Cea mai relaxanta dupa-amiaza in tara lui Heidi...

TIPĂREȘTE

(continuarea circuitului Elvetia-Austria, aug. 2011)

Imbatata de frumusetea rivierei elvetiene, cu vizitarea statiunii de varf, Montreux, despre care am scris deja impresii, am luat calea spre Tasch. Ma repet, dar acesta e adevarul: soselele la superlativ dtpdv, peisajele de vis frumos montan, cate un varf sau o valcea inzapezita dupa o curba mai din scurt iar pe sosea soare si verdele “pictat” cu muntii de piatra, intr-un “aranjament” divin.

Iata-ne asadar, ajunsi si in Tasch; acesta este un satuc in mijlocul muntilor, la o altitudine de 1450 m. Practic mi s-a parut ca suntem incercuiti extrem de aproape si din toate partile de stancile muntoase, amestecate cu vegetatie marunta, superb tablou peisagistic. In foarte scurtul popas aici, am reusit sa surprind cateva case sau vile, de fapt multe pensiuni tipice zonei montane elvetiene, fie mai la drum sau multe chiar cocotate pe pantele muntilor. Acest satuc mi s-a parut un loc in plina dezvoltare, pt ca peste tot se construia de zor sau se renova cate ceva. Si la acele ore de inceput de amiaza de vara, nu prea am vazut lume…acolo.

Dupa ce m-am familiarizat cat de cat cu locul, am constatat ca Tasch este locul de plecare spre renumita si vechea statiune Zermatt, situata la aprox. 5 km nord de aceasta, Tasch fiind de fapt poarta de intrare in aceasta zona de exceptie a Elvetiei montane. Atat Tasch dar mai ales Zermatt reprezinta un alt “paradis” terestru elvetian, pentru schiori, aici aflandu-se locul ideal cu multe partii de exceptie dar si peisajul mi s-a parut rupt de realitatea noastra cotidiana si atat de banala. Stand acolo, mi-am inchipuit cum arata acei munti invesmantati cu totul in zapada si cat furnicar trebuie sa fie aici iarna!

Autocarul a ramas in parcarea speciala; sunt multe parcari atat pt. autoturisme cat si pt. autocare, foarte bine organizat totul.

Din Tasch se poate lua fie trenul sau microbuze pt. a ajunge la poarta Zermatt-ului. Noi am luat microbuzul, care ne-a dus atat de repede, in aprox. 10 minute, pe o sosea sau mai degraba pe un drum extrem de ingust, prin valea Matertal, pana la intrarea dinspre sud a statiunii Zermatt. Drumul merge aproape paralel cu raul Mater, o minunatie de peisaj, oferind privelisti ce te coplesesc in frumusete, printre muntii din piarta si ghetari. Pe acest drum superb, practic “inecat” in miracolul fara pereche al frumusetii Alpilor elvetieni, am reusit sa surprind cu privirea dar si cu inima deschisa la maxim, cateva imagini ce mi-au amintit de povestile lui Heidi, am vazut cateva capre stinghere ce pasteau linistite intr-un ochi cu iarba grasa si frumoasa dar si vreo 2 marmote atat de dragalase care, cred eu, erau deja familiarizate cu “civilizatia” ce a strapuns muntele si s-a strecurat pana sus, pe teritoriul lor milenar. Transferul nostru cu microbuzele din Tasch in Zermat si inapoi ne-a costat 13 euro/pers, o afacere extrem de rentabila pt. agentiile partenere.

Ghidul ne-a spus inca de pe drum ca in Zermatt nu este permis accesul masinilor de niciun fel, ci doar a calestilor trase de cai si a unor masinute electrice gen microbuze, dar ceva mai mici, pe care le-am vazut imediat la intrarea in statiune si apoi misunand prin localitate.

Elvetienii nu au incetat sa ma surprinda nici aici, ca de altfel in toate locurile vizitate in acest circuit. Tot ce realizeaza acest popor o face numai in favoarea lui si a naturii ce o iubeste si o protejeaza atat de mult. In fond, natura este mediul ambiant in care un popor isi traieste viata de zi cu zi. Iar acest popor mi-a tot demonstrat acest lucru peste tot. Si protectie inseamna pe langa multa iubire pt natura, si responsabilitate pt. prezent dar si pt. generatiile viitoare. Cum de s-au gandit ca acest loc, Zermatt sa nu fie poluat si sa ramana un colt de adevarat “Eden” european? Ei bine, elvetienii au luat aceasta masura inca de pe la mijlocul sec. 20, cand au hotarat ca statiunea trebuie ferita de poluare atat fonica dar mai ales de poluarea contra gazelor de esapament de la masini, pt a pastra aerul cat mai ozonat si cat mai lipsit de orice impuritati ce ar putea impiedica admirarea din statiune a impresionantului varf Matterhorn. Si, de ce nu si pt. ca orice turist venit aici la munte, isi doreste liniste, aer curat, fara stresul de a te feri in plimbarea prin statiune de traficul intens al masinilor si chiar de zgomotul claxoanelor. Iata cum din nou, elvetienii dau lumii alte lectii atat de bun simt, de civilizatie cat si lectii de adevarat turism dar si dovezi ca ei sunt in primul rand OAMENI!... atat pt. ei insisi, cat si pt. ceilalti.

In Zermatt din start am vazut altceva fata de Tasch; aici, lume multa, forfota, multi turisti, adevarati alpinisti echipati corespunzator, peisajul tot mai surprinzator in frumusete si maretie montana, in pofida catorva nori care isi facusera deja aparitia pe cerul albastru de august fierbinte. Un furnicar pestrit, atat de viu si de dinamic. M-a fermecat din prima!

Ei! dar aici, in Zermatt, precum se stie deja, cea mai impresionanta “ispita” si frumusete naturala, o constituie marele varf Matterhorn, cu inaltimea sa ametitoare de 4478 m.

Cat am poposit aici, pe tot parcursul dupa-amiezii, nu am reusit sa vedem in toata splendoarea sa intregul masiv, adunandu-se tot mai multi nori sus, pe pisc. Dar sederea a fost atat de placuta si de relaxanta. Am reusit sa luam la picior intr-o plimbare atat de binefacatoare, fara graba obisnuita si teribil de obositoare din circuit, intreaga statiune si sa ne bucuram in sfarsit in tihna si pe deplin de placerile imense pe care ti le poate oferi o statiune elvetiana de varf precum este Zermatt.

Asadar, am pornit la cucerirea statiunii, trecand in revista gara Matterhorn-Gotthard, eleganta, curata, intesata de turisti, de unde vin si pleaca trenurile rosii (din ce am reusit eu sa le vad) spre diferite tinte turistice ale zonei.

Doamne! cat de mult mi-a placut in Zermatt! Peste tot, absolut toate vilele, hotelurile numai de 4 si 5*, sau pensiunile, sunt ornate intr-o imensa abundenta cu flori la toate ferestrele. Este, practic, o simfonie a florilor, aranjate maiestrit in jardiniere, florile rosii, si roz sunt majoritatea, dar am vazut si albe, galbene sau albastrele. Ce mai, un covor multicolor la vederea tuturor.

Hotelurile si pensiunile sunt construite demult, statiunea este veche dar arata superb; majoritatea cladirilor sunt din barne din lemn vopsite in maro inchis, majoritatea cu 2-4 etaje si la parter cu magazine, restaurante, terase multe si atat de pictorale. La multe restaurante sau chiar pe fatadele cladirilor, am vazut agatate tot felul de obiecte traditionale; roti de trasuri, topoare, lopeti si alte nimicuri, care imbraca micuta statiune de parca acolo este sarbatoare in fiecare zi. Poate ca si este…cu siguranta si aici pulseaza o viata adevarata sub toate aspectele ei pozitive!

In centrul statiunii, troneaza mare si elegant foc, cel mai mare si rafinat hotel, Grand Hotel Zermatterhof, o constructie mai moderna, vopsita intr-un alb-gri, dar decorata din plin cu acele flori minunate. In fata hotelului este o peluza superba, cu o iarba perfecta si de un verde total diferit, ce doar aici in Elvetia si in Austria am vazut (datorita nepoluarii aerului, cred eu). Aici se intinde o frumoasa terasa, cu mese si scaune, unde se poate manca sau bea mai mult de placere, zic eu, indiferent ca preturile sunt pe masura locului: la o inaltime ametitoare. Da, dar merita din plin, cel putin pt. admirarea incantatorului peisaj!

Am ajuns sa vedem si biserica din Zermatt, o cladire mai modesta, nu atat de impunatoare ca alte locasuri sfinte vizitate deja de noi, dar doar pe din afara pare asa. Biserica are un turn inalt, ce parca doreste a face concurenta varfurilor muntoase in mijlocul carora este di are un ceas ce arata ora exacta, elvetiana, deh! Am vizitat-o si in interior si chiar am ramas impresionata atat de placut, am reusit sa surprind si cateva cadre pe care le voi atasa impresiilor.

Intre Grandhotel si biserica mi-a atras atentia o constructie modernista, in contrast total cu restul cladirilor din statiune. Acea cladire, sa o numesc asa, nu este mare, este facuta din sticla, in forma de iglu (asa mi-a dat mie impresia) si am vazut ca acolo este Matternhorn Museum. Intr-un colt, pe un perete din acea sticla, era un alt ceas, de data aceasta electronic, ce arata exact ora ceasului din turnul bisericii.

Am trecut si prin fata cladirii primariei, Gemeindehaus, vopsita in alb cu floricele la feresti si cu obloane maronii. Undeva sus, am vazut scris niste ani si ma gandesc ca ar fi vorba de anii cand s-au facut reconditionari ale acestei cladiri.

Statiunea are si o biblioteca, Gemeinde Bibliothek, o combinatie reusita intre lemnul clasic vopsit in maro si peretii din piatra vopsiti in alb. Si, bineinteles, nelipsitul colier floral. Am constatat ca mai sunt astfel de cladiri si mai sus, pe diferite carari care se fac din strada principala.

Plimbarea pe aceste poteci pietruite si perfect curate ne-a facut deliciul sederii noastre aici; practic am reusit sa vedem si cateva case ale localnicilor, amestecate printre puzderia de pensiuni si hoteluri, asezate practic spre inaltimile muntelui, case atat de frumoase, de ordonate si de minunat ingrijite. Si cu aceeasi puzderie florala atat de incantatoare si de binefacatoare tuturor simturilor umane.

Eu consider aceste stradute foarte inguste, inima statiunii Zermat care multe din ele urca mult spre inima muntilor. Aici am simtit practic, pulsul acestui loc unic pe pamant. Cu cat mai urcat mai mult, linistea a devenit stapana absoluta, care impreuna cu frumusetea naturala neasemuita, practic te imbata de placerea si fericirea de a te face sa ramai pe loc si nu-ti mai vine sa faci cale intoarsa. Aici am avut senzatia cea mai puternica si stranie in acelasi timp, ca apartin acelor locuri, ca acolo as vrea sa raman, sa ma odihnesc poate pt. totdeauna…Sau poate am simtit atat de tare dorinta fierbinte de a fi acolo in acele momente! Toate acele stari interioare m-au facut pur si simplu sa ma asez undeva jos, pe pietrele acelei carari si sa raman practic in contemplatie minute bune, timp in care am privit spre muntele golas din piatra. Au trecut la un moment dat niste turisti, echipati solid de munte…probabil ca veneau de undeva de sus, ei poate cucerisera muntele. Cu siguranta ca acolo undeva cat mai sus, la granita dintre munte si infinitul nemarginit albastru, este unul din locurile preferante in care salasluieste uneori Dumnezeu…

Eram pe cararea ce urca dinspre Hotelul Monte Rosa, un hotel cu vechime si renume in statiune, unde ghidul ne-a spus ca de acolo se vede cel mai bine Matterhorn. Dar varful s-a tot incapatanat sa nu-si mai arate chipul si maretia la acele ore ale zilei, nu am reusit sa-l vad in totalitate dar mie nu mi-a pasat, am stat si am tot privit pana cand fiimea m-a trezit la realitate ca vrea sa manance ceva…Oricum, aici, in Zermatt, pot spune cu ambele maini pe inima, ca am intalnit o alta parte din perfectiunea elvetiana montana a maiestriei naturii in simbioza cu omul adevarat, cel care iubeste, pretuieste si respecta natura. Superb, nu mai am cuvinte!...

Am coborat in statiune si am mancat ceva la McDonald's, ora fiind deja destul de avansata. Cu 15 CHF ne-am luat fiecare cate un cheesburger mult mai mare decat cel de la noi, cate o portie medie de carfofi prajiti, aceasta fiind la noi portia mare si doar o cola medie, ce s-a dovedit si ea portie mare, care ne-a fost mai mult decat suficienta. Da, si cate o inghetata, asa, ca rasfat elvetian…la Mc. Nu mai aveam timp sa savuram altceva de la atatea restaurante cochete sau terase. Mai doream sa dam o tura pe repede-inainte la magazinele cu suveniruri. Si chiar am dat; cu greu ne-am putut apropia de preturile mari din Zermatt dar cu cate un tricou de fiecare si un magnet tot ne-am facut. Ah! si cateva vederi, caci nu se poate fara.

Dar timpul, inamicul principal din vacante, a zburat atat de repede si a trebuit sa parasim acest unic loc din Elvetia, numit simplu Zermatt…

Microbuzele ne-au luat, am facut acelasi drum dar cale intoarsa, ne-am imbarcat in autocar si fuguta cu noi. Era deja tarziu si trebuia sa trecem muntii spre Italia, la Varese, unde aveam urmatoarea cazare. Intre timp, pe drum mai aveam ca obiectiv de vizitat pe ziua ce se transforma vertiginos in noapte si Lacul Maggiore la care am ajuns pe intuneric, dupa 10 seara si pe care eu l-am considerat un obiectiv ratat. Ce lac sa mai vezi noaptea?!...

Dar pana acolo, am avut de trecut pe un drum cu niste serpentine de poveste, adevarate opere de arta in constructia de drumuri si viaducte. Unele serpentine sunt mai largi dar altele practic sunt in ac de par, de am zis ca ne invartim pe loc cu tot autocarul. Si de-a lungul acestor sosele, se intind de o parte si alta peisaje extraordinare. Drumul trece prin pasul Simplon, dinspre Elvetia spre Italia, apoi prin orasul Brig. Am ajuns la Domodossola, la granita cu Italia, la o altitudine de 2050 m. Chiar daca se asternuse inserarea, de acolo, de sus, de pe sosea, luminitele localitatilor montane strapungeau intunericul, stralucind in vai ca niste mici licurici.

Dupa Bondo, soseaua strapunge cateva tuneluri si la un moment dat am trecut printr-un viaduct, unde deasupra lui am vazut cum se pravalea in hauri o cascada. Era deja noapte si n-am putut face poze la aceste minuni. Deci, practic, soseaua strapunge muntele iar pe deasupra noastra am vazut cum cade cu furie in cascada apa unui rau…Ce poate fi mai minunat?!... Apoi am trecut prin alte zone de vis frumos elvetian, de-a dreptul spectaculoase. Doamne, chiar daca eram extrem de obosita, mi-as fi dorit ca aceste drumuri prin Elvetia, sa nu se mai termine niciodata...

Recomand cu toata incantarea si placerea mea statiunea montana Zermatt. Am citit impresiile colegilor mei despre ea si am vazut ca de aici se pot face o sumedenie de excursii prin imprejurimi. Deci, dragii mei, nu pregetati sa va petreceti o adevarata vacanta aici.

Si v-am povestit si eu cate ceva despre Zermatt, doar pt. ca, precum multi altii, si eu pt. cateva ore, AmFostAcolo!

Cu mult drag pt. voi, in speranta ca v-am fost de folos,

Ileana

---

VIZUALIZĂRI: 5596 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI