Povestea unei Icoane

TIPĂREȘTE

O parte dintre marinari obisnuiesc sa tina o icoana in punte, in cabina, in sala motoarelor sau in sala de mese. Prima icoana pe care am vazut-o in puntea de comanda a unei nave a fost aceea cu Marea Galileei, barca lui Petru care tinea un navod aruncat jumatate din barca, apostolii in barca, langa aceea barca este Isus pasind pe apa involburata a Galileei… “ pe unde calca El marea se linistea, era calma, vanturile se potoleau”.

Drumul pana la acel loc linistit din icoana, este zbuciumat. Ba sta sa inceapa viscolul si sa inghete pe afara, nu stii daca avionul va mai decola; ajunsi in tara lui Israel vezi orase cu ziduri groase si sarma inghimpata, stare de agitatie in fiecare oras, Tel Aviv, Haifa, Jerusalim, Nazareth si Bethleem, politie, armata. O lume in permanenta stare de alarma. O lume care este obisniuta cu aceasta stare de razboi si viata in stres.

Pe drum sunt bariere, filtre ale politiei locale, controale ale masinilor si a calatorilor, o tara care isi duce blestemul pana in zilele noastre. Trecut printre acei parapeti de beton meniti sa te incetineasca pe sosea, trecut de soldati inarmati si masini blindate, vezi un tinut arid, piatra. Blocuri construite direct pe stanca si case aruncate in stanca. Trecand prin toata agitatia tarii, la un moment dat ajungi sa vezi din departare un loc linistit si scaldat in soare…

Marea Galileei.

Cand ne era greu pe mare ma gandeam si ma rugam la icoana care prezenta apele Galileei involburate. Cand ne prindea o furtuna de 7, o aveam mereu in fata ochilor si in suflet, Isus pasind pe Marea Galileei…apele se linisteau si vantul se potolea…

Cand am ajuns la Marea Galileei aveam aceeasi imagine si stare sufleteasca, Israel si locurile sfinte sunt unice, pentru sufletul meu. Cand am vazut-o prima oara de pe un deal nu imi mai luam ochii de la ea, avea un secret al ei. In departare se vedea Siria, Iordania, inaltimile Golan, raul Iordaniei in dreapta, dupa care coboram din sosea cu autocarul spre locul unde urma sa facem o plimbare cu o barca de agrement, pe Marea Galileei…dupa multi ani m-am reintors in locul la care m-am rugat si la care ma linisteam uitandu-ma, in sufletul meu. La prima vedere te intrebi de ce se spune… Mare, este mica si aduce mai degraba a lac. Lume multa, turisti veniti sa vada si ei locul unde Isus a mers pe apa Galileei, convingandu-si prieteni care se indoiau de cine A fost El. Pana sa ne imbarcam m-am dus la malul Galileei…o apa calma, fara valuri si fara vant, o apa linistita, acesta sa fie secretul icoanei la care ma rugam mereu? Malurile intra usor in apa linistita. Pana sa o vad prima oara, acum vreo 15 ani, ma intrebam cum era acel loc pictat pe icoana. Acum, dupa zeci de ani de cand am vazut-o prima oara, sunt din nou aici, vad acel loc, il simt aproape de mine. Este linistea din aceea poveste zugravita in acea icoana. Este luna Decembrie, am plecat de acasa pe o vreme cainoasa, rea, nu stiam daca vom decola, dar am avut noroc, am avut sansa sa ajung din nou in acele locuri. Dupa cativa ani Marea Moarta sau apa Galileei este la fel de linistita ca si prima data cand am vazut-o, la fel de linistita am regasit-o, cu secretul ei pastrat intr-o icoana, la bordul unei nave. In sfarsit, urcam pe vaporasul de agrement, din lemn, cu un ghid care incerca sa spuna ceva turistilor, eu nu auzeam, aveam ghidul meu, aveam povesteam mea despre Marea Galileei.

Eram in locul in care El si la vederea Lui, pe o icoana pictat, ma imbarbatam si la care visam sa fiu in acel loc cand imi era greu, secretul Lui. Cand am fost anul acesta in Grecia, pe unul dintre vaporasele de croaziera, in punte, stand de vorba cu acel capitan bulgar, am vazut aceeasi icoana... ma uitam si ma rugam, ma uitam acum la Marea Galileei si vedeam aproape fiecare furtuna prinsa de-a lungul voiajelor, vedeam fiecare val care venea inspre noi lovind nava, care scartia gemea si se scutura, rezistand mai departe, dupa care din nou, alt val…parca nu vroia san e lase, dar cineva mergea cu noi.

Cu acel vaporas sau barcuta, cum vreti sa ii spuneti, era lume adunata din fiecare colt al pamantului, veniti sa se plimbe si ei pe Marea Galileei. Fiecare aveau gandurile lor, fiecare sunt veniti sa vada locul unde Isus a calcat si a mers pe apa Galileei, facand o minune.

La un moment dat, unul dintre cei care lucra pe vaporas incepe sa arboreze, pe rand, drapelul tarilor de unde erau toti cei de pe vapor.

Cand intri cu o nava in apele teritoriale ale unui stat trebuie arborat, la catarg, steagul tarii in care ape te afli. Aici, pe Marea Galileeei, se arboreaza drapelele tarilor de unde sunt veniti turistii pentru a vedea si de a se plimba pe Marea lui Isus, Marea Galileei este a tuturor in acele momente. In acest loc, vreau sa cred ca Isus calca pe apa, cu sufletele fiecaruia tinute in palma Sa. In acele clipe eu stateam aplecat peste parapet si ma uitam la apa Galileei, la valurile mici pe care le lasa acel vaporas. Era o apa calma, fara valuri, fara vant puternic care sa faca acel vaporas sa se incline pe o parte. Ma uitam pe apa Galileei sa vad daca este cineva…malurile din departare erau aride si apa parca se pierdea in orizont, imi parea imensa. Nu erau stanci nenorocite sub apa, precum cele din Santorini, nu erau maluri stancoase perecum cele de langa Neist, pe care apele Atlanticului pur si simplu vrea sa le mute din loc cand le loveste. In apa calma a Galileei vedeam vantul turbat si cazanul Balticii, vantul de nord al oceanului venit sa mature si involbure golful Biscay, unde parca stai pe loc cu zilele. Ma uitam la maurile aride si cu ceva case aruncate pe acolo si vedeam un mal zbuciumat si aglomerat din Haifa, vedeam un alt mal, mai inalt si forfotind de lume, un mal din Luma Noua, Puerto Plata.

Ma uitam pe intindirea apei sa vad cat de departe eram de…casa. Pe Marea Galileei, aici, acum, numai eram departe. In apa Galileei vedeam si imi arata aceea liniste ca atunci cand Domnul…calca pe Marea Galileei alaturi de barca unor pescari, scena pictata pe icoana. Am ajuns la mal, am mai stat ceva vreme la malul apei. Aveam in minte toate marile, oceanele pe unde am fost, aici, Marea Galileei este altfel, este odihnitoare, are secretul ei

Nu stiu ce insemna pentru ceilalti turisti o plimbare cu vaporasul pe apa Galileei, pentru mine a fost o plimbare de suflet, o retraire a acelor ani petrecuti pe cele cateva nave cu care am fost, orele cand ma rugam, la acest loc, poate cineva in acele nopti, zile…pasea pe langa noi, poate mergea cu noi in barca.

Marea Galileei, linistita fara valuri mari, apa nu mai este agitata, fara vant puternic, pe mare, o barca din lemn, in barca, Petru si pescarii sai, cu navodul aruncat jumatate in apa, langa barca, mergand pe apa Galileei…Isus, apa era albastra, fara valuri, fara vant, era linistita si cand o priveai simteai ca te odihnesti.

Povestea unei icoanei de suflet.

La final, pentru cei cativa prieteni pe care i-am facut aici,

Ce sa va urez eu voua…

Exista prieteni care ne fac viata o sarbatoare, dar exista si sarbatori care ne amintesc de prieteni.

Sarbatori Fericite, Un an nou cu Sanatate va doresc

La Multi Ani

---

VIZUALIZĂRI: 2768 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI