Ia sardeaua de Santoña!

TIPĂREȘTE

Dupa mirosul de mlastina (nu neaparat neplacut), am hotarat sa cunoastem orasul Santoña, lipit de vecinul Escalante, si aflat in golful cu acelasi nume, la poalele muntelui Buciero. De aici pana la capitala Cantabriei, Santader, sunt 48 km. Ajungem imediat, lasam Mlastinile in dreapta, in vreme ce vedem multi oameni mergand pe jos, pe sosea. Reusim in cele din urma sa ne dam seama ca plaja Berria se afla in apropiere. Nuuuu, noi (inca) nu mergem la plaja. E vara, cald, Santoña e orasel-statiune, si mai e si sambata pe deasupra. Asa ca multa lume top la plaja. Noi parcam pe o straduta laturalnica, free. Oricum, oraselul e mic, si-n cateva minute pe jos suntem in plin centru.

Fara sa stim numarul obiectivelor turistice din Santoña (acum stiu, m-am uitat pe pliant cand am intrat la Biroul de Turism, sunt 9;)), pornim plimbarea. Sau o incepem, mai bine zis, din Plaza de San Antonio. Imediat ne dam seama ca este centrul nevralgic al orasului. Multa lume. La cumparaturi, la o cafea (sau vermut, ca era ora vermutului) sau pur si simplu la plimbare. Cam toate stradutele care dau in aceasta piata sunt pietonale (macar o buna parte din ele). Ceva imi atrage atentia imediat: o coada. O coada la ceva. Bineinteles ca sunt curioasa. E un magazin de paine, cu servire in strada, ca la noi. Si imediat ma duc cu gandul la covrigariile si placintariile noastre. Stiti ce dor imi e cateodata de ele? As fi stat eu la cinci cozi de-alea dac-ar fi avut placinta cu branza sau strudel de mere, sau covrigi cu susan. Nu stiti ce naspa e cand ai pofta de ceva si n-ai de unde lua.

De acolo am ajuns repede la Plaza de abastos, sau Piata de aprovizionare. Ea exista in mai toate localitatile cat de cat rasarite si e locul unde poti cumpara produce proaspete in fiecare zi. Fiind in nord, si la mare, imi place sa vad toate varietatile de pesti si alte vietati marine care se pun pe masa. Mai mai sa cumparam niste navajas (nu stiu denumirea in romaneste, in engleza am gasit razor Shell; oricum, va pun poze sa vedeti ce fel de moluste sunt), se vindeau… la buchet, sau la manunchi: 3,50/bucata, adica manunchiul. Dar era foarte devreme, in masina s-ar fi fiert in suc propriu pana seara, la plecare. Oricum, inainte sa plecam acasa, am intrat intr-un supermarket si am cumparat, ne-am uitat pe net cum sa le facem si le-am papat a doua zi, acasa. Bune, si nu mi-au provocat nici alergie;). Revenind la Plaza de abastos, se afla in Plaza de Mola si mi-a placut sa dam o tura. Inauntru se vinde carne si peste, iar imprejur sunt tarabe cu fructe si legume. Are sculpturi deasupra usilor. In fine, un loc pe care noi l-am prins clocotind. Cateva ore mai tarziu cu siguranta ca era pustiu. Mie-mi place atunci cand e plin de lume, care-si face piata pentru meniul de weekend, sau poate pentru toata saptamana.

In Santoña sunt doua case-palat, constructii civile puse pe lista obiectivelor turistice din oras. Imi aduc aminte ca una din ele avea schele pe dinafara, deci nu am vazut-o prea bine. Era Palacio de Chiloeches pe care probabil autoritatile s-au hotarat, in sfarsit, sa-l renoveze, pentru ca se afla in ruina.

Cea de-a doua, Casa palacio del Marqués de Manzanedo are categoria de monument si adaposteste Biroul de Turism si sali de expozitie (unde noi nu am intrat decat pentru o harta a orasului si ceva explicatii; baiatul de acolo nu era spaniol, dar nici n-am reusit sa-mi dau seama de unde, dupa accent… Dac-o fi fost roman? ;)) .

De aici, si dupa o cafea racoritoare, am continuat spre faleza orasului, care merge de la fortareata ce apara in trecut orasul, pana la portul din Santoña. Si aici ne-am plimbat agale, cu palaria bine infundata pe cap, ca deja soarele incepuse sa ne paleasca bine.

Acolo ne-a primit Monumentul lui Carrero Blanco, presedinte al guvernului spaniol pe vremea lui Franco. Nascut aici, s-a prapadit intr-un atentat ETA cu cativa ani inainte de moartea dictatorului. Eu am vazut evenimentul intr-un serial TV, unul din preferatele mele de aici, pentru ca reda viata spaniolilor de pe la sfarsitul anilor saizeci si pana… pana cand, nu se stie inca; s-a ajuns, dupa vreo doispe ani, la inceputul anilor optzeci si eu abia astept sa inceapa noul sezon, pentru ca mi se par multe chestii asemanatoare ca la noi pe vremea lu’ Ceausescu.

E o plimbare in trecut. Spuneam ca omul a fost ucis intr-un atentat. O bomba pusa pe strada pe care trecea cu masina a facut ca aceasta sa sara pe un bloc din apropiere. Impresionant!! Monumentul are un inger de piatra care se uita spre mare. In partea de jos puteti vedea niste figuri in bronz care reprezinta cele patru virtuti cardinale: Prudenta, Justitia, Taria si Calmul.

In partea stanga a statuii (privind spre mare) se afla Fortareata San Martín, considerata monument istoric si ea. Fiind proprietatea Primariei din Santoña, a fost reconstruita si acum adaposteste Centrul Cultural si este si sediul Scolii-Atelier de Recuperare a Patrimoniului. Celelalte doua fortarete din oras sunt Fuerte de Napoléon (nu s-a terminat de construit niciodata) si Fuerte de San Carlos, care era, in trecut, prima bariera la intrarea in golf. Pentru inamici, of course, ca veneau la greu si din nord, nu numai maurii…

Tot plimbandu-ne noi pe faleza, ne uitam la plaja minuscula. Lunga, da, lunga cat faleza, dar ingusta de abia mai statea lumea la plaja. De ce? Ei haideti ca stiti deja. Fluxul si refluxul. Marea, dornica de a cuceri teritoriu, aproape ca ajunsese la “bariera”, si-i alunga pe cei intinsi la soare…

Mai incolo, pe un ponton, se aflau si cativa pescari. Noi ne-am apropiat, nu cu intentia sa le speriem pestii, ci pentru a vedea de aproape statuia pescarului. In imediata apropiere se afla Plaza de toros. Credeati, cumva, ca nordicilor (spanioli, bineinteles) nu le plac coridele? Asta se intampla mai spre est (vezi Catalonia). Aici le plac.

Bun. Continuam si ajungem in port. Dupa ce ne benoclam, ca de obicei, la ambarcatiunile sportive si ne imaginam ca avem si noi una, vedem, in departare (nu chiar departare) un vapor… Un vapor ancorat acolo, in port. Vreau sa urc imediat. V-ati dat seama, cu siguranta, ca este vorba despre o imitatie de vapor, o constructie emblema a orasului. O sa vedeti in poze. Bineinteles ca nu numai eu mi-am facut poze in stil… Titanic;). Cam de-asta se urca toata lumea acolo. Ei, si ca sa admire privelistile, normal.

De-aici am trecut pe langa vechea fabrica de conserve Albo, acum in ruina. Normal ca e industrie de baza aici, in nord. Si a fost si mai mult in trecut. Ansoa de Santoña e marca comerciala foarte renumita in toata tara.

Ce ne-a mai ramas? Nicio biserica pe-aici? Ba daaa!! Stiam de la inceput ca trebuia sa vedem Iglesia de Santa María del Puerto, frumos nume mai are… Un trecator amabil ne-a spus ca a fost una din cele mai vechi manastiri din Cantabria, si bineinteles ca are si legenda: se spune ca a fost fondata de leit-motivul din multe povestiri ale mele (mai ales de anul asta): apostolul Iacob… Imediat ne-a atras atentia fatada bisericii, si gradina presarata cu statui. Din pacate, nu am putut admira decat… nuntasi veseli, care tocmai ieseau de la nunta. N-am putut intra. De fapt, poate s-ar fi putut, dar n-am indraznit sa ne amestecam, noi, cu palaria infundata pe cap, pantaloni scurti si aspect de turist total, cu parada aceea de fotomodele;). Si, mai ales, sa le stricam intimitatea momentului.

Pe la sfarsitul anilor 1800, Santoña cica oferea un aspect de localitate ancorata in trecut, cu strazi inguste fara iesire de multe ori, piatolete ca in evul mediu, case umile… Gradinile si livezile erau cele mai de pret lucruri ale gospodariilor. Cultivau mai ales portocali si lamai. Ele au rezistat pana prin anii saizeci, cand a inceput o adevarata urbanizare si aspectul orasului a inceput sa se schimbe.

Ce-am mai vazut? Monumentul lui Juan de la Cosa. Din niste desene si explicatii de pe un perete, si apoi de la placuta din fata statuii, am aflat cine a fost omul asta, nascut in Santoña: navigant si cartograf din sec. XV, si mai ales, cel care a desenat prima harta din lume care arata teritoriile descoperite in America. De tinut minte, ni s-a parut interesant.

Inainte de a ajunge in Santoña, am citit despre faima carnavalului sau. Face parte din “carnavalele nordului” si cica toti oamenii se imbraca in… pesti. De-aia din maaaare, bre, ca ne cunoastem!! ;) Iar momentul culminant este Judecata de pe fundul marii, care se tine in Plaza San Antonio: se judeca o platica pentru ca a sechestrat o sirena. Urmeaza Arderea platicii, ai-ai-ai!!! Chiar mi-ar placea sa merg la un astfel de carnaval, pentru ca mai peste tot in Spania se face Arderea sardinei, iar aici povestile cu pesti sunt la ele acasa.

Mai aveam in gand sa facem o ruta pe Monte Buciero, cel care “vegheaza” oraselul. Pana la urma ne-am hotarat sa cautam o plaja mai retrasa. N-am gasit-o noi chiar retrasa, dar numele (Usturoi) ne-a placut, asa ca acolo am mancat si acolo am si facut o baita.

Am citit la un moment dat despre oameni ilustri nascuti aici (cativa prezenti prin statui si sculpturi vazute de noi in oras si pe care vi i-am insirat mai sus). Imposibil sa-mi ramana toti in minte. Asa cum imposibil sa nu tin minte ca Leopoldo Alas Clarín, autorul cartii La Regenta care pe mine m-a incantat in facultate, isi petrecea aici verile in copilarie si adolescenta. Si ca Macías Picavea, alt scriitor care da numele unei strazi in Valladolid, e nascut aici. Deformare profesionala, stiu c-o sa treceti peste defectul asta al meu;).

Sunt bucuroasa c-am ajuns la Santoña si c-am vazut si parcul national cu mlastinile de langa. Nu am mai avut timp sa trecem “dincolo” si sa vizitam si Laredo. Excursiile noastre de o zi combina vizite si relax, si urma relaxul si pentru noi, ce Dumnezeu! ;)

---

VIZUALIZĂRI: 3367 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI