GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Când am rezervat sejurul pe insula Kos, am avut un moment de mulțumire la gândul că voi da ceva informații noi despre acest loc, destul de puțin prezent pe AFA. Mi-am făcut de acasă o listă cu 16 – 17 obiective de vizitat, sperând să văd măcar jumătate. Dar, ca de obicei, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Dacă am văzut cel mult 20% dintr- un singur obiectiv, este mult spus!
Dar, să o luăm cu începutul. Am decolat din București în ziua stabilită, dar cu o jumătate de oră întârziere, fără nici un anunț prealabil, nici măcar pe ecranul de la poarta de îmbarcare, Oare de unde știa Cristi chestia asta cu două zile înainte? Zborul a decurs normal, cu durata prestabilită. Am aterizat cu bine, la o temperatură mai suportabilă decât cea de acasă (circa 29ᴼC), dar pe un vânt destul de puternic (33 – 35 km/h). Vântul a ținut 3 zile.
Aeroportul din Kos este mult mai mare decât mă așteptam eu și are o alură de adevărat aeroport internațional. După ce am recuperat bagajele, din cauza unor necesități fiziologice stringente, am rămas în urma celorlalți pasageri și am avut oarece probleme în a-l identifica pe reprezentantul agenției locale responsabil cu noi. Când l-am identificat, acesta ne-a indicat locul și numărul microbuzului care urma să ne ducă la hotel. Ajunși la microbuzul P34, am avut o mică surpriză. Am avut parte de un microbuz privat, fiind singurii turiști pentru destinația respectivă.
Încă din avion, dar și apoi, pe drum, am remarcat un lucru la care nu mă așteptam. După experiența de la sfârșitul iernii, când am vizitat o insulă vulcanică, insula Sal, netedă ca-n palmă, având, ici și colo, câteva conuri vulcanice locale, în Kos avem parte de un relief muntos, accidentat, care se modifică frecvent. Parcă este mai interesant aici.
Ajungem la Mammis Beach Hotel în mai puțin de 20 de minute. Despre acesta a scris deja Doina (vezi impresii), așa că nu insist decât cu ideea că nu îl recomand, decât celor amatori de izolare, sălbăticie și liniște, din următoarele motive:
● calitatea, sub orice critică, a conexiunii Wi-Fi;
● are cea mai „amărâtă” plajă din câte am întâlnit eu vreodată. Păcat de apa caldă și limpede, de care nu m-am putut bucura prea mult;
● temperatura apei în piscină este mai scăzută decât cea a apei mării;
● cel mai apropiat magazin, cu prețuri rezonabile, nu pentru turiști, să-mi cumpăr și eu măcar un magnet de pus pe frigider, este la 2.5 km distanță;
● atitudinea destul de arogantă a unuia dintre patroni.
Referitor la Wi-Fi, proprietara mi-a declarat că ea are 3 routere distribuite pe suprafața hotelului, dar semnalul pe întreaga insulă este slab. Să zicem că așa este. Interesant însă faptul că internetul merge relativ bine pe telefon, inclusiv cu semnalul hotelului, în timp ce pe laptop, nu.
La circa o oră de la sosirea la hotel aveam întâlnire, în fața recepției, cu reprezentanta agenției locale. Aceasta întârzie circa 20 minute, iar, la sosire, se așează la masa de lângă noi. După alte 10 minute, are inițiativa să ne întrebe dacă pe ea o așteptăm. Apoi își începe prezentarea, trecând în revistă principalele situri arheologice de pe insulă, obiective de pe lista mea. După aceea ne prezintă excursiile pe care ni le oferă.
Nu sunt prea multe. Două sunt jeep safari recomandate iubitorilor de natură. Una din ele trece și prin Haihoutes, satul abandonat ce făcea parte și din lista mea. Cam puțin! Rămân cu impresia că principala atracție a lor este prânzul. Probabil de aceea costă 105, respectiv 130 euro de persoană. Nu ne declarăm amatori. Urmează o croazieră la 3 insule. Acestea sunt destul mici ca dimensiuni, la câțiva kilometri nord de Kos. Pe una putem admira pescuitorii de bureți, pe a doua casele albe, iar pe a treia 50 de locuitori fără drumuri Cam puțin pentru 55 euro de persoană.
Ceva mai interesantă pare croaziera la Nissyros, o insulă la circa 20 km sud de Kos. Atracția ei este, zice-se, cel mai mare vulcan activ vizitabil. Parcă nu îmi vine a crede, poate numai din Grecia. Dar pentru 35 euro de persoană nu ni se asigură decât transportul dus – întors între hotel și insulă. Acolo suntem lăsați de capul nostru, să ne facem propriul nostru plan. În plus, mai trebuie plătită o taxă de acces la vulcan. Studiind pe Google Earth înălțimea vulcanului, circa 300 m, și luând în considerare problemele mele la ochi și vârsta din buletin, ajungem la concluzia că, deși interesantă, excursia asta nu este pentru noi.
Nu ne rămâne decât să ne înscriem la o excursie de o zi la Bodrum - Turcia pentru suma de 48 euro de persoană. Voi reveni cu unul sau două articole separate.
La curiozitatea mea: de ce nici o agenție nu organizează excursii la principalele obiective arheologice, culturale sau religioase ale insulei, răspunsul a fost: „– Bună întrebare!” . Apoi ni s-a recomandat să închiriem o mașină. Întrucât, în lipsa carnetelor de conducere, închirierea unei mașini cu șofer cu tot nu este posibilă, ultima soluție propusă a fost să luăm un taxi.
Ceva mai târziu, cu ajutorul personalului hotelului, fac rost de datele de contact ale altei agenții locale. Are cam aceleași excursii, dar la prețuri mai mici. De exemplu, excursia la Bodrum este 40 euro de persoană. Niște colegi de excursie ne-au povestit că, dacă cumpăram excursia de la o agenție din orașul Kos, capitala insulei, excursia ar fi costat 35 euro, iar cumpărată direct din port, practic numai traversarea dus – întors, prețul ar fi coborât la 25 euro.
Între alte excursii, o rețin pe cea care ne oferă apusul de soare pe muntele Zia. Numai că este organizată exact în perioada mesei de seară, iar hotelul nu oferă mâncare la pachet în caz de excursii. De menționat faptul că toate excursiile la ambele agenții se organizează în zile anume, odată, de două ori, maxim de trei ori pe săptămână.
Ce este interesant este faptul că această agenție are pe listă excursii private. Trimit un mesaj cu câteva din obiectivele mele, menționând că lista nu este nici obligatorie, nici limitativă. Apoi, probabil fac o greșeală, precizând un buget disponibil de 200 euro. Primesc relativ repede răspunsul cum că, pentru o asemenea excursie privată, prețurile încep de la 400 euro. Mi se promite că vor încerca să găsească și ceva mai ieftin. Până astăzi nu am mai primit nimic.
Rămân, așadar, numai cu excursia la Bodrum. Dar, cu această ocazie, trecând prin portul din orașul Kos, văd o parte din zidurile Castelului Nerantzia, unul din principalele obiective de pe lista mea. Întrucât aproape AmFostAcolo, îmi permit să prezint câteva idei culese în timpul documentării.
”Cunoscut sub numele Castelul Cavalerilor Sfântului Ioan a fost construit între 1380 și 1514, perioadă în care insula a fost sub stăpânirea acestora. La construcție au fost folosite pietre și materiale provenite de la construcții anterioare. La intrare atrage atenția un frumos pod de piatră, deoarece, la început, castelul era amplasat pe o mică insulă, separată de Kos. După ce se trece peste pod, vizitatorii văd castelul din piatră cu două incinte. Cele patru turnuri interioare minunate sunt circulare și sunt situate în cele patru colțuri. Incinta de sud-est, cea mai mare, de fapt, include turnul de la sud. Există și un pod mobil care leagă ambele incinte peste șanțul mare dintre ele. Încă se mai văd o serie de blazoane pe zidărie, câteva coloane, baze și arhitrave din ruinele orașului vechi.
Păcat că nu pot să spun mai multe.
Dar, ca să nu zic că nu am văzut nimic din insulă, două după amiezi le-am dedicat unor plimbări, pe jos, în zona hotelului. Ca trasee am ales șoseaua dintre hotel și mare și care merge și spre est și spre vest. Pentru început am ales direcția spre vest. către Kardamena, cel mai apropiat oraș, a cărui intrare este la circa 2,5 km de hotel. În fapt, am plecat în căutarea unui supermarket văzut din autocar, cu ocazia plecării spre Bodrum. Puteam să luăm și un autobuz local, care venea la ore fixe, dar la intervale neregulate, între o oră și 3 ore. Programul este afișat la recepția hotelului. Ar fi costat, numai un drum, 1.80 euro de persoană, cu bilete cumpărate de la șofer.
La circa 350 m de hotel trecem pe lângă o frumoasă biserică, vopsită, ca toate bisericile grecești, în alb și albastru. Și, tot ca alte biserici grecești pe lângă care am trecut, nu este deschisă decât duminica. În duminica sejurului nostru, noi am fost la Bodrum. Acasă aveam să aflu că este Biserica Sfânta Varvara.
Ceva mai departe, la circa 800 m este cel mai apropiat hotel de hotelul nostru. Este Sovereign Beach Hotel, un hotel de 5 stele mult mai mare decât al nostru. În plus, are o plajă organizată, cu nisip, și e mult mai mare.
Plaje organizate, cu nisip, nu la fel de mari, am întâlnit și pentru clienții a două restaurante aflate la marginea șoselei. Dar aici, umbrela și șezlongurile se plătesc. La Atlantis Beach Restaurant and Bar, o umbrelă cu două șezlonguri costă 8 euro, iar la Malibu Beach Pool Bar, aflat ceva mai departe, costul este de 7 euro.
Între aceste plaje am întâlnit mai multe plaje neorganizate, sălbatice, dar vizitate de câțiva turiști. Nu am reușit, însă, să-mi dau seama dacă nisipul se prelungește și sub apă.
În lungul drumului, în ambele părți, la intervale de câteva sute de metrii se află o întreagă serie de cazemate. Majoritatea sunt acoperite cu pământ și cu buruieni. Au rămas, cât de cât vizibile, dar deteriorate, accesele și unele ferestre de tragere. Nu am idee din ce perioadă datează. La un moment dat îmi trece prin minte o idee ciudată: nu s-ar putea cumva amenaja aceste construcții astfel încât să rezulte ceva util?
În drumul spre Kardamena întâlnesc două centre de închirieri mijloace de transport. Oferta este completă. Se pot închiria orice fel de mijloace de transport, de la trotinete și biciclete, la scutere și motociclete, până la toate felurile de vehicule cu 4 roți. Prețurile sunt negociabile.
După circa 2 km ajungem la Kardamena. Internetul consideră localitatea ca una din cele mai importante, una din cele mai frumoase stațiuni turistice din insulă. Posibil, dar mie nu mi s-a părut. Este drept că am parcurs o zonă destul de mică din localitate, spre periferie. Nu am întâlnit foarte mulți turiști, unele clădiri nu păreau foarte îngrijite, străzile nu păreau foarte curate. În plus, a fost nevoie să întrebăm 3 localnici, pentru a reuși să găsim supermarketul căutat.
Drumul spre est, spre un grup compact de clădiri albe aflate la baza versantului unui munte, a fost ceva mai simplu, fără multe noutăți. Alte cazemate, alte plaje cu umbrele și șezlonguri sau plaje sălbatice, un alt centru de închirieri auto. Doar hotelurile sunt ceva mai dese. În plus, la circa 1,2 km de hotelul nostru întâlnesc un alt supermarket. Dar, într-o zonă mult mai turistică, prețurile de aici sunt, însă, cu 20 – 25% mai mari decât cele din Kardamena.
Mă apropii de destinație, însă„la circa 1.80 km de la hotelul nostru, în apropierea grupului de clădiri albe, drumul este blocat cu o barieră. Un paznic îmi atrage atenția că este o proprietate privată și nu am acces. Are, însă, amabilitatea să-mi spună că în spatele barierei, grupul de clădiri sunt un ansamblu de vile și hoteluri de 5 stele, cunoscut sub numele Mitsis Hotels.
La plecarea de pe insulă am putut încă odată să remarc mărimea aeroportului. După ce am rămas surprins de numărul autocarelor din parcare, am putut să număr 29 ghișee de check-in. Apoi, pe panoul de „PLECĂRI” am remarcat 33 de curse într-un interval de 8 ore. Drept este că nu în toate zilele este la fel, marțea și vinerea fiind cele mai aglomerate. Deranjant pentru noi a fost faptul că agenția locală a dorit să facă economie de o cursă și ne-a adus la aeroport împreună cu alți turiști germani, dar cu o oră mai devreme decât era necesar.
Recunosc faptul că volumul de informații furnizat de prezentul articol este destul de redus și limitat la o suprafață destul de redusă din teritoriul insulei. Dar, recomand amatorilor o vizită în insula Kos, însă în două situații:
● dacă se dorește numai un sejur pentru odihnă, pentru plajă și baie în mare. Ar fi utilă însă o cercetare prealabilă privind calitatea plajei la hotelul ales;
● dacă se doresc excursii prin insulă, trebuie să existe și posibilitatea și disponibilitatea de a închiria o mașină.
Urez amatorilor mai mult noroc decât am avut noi.
Trimis de msnd in 11.09.23 15:30:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Circuit Grecia continentală, Creta, Santorini, Corfu, Rodhos, Thassos.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (msnd); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Am fost acolo în 2014, în Kos... Tigaki. După aceea vacanță am început să scriu pe AFA... deh, mai timid la început!!!
Nouă ne-a plăcut tare mult și păstrăm și acum amintirile acelei vacanțe!
Aștept impresiile despre excursia la Bodrum... unde am fost și noi.
Adevărul este că indiferent de insulă, trebuie să ai informația cu localizarea hotelului pentru o mai bună deplasare în zonă, sau pe insulă și pentru mai multe facilități de a petrece timpul!
Până la urmă a fost o vacanță de relaxare!
Toate cele bune!
@ANILU:
Sărut mâna!
Da, ai dreptate! Până la urmă, a fost o etapă de relaxare, de odihnă.
În principiu, stiam unde este amplasat hotelul, și nu m-a deranjat lipsa aparatului TV. Dar nu am avut nici o idee privind caltatea plajei. Totuși, cu papuci speciali și cu multă atenție, chiar dacă nu văd bine, am reușit câteva băi.
Ce m-a deranjat cel mai mult a fost faptul că nici o agenție nu organizează un tur al insulei, în care speram la plecarea de acasă. Ca urmare, nimic din ce mi-am propus nu s-a realizat. Excursia la Bodrum a fost inițiativa de moment a Doinei.
Poate această situație să fi amplificat tendințele mele de a vedea mai multe lucruri din jur în negru.
Calitatea agențiilor turistice de pe insulă ași putea să o deduc și din faptul că agenta care ne-a vândut excursia la Bodrum nu avea idee că în acea localitate se află una din cele șapte minuni ale lumii antice.
Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot!
O seară minunată!
@msnd: Este adevărat, atunci când faci documentare și ai vrea să vezi câte ceva din această insulă despre care s-a scris mai puțin pe AFA și nu reușești îți cam pare rău... Așa pățeam și eu. Important este că ați fost acolo... Păcat, agențiile nu au excursii cu turul insulei, cred că mulți închiriează mașină și atunci nu sunt mulți doritori. Un vulcan activ ar fi meritat, dar tot cu un ghid, pe cont propriu este mai dificil...
@mprofeanu:
Sărut mâna!
Într-un fel, sunt mulțumit de excursia făcută, în special darorită apei calde a Mării Egee, care a venit perfect după „băile reci” de care am avut parte la 2 Mai. Dacă ar fi fost și nisip în loc de bolovani și stânci, ar fi fost perfect.
Referitor la vulcani, am, dar este foarte mică, oarecare experiență.
Am văzut un crater imens, dar de vulcan stins, în Gran Canaria. Am urcat, de două ori la un vulcan activ în Nea Kameni, Santorini. Este drept că asta avea numai 100 m înălțime. Dar cel mai interesant vulcan activ l-am văzut în Lanzarote. „Craterul” acestuia este de fapt un horn de vreo 2 m diametru și 3000 m adâncime, pin care, jos, se vede lava topită. Niște tipi cu inițiativă au amenajat un grătar pe capul hornului și au deschis un restaurant în vecinătate. Trebuie să recunosc faptul că friptura prăjită pe acest grătar a fost foarte bună.
Așa că, dacă am ratat un alt vulcan, nu îmi pare o pierdere majoră.
Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot.
O zi excelentă!
Bună. Felicitări pentru articol chiar dacă experienta a fost sub așteptări. Învățăm ceva și din aceste experiente. Mie mi a placut Kos Town plaja și centrul vechi. Merita explorat mai mult orașul, mai ales ca sunt obiective vechi în zona centrala. De asemenea și orașul Bodrum este deosebit. Poate încerci o excursie la Bodrum cu croaziera către Kos next time. Cum este sa vizitezi doua tari intr un singur sejur doar cu ferryboat-ul?
Sărut mâna!
Aveam posibilitatea să aleg și o cazare în orașul Kos. Dar m-am gândit că ar fi fost ca și cum aș fi ales la noi o cazare, în Constanța. Pe litoralul nostru eu prefer 2 Mai, ca urmare, am preferat o cazare mai izolată. Greșala mea!
Într-adevăr, orașul Kos adăpostește multe din obiectivele de pe lista mea. Dar eu speram în o excursie gen „turul insulei” , sau similar. Nu a fost să fie!
În Bodrum am fost până acum de două ori. Nu cred că îmi mai poate oferi ceva. Singura șansă este, poate, cândva, să revin în Kos.
Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot,
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2018 Plajele nisipoase și albe ale insulei Kos! — scris în 02.02.19 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Asklepion, loc de vindecare trupească și sufletească! — scris în 06.11.18 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2018 O plimbare la Old Pyli, bonus... un castel! — scris în 01.11.18 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Cel mai frumos și romantic loc din insula Kos, satul Zia! — scris în 15.10.18 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Vacanță în Kos, insula lui Hippocrate, părintele Medicinei — scris în 04.10.18 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Asklepios, locul unde a aparut medicina moderna — scris în 20.03.21 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Vacanta relaxanta in Kos — scris în 14.08.18 de Biankita din BUCURESTI - RECOMANDĂ