BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
King Tut Museum din Genena City Mall – un muzeu interesant
Adresa: Halomy Street 38, Genena City Mall, Na'ama Bay, Sharm el Sheikh, Egypt Program: 12.00-24.00 Preţ bilet: 15 USD / persoană
Cu ocazia vacanţei petrecute la hotelul Sunrise Diamond Beach 5* (vezi impresii), prima în Sharm, o vacanţă mai statică decât am fi dorit înainte de plecare, într-o după amiază ne-am hotărât să ieşim din resort pentru o plimbare prin Na'ama Bay, aflat la doar câţiva kilometri distanţă. Deja ştiam că taxiul este o variantă bună şi ieftină pentru deplasarea în afara resortului, ideală pentru noi. La poarta resortului există în permanenţă mai multe taxiuri în aşteptarea clienţilor, iar preţurile sunt, ca peste tot în Egipt, negociabile.
Ştiind că distanţa este mică, doar şapte kilometri, nu eram dispusă să plătesc mai mult de 10 dolari dus-întors. Desigur, negocierea a plecat de la 10 USD pe sens, apoi 7, apoi 6, pentru ca, în final, şoferul să accepte primul preţ oferit de mine :D. La fel ca în cazul ieşirilor anterioare, cursa am plătit-o la întoarcerea la hotel, iar cu taximetristul am comunicat pe Whatsapp, urmând ca în maxim 15-20 minute de când îl sun să vină să ne ia din acelaşi loc în care ne lăsase. În acest caz, reperul nostru a fost Genena City Mall, ales de noi atât pentru o sesiune de cumpărături, cât mai ales pentru faptul că doream neapărat să vizităm muzeul dedicat lui Tutankhamun şi tatălui acestuia, Akhenaten, muzeu găzduit la subsolul centrului comercial.
Am coborât din taxi chiar în faţa mall-ului, a cărui intrare ne-a impresionat de la prima vedere prin asemănarea cu intrarea într-un templu. Obeliscurile înalte şi frumos gravate, precum şi aleea vegheată de sfincşi ne-au amintit de intrarea în templul de la Karnak, vizitat de noi cu mai puţin de un an în urmă, cu ocazia excursiei făcute la Luxor şi în Valea Regilor. Am intrat în mall şi am coborât cu scara rulantă la subsol unde se afla muzeul dedicat faraonului copil. Însă acesta era închis. Ciudat, deoarece ştiam că muzeul este deschis până la miezul nopţii.
Am dat o tură prin magazinul de cărţi şi cel de suveniruri, King Tut Bazar, aflate chiar alături, apoi am interpelat un bodyguard din zonă referitor la muzeu. A fost un dialog amuzant în care eu întrebam de ce nu este deschis muzeul, iar el îmi comunica preţul de 15 USD al biletelor de intrare, ceea ce eu ştiam deja, pentru ca în final să mă roage să aştept câteva minute şi să dea un telefon. În scurt timp a apărut un alt tip, probabil paznicul muzeului, pentru că ghid sigur nu era, care ne-a încasat banii pentru biletele de intrare, am plătit 30 USD pentru amândoi, în numerar, plata cu card bancar nefiind posibilă, a descuiat uşile mari aurite, cu mânere terminate cu câte un cap de şarpe, a aprins lumina, vorba vine, pentru că întreg muzeul plutea într-o semiobscuritate care sporea misterul, ne-a ajutat să setăm audioghidurile în limba engleză şi ne-a lăsat de capul nostru să vizităm ce ne interesa pe acolo.
Mie nu-mi venea să cred că eram singurii vizitatori şi aşa a fost până am plecat. Nimeni nu ne-a deranjat. Am avut un muzeu doar pentru noi, puteam fotografia şi filma absolut tot ce doream, fără nicio restricţie. Mi s-a părut fantastică diferenţa faţă de vizita la Muzeul Egiptean din Cairo, făcută cu un an înainte, într-o aglomeraţie de nedescris, unde am avut şi ghid vorbitor de limbă română şi dreptul de a fotografia după ce am plătit taxa foto, în plus faţă de biletul de intrare normal, dar de unde nu am rămas cu mare lucru.
Pe bună dreptate, muzeul King Tut din Genena City Mall este considerat unul din cele mai importante obiective turistice din Peninsula Sinai. Muzeul deţine o colecţie de reproduceri după piesele descoperite în mormântul faraonului copil, originalele acestora fiind expuse la Muzeul Egiptean din Cairo. Toate aceste copii au fost executate cu mare acurateţe sub supravegherea Ministerului Egiptean pentru Antichităţi. Sunt expuse aproximativ 135 de piese, împreună cu o serie de fotografii de la deschiderea mormântului, dar şi copii după mai multe scrisori şi desene aparţinând celebrului arheolog Howard Carter, cel care a descoperit mormântul în anul 1922. O altă cameră este dedicată părinţilor lui Tutankhamun, faraonul Akhenaten şi frumoasa Nefertiti, soţia şi sora acestuia.
Decorurile şi iluminatul difuz încearcă şi reuşesc în mare măsură să creeze o atmosferă „faraonică” în interiorul muzeului, dar filmările noastre făcute în acest semiîntuneric au fost mai slabe calitativ, iar pentru fotografii a fost absolut necesară folosirea bliţului.
Mi-a plăcut mult faptul că la fiecare exponat exista o etichetă cu informaţii în mai multe limbi, inclusiv engleză, extrem de utile vizitatorului interesat. Practic, aceste explicaţii mi-au fost mai utile decât audioghidul care mai dădea şi rateuri în localizare, astfel că în scurt timp l-am oprit.
Prima dată am admirat celebra mască a faraonului, de aur masiv, superb decorată cu lapislazuli, turcoaze și coral, cântărind aproape 11 kilograme, o lucrătură de excepţie și piesa de rezistență a muzeului, după mine. După ce admirasem la Cairo masca originală, cea cu bărbiţa ruptă şi lipită la loc :D, pot spune că această reproducere mi s-a părut chiar mai frumoasă decât originalul. Masca reproduce trăsăturile feţei regelui Tut. Scopul măştii este ca sufletul să recunoască trupul decedatului pentru a se putea întoarce în corpul acestuia la sfârşitul procesului de renaştere. Masca de aur, care acoperea capul şi umerii mumiei regelui, a fost descoperită în interiorul ultimului sicriu, cel de aur.
Şi carul cu încrustaţii al regelui ne-a plăcut, acesta fiind utilizat în cazul ceremoniilor la care participa regele, fiind tras de doi cai. Carul este realizat din lemn de bambus şi acoperit cu straturi de stuc sculptate, întărit prin placarea cu un strat de aur cu încrustraţii din pietre semipreţioase.
Carul placat cu aur este o altă lucrare deosebită, folosit tot pentru diferite ceremonii, frumos decorat, având sculptat numele şi titlurile faraonului şi un grup de prizonieri libieni şi nubieni legaţi cu frânghii. Faraonul este reprezentat sub forma unui leu cu cap de om călcându-şi în picioare duşmanii.
Ne-am amuzat la vederea sandalelor faraonului, care păreau străvechi şi uzate, deşi fuseseră confecţionate cu doar câţiva ani în urmă, sandale realizate din piele şi fibre de palmier, cu decoraţii aurite sub formă de frunze şi având pictate pe talpă, în interior, imaginile unui prizonier asiatic şi a altuia nubian, talpa piciorului regal călcând pe aceştia, ca simbol al umilirii duşmanilor faraonului.
Copia după mumia faraonului copil, descoperită în anul 1925 de către Howard Carter în mormântul KV62 din Valea Regilor, ne-a reamintit controversele legate de moartea acestuia la doar 19 ani, rămasă învăluită în mister până azi. S-a speculat că ar fi fost ucis de către cei care i-au succedat la tron sau chiar de către soţia acestuia, Ankhesenamun, totodată şi sora lui vitregă, deoarece, cel mai probabil din cauza consangvinizării accentuate, să nu uităm că şi părinţii regelui Tut fuseseră frate şi soră, le muriseră deja două fiice, una înainte de naştere şi a doua la scurt timp după naştere. Gaura descoperită în craniul acestuia s-a presupus a fi fost cauzată de o lovitură la cap suferită chiar şi prin căderea din carul de vânătoare, în timp ce alte surse susţin că această gaură ar fi fost realizată în cursul procesului de îmbălsămare.
Tronul faraonului, având pe spătar reprezentarea poveştii de dragoste dintre Tutankhamun şi soţia acestuia, este o altă piesă interesantă, impecabil realizată, care ne-a atras atenţia. Interesante mi s-au părut şi paturile, nu pentru dormit, ci folosite în procesul de mumificare, trupul decedatului fiind transferat de pe unul pe altul, în timp ce se citeau texte din Cartea Morţilor şi se intonau imnuri întru slăvirea răposatului.
Am mai admirat cutiile mari cât nişte dulapuri, care fuseseră introduse una în alta şi adposteau cele trei sarcofage, tot aşa, unul în altul, abia în ultimul sarcofag, cel de aur şi cel mai frumos decorat, fiind descoperit corpul mumificat al faraonului acoperit de mai multe giulgii. Pe acestea le văzusem în voie şi la Cairo, fiind printre puţinele pe care le-am putut fotografia mai în linişte şi fără a mă alege doar cu poze mişcate sau în care apăreau diverse alte „personaje” intrate intempestiv în cadru :D. Şi aceste copii erau extrem de reuşit realizate.
Pe un perete din cadrul muzeului erau reproduse picturile găsite pe cei patru pereţi din camera mortuară, ultima din cadrul mormântului faraonului.
La intrarea în muzeu, pe care noi am vizitat-o ultima, fiind atraşi mai mult de celelalte „comori” expuse, este prezentată povestea descoperirii epocale a mormântului faraonului, în poze după ziarele vremii care au prezentat descoperirea, schiţa mormântului desenată de către Howard Carter şi alte manuscrise şi copii după jurnalul acestuia.
O parte din muzeu este dedicată faraonului Akhenaten şi soţiei acestuia, un faraon controversat, un vizionar pentru vremea sa, care a condus Egiptul în perioada 1353-1336 i. e. n. şi încercat să revoluţioneze arta, guvernanţa, dar şi religia, fiind adeptul conceptului de monoteism.
Ar mai fi multe de povestit despre acest muzeu, dar ar dispărea curiozitatea de a fi vizitat de cei interesaţi de istoria Egiptului antic şi de poveştile care continuă să ne captiveze. Acest muzeu, unul al copiilor, extrem de bine realizate, dar totuşi doar copii, aflat la subsolul unui mare centru comercial, întinzându-se pe o suprafaţă de 1200 metri pătraţi, cu podeaua de ardezie gri, pereţii vopsiţi în negru şi tavanul albastru, pe mine m-a încântat.
Vizita a fost extrem de relaxantă, în ritmul nostru, ar fi putut dura chiar mai mult, nimeni nu ne grăbea, nimeni nu ne gonea spre următorul obiectiv. Am văzut şi înţeles mai multe decât după vizita la Muzeul Egiptean din Cairo, făcută cu ghid şi tot tacâmul în septembrie 2018, aici am putut fotografia în voie ce mi-a plăcut. La Cairo totul a fost pe repede înainte, deşi vizita a durat tot vreo două ore, însă diferenţa majoră a constituit-o faptul că aici eram doar noi doi, în timp ce la muzeul din Cairo erau extrem de multe grupuri, fiecare cu propriul ghid, o aglomeraţie de nedescris. Nu ştiu cât au înţeles ceilalţi vizitatori din cele văzute, mie cei mai mulţi părându-mi interesaţi mai mult de selfie-uri cu diversele exponate, decât de ce reprezentau respectivele piese :D. Asta spre disperarea mea care nu reuşeam decât foarte greu să obţin o poză „curată” , adică fără diverşi în ea.
Recomand vizitarea acestui muzeu tuturor celor interesaţi de istoria Egiptului antic care îşi petrec vacanţa în Sharm el Sheikh.
Trimis de nicole33 in 11.12.20 11:17:54
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT. A mai fost în/la: Hurghada, Sharm el Sheikh
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@nicole33:
”Mi s-a părut fantastică diferenţa faţă de vizita la Muzeul Egiptean din Cairo, făcută cu un an înainte, într-o aglomeraţie de nedescris,
norocul vostru, și cred ca și mie mi-ar fi plăcut sa am un muzeu întreg la dispoziție, și când mi s-a întâmplat m-am simțit chiar foarte bine, deși pentru business nu e avantajos.
Foarte interesant muzeul, felicitări, votat cu mare drag.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@nicole33:
”muzeul dedicat lui Tutankhamun şi tatălui acestuia, Akhenaten, muzeu găzduit la subsolul centrului comercial.
Interesant muzeu, dar mai inedita mi se pare locatia! Muzeu intr-un mall? Buna idee!
Muzeul este fastuos, ca dealtfel toata cultura si civilizatia egipteana veche.
”Mie nu-mi venea să cred că eram singurii vizitatori şi aşa a fost până am plecat. Nimeni nu ne-a deranjat. Am avut un muzeu doar pentru noi, puteam fotografia şi filma absolut tot ce doream, fără nicio restricţie. Mi s-a părut fantastică diferenţa faţă de vizita la Muzeul Egiptean din Cairo, făcută cu un an înainte, într-o aglomeraţie de nedescris, unde am avut şi ghid vorbitor de limbă română şi dreptul de a fotografia după ce am plătit taxa foto, în plus faţă de biletul de intrare normal, dar de unde nu am rămas cu mare lucru.
Alta chestie fantastica: sa va lase singuri sa vizitati sa fotografiati... WOOW! Bine, acum am fost si eu cu voi, deci am fost trei!
@mishu:
”norocul vostru, și cred ca și mie mi-ar fi plăcut sa am un muzeu întreg la dispoziție, și când mi s-a întâmplat m-am simțit chiar foarte bine,
Şi noi ne-am simţit foarte bine după ce am depăşit uşoara stinghereală de la începutul vizitei prin muzeu. A fost prima şi singura dată când ni s-a întâmplat , dar a fost foarte bine.
”deși pentru business nu e avantajos.
Clar nu are cum să fie avantajos un număr infim de vizitatori plătitori de bilete, dar nici biletul nu a fost prea ieftin.
Nu m-am putut abţine să fac o comparaţie, de fapt permanent am făcut această comparaţie, cu Muzeul Egiptean din Cairo, vizitat cu mai puţin de un an înainte, unde biletul a fost 120 LE de persoană, sub 8 USD, deci la jumătate fază de acest muzeu, iar muzeul din Cairo era muuult mai mare, pe două nivele, cu un număr imens de piese expuse, din toate perioadele. Acolo eu am mai plătit 3 USD taxa foto, o mică ţeapă, dar asumată conştient şi spun asta pentru că oricine putea filma/fotografia cu telefonul mobil, fără să plătească nimic în plus. Eu am plătit doar pentru a mi se permite accesul în muzeu şi cu aparatul foto şi cu camera video, nedorind să le las în autocar sau, la grămadă, la intrarea în muzeu.
Nu pot să nu remarc faptul că aici fiecare exponat era foarte bine pus în valoare, totul era mult mai aerisit, iar plăcuţele cu explicaţii aferente fiecăruia, mie mi-au fost extrem de utile, suplinind cu succes lipsa unui ghid.
Mulţumesc mult pentru aprecieri, vizită şi ecou!
@Zoazore:
”Interesant muzeu, dar mai inedita mi se pare locatia! Muzeu intr-un mall? Buna idee!
Locaţia a fost cam ciudat aleasă, dar ideea s-a dovedit foarte bună. Noi suntem obişnuiţi cu mari parcări subterane la subsolurile mall-urilor, nicidecum cu muzee . Poate ei sperau ca parte din amatorii de shopping să viziteze şi muzeul dacă tot au intrat în mall, însă nu ştiu în ce măsură s-a întâmplat asta.
Pentru noi a fost mai simplu, pentru că i-am cerut taximetristului să ne ducă la mall-ul respectiv, reperul fiind perfect. Iniţial am pomenit de muzeul lui King Tut, dar tipul habar nu avea de existenţa acestuia . Bine, soţul avea pregătit deja traseul configurat pe GPS-ul de pe telefon şi era gata să i-l ofere şoferului, dar nu a mai fost necesar.
”Alta chestie fantastica: sa va lase singuri sa vizitati sa fotografiati... WOOW!
Nu-ţi poţi imagina cât de bine a fost să ne lase de capul nostru să vedem ce vrem în ritmul nostru, fără să ne zorească nimeni, fără limită de timp, fără "personaje" care să apară în fotografiile făcute.
”Bine, acum am fost si eu cu voi, deci am fost trei!
În această vacanţă am fost un grup de nouă persoane, dar nu am reuşit să mai convingem pe alţii să ne însoţească. Nu i-am putut determina să renunţe la plajă sau la piscină pentru a vizita un muzeu, nici măcar pentru cumpărături. Nu au fost interesaţi de un muzeu al copiilor, chiar dacă nu văzuseră nici originalele expuse la Cairo, deşi toţi aveau la activ mai multe vacanţe în Egipt decât mine .
Îţi mulţumesc pentru "companie" , vizită şi ecou, ecourile tale fiind tot mai rare şi cu atât mai apreciate!
Ma bucur ca ai vizitat acest muzeu si ca l-ai apreciat!
Si noi ne-am bucurat sa il vizitam singuri si am avut aceeasi impresie ca era un muzeu doar pentru noi.
Sunt foarte, foarte multe exponate care merita sa le vezi!
@elenaadina:
”Si noi ne-am bucurat sa il vizitam singuri si am avut aceeasi impresie ca era un muzeu doar pentru noi.
Se pare că acest muzeu cam duce lipsă de vizitatori şi este mare păcat, deoarece are atât de multe de oferit.
Senzaţia de a fi singurii vizitatori este ciudată, dar şi plăcută în acelaşi timp. Am apreciat avantajul de a putea admira în voie toate acele minunăţii.
Pentru mine vizita la muzeul din mall a fost mult mai instructivă decât cea făcută la Muzeul Egiptean din Cairo, pe care l-am prins la o oră de maximă aglomeraţie şi unde timpul alocat vizitei a fost prea scurt pentru numărul imens al pieselor expuse, din toate perioadele.
Mulţumesc pentru vizită și ecou!
@nicole33: Cu multa placere!
Parerea mea este ca cele doua articole publicate de noi pe aceeasi tema sunt ca doua surori una mai frumoasa ca cealalta... ... si ar merita sa fie trecute la aceeasi rubrica
(vezi King Tut and Akhenaten Museum Genena City, Na' ama Bay (Sharm el Sheikh) - Un muzeu doar pentru mine, publicat in rubrica Excursii optionale din Sharm - vezi impresii)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2011 Relaxare si bronzare — scris în 28.03.14 de georgiana_vsp din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2009 Locul unde marea bate resortul — scris în 19.01.15 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ