CORFU si Vechea Fortareata

TIPĂREȘTE

Preambul

Cum alegem destinatia de vacanta?

Nu e simplu, stiti si voi. Mai intai, pui in balanta bugetul si cat timp ti se permite sa te rupi de la „jug”. Dupa aia, catre ce anume te-ar trage ata: daca esti genul pentru care „vacanta” inseamna, cum mai ziceam eu undeva, trandaveala, papica, un vinisor si ce-o mai fi... nu prea are sens sa pleci departe de casa, asa-i? Aaaa, daca n-ai stare si te mananca-n talpi... du-te, nene, prin cele zari sa mai vezi si cum traiesc altii, ce mai au ei de aratat lumii. Optimistul o sa se-ntoarca acasa cu bucuria unei noi experiente turistice. Pesimistul o sa sesizeze ca gaina alora nu-i mai grasa ca a noastra, numai ca ei stiu s-o gateasca mai bine. Ori, altfel zis, sunt si la noi atatea lucruri minunate de vazut... doar ca nu stim cum sa le vindem, lucru pentru care umflam bugetele altora. Si uite d-aia, la o analiza obiectiva, ajungi la concluzia ca pesimistul nu-i decat un optimist realist.

Revenind la alegerea destinatiei... ca sa personalizez, virez la persoana-ntaia: dupa ce mi-am limpezit criteriile, am constatat ca mi s-au deschis suficiente oportunitati pentru a ma simti confuz si neajutorat. Inevitabil, am cerut si opinia nevestei. Numai ca Cel de sus, in marea lui mila, m-a blagoslovit cu cea mai concesiva sotie din lume, (norocosu’ de mine! ) asa ca am primit acelasi raspuns ca de fiecare data:

- Oriunde vrei tu!

S-o credeti voi ca chestia asta ajuta mereu!! Am mormait o remarca care-l implica pe Pilat din Pont si-am bajbait in continuare in ceata incertitudinilor.

In sfarsit... buget subtire fiind... optiunile se limitau la cele trei (accesibile) posibile tinte: Grecia, Turcia si Bulgaria.

Dupa Preambul

Am ales Corfu.

Mi-am zis ca merita sa fac ceva „sapaturi” pe net; tot ce stiam despre Corfu intra in trei cuvinte: este insula greceasca.

Am aflat astfel ca insula Corfu are o istorie extrem de zbuciumata. Nu cred ca este un caz izolat, presupun ca mai toate insulele mari, importante, au traversat perioade tulburi, cu schimbari care au marcat cultura si, mai ales, traiul locuitorilor acestora. Insula bine situata (cea mai nordica insula dintre cele Ionice) suficient de mare (lungime 60 km si latime intre 5 si 30 km, mai larga in nord) ca sa starneasca interesul oricarei natii care avea o flota, istoria corfiotilor consemneaza invazii inca de dinainte de Cristos. Primele mentiuni istorice ale unei batalii navale, in care corfiotii au invins o flota corintiana, dateaza din 644 inainte de Cristos. Impresionant, nu-i asa?

Rand pe rand, corintieni, spartani, romani (vreo 600 de ani de dominatie romana! ), popoare migratoare ca vandalii, gotii au „calcat” Corfu. Regele cetatii Neapole i-a precedat pe venetieni, a caror sedere de vreo 400 de ani a lasat urme adanci in insula. Mai aproape de zilele noastre, in a doua jumatate a secolului 18, francezii au stapanit insula cateva zeci de ani. I-au urmat englezii, alte cateva zeci de ani. In cele din urma, in 1864 corfiotii si-au declarat independenta si a devenit parte a statului grec modern. Sa nu credeti ca lucrurile s-au linistit. Italienii au tras o mica plimbare prin 1923 si apoi, impreuna cu nemtii, inca vreo trei ani in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Cum bine vedeti, multe natii hraparete s-au perindat. Insa mandria corfiotilor este ca turcii n-au reusit niciodata sa stapaneasca insula. Cum stie toata lumea, putine au fost teritoriile pe care sa nu fi reusit otomanii sa impuna dominatia semilunei. Ei, uite ca pe Corfu n-au avut succes.

Insula este, in zilele noastre, caminul unor semnificative comunitati germane si britanice. Ca statistica, populatia insulei este de aprox. 110. 000 de locuitori, dintre care vreo 40. 000 traiesc in capitala Kerkyra.

Gata, ajunge atata istorie.

Ce-am mai aflat, inainte de a pleca: atunci cand vorbesti despre Corfu trebuie sa delimitezi trei zone distincte: Corfu coasta, Corfu orasul si Corfu interior.

In ce consta delimitarile?

Simplu.

Corfu coasta te imbie, zicea pagina de web, sa fugi de civilizatie si sa cauti o mica plaja, o taverna si o camera de inchiriat pentru a te bucura de vremea superba si valurile marii.

Corfu Town te incanta cu stradutele sale inguste, cu forfota necontenita a turistilor si a localnicilor care, poate, muncesc, dar nu lasa niciodata impresia ca ar face-o si cu cladirile pe care, cei care chiar se pricep, ar putea sa identifice amprenta mai multor „calcatori” pe aceste meleaguri: venetieni, britanici, italieni, francezi.

Corfu orasul are mai multe fete. As vrea sa pricepeti ca acel „t” are o codita; altminteri, Corfu are multe fete, ca si multi baieti, la o adica...

O fata superba, emblematica, este Esplanada. Intinsa intre doua promontorii, Esplanada margineste golful astfel format. Ambarcatiuni, care de care mai luxoase, adasteaza la cheu, pe de o parte. Un parc imens, dat fiind ca este o insula unde spatiul, prin natura situatiei, este limitat, se intinde pe cealalta parte.

Dincolo de zona Esplanadei, catre interiorul insulei, imbratisand ceea ce se cheama San Rocco Square, este o alta fata: Liston. Aici se desfasoara aria business-ului comercial. Cafenele, terase si magazine. Marturisesc ca nu m-am interesat, insa as fi surprins sa aflu ca in Corfu se produce ceva semnificativ, care sa asigure, la o adica, resurse importante pentru traiul locuitorilor. Ma refer la oarece industrie, fabrici sau, stiu eu... ceva care sa fie un stalp al economiei corfiote. Altceva decat turismul, vaca cea grasa care hraneste binisor bugetul local si pe care ei au grija s-o mentina-n forma... Desigur ca si aici, in aceasta business area, ca, de altfel peste tot in Corfu si in Grecia, turistul este materia prima temeinic prelucrata in fel si chip, pana cand, saracu’, da tot ce are de dat.

Insa zona cu adevarat spectaculoasa este Vechiul Oras, partea cuprinsa intre Fortareata si Vechiul Port. Old Town, cu labirintul sau de strazi pitoresti, inguste, cu rufele intinse la uscat pe franghii intinse intre cladiri de-o parte si de alta a strazii (oare de ce aici are farmec? ! ) se-mparte in trei parti distincte: Campiello, cel mai vechi cartier, situat pe dealul din nord, Kofineta, care margineste Esplanada si Agii Apostoli, de langa Catedrala.

Si, in sfarsit, exista Corfu cel interior. Cel mai putin cunoscut, acel Corfu autentic, cu vegetatie abundenta, delusoare blande si vai largi, cu satucuri modeste si o multime de maslini si alti pomi fructiferi. Kumquat, un soi de fruct din familia citricelor, dar mult mai mic, rotund sau oval, care se mananca cu tot cu coaja, creste doar pe Corfu, ma rog, in Europa preponderent pe Corfu, altminteri se mai gaseste pe ici, pe colo. Kumquat este materia prima pentru un lichior extrem de dulcle si parfumat. Turistii sunt invitati in distilerii pentru o scurta vizita si o degustare.

Corfu interior este acel Corfu contaminat si el, insa intr-o masura mult mai mica, de TURISM. Aici, prin satele cu stradute foarte inguste si intortocheate, unde casele incep din strada iar viata locuitorilor pare sa aiba un ritm aparte, ai sanse mari sa ratacesti aiurea cautand drumul catre destinatia ta. Daca in Kerkyra si Corfu coasta corfioti vorbitori de engleza sunt la tot pasul, aici, in satele din interior, locuitorii iti vor raspunde, entuziasti si binevoitori, in limba lor natala. Desigur ca se asteapta sa si intelegi ce-ti spun. Aici, la marginea drumului, din loc in loc, vei intalni ateliere de prelucrare a lemnului de maslin. Pentru ca noi, coane Fanica, aveam un buget subtire, nu ne-am permis sa cumparam nimic. Cele care ne placeau erau extrem de scumpe, cele abordabile erau neinteresante.

Vechea fortareata

... este o spectaculoasa fortificatie ridicata in partea de est a orasului vechi. N-ai cum sa n-o vezi, de oriunde-ai privi-o: de pe mare, din aer ori de pe tarm. Noi am admirat-o prima oara pe masura ce feribotul se apropia de coasta insulei. Am vizitat-o cateva zile mai tarziu, intr-o zi neasteptat de calda pentru un sfarsit de septembrie.

De teama ca n-o sa gasim un loc de parcare in apropiere, am parcat la o distanta apreciabila. Ceea ce, la urma urmei, n-a fost rau de loc. Am avut astfel ocazia sa parcurgem Esplanada in voie, admirand ambarctiunile trase la cheu si frumustea parcului. In golful dintre cele doua promontorii, valurile marii se sparg pe o plaja ingusta si destul de murdara. Un strat gros de alge si, pe ici, pe colo, cateva pet-uri... dezolant si neasteptat, atipic pentru o destinatie turistica cu pretentii. Si totusi, spre marea mea surprindere, cateva doamne faceau plaja acolo, cu cearsaful asternut pe si printre alge, despartite de traficul intens al strazii doar de un parapet de vreo doi metri. O plaja murdara si, pe deasupra, chiar in oras, as zice...

Un lung sir de autocare, parcate in fata catorva taverne, de-a lungul parcului, marcheaza apropierea de intrarea in Vechea Fortareata. Bulgari, sarbi, romani si nu numai. Turistii... materia prima...

Intrarea in vechea fortareata este strajuita, cum altfel, de doua tunuri de pe la 1788. Frantuzesti, din cate imi amintesc. Aflam ca lucrarile la forticatii au inceput inca din secolul VI, agresiunile repetate impunand acest demers. Ulterior, la inceputul secolului XV, venetienii au reconstruit zidurile, au adaugat un sant cu apa (sant care, practic, separa fortareata de corpul insulei, astazi, „parking-ul” a sute de ambarcatiuni ale celor cu dare de mana) peste care au construit un pod de lemn, retractabil (astazi permanent). Asta pe dinafara. In interior, printre alte facilitati, venetienii au ajuns intr-un punct in care au descoperit ca-i musai sa faca si o inchisoare. Englezii, ceva mai tarziu, au construit un spital. Poate ca vremurile dicteaza prioritatile, cine stie...

Pasim pe sub arcada de la intrare, deasupra careia troneaza o efigie, un blazon gravat in marmura. Venetienii, ale caror urme se vad peste tot, trebuiau sa marcheze si intrarea in fortareata, va dati seama. Mai sus, flutura drapelul elen.

Ne contrazicem care dintre ambarcatiunile insirate de-o parte si de alta a santului cu apa ni s-ar „asorta” mai bine. Am argumente solide, asa incat sotia cedeza. Un fel de „cum zici tu... ca bine le mai potrivesti! ” Fac abstractie de ironie si intram intr-un mic Muzeu Bizantin. Cateva fresce si mozaicuri vechi, vechi...

Alaturi, ceea ce era odata o cazarma a englezilor este astazi Biblioteca Centrala a Corfu Town. Inchisa. Aflam ca in fortareata se deruleaza, destul de des, concerte si alte manifestari culturale.

Vis-a-vis, se putea altfel, un magazin de suveniruri.

In interior, o curte mare, mare. E foarte cald, ne-am dori ceva umbra... ma uit la ceasul din turnul inalt situat intr-o latura a curtii, e amiaza, insa nu cedam. Printre crenelurile fortificatiilor ni se deschide o priveliste extraordinara asupra Esplanadei. Apa e atat de limpede... vedem totul, chiar si ceva care seamana cu un trident cu coada lunga.

Admiram o biserica (Saint George) ridicata de venetieni, catolica. Coloanele de la intrare te duc cu gandul la templele grecesti... sau romane. Este singura biserica greceasca construita in stil Doric, zic cei care se pricep.

In curte urcam cateva trepte de piatra si ne zgaim intr-un bazin poligonal gol. Un alt tun frantuzesc, de nu stiu cate livre e expus in curte. Alaturi cateva ghiulele. Ansamblul arata bine, poti sa juri ca daca ar vrea, tunul asta ar putea trage oricand o salva.

Intr-un coltisor mai retras am descoperit un fel de hruba. De departe semana cu cuptorul de paine de la noi de-acasa. Am fost curiosi sa aflam ce-i inauntru. Dezamagiti si oarecum satisfacuti in acelasi timp, am descoperit ca era un adapost pentru... gunoaie!! . Iata, mi-am zis, pe ici pe colo, isi mai dau si ei cu stangu-n dreptu’!

E in firea omului sa tinda catre mai sus. Asa incat facem un mic efort si urcam cateva minute bune pe treptele lustruite de milionele si milioanele de talpi care le-au urcat de-a lungul secolelor pentru a ajunge in cel mai inalt loc al fortaretei. Citadela. Cu rasuflarea taiata, atat de efort cat si de frumusetea locului, privim de jur-imprejur. Uneori, cand vad atata frumusete, uit ca, de fapt, ADN-ul meu nu e structurat pe modul „turist”. Pe de o parte Corfu Town, pe de alta marea cu maretia si frumusetea ei oarecum tainica. „Da-o-ncolo de leneveala, imi zic, sunt atatea lucruri frumoase de vazut!! ”. Internetul zice ca, dupa parerea unor istorici, aceasta parte a fortaretei era locuita prin sec. XV. Avea, adica, tot ce trebuie unei comunitati stabile: cateva case, biserica (daca am inteles eu bine, „Sfintii Apostoli”), rezervoare de apa si depozite de munitii (praf de pusca, etc). Cea mai mare parte a acestora a fost distrusa de o explozie prin 1700 si ceva.

Plecam cu sentimentul ca n-am pierdut vremea. Ba, mai mult, ma gandesc ca, tot vazand atatea lucruri frumoase, sentimentul pozitiv care ne incearca de fiecare data se va depune in sufletul nostru, indepartand din zgura amaraciunilor si stresului de zi cu zi.

La final, va fac si voua aceeasi urare pe care-o fac prietenilor mei atunci cand se cuvine: sa va dea Domnu’ sanatate, necazuri mici (ca nimeni nu trece prin viata fara sa fie incercat...) si bucurii mari!!

---

VIZUALIZĂRI: 4496 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI