China 2010 - pas cu pas (episodul 10)

TIPĂREȘTE

Articolul este parte a serialului China 2010 - pas cu pas ce continuă cu episodul 10 - Piaţa Tienanmen şi mausoleul lui Mao. Plecarea spre Xian.

episodul anterior il gasiti aici

Ultima zi în Beijing. Eliberăm camera, trenul este după amiază, deci mai avem o zi de hălăduit prin oraş. Mergem în locul unde am început explorarea lui acum 5 zile, Piaţa Tienanmen, cel mai mare spaţiu urban din lume. Se spune că pot intra aici un milion de oameni. Grupuri de turişti vin şi pleacă, se fac poze, steguleţe roşii flutură în vânt. Accesul în piaţă se face prin locuri speciale şi prin filtru cu raze X, ca pe aeroport. Două ecrane lungi, gigantice prezintă spectaculos spoturi publicitare având China ca personaj principal. Hoarde întregi de chinezi invadează zona, fotografiindu-se în grup, cu intrarea Oraşului Interzis în spate. Am făcut şi eu una pe fugă, cu salutul tovărăşesc şi cu ochii în patru, să nu vină vreun miliţian să mă înhaţe, pe motiv de ofensă. Pe locul pieţei se poate construi cu uşurinţă un stadion. Zona este încadrată la est şi vest de clădiri cu arhitectură comunistă, urâte foc. Cuvântul de ordine este grandomanie, probabil de aici s-a inspirat şi toaşu' nostru când a s-a apucat să ridice Casa Poporului.

Mergând însă mai departe, am dat de o clădire cu adevărat sinistră, datorită motivului pentru care a fost construită şi a celui care se afla în ea: însuşi tătuca Mao. O coadă lungă pornea din piaţă spre intrare. Din curiozitate m-am dus să-l văd (Renate nu a avut acest impuls), mai ales că se mergea destul de repede. Interesant este că peste tot în China am plătit intrările destul de piperate. Ei, la mausoleul lui Mao, privilegiul de a-l vedea pe marele cârmaci era moka. Dar, bineînţeles, multe reguli: fără bagaje, fără camere foto, treci prin filtru şi în plus, piuitul redus la zero. De la intrare şi până la ieşire, totul a durat fix 8 minute. Mă distram văzând sutele de chinezi cum tăceau mâlc, ei care peste tot hămăie fără încetare. De cum intri în clădire eşti întâmpinat de o statuie a lui Mao, cu o privire ocrotitoare îndreptată spre supuşii care au venit să-l vadă şi după moarte. Un morman de flori atent aranjate după culoare acoperă mare parte din suprafaţă. Organizare perfectă, din acest loc grupul se împarte pe 2 rânduri, mergând mai departe prin stânga şi dreapta statuii. După câteva culoare intrăm în camera mortuară, una mai mică şi fără ferestre. La loc de cinste, în mijlocul ei tronează coşciugul cu Mao în el, cu moaca ceruită, cu un pled cu secera şi ciocanul peste. Totul impecabil, linişte de mormânt. O fi el, n-o fi el... ? Parcă seamănă puţin cu poza de la Oraşul Interzis. Nu e însă timp de studiat mortăciunea, bodyguarzi încruntaţi fac neîntrerupt semne să nu ne oprim. Am simţit un fior şi mi-am readus aminte de spiritul comunist prin care am trecut şi noi... aici cred că a fost înzecit. Cum oare a reuşit acest om să supună un miliard de oameni... ? Brrrr... !

Ia te uită! În sfârşit am dat de un Starbucks. Şi are tot ce ne dorim, plus internet cu wireless gratis. Ne lăfăim timp de o oră la o brioşă cu cafea şi transmitem o cronică acasă. Aşa mai merge, că stăteam prost la capitolul mic dejun. Negăsind ceva cât de cât pe gustul nostru pentru masa de dimineaţă, ne mulţumisem până atunci cu saltul direct la prânz sau cu câte o supă la cutie preparată în cameră. Aşa faci ochii oblici, începând şi terminând ziua cu supă la plic.

Am găsit şi strada comercială, de unde ne-am aprovizionat cu suveniruri. Negocierea e cheia cumpărăturilor. Se aruncă la preţ, ceva de speriat. Am luat magnetul cu un preţ de 6 ori mai mic decât cel cerut iniţial. Secretul e să stai impasibil şi să le repeţi calm aceeaşi propunere. Dacă se vaită, gesticulează etc e clar, puteţi negocia, dacă nu te mai bagă în seamă, în veci nu va vinde la acel scor. La lucruri de calitate însă ţin la preţ. În Wangfujing dăm peste altă stradă cu bazaconii de mâncat. Rânduite frumos în ţepuşe, scârboşeniile erau expuse pe tarabe, atrăgând clienţi. Foarte bine, să luăm scorpioni. Dar, când mă apropii mai bine, unii din ei mişcau, cu toate că erau deja traşi în ţeapă. Asta îmi taie elanul cu totul. Ideea e că îi pune pe grătar, îi perpeleşte un minut şi apoi ţi-i dă să-i basculezi, dar dacă e vreunul mai tare şi rezistă la căldura plitei... ? Dacă, cu un ultim şi suprem efort, înainte să dea colţul, îmi bagă o coadă veninoasă pe gât sau pe unde o fi el la acel moment... ? Cam riscant, m-am limitat doar să-i pozez. Am rămas cu gustul greţos al viermilor de mătase din prima zi.

A sosit timpul să plecăm. Cu un taxi foarte accesibil ajungem la West Beijing Railstation, o imensitate de gară. Accesul pe peron se face cu câteva minute înainte de plecarea trenului, altfel toată lumea stă în sălile de aşteptare. Aglomeraţie, gălăgie, toţi şi-au luat şi mănâncă supe la cutie. E accesoriul preferat în călătoria cu trenul. Au şi la pachet, s-au blindat temeinic cu provizii pentru întreaga călătorie. În fine, vine trenul, ne găsim locurile şi părăsim Beijingul. Cuşeta e curată, vom călători noaptea, sunt aproximativ 1.400 km până în Xian. Trebuie să dormim, să fim în formă a doua zi. Noapte bună.

Albumul complet de fotografii îl găsiţi aici

Urmează episodul 11 - Xian şi Armata de Teracotă

---

VIZUALIZĂRI: 2789 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI