Domnului până la vârsta de șapte ani. Întru memoria acestui episod din viața Înaintemergătorului, la poalele muntelui, pe un platou stâncos, se află și peștera în care se spune că s-a pustnicit o lungă vreme Ioan, hrănindu-se doar cu miere sălbatică și cu lăcuste, înveșmântat doar cu o haină aspră din păr de cămilă și încins cu brâu de curea (Marcu, 1.6). Nu se cunosc multe date despre viața Sfântului Ioan Botezătorul până a ieși la propovăduire, dar faptul că a început să predice în zona râului Iordan, îndreptățește părerea că tot acolo a pustnicit o bună parte din scurta sa existență. Iar modul cum și-a dus la împlinire destinul, pregătind poporul pentru venirea lui Hristos și în cele din urmă descoperindu-L lumii pe Mesia ca fiind Isus din Nazareth, Fiul lui Dumnezeu, a fost onorat de iconografia creștină, care-i înfățișează pe Maica Domnului și pe Sfântul Ioan Botezătorul rugându-se pentru lume de-a dreapta și de-a stânga Tronului lui Hristos, ca fiind cei mai vrednici să I se adreseze Domnului cu rugăminți. Această ipostază este prezentă frecvent în iconografia creștină sub denumirea ”Deisis” și este nelipsită în bisericile ortodoxe.

Acestea fiind spuse, să ne continuăm vizita în Ein Karem, tot pe urmele Maicii Domnului!

Părăsind incinta Bisericii Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, îndată am pătruns într-o zonă a orașului plină de străduțe înguste, saturate de prăvălii. A fost locul din Israel în care toată lumea a profitat din plin de oferta comercială extrem de atrăgătoare, atât ca diversitate, cât mai ales ca preț. Apropape toți ne-am cumpărat sandale din piele naturală de culoarea mierii, modele practice și comode, fără toc, dar de o mare diversitate și bine lucrate, la preț de numai 10 dolari perechea. Prețurile atractive și acceptul negustorilor de a primi și bani românești (de altfel, mulți rupeau câteva cuvinte în română, suficiente pentru a ajunge la o înțelegere, căci puteai și să negociezi), ne-au încărcat bagajele cu icoane minunat lucrate, cu tricouri, șaluri și eșarfe colorate din diferite materiale (mătase, bumbac sau lână), smirnă, tămâie, lumânări, magneți, dulciuri și produse de patiserie tradiționale evreiești. Fiind extrem de ieftine (dacă-mi amintesc bine, cam 1$ jumătatea de litru), am băut și am luat și pentru ”acasă”, adică la hotel, diferite sucuri proaspete de fructe, stoarse chiar în fața mea (sucul simplu de rodie a fost preferatul meu, dar nici skake-urile asortate cu miere și diverse fructe n-au fost mai prejos). Așa au făcut toți tovarășii mei de drum, încât am întârziat pe acele străduțe mai bine de jumătate de oră. Apoi, ghida a dat startul plecării și ne-am îndreptat spre cel mai de pe urmă popas: izvorul Maicii Domnului .

Izvorul se află în plin centrul localității, la mică distanță de Biserica Nașterii lui Ioan Botezătorul. Surse istorice menționează că acest izvor a constituit nucleul așezării încă din vremuri preistorice. De altfel, chiar numele localității Ein Karem înseamnă ”izvorul viei”, făcând trimitere către îmbelșugatul izvor care hrănea viile din împrejurimi. De la acest izvor se alimentau gospodăriile, se adăpau animalele și se udau culturile. Potrivit tradiției creștine, dar și a Protoevangheliei lui Iacov, Preasfânta Fecioară Maria, în drum spre casa Elisabetei, s-a oprit în acest loc și a băut apă de la izvor. Astăzi, apa a fost captată într-un bazin, și curge fără încetare prin câteva guri de scurgere scobite în peretele unei construcții care face parte dintr-un așezământ musulman, o moschee zidită peste izvor în a doua jumătate a secolului 19.

Din cauze necunoscute nouă, astăzi apa ce curge în acest loc nu mai este potabilă. Ne încunoștiințează despre aceasta un indicator plasat pe zidul construcției. Drept urmare, n-am luat apă în sticle, mulțumindu-ne doar să ne spălăm mâinile și fața, așa cum făceau și alți pelerini aflați acolo.

În cele din urmă, ne-am întors în piața unde ne lăsase autocarul și ne-am înapoiat la Ierusalim.

Pe drum, ghida ne-a vorbit și despre celelalte biserici din Ein Karem, pe care n-am avut șansa să le vedem pe viu, ci doar cu ochii minții și răsfoind paginile albumelor aduse de domnia sa spre vânzare și pe care, firește, nu ne-am codit să le procurăm, pentru că erau mai multe versiuni, toate în limba română. Dintr-unul din ele am aflat că în Ein Karem ființează un centru medical universitar renumit pentru tratamente de orice fel, Hadassah Hospital Center, unicul spital din Israel care poate fi vizitat în baza unei rezervări prealabile. Sensul acestei vizite nu este doar de a cunoaște condițiile de diagnosticare și tratament, ci mai ales, de a admira cele douăsprezece imense vitralii realizate de Marc Chagall și asistentul său, Charles Marq în perioada 1960 – 1962 în Sinagoga Abbell, aflată în incinta centrului medical.

Celebrul pictor de origine iudaică a dedicat câte un vitraliu fiecăruia din cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Fiecare fereastră este dominată de o anumită culoare și conține câte un citat din binecuvântările individuale adresate de Iacov celor 12 fii ai săi, întemeietori de triburi. Lucrarea a fost dedicată aniversării a 50 ani de la inaugurarea Centrului Medical Hadassah din Ein Karem.

„Tot timpul cât am lucrat, parcă îi vedeam pe mama și pe tata uitându-se peste umărul meu, iar în spatele lor erau evrei, milioane de alți evrei dispăruți - de ieri, de alaltăieri și de o mie de ani în urmă“, mărturisea cu duioșie marele pictor. Cugetând la vorbele lui, mai ales după o astfel de vizită cu rezonanță spirituală în lumea civilizației iudaice, parcă vedem și noi cum paginile Vechiului și Noului Testament prind viață, iar noi simțim că suntem parte a acestei istorii nu pentru ce a fost, ci pentru o parte din viitorul ce a fost să fie.

Va urma…

---

VIZUALIZĂRI: 2055 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI