GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La poale de deal împădurit, protejat de UNESCO, bijuteria Perast stă așezat frumușel între golfurile Risano și Kotor.
Accesul în Perast se face de pe șoseaua de coastă. La marginea mării se află o parcare, 2 euro toată ziulica, cu bon fiscal. Poate nu mă uțupeam să scriu acest review dar mi-a plăcut tare mult piticania de sat cu toate că nu am avut noroc să mă relaxez suficient.
Așadar, NU se poate ajunge în Perast decât pe jos, din parcare se coboară o pantă măricică, cam 15 minute până-n satul cu pricina. Tragedie mare, am crezut că-mi crapă capul acolo. L-am speriat și pe tânărul din parcare cu țipetele noastre, cam așa se desfășoară activitatea noastră turistică atunci când e vorba de a vizita ceva.
Pe o căldură năucitoare, lăsăm mașina în parcare, trecem pe jos pe lângă bariera care bloca accesul pe unica stradă din Perast, strada Marka Martinovica, peisajul este unul de poveste și noi făceam parte din ea. Cu circ cu tot, eram prezenți acolo. Orașul nu se zărea încă, dar obala Marka este în același timp și faleza Perastului, este lată cât un autocar, e asfaltată, e minunată. Pe-o parte-i Adriatica, pe alta pomi, își fac apariția și casele. Of, nu mai apar restaurantele? Poate ne iese unul în cale...
Repet: panta e mare și lungă, nu e pentru puturoși, nu există posibilitatea să te ducă cineva în cârcă până în gura satului.
Domnul a poposit, așa cum a promis, la prima terasă, Cafe&Pizzeria Bocalibre, la umbra unui pom uriaș. Am vizitat încetișor singurică atât cât am putut, nu puteam lipsi o veșnicie, accentuam criza.
Așadar...
Satul pitic e de o frumusețe răpitoare, doar 350 oameni trăiesc acolo, știam că are 16 biserici și vreo 17 palate, nu le-am verificat dar așa am citit. Acum, să nu credeți că-s palate în adevăratul sens al cuvântului, sunt case mai mari, din piatră, construite în stil baroc, deosebit de frumoase.
În mijlocul satului e o biserică cu un turn, pot fi vizitate cu 1 euro, muzeul orașului adăpostea o colecție bogată de artefacte și mobilier donate de localnici. N-am urcat în turn, normal, eram așteptată, aveam timpul limitat.
Vis-à-vis de Perast, în largul mării sunt două insulițe: Sf Gheorghe și Fecioara din Stâncă. A doua se poate vizita, o excursie pe insula Doamna de Piatră costa 5 euro, singura insulă construită artificial în Adriatica. N-am fost nici în excursie, logic.
Se spune că marinarii scufundau în acel loc vasele pe care nu le mai foloseau, pentru a reduce nivelul mării, apoi depuneau pietre în zonă. Pentru a preveni efectele mării asupra insulei, în fiecare an se organizează Fasinada, pe 22 iulie. Sărbătoare așteptată cu mare bucurie de localnici, bărcuțele sunt împopoțonate cu ghirlande de flori și navighează în golf, ocazie numai bună pentru aruncat în mare diverse obiecte, în locul în care s-a născut insula. Din lipsă de spațiu în oraș, biserica închinată Fecioarei Maria a fost construită pe insulă, bisericuța e catolică.
Pe 30 iunie -1 iulie are loc Festivalul de muzică Klapa, muzică corală tradițională, poate interesează pe cineva acest amănunt. Bine că plec informată la drum, măcar cu atât să mă aleg =))
Insula Sf Gheorghe găzduiește o biserică mică și este înconjurată de tuia, peisajul e verde, se poate admira doar de pe apă.
Atmosfera venețiană se resimte în acel loc autentic, cred că, culorile clădirilor luminează atmosfera indiferent de anotimp. Din loc în loc leandri și bougainvillea aruncă o pată de culoare peste sat, tuia și pini cresc parcă din piatră. Am văzut și smochini bătrâni dar și aloe uriași, dealul Perastului e verde, e totuși bogat în vegetație.
Pe vremuri, Perast era un important port venețian unde cei 1700 marinari conduceau 100 nave din flotă.
Plaja din Perast e betonată, adică peste strâncă s-a turnat beton. Mie mi-a plăcut tare mult. Am văzut și șezlonguri și umbreluțe pe unele terase administrate de restaurante.
Normal că apa e adâncă, există scări care se scufundă în mare, mi se pare super să poți face baie în timp ce privești vasele de croazieră ce se mișcă precum melcul nu foarte departe de mal, în fața ta. Ei, visez și eu... Dar un vas uriaș am admirat de pe faleză, o să vedeți în poze.
Opțiunile de cazare sunt limitate în Perast, localnicii închiriază camere sau apartamente dar am văzut și câteva hoteluri.
Restaurantele sunt micuțe dar elegante, ospătarii sunt vorbitori de engleză și sunt îmbrăcați corespunzător.
Micile magazinașe au prețuri măricele față de alte locuri din MNE, Perast e pentru bogați sau iubitori de liniște stâncoasă, inedită. Un magnet costa 3-5 euro.
Imaginea bărcuțelor plutind pe marea ca cerneala seamănă cu o pictură, ireal de frumoasă.
Muntele Lovcen privește și el Perastul, este stăjerul acestei bijuterii. Nu lipsesc nici străduțele săbiuțe, adoratele mele, doar că toate au trepte =))
Am trecut pe lângă hotel Admiral, pe faleză, la terasa lui am văzut prețurile la mâncare, o friptură de porc/pui cu salată costa 7.5 euro, file de pește cu salată 7.5 euro, spaghete bolognese 6.9 euro, berea 2 euro, ice coffe 1.5 euro, o cafea turcească 0,80 euro, un expresso 1,20 euro. Sunt prețuri măricele, Perast e un pic mai scumpuț. Oricum, prețurile sunt sub UE.
Aș fi stat o zi întreagă acolo, eram fermecată de tot ceea ce priveam, frumusețea Perast este inegalabilă în opinia mea.
Normal că m-am întors la domnul cât am putut de repede, se relaxa pe FB, la umbră. Am băut un frappe, el un expresso și o cola, am plătit vreo 5 euro parcă.
A urmat Kotor, căldura se mai domolise, normal că n-am mers pe zid, Doamne Fer! , am mâncat cina acolo, în centrul vechi, cu doar 16 euro, spiritele erau mai liniștite...
Trimis de krisstinna in 03.09.19 08:35:46
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Cred că aici mi-a plăcut cel mai mult! Din ce am văzut și citit!
Eu cu drag m-aș plimba prin sat, pe faleză sau aș sta la mare! P 26, cu muntele alb în spate, bestială!
Foarte frumos! Pupici!
@maryka: O, dar sunt multe locuri asemănătoare in Muntenegru, adică sunt sate construite din/cu piatră. Sigur că nu voi scrie despre locuri deja mult-povestite de turiști pe AFA, cum ar fi Kotor, așa am procedat și când am scris despre Croatia, scriu doar câte ceva, un pic , timpul oricum nu îmi permite.
Influiențele venețienilor se văd peste tot, pe malul Adriaticii.
Într-adevăr, Perastul merita mult mai mult timp acordat, eu nu am avut pârghiile necesare (ca sa mă exprim frumos).
Mulțumesc, ești o dulce
@krisstinna: Of, ce păcat că n-ați vizitat insulița! Chiar merita și se ajunge repede, în doar câteva minute. Acolo, în mijlocul golfului, atmosfera sigur era mai respirabilă.
@crismis: Și mie îmi pare tare rău dar nu puteam merge singurică, se supăra pe mine
Dacă mă intrebi, aș fi stat acolo toată ziulica, mi-a plăcut mai mult decât in Kotor, ne plimbam cu bărcuța, colindam pe străduțele săbiuțe, urcam in turn, făceam plaja și baie, mâncam la o terasa suspendată pe Adriatica, era atât de romantic totul, o atmosfera veritabila de vacanță.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2018 Perast - o bijuterie de oras — scris în 07.09.18 de Felicis din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Perast - un popas cu relaxare, istorie si pasiune — scris în 02.05.17 de Radix7 din IASI - RECOMANDĂ
- May.2014 Risan — scris în 08.02.15 de Nicu din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- May.2014 Perast — scris în 18.01.15 de Nicu din TIMISOARA - RECOMANDĂ