Zermatt - trenul cu cremaliera,ardezie , pietoni si Matterhorn

TIPĂREȘTE

Sunt atatea de spus despre excursia de-o zi de la Zermatt, impresii deosebite care nu se vor trecute cu vederea, imagini fantastice ale celor peste 33 de varfuri vizibile, ca lungi fierastraie inconjurand valea, amintirea pasilor pe stradute ca la inceput de veac, sentimentul ca aici patrunzi in esenta cantoanelor elvetiene, si peste toate, silueta piramidala a Matterhornului, ca si cand toata valea nu e decat o uriasa ciocolata Toblerone - da, de acolo imi era familiara emblema montana!!

Am plecat spre Zermatt din Zurich, dis de dimineata si surpriza a fost trenul cu cremaliera, in care ne-am urcat la Visp. O sina cu ecartament mai ingust decat cel standard, dar care serpuieste in sus prin valea Matter aproape 35 km, trecand primejdios pe viaducte subtiri si dantelate, peste pasuni stralucitor de verzi, cu vacute lenese (eu n-am vazut in Elvetia vaci in picioare, toate stateau culcate si pasteau!! ) pana cand ajunge in gara Zermatt adica la o altitudine de 1620 m.

Pentru cine nu stie, etimologia cuvantului trimite la Zurr Matte = la / pe pasune, asadar pasuni si iar pasuni... Localitatea are o istorie aparte, strans legata de ascensiunile pe Matterhorn. Primul Turist a fost Saussure care ajunge aici pe la 1790, la vremea aceea gasind doar un sat de ciobani (pastori mai poetic), el traversand dinspre Alpii italieni. Multi ani mai tarziu, in 1865, Matterhornul scoate localitatea din anonimat in urma primei ascensiuni reusite, realizata de catre Edward Whymper, care impreuna cu o echipa de 7 alpinisti s-a incumetat sa atace varful comparat cu Himalaya, si reusind in cele din urma s-o faca venind pe creasta nord-estica. Aceasta victorie asupra ultimului varf alpin necucerit a insemnat insa si o mare tragedie fiindca pe drumul de intoarcere au pierit 4 din cei 7 alpinisti, Whymper salvandu-se in ultimul moment. Si astazi, ascensiunea pe Matterhorne este o medalie pe care alpinistii ce se respecta trebuie s-o adauge in vitrina cu trofee.

Zermatt-ul asadar, dincolo de emblematicul varf, ne-a surprins cu absenta masinilor, pietonii fiind stapani absoluti alaturi de traditionale trasuri cu cai impodobiti, manati de vizitii in faimosii pantaloni scurti din piele.

Traseul prin oras este simplu dar daca te abati de la magistrala, furat de prezenta casutelor vechi de la 1700 toamna, te pierzi pe ulite inguste si descoperi pensiuni care mai de care mai rustice, cu ferestre incarcate de flori, mai ales flori de colt, care acolo cred ca sunt cultivate, ca prea erau mari si frumoase. Casele vechi au numitor comun pozitionarea pe stalpi de lemn, suspendate oarecum, fiecare pilon izoland casa de pamant cu placi de ardezie (ca sa nu urce rozatoarele, mi s-a spus), de asemenea toate casele si cele vechi si cele noi sunt acoperite cu placi de ardezie, un material foarte bun ce se gaseste din abundenta in zona. Bustenii din care sunt construite casele poarta amprenta timpului, scobitii ei constituie jardiniere debordand de flori, de fapt ii regasim peste tot, in scari, in trotuare, in podete, in peretii caselor.

Am fotografiat toate aceste constructii traditionale pentru ca Zermatt-ul mi s-a parut o poarta a timpului, parca te-ai intoarce la momentul cand pastorii se intorceau cu animalele de la pasunat - mai ales ca in fiecare zi la ora 6 dupa-amiaza caprele traverseaza oraselul.

Fantana cu marmote e un popas oportun de racorire si astamparat setea, numeroase tarabe care vand traditionalii wursti umplu stradutele cu arome ofera motiv de oprire, la tot pasul magazine cu suveniruri; palariute, insigne, piese de costul popular traditional, vacute in toate piesele ceramice stiute si nestiute, instrumente populare mai mari sau in miniatura...

Si sa nu uit, chiar la iesirea din gara o formatie populara traditionala, doi batranei si doua doamne cu parul alb delectau free publicul cu sunete de tulnice sau tube cred si se fotografiau cu toti doritorii.

Vara numeroase trasee in zona, spre Matterhorn (4487 m) dar mai ales Klein Matterhorn (3810 m) sub care se afla un ghetar imens ce ascunde o grota naturala numita sala de gheata, tenteaza pe cei cu antrenament si cu dor de duca.

Am hoinarit prin oras, fotografiind mult, inclusiv o pensiune ce parea rasarita din stanca muntelui, aruncandu-mi privirile spre Horu, cum alinta localnicii Matterhornul, incercand sa prind spiritul locului, sa-mi amintesc emotia vie ce m-a stapanit in permanenta cat am stat acolo.

Cateva cuvinte despre calatoria cu trenul cu cremaliera: un tren foarte curat, cu ferestre uriase, cu creme de protectie solara pe fiecare bancheta la urcarea in tren. calatoria dureaza aprox 45 de minute timp in care nu stii unde sa privesti mai repede, pana cand cadenta cremalierei aminteste ca e un tren special, un fel de alpinist feroviar, care fara efort ne poarta spre o diferenta de nivel de peste 1000m. Biletul mi-amintesc ca a costat 25 euro dus-intors, cu reducerea de rigoare ptr copii.

N-am dormit acolo, pentru ca stateam in Zurich, dar preturile la pensiuni si hoteluri atata cat am intrebat eu erau undeva inte 80-200 euro, functie de stele (am vazut acolo floarea de colt in locul bine stiutelor margarete). Elvetia este oricum mai scumpa ca restul Europei, dar ziua respectiva ne-a costat undeva la 150 euro cu tot cu suveniruri si masa la o terasa (n-am ratat fondue nici de data asta, oricum imi plac branzeturile la nebunie).

Am aflat ulterior ca zona are numeroase partii de ski, dar cum ski-ul e o pasiune intensa ce m-a cuprins doar de doi ani, la momentul acela nu m-am interesat de aceasta perspectiva. Exista insa numeroase informatii pe net despre posibilitatile de ski in zona.

M-as intoarce oricand, as recomanda oricui, e suficient sa privesc fotografiile ca mii de amanunte sa navaleasca in memoria si sufletul meu, Zermatt-ul e mai mult decat un obiectiv turistic, este, cum spuneam, esenta satului din vaile si cantoanele elvetiene, o falie in timp in care ar fi pacat sa nu intrati.

---

VIZUALIZĂRI: 9368 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI